467 matches
-
de tradiții s-au consacrat oracole și statui și altare și temple înzestrate fiecare cu un teritoriu sacru; de acestea toate, legislatorul nu se va atinge câtuși de puțin, iar fiecărei clase de cetățeni îi va desemna un zeu, un daimon sau un erou. 30. Statul totalitar ca stat ideal în Legile a) Stabilirea numărului de locuitori și împărțirea pământului în loturi (737c-738b) În ce chip, așadar, s-ar putea face o împărțire dreaptă? În primul rând, e necesar să se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
comună a întregii cetăți și să o îngrijească, deoarece îi aparține patriei, mai mult decât o mamă își îngrijește copiii, fiind glia o zeiță stăpânitoare peste cei muritori, aceleași gânduri trebuind să le aibă și față de zeii locali și față de daimoni. Pentru ca aceste dispoziții să rămână pentru totdeauna neschimbate, trebuie respectate următoarele: numărul căminelor, așa cum a fost fixat, trebuie să rămână același, fără să sporească sau să scadă vreodată. Acest lucru poate fi realizat în mod ferm pentru oricare cetate astfel
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
viziunii creștine asupra creativității. Percepția precreștină, o viziune care a influențat gândirea noastră de-a lungul secolelor, s-a axat asupra conceptului de geniu, identificat inițial cu forțele spirituale protectoare și de bun augur. Când grecii au pus în lumină Daimonul individului (spiritul protector), noțiunea de geniu a devenit banală și a început să fie echivalată cu capcaitățile și pasiunile atât constructive, cât și distructive ale individului. Creativitatea a adoptat o valoare socială și până în perioada lui Aristotel a fost asociată
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
tânăr și ferice”, un personaj oficios, cu respectul convențiilor; dar în adâncul ființei lui era vizitat de o manteia păgână care-l făcea să presimtă, ca și Sadoveanu al nostru, misterele universului; din adâncul ființei lui îi veneau impulsurile acelui daimon care face dintr-un simplu muritor un supraom. Altfel; și Goethe a exprimat un număr considerabil de platitudini, bineînțeles, niciodată în forme atât de inocent hazlii cum nu rareori i s-a întâmplat bardului nostru. Dar „mediocritatea fără precedent” a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
din Rusia, Franța, Italia, Olanda. De la Demon la Luceafăr (1979) este o bună introducere didactică în analiza unui motiv fecund, aria de investigare fiind precizată din subtitlu: Motivul demonic la Lermontov și în romantismul european. Un excurs preliminar definește conceptul „daimon” - caracter vag, nesupus figurativului, aparținând zonei obscure a simțămintelor, spirit înzestrat totodată cu însușiri aparținând naturii umane. Ipostaze veterotestamentare și gnostice sunt convocate pentru a contura îmbinarea celor două aspecte, divin-antidivin și uman-antiuman, ale daimonului, așa cum se va regăsi el
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
Un excurs preliminar definește conceptul „daimon” - caracter vag, nesupus figurativului, aparținând zonei obscure a simțămintelor, spirit înzestrat totodată cu însușiri aparținând naturii umane. Ipostaze veterotestamentare și gnostice sunt convocate pentru a contura îmbinarea celor două aspecte, divin-antidivin și uman-antiuman, ale daimonului, așa cum se va regăsi el în literatură. Cain, Manfred, Conrad, Ghiaurul sunt tipuri intens personalizate, nonconformiști religioși, cu conștiința deplină a negației și a aspirației către ideal, dar și a propriilor contradicții lăuntrice. Într-un capitol special sunt descrise motive
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
fi aflată într-o figură a limbajului, în poemul altui scriitor, într-un sistem de gândire preexistent etc. În actul inspirației (în ambele sensuri - ca moment receptor al exteriorului, ca încorporare a alterității și ca stare de exaltare în care daimonul personal hotărăște forma de expresie), celălalt sau Cel-cu-totul-altul (Das ganz Andere), filtrat de spiritul poetului, devine ego. Expirat, el devine alter ego, contemplat cu o detașare de sine neobișnuită, cu răceala celui care se recunoaște și se înstrăinează concomitent în
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
poemului (300 de pagini). Cu sugestii importante din Marin Mincu („Luceafărul”, 1978), care l-a și acuzat public de plagiat pe G., Luceafărul/Hyperion e înțeles ca figură-proiecție, prin oglindă și vis, a inconștientului Cătălinei și a celui colectiv, ca daimon (în sens platonician) al fetei, pe care însă aceasta nu-l poate asuma. Eminescu ar ilustra astfel tentativa (eșuată) a veacului pozitivist de a (re)cuceri „mitul interiorității”. Capodopera eminesciană e radiografiată în sine și în contextul întregii opere, ca
GORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]
-
virtute” (1 Apol. 5, 4). Astfel, primul pas către demonizarea păgânismului constituie chiar demonizarea... demonilor. Pentru un creștin, Iustin spre pildă, cuvântul ∗∀∴:Τ< are o conotație strict negativă; nu este la fel însă pentru un păgân. Pentru acesta din urmă, daimonii ar reprezenta divinitățile care asigură legătura dintre lumea celor nemuritori și cea a muritorilor, dintre sfera cerească și lumea pământească. În concepția lui Iustin, demonii sunt esențial răi, îngerii, esențial buni; cei dintâi stăpânesc oamenii inspirându‑le teamă (1 Apol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
contribuie la formarea personalității unui individ, În principal prin influențarea/modelarea Eului personal al acestuia. Prin educație, valorile și normele morale sunt interiorizate de persoană, care se formează conform cu ele. Rezultatul este caracterul. Referitor la acesta, Heraclit spunea: Ethos anthropo daimon, Întărind astfel afirmația socratică prin recunoașterea faptului că „daimonionul” interior al omului, cel care-l mobilizează, este caracterul acestuia. Ca și sentimentele morale, ideile morale se formează și se desăvârșesc pe niște structuri interioare ale persoanei umane. Sunt ceea ce I.
