596 matches
-
narațiunii într-o povestire non-ambreiată (Piciul... liniștit, pe de o parte, și Piciul se culcă, ...foile albe pe de altă parte) care încadrează o secvență de dialog ce ține de "discurs", organizată pe baza unei serii de verbe la prezentul deictic (Toate acestea-s ...Nu-mi mai vorbi). "Povestirea" la perfectul simplu, care constituie baza acestei narațiuni, înlocuiește în cele din urmă prezentul narațiunii (mă trezi...). Primul paragraf aparține "povestirii". Însă folosirea prezentului narațiunii nu ne permite să diferențiem enunțurile descriptive
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cele care fac ca narațiunea să progreseze: astfel Piciul șade sau E foarte tulburat, care ar fi la imperfect într-un text la perfectul simplu, apar la prezent. Formele de perfect compus (a vorbit, a descărcat) nu indică în mod deictic procese anterioare momentului enunțării, ci, aflate în interiorul unei subordonate temporale, marchează anterioritatea față de forma simplă a verbului din principală (când + Perfect compus = Propoziție principală la prezent). Al doilea paragraf ține de planul ambreiat; să notăm că prezența cuplului eu tu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
momentului enunțării, ci, aflate în interiorul unei subordonate temporale, marchează anterioritatea față de forma simplă a verbului din principală (când + Perfect compus = Propoziție principală la prezent). Al doilea paragraf ține de planul ambreiat; să notăm că prezența cuplului eu tu sau reperarea deictică față de situația de enunțare (cf. actualmente, dimineață): un prezent cum ar fi [Eu trebuie să lucrez], și tu să dormi are valoarea deictică a unei contemporaneități față de momentul enunțării și se opune, de exemplu, proceselor orientate spre viitor (Am de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prezent). Al doilea paragraf ține de planul ambreiat; să notăm că prezența cuplului eu tu sau reperarea deictică față de situația de enunțare (cf. actualmente, dimineață): un prezent cum ar fi [Eu trebuie să lucrez], și tu să dormi are valoarea deictică a unei contemporaneități față de momentul enunțării și se opune, de exemplu, proceselor orientate spre viitor (Am de scris, o să mă întind). În al treilea paragraf, fragmentul median, Ce de-a evenimente... Ce bine se simte Piciul!, nu ține de prezentul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este semnalată și prin propoziții incidente (spuse animalul, din culcușul părintesc gonit (v.5), ea spuse (v.14), el spuse (v.19), ea spuse (v.24) sau prin verbul a invoca urmat de două puncte (v.18). Aceste fragmente conțin deictice al căror referent este interpretabil datorită cotextului; de pildă, aici (v.4), cu circumstanțialul la fereastră (v.3) sau eu (v.4) cu spuse animalul, din culcușul părintesc gonit (v.5) Discurs indirect: o singură ocurență: Dama cu nas ascuțit
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
8), el (v.9), el (v.12), el (v.13), lui (v.15). Spre deosebire de pronumele el /pe el / lui care nu sunt decât anafore ale grupului nominal anterior preluându-i mărcile de gen și de număr, acesta, prin valoarea lui deictică, se referă la forma anaforică prezentă în cotextul anterior ca la o entitate materială: astfel, el permite selectarea celui mai apropiat grup nominal (în ocurență un cal); anafora nominală fidelă: în fabulă nu există decât un singur șir de anafore
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nimeni nu ne oprește să trimitem o scrisoare concepută la perfect simplu. Dar genul epistolar se încadrează în registrul conversației, așa cum reiese și de aici: perechea eu-tu permite apariția vocativelor ("mult iubitul meu Jacques"), a injoncțiunilor ("iartă-mi"), a deicticelor raportate la situația de enunțare ("timpuri" verbale, "scrisoarea aceasta"...). O analiză mai atentă arată că secvența instrucțională maschează, de fapt, o secvență narativă potrivit principiului de "dominantă secvențială": seria de indicații date cititorului permite o narațiune indirectă. Pe scurt, este
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dureroasă pe care o scrie în mijlocul tărăboiului și al copiilor îndârjiți: este o folosire aparte; ne-am fi așteptat la o folosire bazată pe memorie, însă construind ficțiunea celui care citește peste umărul naratorului homodiegetic, ne confruntăm cu o folosire deictică; fără îndoială, cititorul nu percepe referentul vizat, ci naratorul este cel care îl descrie printre rânduri modificându-i numele ("dureroasă pe care o scrie în mijlocul tărăboiului și al copiilor îndârjiți"). Folosirea demonstrativului empatic nu are nimic surprinzător într-un roman
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Folosirea demonstrativului empatic nu are nimic surprinzător într-un roman care face, în mod sistematic, trimitere la compasiunea cititorului și în care până și naratorul își compătimește personajul; această scrisoare: ca element inclus în scrisoarea Piciului, determinantul acest are valoare deictică (el desemnează întocmai scrisoarea pe care destinatarul, fratele Piciului, trebuie să o țină în mână, adică obiectul material care conține ocurența lui acest). Cititorul identifică referentul romanului datorită contextului. b) Determinanții din textul lui Flaubert: determinanții nehotărâți: "un apartament", "un
