806 matches
-
de elitele clericale uniate, cînd de totalitatea poporului român în mod nedrept asuprit, deși ponderea sa numerică contribuie cel mai mult la bogăția imperiului. Modernitatea acestui demers rezidă în articularea operată între o cunoaștere a originilor latine și a continuității daco-romane a românilor, și o revendicare politică. Klein, care deschide tradiția Școlii Ardelene, nu descoperă, nici nu redescoperă originile latine ale națiunii române, însă semnalează dramul care duce la Roma, adică drumul Istoriei, al Culturii, ai Politicului. Unirea declanșează dezbaterea și
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
le va reproșa francezilor că au dus o diplomație bazată pe himere și pe glorie deșartă, în vreme ce securitatea imperiului său se află în joc. Unii patrioți români pe care Viena îi califică drept răzvrătiți și exaltați vor reconstruirea unui imperiu daco-roman care ar îngloba și Transilvania. Conștiința acestei amenințări, cu reluări multiple, este precisă în mediile diplomatice. Se știe că niciodată ungurii n-ar fi acceptat să vadă Transilvania unită cu Moldo-Valahia. Împăratul îndreaptă spre Europa centrală și orientală o privire
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
istoric: patrioții aduc dovezi ale egalității națiunii române cu cea ungară la originile existenței politice a Transilvaniei. Excluderea românilor din viața politica datează de la luptele sociale și religioase din secolele XV și XVI, Barițiu reia tezele Școlii Ardelene asupra continuității daco-romane... Formarea Partidului Național Român intervine în timp ce se dezvoltă o tendință nouă în interiorul elitelor transilvane, marcată de o voință de apropiere româno-ungară, apropiere menită să blocheze clanurile panslavismului imperialist din Balcani și Europa Centrală. Unul din înflăcărații avocați ai acestei apropieri
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
erou" care prin rezistența în fața cuceritorilor romani garantează "istoricitatea" urmașilor daci. Prin fapta sa istoria zidului Sarmisegetuzei a intrat în durată. "A trăi înseamnă a lăsa ruine", notează undeva Walter Benjamin (Despre conceptul de istorie). Însă, dincolo de realitatea istorică (războiul daco-roman), este imperios necesar "să citim" și celălalt sens al zidului Sarmisegetuzei, ascuns prin alegoria romantică a ruinelor, sau în relieful geografic transilvan. O reîntoarcere pe sensul privirii-săgeată, care ne-a făcut să vedem "a luptei lungi grandoare" dintre zei (Joe
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
subtilități. În cazul meu, picturilor "Femeie cu pinguin", "Fată cu nevăstuică", "Femeie dresînd un cîine" le pot alătura, neinhibat, alte și alte imagini cu gingașul sex, fără grija că feminismul autohton ar fi atins nivelul incriminantelor interpretări de peste Ocean. Frumoasa daco-romană e, prin definiție, o necomplexată. Actorii, minunații actori, cît or fi ei de "nebuni", sînt, la urma urmei, niște oameni, aș zice normali, ca noi, cei obișnuiți (cît om fi și noi...) Plecînd insurgentul regizor canadian care a montat la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
să urăști neapărat bărbații; bărbații și femeile ne asigură scriitoarea sînt lăsați pe pămînt pentru a se bucura de un ansamblu de raporturi afective, sexuale, senzuale și intelectuale, într-un cuvînt, pentru a încerca... să comunice. Se pare că femeia daco-romană e convinsă dintotdeauna de toate astea, iar alegația franțuzoaicei îi sună, cumva, tautologic. Sexul slab? Care din cele două? 31 august Greu mi l-aș fi putut imagina pe inconformistul Petru Comarnescu à quatre épingles. Ar fi fost nu știu cum spunînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Vulcănescu (1985) Își propune să „umple un gol” și să „ Îndrepte un destin ingrat care a prezidat În trecut orice Încercare de redactare a unei mitologii române” (1985, p. 6). Cartea se vrea o reconstrucție a mitologiei predacice, protodacice, dacice, daco-romane precum și a mitologiei românești pe două axe: structura generativă (În care intră mitologia sorții, a morții, a moșilor și strămoșilor, haosul, teogonia, cosmogonia, antropogonia, etnogonia, nomogonia și erotogonia) și structura integrativă (În care include daimonologia, semideologia și deologia, fărmițată În
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Cu toate acestea, asupra noastră, ca și asupra oricărui iubitor de istorie românească, tocmai acest "mileniu al tăcerii" exercită o adevărată fascinație! Această atracție inexplicabilă provine din dificultatea de a da un răspuns la întrebarea: cum au putut comunitățile umane daco-romane (românești) să supraviețuiască în vălmășagul migrațiilor, timp de zece secole?! Ne gândim, mai ales, la perioada cea mai dramatică, mai riscantă și mai întunecoasă din istoria neamului nostru, cuprinsă între 602-970. Cum au trăit autohtonii (românii) în acest interval de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mileniu o datorăm unor mari istorici și cărturari români, autori ai unor lucrări fundamentale pe care vrem să le prezentăm cititorului încă din prefață. Menționăm, în primul