353 matches
-
Îi dă drept de cetate În lumea dandy-lor. Iar dacă ne-am deplasa pe harta Europei mai spre răsărit, străbătând marile capitale, de la Berlin, Viena, Praga, Budapesta, București până la Sankt Petersburg, suprizele s-ar ține lanț. Am vedea cum valul decadentismului ajunge pretutindeni, modelat de „specificul local”, și că dandy-i scriitori, artiști, ofițeri sau pur și simplu oameni de lume Împânzesc cafenele, saloane, cluburi, după model englezesc și francez, așa cum o făceau și pe vremea vârstei de aur a dandysmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Încât e aproape imposibil de „prins” un tablou unificator. Poate mai mult decât oricare alt fenomen (social, moral, estetic), dandysmul este hârtia de turnesol, revelatorul subtil al fețelor modernității din noul veac. Pe de-o parte, sunt Încă vii ecourile decadentismului, cu tot ceea ce adusese acesta, atât ca tendință specifică oricărui final de ciclu istoric: degradare a structurilor sociale, morale, crepuscul al unei lumi, agonie a unui sistem, criză generală a valorilor, cât și ca program estetic de la finele veacului al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de Rastignac sau Henry de Marsay. Modele pentru orice aspirant la gloria unui Brummell. BeardsleyAubrey Vincent Beardsley (1872-1898). Artistul englez dispărut la doar 26 de ani e așezat deja În istoriile dandysmului alături de Oscar Wilde, În chip de reper pentru decadentismul fin-de-siècle, pentru „deceniul galben”, epocă de tranziție a moravurilor, dar mai ales a artei. Noutatea desenelor sale din Yellow Book și Savoy, reviste care Întrețin spiritul estet al vremii, aerul suav morbid și senzual În același timp ce se degajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
afirme Încă de pe băncile școlii și ca literat, și ca desenator, iar hârtia pe care scrie la doar 18 ani Beccarius, o satiră ușoară, se dovedește mai importantă decât textul. Galbenul ei devine, cum s-a văzut deja, culoarea-stindard a decadentismului englez. La 21 de ani scrie Incomparabila frumusețe a veșmântului modern, eseu citit de fervenții dandysmului ca o biblie, iar din 1894 Începe colaborarea la celebra The Yellow Book, revistă care l-a găzduit și pe Beardsley și În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
resartus, intitulată inspirat Carlyle, croitorașul cel viteaz sau arta de a-ți da În petic 1, face un bilanț succint al receptării cărții, inaugurând suita contestatarilor acesteia prin Oscar Wilde. Nu e greu de Înțeles de ce pentru marele dandy al decadentismului englez parodia lui Carlyle este doar „Înțelepciune grotescă” și „declamativă”. Însăși ideea de a lua În răspăr chestiunea vestimentației mimând aerul rarefiat al tratatelor filosofice germane, cum face Carlyle la adăpostul personajului Diogenes Teufelsdröckh, profesor de „lucruri În general” la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
adevărată artă poetică, reprezintă punctul cel mai de sus al esteticii mateine. Plasată Într-un cadrul cosmopolit (Berlinul Începutului de veac), acțiunea, Învăluită Într-o atmosferă occidentală, cu aluzii livrești și mondene, se leagă de cele mai subtile aspecte ale decadentismului european. Prin accentul pur existențial aplicat sferei esteticului, „decadentul” trăiește nemijlocit expresia artistică râvnită. Spre aceeași concluzie converge și panegiricul de o rafinată cruzime al lordului Henry pentru Dorian Gray: „Viața a fost modalitatea ta de exprimare artistică”. Iar Barbey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
artist”, că „plăcea prin persoana sa așa cum plac alții prin operele lor”. Asemenea spirite se detașează de real prin filtrul visului, traversând teritorii oculte sau creând paradisuri artificiale, ca un reflex de negare a lumii burgheze. Exacerbarea individualității, prezentă În decadentism, e o marcă a neputinței de dezindividualizare; „decadentul” Își este „trup și hrană sieși”, se autodevorează sufocat de o lume Închisă, care nu e altceva decât propria sa răsfrângere. Transcenderea vieții prin artă Înlocuiește eticul cu esteticul. Frumosul rămâne o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o implicare plină de vervă, atașat de subiect, bine ancorat teoretic, dar dovedind în același timp o libertate și o plăcere a scrisului ce pot transforma o teză de doctorat exemplară într-un metaroman. Volumul lui Angelo Mitchievici*, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene (sfârșitul secolului al XIX-lea, prima jumătate a secolului XX), apărut la editura Curtea Veche în 2011, își are originile într-o lucrare de doctorat pentru care autorului i s-a acordat distincția Summa
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
un demers important pentru studiile comparatiste românești și, implicit, pentru toți cei care frecventează abordări teoretice conexe culturii moderne. Probabil că remarca prin care autorul observă că "nu există termen mai încărcat peiorativ în istoria curentelor literare decât cel de decadentism" are rolul unui dublu avertisment: pe de o parte, procesul separării conotației de consistența reală a fenomenului va fi dificil, sinuos și, probabil, marcat de imprevizibil. Pe de altă parte, devine evidentă natura aparte, caracterul neobișnuit, sensibilitatea particulară pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