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nici pur morale, ci frământări metafizice legate de destinul uman. Existența durerii dovedește că aceasta are o anumită funcție În planul existenței umane. Această funcție este raportată la Supra-Eul colectiv, la instanța de cenzură supremă care, ca și În cazul „daimon”-ului socratic, mă oprește să Întreprind ceva, o acțiune anume. Durerea este semnalul și prețul cenzurii actelor noastre: Per aspera ad astrae!. Din punct de vedere metafizic, durerea este, În mod paradoxal, condiția transcendenței. Suferința este purificatoare. Prin durere, prin
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
către care a aspirat. Ea implică stabilitate și satisfacție de durată. Mai mult chiar, ea produce o schimbare profundă a persoanei. Primul care a pus problema fericirii ca stare morală, ca experiență sufletească interioară, a fost Socrate. Prezența interioară a daimonului a comparat-o cu un semn divin cu o prezență a unui zeu interior, adică tocmai acea posesiune divină despre care vorbeam mai sus. Socrate spunea adesea interlocutorilor săi: „În mine vorbește ceva divin, un zeu”. A fi fericit Înseamnă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
persoane, Însă trebuie să vedem În ele o singură persoană, În două ipostaze complementare, care nu pot fi separate și nu pot exista independent sau Împreună cu altcineva, ci doar ca dublete. Primul și cel mai cunoscut „dublet” este Socrate și daimonul. Funcția acestui dublet este dată de diferențierea dintre cel care ascultă și cel care vorbește, sau cel care aspiră și cel care oprește. Un alt dublet este Oedip și Sfinxul. Sfinxul este imaginea forțelor primare, brute, devoratoare. Oedip este imaginea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Panza, iar Dante nu va putea Întreprinde călătoria sa fără a fi călăuzit de Virgiliu. Oedip nu-și va putea Începe marea aventură a existenței sale tragice, decât descifrând enigma Sfinxului, iar Socrate nu va accede la Înțelepciune fără ajutorul daimonului său interior. Persoana se Împlinește prin dedublarea sa. Dubletul este Începutul oricărei acțiuni, dar, În același timp, este și un act inițiatic, o deschidere, Între condiția Îndeplinirii de sine. Oricare din acțiunile celor de mai sus au ca moment inițial
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care mă pot aștepta din partea celorlalți, și-mi indică ce atitudini să adopt În cazurile respective. Evitarea este, sub acest aspect, o atitudine morală, conștient-rațională, pe care eu o adopt. Ea vine din sfera conștiinței mele morale, care, ca și „daimonul” lui Socrate, mă oprește de la efectuarea unei acțiuni. Evitarea este rezultatul cenzurii morale. Atitudinea de evitare este un proces psihologic și moral foarte complex. Ea ține, pe de o parte, de instinctul de conservare, ca trăsătură Înnăscută, funciară, a ființei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
deasupra mea, ceva care mă privește, mă judecă și Îmi spune sau care mă pedepsește Încă din timpul vieții pentru ce nu am făcut sau pentru ce am făcut greșit sau rău. Este conștiința morală, acea voce interioară a etosului, „daimonul”-ul meu interior. Conștiința morală este cea care mă judecă ca ființă morală, ca valoare. Pentru ea, moralitatea persoanei constă În valoarea acesteia, este dată de etosul personal, cel care-mi atribuie calitatea axiologică (valoarea moralăă de a fi astfel
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sufletesc și moral. Din acest motiv el este greu de realizat. Este necesar tactul. 2) Cenzura morală Actele Eului personal sunt normate de conștiința morală. Ea acționează ca un factor cenzurant care însoțește actele Eului. O putem asimila cu acel daimon socratic care-l oprea pe filosoful atenian de la comiterea unor acte. Conștiința morală din mine este vocea interioară care apare când trebuie, sau când vreau să fac ceva. Ea mă oprește sau mă îndeamnă. Este cenzura morală. Dar nu numai