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
56 amplificat (plural ~), 268 anaforă, 324 arhienunțător, 173 asociativă (anaforă ~), 327 aspect, 104 autonimică (folosire ~), 180 autonom (pronume ~), 323 autor, 169 axiologic (adjectiv ~), 257 B biet, 261 C calitate (substantiv de ~), 114 câmp semantic, 151 captare, 196 cataforă, 315 centru deictic, 338 citat (discurs ~), 203 citează (discurs care ~), 203 clasificare, 258 co hiponim, 152 co~enunțător, 49 coerență (vs coeziune), 285, 306, 345 compactă (funcționare ~), 267 compusă (formă ~), 105 conceptuală (anaforă ~), 318 configurațională (dimensiune ~), 294 conotație autonimică, 185 contagiere stilistică, 230
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
306, 345 compactă (funcționare ~), 267 compusă (formă ~), 105 conceptuală (anaforă ~), 318 configurațională (dimensiune ~), 294 conotație autonimică, 185 contagiere stilistică, 230 contaminare lexicală, 230 contextul producerii, 51, 52 contract narativ, 95 coreferință, 316 cotext (vs context), 58 D dativ etic, 67 deictic, 55 deictic spațial, 57 deictic temporal, 57 demonstrativ, 333, 337 densă (funcționare ~), 266 descriere, 149, 312 descriere definită, 320 desemnator rigid, 320 direct (discurs ~), 204, 205 direct liber (discurs ~), 217 discretă (funcționare ~), 266 discurs narativizat, 209 dominantă secvențială, 290 dumneavoastră
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
compactă (funcționare ~), 267 compusă (formă ~), 105 conceptuală (anaforă ~), 318 configurațională (dimensiune ~), 294 conotație autonimică, 185 contagiere stilistică, 230 contaminare lexicală, 230 contextul producerii, 51, 52 contract narativ, 95 coreferință, 316 cotext (vs context), 58 D dativ etic, 67 deictic, 55 deictic spațial, 57 deictic temporal, 57 demonstrativ, 333, 337 densă (funcționare ~), 266 descriere, 149, 312 descriere definită, 320 desemnator rigid, 320 direct (discurs ~), 204, 205 direct liber (discurs ~), 217 discretă (funcționare ~), 266 discurs narativizat, 209 dominantă secvențială, 290 dumneavoastră, 61 "discurs
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
compusă (formă ~), 105 conceptuală (anaforă ~), 318 configurațională (dimensiune ~), 294 conotație autonimică, 185 contagiere stilistică, 230 contaminare lexicală, 230 contextul producerii, 51, 52 contract narativ, 95 coreferință, 316 cotext (vs context), 58 D dativ etic, 67 deictic, 55 deictic spațial, 57 deictic temporal, 57 demonstrativ, 333, 337 densă (funcționare ~), 266 descriere, 149, 312 descriere definită, 320 desemnator rigid, 320 direct (discurs ~), 204, 205 direct liber (discurs ~), 217 discretă (funcționare ~), 266 discurs narativizat, 209 dominantă secvențială, 290 dumneavoastră, 61 "discurs" (vs "povestire"), 106
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
la timpul prezent, indicativ (pornografic) este revelator: suntem aproape de monologul interior la prezent. Aici însă nu este vorba despre un prezent care istorisește o întâmplare deja încheiată (prezentul narațiunii) sau care evocă evenimente ce se desfășoară în momentul enunțării (prezentul deictic): aceste enunțuri la prezent creează ceea ce pretind că descriu într-un univers de fantasme unde naratorul este totodată creator și actor. Dacă Le Roi des fées operează o simplă juxtapunere între erotic și pornografic, în aceeași perioadă seria romanescă Emmanuelle
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
specifice respectivului grup sunt însă netransparente pentru vorbitorul obișnuit, care adeseori comite greșeli. 1.1. Formulele de adresare Mijloacele lingvistice prin care destinatarul unui enunț este indicat explicit se numesc formule de adresare 1. Caracteristica lor principală o constituie decodarea deictică și din acest motiv elementele extralingvistice - gesturi, mimică, intonație - joacă un rol important. Clasele morfologice reunite de această funcție pragmatică sunt pronumele alocutive (personale și de politețe), numele în vocativ și interjecțiile de interpelare. Deoarece aparțin planului vorbirii directe, formulele
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
de texte, iar în ceea ce privește demersul nostru subliniem faptul că satira și pamfletul, chiar și atunci când apar în forma alegoriei pure, reprezintă un act polemic implicit. Polemica explicită este astfel analizabilă în funcție de parametrii care o definesc contextul, circumstanțele enunțării, actanții (rolurile deictice și cele sociale), finalitatea în raport cu pamfletul, forma literară atașată invariabil polemicii. Pornim de la premisa că pamfletul și satira sunt forme literare omologate ca atare (există teoretizări și istorii consacrate lor, precum și antologii de pamflete celebre sau exegeze aplicate, de pildă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