rând, lucrarea marelui cărturar și istoric V. Pârvan, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman. Cartea istoricului P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, este indispensabilă cercetătorului acestei perioade acoperind întreaga perioadă, de la plecarea legiunilor romane la întemeierea statelor românești. Apoi, N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II și III, o altă lucrare importantă, necesară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romane, populația autohtonă este atestată prin numeroase vestigii arheologice (așezări, cimitire, obiecte, monede). Populația din vechile orașe ale Daciei a mai dăinuit, în condiții modeste, până în secolele V-VI, pe locul și în apropierea orașelor romane de odinioară. Persistența populației daco-romane în vechile orașe provinciale este dovedită, în unele locuri, cel puțin până la invazia hunilor în Europa centrală (după 375), iar în altele se întâlnesc vestigii din secolele V-VI. În Dacia, în fiecare oraș, s-au aflat urme de locuire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
meșteșugărești pentru nevoi cotidiene sau export limitat. Construcții tipic romane se ridică acum doar în orașele de pe malul stâng al Dunării-construcții modeste, din lemn, dar nivelul de viață era superior în secolul al IV-lea față de cel din lumea satelor daco-romane. Nicăieri nu se observă un aflux de populație rurală spre orașe, ci mișcarea demografică este direcționată dinspre fostele orașe spre satele daco-romane. În general, populația și-a păstrat vechile forme de locuire rurală din perioada anterioară, case de lemn, bordeie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din lemn, dar nivelul de viață era superior în secolul al IV-lea față de cel din lumea satelor daco-romane. Nicăieri nu se observă un aflux de populație rurală spre orașe, ci mișcarea demografică este direcționată dinspre fostele orașe spre satele daco-romane. În general, populația și-a păstrat vechile forme de locuire rurală din perioada anterioară, case de lemn, bordeie, gropi de provizii. Așezările autohtone se întâlnesc în locuri retrase, dar și pe trasee de circulație a oamenilor și bunurilor (mărfurilor), pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sarea s-a extras în cantități mari și pentru export. A continuat exploatarea fierului pentru obținerea de unelte agricole, ustensile casnice și arme, minele de fier active erau la Ghelari, Teliuc, Moldova Nouă. Circulația monetară reflectă și ea permanența populației daco-romane după 275. În Transilvania și Banat, s-au descoperit, în 250 de puncte, monede de argint și bronz, din secolele IV-VI. Slăbită încă de la mijlocul secolului al III-lea și încetinită după părăsirea Daciei, circulația monetară din nordul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării a cunoscut o puternică înviorare, în prima jumătate a secolului al IV-lea, sub împăratul Constantin, și s-a menținut până la invazia hunilor, în 375, apoi a slăbit din nou. Privite în ansamblu, monedele sunt răspândite pe întreg teritoriul daco-roman, de la Dunăre până pe cursul superior al Oltului și de la Tisa la Carpați. Bogate și numeroase sunt monedele și tezaurele descoperite în Banat, 5500 de piese. Existența și frecvența monedelor pe o arie vastă ce depășește Transilvania și Banat, arată fără
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la Tisa la Carpați. Bogate și numeroase sunt monedele și tezaurele descoperite în Banat, 5500 de piese. Existența și frecvența monedelor pe o arie vastă ce depășește Transilvania și Banat, arată fără echivoc că ele aparțineau, în primul rând, populației daco-romane, singura care ocupa spațiul carpato-dunărean. Monedele sunt predominant din bronz, din secolul al IV-lea, ceea ce denotă că autohtonii le acceptau ca mijloc de schimb. Ele se găsesc frecvent în fostele orașe și castre, în așezări rurale romane și în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se produce în Dacia după prăbușirea puterii hunilor, în anul 454, și mai ales pe timpul lui Justinian (527-565). Circulația monetară la sud de Carpați este legată de revenirea stăpânirii romano-bizantine sub Constantin și Justinian (secolele IV-VI) monedele aparțineau populației daco-romane, mai ales cele aflate la nord de "Brazda lui Novac". Descoperirile monetare din secolele IV-VI sunt mult mai numeroase în sudul Olteniei, în vecinătatea Dunării, și scad pe măsura înaintării spre nord. Intensa circulație monetară din Oltenia și sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în sudul Olteniei, în vecinătatea Dunării, și scad pe măsura înaintării spre nord. Intensa circulație monetară din Oltenia și sudul Banatului este asociată de prezența stăpânirii romano-bizantine, care a contribuit la consolidarea elementului romanic și la difuzarea monedei în ținuturile daco-romane. Aria de răspândire a monedei de argint și bronz arată dăinuirea masivă și activitatea economică a populației daco-romane, care a întreținut legături permanente cu lumea romano-bizantină. Frecvența monedei arată că autohtonii aveau o economie relativ dezvoltată, bazată pe sistemul monetar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și sudul Banatului este asociată de prezența stăpânirii romano-bizantine, care a contribuit la consolidarea elementului romanic și la difuzarea monedei în ținuturile daco-romane. Aria de răspândire a monedei de argint și bronz arată dăinuirea masivă și activitatea economică a populației daco-romane, care a întreținut legături permanente cu lumea romano-bizantină. Frecvența monedei arată că autohtonii aveau o economie relativ dezvoltată, bazată pe sistemul monetar roman, necunoscut migratorilor.15 Centrul vieții economice și sociale îl constituie satul-cuvântul românesc sat (așezare rurală) derivă din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
