299 matches
-
ritmul, viteza de „aparat Morse” a reportajului poetic, iar suprarealismul are în centru imaginea (fantasma) psihică extinsă la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate vorbi nici despre existența unei „literaturi dadaiste” propriu-zise. Dacă acceptăm ideea că există, la Contimporanul din perioada 1924-1927, o dominantă constructivistă, abstracționistă și nonfigurativă, trebuie să subliniem totodată ponderea masivă - cel puțin egală cu aceea a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unul din suită. Gîrbov și obosit, nu vedea pe nimeni și se încurajă pe sine mestecînd un cîntec de drum lung. Un cîntec suspect. Cîntec din România Mare. La Moară la Hîrța...” (n.b., ceea ce cînta la Cabaret Voltaire tînărul dadaist...). Povestea de dragoste se derulează în stil urmuzian, „literatura” (falsitatea convențională) a vieții fiind „deconstruită” la tot pasul: „Afirmă că Tatăl Nostru nu e decît o poveste de aventuri și tot deodată cel mai complect roman care s’a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Jacques G. Costin cu Tzara (trei epistole, 21 iunie 1929-7 iulie 1930) atestă, fără drept de apel, dorința fierbinte a celui dintîi de a-și depăși complexul provincial prin traducerea în limba franceză, la Paris, a volumului său de către liderul dadaist. O lungă scrisoare autografă, semnată și datată 1 iunie 1930 (303/236 TZR C. 974), îl persuadează pe toate căile. De la aluzii răsfățate gen „O seamă din cei cari mă lingușesc sau socotesc că trebuie să mă menajeze (...) frizează convingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în cetatea hazardului și nepăsării?”. Prins el însuși între Occident și „accident”, arhitectul, care a făcut, pînă la urmă, școală, stimulînd creativitatea reformatoare a unor G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu sau Horia Creangă, își trădează - din nou! - astfel rezervele față de hazardul dadaist al fostului său prieten Tristan Tzara... Respingînd „împestrițarea culorilor” și „vălmășagul formelor” balcanice, Iancu - „creierul mare” al Contimporanului - își exprimă, de fiecare dată, credo-ul estetic: „Simplitatea scheletului constructiv e năzuința de azi, ceea ce e util nu poate fi urît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
primitive și „negre”, chiar dacă filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul popular, „originar” al artei primitive consună cu elogiul substratului arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici, în forme diferite, aceeași nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
gruparea lui André Breton, cel dintîi își va reconsidera mai tîrziu poziția). Într-un interviu-surpriză acordat la Paris lui Ilarie Voronca și publicat în Integral, anul III, nr. 12, aprilie 1927 („Marchez au pas, Tristan Tzara parle à Integral“), ex-liderul dadaist se delimitează de adeziunea la comunism a suprarealiștilor (care, la rîndul lor, îl respinseseră), pledînd pentru „revoluția permanentă a spiritului”, în numele unui anarhism egotist. Comunismul e calificat, fără menajamente, drept „nouă burghezie” dogmatic-academizantă: „Comunismul este o nouă burghezie, plecată de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
formele mai vechi de artă, Integral atacă dimpotrivă chiar pe cele mai nouă (...) Avea dreptate nu știu ce critic literar cînd spunea că e cu neputință să poți eticheta pe un scriitor modernist ca aparținînd unei anumite școale, căci seara se culcă dadaist și a doua zi se trezește suprarealist. Trăim doar în secolul vitezei!”, ceea ce în esență e corect... Mai mult decît un sîmbure de adevăr conține și afirmația potrivit căreia libertatea anarhică a avangardiștilor de la unu și 75 HP (dar, evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
morale, sociale, literare, beția verbală” (Vanderéme, Le Miroir de Lettres, v. III, p. 88), „neantul psihologic și lingvistic” (Rivière, „Réconnaissance a Dada”, în N.R.F., 83, VII, 1 aôut 1920, p. 235). Abolirea relațiilor dintre gîndire și expresie face ca producțiile dadaiste să semene perfect cu „gungureala copiilor” sau chiar mai rău. Interesant este că Emilian (ca și E. Lovinescu!) nu face vreo diferență între „primele poeme” - scrise în România, publicate în Contimporanul - și poemele din faza dadaistă franceză, ambele constînd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresie face ca producțiile dadaiste să semene perfect cu „gungureala copiilor” sau chiar mai rău. Interesant este că Emilian (ca și E. Lovinescu!) nu face vreo diferență între „primele poeme” - scrise în România, publicate în Contimporanul - și poemele din faza dadaistă franceză, ambele constînd în „asocieri neprevăzute de cuvinte sau imagini” și „stilizări ilogice, reduse uneori la simple jocuri lexicale”. Stupefiat de faptul că „aceste capricioase aiurări departe de a’l compromite pe autor, dimpotrivă îl