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nemuritori”). Altfel spus, gesturile celui care jură, precum și cuvintele folosite fiind sacramentale, nu trebuie puse necontenit sub oblăduirea zeilor. Sebou horkon („respectarea jurământului”) stabilește ierarhia riguroasă a instanțelor de cult din tradiția orfică și pitagoreică: (I) zeii, (II) eroii, (III) daimonii, (IV) părinții. Iată aceste „porunci fundamentale”, care au și valoarea unor axiome curriculare: „Pe zeii nemuritori cinstește-i mai întâi cum e rânduit de lege (nómw w”" diakeitai)/ Și respectă jurământul (sebou oJrkon). Apoi cinstește eroii străluciți;/ venerează daimonii pământului
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
III) daimonii, (IV) părinții. Iată aceste „porunci fundamentale”, care au și valoarea unor axiome curriculare: „Pe zeii nemuritori cinstește-i mai întâi cum e rânduit de lege (nómw w”" diakeitai)/ Și respectă jurământul (sebou oJrkon). Apoi cinstește eroii străluciți;/ venerează daimonii pământului, săvârșind întocmai rituri legitime;/ părinții tăi cinstește-i și rudele apropiate” (traducere de Mihai Nasta, după textul cuprins în „Bibliotheca Teubneriana”, în volumul Theognis: PS.-Pythagoras, PS.-Phocylides, Chares, Anonymi Aulodia, Fragmentum Teliambicum, post Ernestum Diehl edidit Douglas Young
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Vedanta), tr. Mara și Florin Chirițescu, București, 1996; La parola e il silenzio, Roma, 1970; ed. (Cuvântul și tăcerea. O posibilă reconstituire a Logosului cu ajutorul conceptului de Șabda-Sphot.a din lingvistica indiană), tr. Mara și Florin Chirițescu, București, 1994; Il Daimon e il superuomo, Roma, 1972; ed. (Daimon și supraom), tr. Bogdan Zotta, București, 1994; Aurobindo e il futuro dell’uomo, Roma, 1974; Il Quinto millennio, Milano, 1979; I miti delle antiche civiltà messicane, Milano, 1984; ed. (Miturile vechilor civilizații mexicane
PETRASINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
1996; La parola e il silenzio, Roma, 1970; ed. (Cuvântul și tăcerea. O posibilă reconstituire a Logosului cu ajutorul conceptului de Șabda-Sphot.a din lingvistica indiană), tr. Mara și Florin Chirițescu, București, 1994; Il Daimon e il superuomo, Roma, 1972; ed. (Daimon și supraom), tr. Bogdan Zotta, București, 1994; Aurobindo e il futuro dell’uomo, Roma, 1974; Il Quinto millennio, Milano, 1979; I miti delle antiche civiltà messicane, Milano, 1984; ed. (Miturile vechilor civilizații mexicane), tr. Viorica Alistar, București, 1998; Miti antichi
PETRASINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
cazul sofiștilor, Platon a preferat dialogul ca gen literar capabil să reproducă protocoalele ascunse ale gândirii. Toată maieutica și efortul anamnezei depindeau de buna însușire a regulilor dialogului, practicat ca joc al diferențelor într-o intimă proximitate față de Zeu ori daimon. Nu doar tăcere mistică, dar nici retorică incontinentă, dialogul conduce rațiunea spre Unul indivizibil aflat la o infinită distanță de împrăștierea naivă și nativă a „înțelepciunii” populare. Descoperirea centrului presupune deci efortul concentrării. Fără disciplina atenției, cele mai bune intenții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vorba lui Louis Painchaud, el este „un erou de tragicomedie”. De ce? Din alte două motive, care se adaugă celui de mai sus. După viziunea relatată de apostoli, numai Iuda Îi ține piept lui Isus, iar acesta Îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul are aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geografic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
erou de tragicomedie”. De ce? Din alte două motive, care se adaugă celui de mai sus. După viziunea relatată de apostoli, numai Iuda Îi ține piept lui Isus, iar acesta Îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul are aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geografic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar Între diferitele eoane sau sfere ale
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
apostoli, numai Iuda Îi ține piept lui Isus, iar acesta Îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul are aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geografic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar Între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon, În literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]