membrii obștei. Pământurile arabile constituiau fondul obștesc și erau date în folosință prin tragere la sorți. Această organizare sub formă de obști a populației autohtone în zona de vest a Banatului rezultă și din relatările lui Priscus din Panion. Obștile daco-romane au fost cu precădere obști agraro-pastorale, iar meșteșugurile erau practicate și ele în cadrul obștei, fiind o anexă importantă a acesteia. În această perioadă, secolele IV-VI, nu avem indicii despre existența unei stratificări în sânul obștei, aceasta se va produce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a doua jumătate a secolului al VI-lea, numele orașelor erau uitate de populația romanică, latinofonă și creștină, acomodată deja statornic la condițiile vieții rurale. Slavii, care au împrumutat de la autohtoni numele marilor râuri, nu au preluat și toponimia urbană daco-romană, deoarece aceasta nu mai era în uz, iar în locul vechilor denumiri autohtone se întâlnesc, mult mai târziu (peste secole), în evul mediu, toponime slave: Bălgrad (Apulum), Grădiștea (Sarmizegetusa), Moigrad (Porolissum), Orșova (Dierna). Uitarea numelor orașelor, abandonarea toponimiei, în general, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
orașelor, abandonarea toponimiei, în general, nu este un fenomen izolat, prezent doar în Dacia, ci se întâlnește peste tot în antichitatea romană târzie și în perioada migrațiilor barbare. Pierderea numelor orașelor, a toponimiei nu înseamnă însă discontinuitate demografică în spațiul daco-roman cum susțin roeslerienii pentru că hidronimia s-a transmis până astăzi prin populația autohtonă, de la care au împrumutat-o migratorii.17 În plan spiritual-religios, după 275, daco-romanii și-au păstrat formele de înmormântare. Complexele funerare datează de la sfârșitul secolului al III
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bratei-Sibiu. Sub aspectul ritualului și al practicilor funerare, se practică atât incinerația cât și înhumarea morților; în mediul rural, până în secolul al V-lea, predomină incinerația (vechiul ritual zalmoxian), însă după aceea se generalizează inhumația, în urma răspândirii creștinismului. Riturile funerare daco-romane diferă de cele ale migratorilor (noilor veniți) sarmați, goți, gepizi. Persistența în Dacia, după 275, a principalelor tipuri de morminte din epoca romană, demonstrează continuitatea de viață și tradiții a populației daco-romane, latinofonă și creștină. Dacii liberi și Dacia romană
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se generalizează inhumația, în urma răspândirii creștinismului. Riturile funerare daco-romane diferă de cele ale migratorilor (noilor veniți) sarmați, goți, gepizi. Persistența în Dacia, după 275, a principalelor tipuri de morminte din epoca romană, demonstrează continuitatea de viață și tradiții a populației daco-romane, latinofonă și creștină. Dacii liberi și Dacia romană Pe teritoriul fostei provincii, îndată după retragerea administrației romane, se instalează dacii liberi veniți din regiunile extra-carpatice și părțile apusene ale Daciei. Comunitățile de daci liberi s-au așezat, în mod pașnic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din interiorul provinciei; s-a descoperit ceramică carpică la Șopteriu (Transilvania), Chilia și Govora-sat (la sud de Carpați), așezarea cu locuințe-bordeie de la Bezid. Unele obiecte (piese) ceramice aparțin culturii Sântana de Mureș-Cerneahov. La Reci s-a aflat o așezare autohtonă daco-romană din secolul al IV-lea, însă cea mai importantă descoperire, dovadă a prezenței unei comunități de populație carpică în Transilvania, este cea de la Șopteriu (jud. Bistrița-Năsăud), la frontiera nordică a Daciei romane. Aici s-au aflat 25 de morminte de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
275, perpetuau vechile lor credințe și tradiții, ei nu erau încă creștinați și romanizați, și la fel erau și dacii rămași în ținuturile vestice și extra-carpatice. Carpii și dacii liberi au contribuit prin integrare și asimilare treptată la consolidarea populației daco-romane locale și la compensarea (parțială) a pierderilor demografice ale Daciei, în urma retragerii romane din 275. O parte a cuvintelor traco-dacice transmise până azi în limba română, prin filieră latină, provine și de la acești daci liberi, asimilați etno-cultural și lingvistic de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]