supravalorifică”, el constată, pe bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prezintă elogios personalitatea lui Tristan Tzara care, alături de Brâncuși, „a adus în lumea culturală apuseană un aer proaspăt românesc”. Primul - „cu dinamism diavolesc și focuri bengale de idei”, celălalt, „în taină și îngerește”. După ce recapitulează activitatea din țară a viitorului dadaist (cînd scrie „poezii relativ normale”), autorul face un portret al mișcării Dada, insistînd asupra caracterului de „revoluție pură” („Tristan Tzara”). În Facla lui Ion Vinea din 29 martie 1931, salută ca pe un eveniment apariția cărții lui Jacques G. Costin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se face o cantilenă grotescă, fabula o etică simulată de imagini”. Regăsim aici punctele de vedere ale artiștilor expresioniști de la Gîndirea, ale „primitiviștilor” moderni, ale lui Ion Vinea și Marcel Iancu, Lucian Blaga și Ion Barbu. „Absurditatea” alăturărilor din capitolul „Dadaiști, suprarealiști, hermetici” al Istoriei... apare astfel pe deplin motivată. Ca și încadrarea în „grupa suprarealiștilor” a prozei mateine, dacă vedem în Suprarealism acea „lumină rembrandtiană” (prețuită de Ion Barbu) sau Stimmung-ul din pictura metafizică a lui Giorgio de Chirico... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înainte de suprarealism” („Proiecte utopice”, în vol. Singura critică, Editura Cartea Românească, București, 1986, p. 55). Pe urmele lui Nicolae Balotă, în Arca lui Noe III (capitolul „Arghezi & Urmuz”), Nicolae Manolescu face o apropiere creditabilă între literatura urmuziană și plastica avangardistă, dadaistă sau suprarealistă: „aș lega hibrizii urmuzieni (zoomorfi și mecanomorfi) de întreaga plastică a epocii dadaiste sau suprarealiste. Ismail, Gayk și ceilalți seamănă izbitor cu atîtea din personajele tablourilor lui Picabia, Duchamp, Max Ernst, Brauner, Miro, Dali, Picasso și alții”. Contestatar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pe urmele lui Nicolae Balotă, în Arca lui Noe III (capitolul „Arghezi & Urmuz”), Nicolae Manolescu face o apropiere creditabilă între literatura urmuziană și plastica avangardistă, dadaistă sau suprarealistă: „aș lega hibrizii urmuzieni (zoomorfi și mecanomorfi) de întreaga plastică a epocii dadaiste sau suprarealiste. Ismail, Gayk și ceilalți seamănă izbitor cu atîtea din personajele tablourilor lui Picabia, Duchamp, Max Ernst, Brauner, Miro, Dali, Picasso și alții”. Contestatar vehement al lui Urmuz, Alexandru George neagă în schimb relația cu „absurdul” și „suprarealismul” a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
A.I..” Tot în 1986, într-un articol din revista craioveană Ramuri (nr. 11/269, 15 noiembrie 1986, p. 13), compozitorul Anatol Vieru face o conexiune... suprarealistă între Urmuz și Heidegger („Heidegger și Urmuz în «cumpănă»”), pornind de la un prezumat „realism dadaist” post-caragialian și de la un experiment artistic personal: „Cumpănă este lucrarea multimedia pe care am pregătit-o pentru cursurile de vară de la Darmstadt (umbra contelui de Keyserling și a școlii sale de înțelepciune este out there..., n.m.). Ce caută Urmuz alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
New York (Modern Art in Eastern Europe. From the Baltic to the Balkans Balcans 1890-1939, Cambridge, 1999), iar Michael H. Impey apreciază că poemele românești performate de Tzara pe scena de la Cabaret Voltaire nu reprezintă niște anticipări, ci chiar realitatea fenomenului dadaist (Before and After Tzara. Romanian contributions to Dada in The Eastern Dada Orbit: Russia, Georgia, Ukraine, Central-Europe and Japan, ed. by Gerald Janecek and Omuka Toshimaru, New York, 1998, p. 32). Fără îndoială, aceste observații sînt parțiale, exagerate, eronate în bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cercuri de intelectuali și artiști novatori și independenți, animați de fantasme progresiste, exasperați de inerția paseistă și fascinați bovaric de viteza modernizării industriale. Înaintea plecării ca student la Politehnica din Zürich (septembrie 1915), Samuel Rosenstock era deja pregătit pentru aventura dadaistă (activitatea poetică underground împreună cu prietenul său Ion Vinea, în timpul vacanțelor la moșia Gîrceni din Moldova, stă mărturie). Spre deosebire de tendința centrifugă a personalității lui Tzara, la Ion Vinea avem însă de-a face cu o tendință centripetă: mai contemplativ și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al periferiei românești: antrenamentul poetic underground, practicat - împreună cu prietenul Ion Vinea - în vacanțele de la Gîrceni, apoi episodul-pilot al revistei independente Chemarea (aprilie-octombrie 1915) i-au îndreptățit pe exegeții fenomenului să considere că poetul era pregătit, încă din România, pentru aventura dadaistă. „Virusul” anarhic avea însă nevoie de un context favorabil de receptare, de un