are rolul unui dublu avertisment: pe de o parte, procesul separării conotației de consistența reală a fenomenului va fi dificil, sinuos și, probabil, marcat de imprevizibil. Pe de altă parte, devine evidentă natura aparte, caracterul neobișnuit, sensibilitatea particulară pe care decadentismul le presupune. Istoria critică a fenomenului a dovedit, cel puțin parțial, veridicitatea acestor nuanțe. Angelo Mitchievici pornește de la o observație cu rol de ipoteză cardinală: "Decadentismul nu trebuie privit doar ca un bloc compact, o summa de trăsături, ci prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Pe de altă parte, devine evidentă natura aparte, caracterul neobișnuit, sensibilitatea particulară pe care decadentismul le presupune. Istoria critică a fenomenului a dovedit, cel puțin parțial, veridicitatea acestor nuanțe. Angelo Mitchievici pornește de la o observație cu rol de ipoteză cardinală: "Decadentismul nu trebuie privit doar ca un bloc compact, o summa de trăsături, ci prin intermediul propriilor strategii textuale și zonelor de interferență, coliziunii cu alte curente și ideologii, din cauza unui pronunțat caracter mutagen". Totodată, criticului i se pare util apelul la
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
bloc compact, o summa de trăsături, ci prin intermediul propriilor strategii textuale și zonelor de interferență, coliziunii cu alte curente și ideologii, din cauza unui pronunțat caracter mutagen". Totodată, criticului i se pare util apelul la sensul comun al fenomenului cultural al decadentismului, adică "să avem în circulație un concept "slab", operativ, edificat pe o serie de trăsături și teme predilecte conectate - artificialitatea, maladivul, luxura, psihopatia sexuală, perversiunea, satanismul, pesimismul, exacerbarea individualismului ca narcissism, decăderea marilor imperii, sau teme precum diminutio capitis sau
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
impune, ca premiză, selecția unui instrumentar conceptual și analitic adaptat "dificultăților definirii termenului", deoarece acestea "țin de instabilitatea sa estetică". (Pe teritoriul delimitărilor, merită subliniată observația inițială din Argument, a cărei importanță permite și anexarea unei funcții conclusive - "Decadență" și "decadentism, cei doi termeni nu pot fi separați conceptual, ei funcționează interdeterminat, unul descrie un fenomen cultural și poate fi asimilat filozofic, celălalt un curent estetic care apare la finele secolului al XIX-lea". În ciuda simbiozei conceptuale, decadența trebuie acceptată ca
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
sub aspectul sensurilor atribuite unui fenomen nou, al cărui idiom straniu cultura română și-l însușește greu. Mihai Zamfir și Matei Călinescu se delimitează primii dintr-o serie de autori interesați, în formule și în intervale temporale diferite, de implicațiile decadentismului și ale sinonimelor sale ideologice. Periodizarea decadentismului, etapă necesară în afirmarea unui teritoriu stabil al cercetării, presupune, implicit, deschiderea unui nou set de ramificații ce suprapun istoria literară unei istorii a culturii în care datele fixe își negociază permanent autoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
al cărui idiom straniu cultura română și-l însușește greu. Mihai Zamfir și Matei Călinescu se delimitează primii dintr-o serie de autori interesați, în formule și în intervale temporale diferite, de implicațiile decadentismului și ale sinonimelor sale ideologice. Periodizarea decadentismului, etapă necesară în afirmarea unui teritoriu stabil al cercetării, presupune, implicit, deschiderea unui nou set de ramificații ce suprapun istoria literară unei istorii a culturii în care datele fixe își negociază permanent autoritatea, deoarece creațiile remarcabile ce dau greutate și
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
față de misterul lumii ce le-a făcut posibile. Pentru a aborda unitar nucleele cărții, dar și pentru a aduce la suprafață strategiile ce au făcut posibilă alăturarea organică a componentelor ei, trebuie menționată traiectoria abordărilor românești a corolarelor decadenței și decadentismului. În cultura română, secolul modern începe târziu, foarte posibil odată cu Macedonski, cel care "provoacă [prin apariția Literatorului în 1880] prima falie care ajunge să despartă două epoci". Critica antebelică, bine articulată, se concentrează tot mai mult asupra problemelor de actualitate
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
apariția Literatorului în 1880] prima falie care ajunge să despartă două epoci". Critica antebelică, bine articulată, se concentrează tot mai mult asupra problemelor de actualitate ale literaturii - Ilarie Chendi, Gheorghe Savul, Izabela Sadoveanu - Evan publică texte critice consistente, în care decadentismul "este vizat oblic, prin delimitare în relația sa cu simbolismul". Etapa traducerilor unor texte străine în vogă (romanul lui Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray, apare în românește cu titlul Crimă și conștiință) asociază literatura decadentismului zonelor marginale ale culturii