organism-gazdă pe măsură, în interiorul căruia să explodeze; or, România anului 1916 nu era decît o provincie fără ecou a Europei; internaționalizarea se va produce, așadar, mai întîi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Îi asigură Într-o și mai mare măsură reprezentativitatea: itinerarul său creator se identifică, În esență, cu cel al avangardei Înseși, de la primele deschideri (realizate prin gruparea Contimporanul) spre un program care, sub dominantă constructivistă, admitea elemente expresioniste, futuriste sau dadaiste, pînă la tot mai evidentele apropieri de suprarealism. Pe acest drum, „sinteza modernă” promovată Între anii 1925-1928 În revista Integral va Însemna nu numai un moment din propria evoluție a poetului, ci unul Întru totul definitoriu pentru specificul demersurilor avangardiste
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța Înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, În fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e Însă [ca dinamică] inferior dadaismului. Suprarealismul e În analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar cîteva rînduri mai departe: „La glasul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu promovarea noului; creație și invenție opuse imitației sterile a convențiilor (cu implicații mai generale, ținînd de o estetică antimimetică), distanțare de „gramatică” și „logică” (În Înțelesul de limbaj convenționalizat, dar și În cel propriu, În prelungirea sloganurilor futuriste și dadaiste): „Artistul nu imită artistul creează. / Linia cuvîntului culoarea pe care n-o găsești În dicționar. INVENTEAZĂ INVENTEAZĂ / Arta surpriza / Gramatica logica sentimentalismul ca agățătoare de rufe”. În fine, această frază care măsoară patosul angajării În Înfruntarea convenționalului și afirmarea absolutei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lungul Întregului său itinerar de militant al avangardei. Este de precizat Însă că poetul se arată de la Început conștient de imposibilitatea unei totale rupturi de trecut. Din acest punct de vedere, poziția sa e mai nuanțată, Îndepărtîndu-se evident de nihilismul dadaist. El amendează, astfel, opinia după care „arta nouă e o artă de revoluție, lipsită de suportul continuitate În timp”. După el, momentele revoluționare sînt rezultatul unui „proces de dezagregare a unei stări de fapt și de cristalizare lentă a unei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
avangardă. La 75 H.P., foarte tînărul poet aflat În faza primelor, entuziasmante revelații ale ideilor Înnoitoare, se aliniază, Încă impersonal, la programul constructivist schițat de Contimporanul, nu fără a reține Însă elemente ale energetismului futurist și ale radicalismului, În negație, dadaist. Participarea la revistele Punct și Integral aduce, inevitabil, amprenta mai puternică și mai limpede conturată a doctrinei constructiviste, scoțînd În relief ceea ce s-ar putea numi disponibilitatea integralistă, În sensul (valabil, cum s-a observat, pentru Întreaga avangardă românească) unei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
că acestea urmau să ia naștere nu În virtutea inerției unor limbaje moștenite, ci ca rezultat, niciodată sigur, mereu amenințat cu eșecul, al unei proprii experiențe vitale, trăită În regim prin excelență interogativ. SÎntem departe, În acest moment, de orice nihilism dadaist; faza pur destructivă a atitudinii avangardiste e de mult depășită, - și ea nici n-a Însemnat la Voronca decît un scurt popas, cu urme În textele antipoetice tipărite În 75 H.P. Ceea ce rămîne din negația inițială este Însă, În continuare
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
inițiază, alături de pictorul Victor Brauner, revista 75 H.P. (al cărei „redactor” e și Stephan Roll), Voronca pare a-și fi Însușit principalele repere ale programului constructivist, În direcția propusă de Contimporanul, cu anumite reminiscențe, cum am remarcat deja, futuriste sau dadaiste, Încît e În stare să propună el Însuși, În cîteva articole-manifest (Aviograma, 1924) scrise cu destul aplomb, soluții de Înnoire a limbajului poetic. În ce privește practica poeziei, momentul 75 H.P. Înseamnă totuși pentru el mai curînd un stadiu preparator: textele publicate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
fapt, atenția asupra redundanței parazitare a „poeziei”, demascată ca simplu bavardaj superficial. Pe aceeași pagină, alte texte trimit În chip și mai evident la futurista „distrugere a sintaxei” ori la rețeta oferită de Tristan Tzara „pentru a face un poem dadaist”: alăturare hazardată de cuvinte și sintagme, Încadrate Într-un foarte lax tipar formal: stadion crasmic debleiat meridiany intestin afiș cîntă În mi bemol amiral numără inevitabil & Co. pian cauciuc Împarte salariu submarin avion subt umbrelă oferit În gradație miracol intermediar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]