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
critice consistente, în care decadentismul "este vizat oblic, prin delimitare în relația sa cu simbolismul". Etapa traducerilor unor texte străine în vogă (romanul lui Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray, apare în românește cu titlul Crimă și conștiință) asociază literatura decadentismului zonelor marginale ale culturii, astfel că "romanele scriitorilor decadenți sunt puse în rând cu revistele "erotice" din epocă Kikirezul, Jartiera, Frou-frou". Angelo Mitchievici îl izolează, în momente diferite ale parcursului său critic pe Ion Minulescu observând că, în epocă, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
epocă, poetul este autorul căruia i se atribuie cea mai clară "reputație" decadentistă. Revista celor l'alți, patronată direct, în scurta sa existență de trei numere de către Minulescu însuși, reușește să ordoneze un perimetru stabil al interesului pentru simbolism și decadentism, deschizând o traiectorie pe care vor evolua ulterior și alte publicații, precum Insula sau Versuri și proză. Modernizării interbelice a literaturii îi corespunde și un interes aparte pentru estetica decadentismului, autori de prim rang precum Lovinescu, Fundoianu, Perpessicius sau Călinescu
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
să ordoneze un perimetru stabil al interesului pentru simbolism și decadentism, deschizând o traiectorie pe care vor evolua ulterior și alte publicații, precum Insula sau Versuri și proză. Modernizării interbelice a literaturii îi corespunde și un interes aparte pentru estetica decadentismului, autori de prim rang precum Lovinescu, Fundoianu, Perpessicius sau Călinescu, elaborează opinii valide asupra fenomenului. Relevanța unor tangențe precum cea dintre estetica decadentismului, avangardă și opera lui George Bacovia e observabilă și prin prisma unei tradiții critice a conexiunilor neclare
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Insula sau Versuri și proză. Modernizării interbelice a literaturii îi corespunde și un interes aparte pentru estetica decadentismului, autori de prim rang precum Lovinescu, Fundoianu, Perpessicius sau Călinescu, elaborează opinii valide asupra fenomenului. Relevanța unor tangențe precum cea dintre estetica decadentismului, avangardă și opera lui George Bacovia e observabilă și prin prisma unei tradiții critice a conexiunilor neclare. Revizuirea se impune cu atât mai mult cu cât acest tip de asocieri se pot fixa eronat. Lui Angelo Mitchievici îi reușește un
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
broșura lui Sorin Toma, publicată în 1948, Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei. Ultimul capitol, al XVIII-lea, este și cel mai consistent sub aspectul exegezei concrete, al contactului cu textul literar. Autorul se angajează în misiunea de a recupera spectrele decadentismului din interiorul unei literaturi diverse, însă valoric inegale. Traian Demetrescu, Nicolae Davidescu, Ion Adam, Const. I.A. Nottara, I.I. Stoican, Radu Cosmin, Ionel Teodoreanu, Mircea Eliade, Ion Vinea, M. Blecher, Hortensia Papadat-Bengescu pot alcătui o cronologie a decadentismului literar românesc
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
recupera spectrele decadentismului din interiorul unei literaturi diverse, însă valoric inegale. Traian Demetrescu, Nicolae Davidescu, Ion Adam, Const. I.A. Nottara, I.I. Stoican, Radu Cosmin, Ionel Teodoreanu, Mircea Eliade, Ion Vinea, M. Blecher, Hortensia Papadat-Bengescu pot alcătui o cronologie a decadentismului literar românesc, însă cel care a scris adevăratul "manual românesc al decadentismului, realizarea la vârf a curentului literar" este Mateiu Caragiale, autor al romanului Craii de Curtea-Veche (Angelo Mitchievici a publicat, în 2007, volumul Mateiu I.Caragiale - fizionomii decadente). Anvergura
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Demetrescu, Nicolae Davidescu, Ion Adam, Const. I.A. Nottara, I.I. Stoican, Radu Cosmin, Ionel Teodoreanu, Mircea Eliade, Ion Vinea, M. Blecher, Hortensia Papadat-Bengescu pot alcătui o cronologie a decadentismului literar românesc, însă cel care a scris adevăratul "manual românesc al decadentismului, realizarea la vârf a curentului literar" este Mateiu Caragiale, autor al romanului Craii de Curtea-Veche (Angelo Mitchievici a publicat, în 2007, volumul Mateiu I.Caragiale - fizionomii decadente). Anvergura impresionantă, precizia conceptuală și analitică precum și abilitatea de a intui potențialul direcționat
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
cu Dan C. Mihăilescu, Editura Humanitas, București, 2013. * Gabriel Liiceanu, Mircea Ivănescu, Măștile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Editura Humanitas, București, 2012. * Marta Petreu, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, Editura Polirom, Iași, 2011. * Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene (sfârșitul secolului al XIX-lea, prima jumătate a secolului XX), Editura Curtea Veche, București, 2011. * Dan Lungu, Radu Pavel Gheo (coord.) Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism, Editura Polirom, Iași, 2008. * Herta Müller
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]