simbolică a adversarului", pe când în polemică are loc o confruntare a argumentelor, iar atacul ad hominem se autolegitimează. Din perspectiva enunțării, în polemică, locutorul propune și argumentează teza pentru doi interlocutori (unul este lectorul, celălalt este preopinentul) marcați sau nu deictic, în funcție de forma polemicii: scrisoare deschisă, manifest, articol polemic. În pamflet, locutorul se adresează unui singur interlocutor (publicul). Țintei sale (atunci când e vorba de o persoană) i se suprimă statutul de interlocutor, devenind un El abstract, fără identitate precisă, un personaj
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pentru a-i relata mobilul polemicii și a-l face, astfel, părtaș la dispută, fie spre preopinent (țintă, mai ales în scrisoarea deschisă), iar atunci ofensiva este frontală și adresarea directă. În textul polemic literar autorul este puternic marcat prin deictici pronominali și verbali, astfel că prezența sa nu lasă loc nici unui dubiu. Fie că e vorba de pluralul persoanei întâi (despre adversarii săi liberali Eminescu afirmă: " În mod febril ne caută pricină de vorbă"55), caz în care subiectul multiplicat
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a isprăvit, victoria nu va fi a ta" sau "Nu dai ca să scapi" [la Arghezi] sau a unui "tu" intertextualizat, când autorul include în text un dialog imaginar sau reproduce un dialog real), atâta timp cât persoana a doua nu apare marcată deictic în text (cu excepția scrisorii deschise, unde, în timp ce ținta apare ca interlocutor dinamic, participant activ în schema actanțială, prezența lectorului este subînțeleasă). Esența, și nu prezența ei, este identificabilă în structura de adâncime, pentru că numai și numai ei i se datorează
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
El (țara, cititorul etc.), este, în esență, beneficiarul, ipso facto, al polemicii literare. Efortul persuadării îl vizează implicit pentru că, până la urmă, el stabilește învingătorul. În alte situații, adresarea directă reduce distanța dintre polemist și lectorul său, prezența acestuia fiind marcată deictic în textul polemic prin uzajul imperativului: "Auziți sinistrele banalități [...]", "Ascultați mădular de frază [...]", "I-auziți monstruozitate literară [...]"60. Polemistul se instalează pe același palier cu lectorul, mizând pe complicitatea sa în atacul frontal. E tocmai ceea ce arătam puțin mai sus
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
deseori invocat în polemică, El dobândește și un statut fictiv, grație percepției subiective și, implicit, inventivității polemistului. Un caz particular de discurs polemic este scrisoarea deschisă, acolo unde destinatarii își schimbă doar aparent pozițiile. Adresarea directă redistribuie doar formal rolurile deictice, astfel că preopinentul apare ca actant privilegiat în schimbul polemic direct (un Tu viu și dinamic), în timp ce lectorului i se atribuie un rol arbitral. În mod curent, orice corespondență are un caracter privat, inviolabil. Ea aparține în exclusivitate participanților la corespondență
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
polemic, alături de un principiu dialogic implicit (consubstanțial, după M. Angenot), propriu oricărei enunțări și cu atât mai mult celei de natură performativă, vorbim și de o relație dialogică explicită, pe care autorul-polemist o stabilește cu destinatarii săi prin distribuirea rolurilor deictice și prin uzanța conectorilor argumentativi iată, așadar, evident, într-adevăr, care va să zică, pesemne, ce credeți? etc., specifici retoricii discursului polemic, prin excelență, argumentativ. Marc Angenot operează o distincție funcțională între "forma dialogată" și "dialogism", prima fiind proprie dezbaterii filosofice autentice, în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
preponderent descriptive, însă degajă o forță ilocutorie specifică abordării satirice și caricaturale în genere. Cui se narează? În polemica literară, cum am văzut, beneficiarul de drept al discusului polemic este publicul, cititorul, ca instanță cu abilități evaluative, marcată sau nu deictic în discursul polemic. Un timp mai îndelungat, exegeza discursului polemic a ignorat rolul terțului "într-o practică percepută multă vreme ca bipartită". În cercetarea sa Propositions méthodologiques pour l'étude du polémique, Dominique Garand conceptualizează astfel statutul terțului: Dacă ținta
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
perspectivei axiologice pe care locutorul și-o asumă liber și deschis. Prin urmare, polemistul căutând puncte vulnerabile în discursul adversarului, sugerează tactic lectorului o posibilă evaluare comparativă, înfluențându-l în actul deliberării. Polemistul, în ipostaza descriptorului, face dovada unei triple subiectivități: deictică (se referă la mărci deictice proprii descrierii: în pasajul selectat de noi, ele sunt: verbele impersonale, prezența participiilor și a gerunziilor, enumerația etc.), modală (traduce atitudinea locutorului față de cele enunțate) și retorică (se referă la caracterul epidictic al expunerii și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și-o asumă liber și deschis. Prin urmare, polemistul căutând puncte vulnerabile în discursul adversarului, sugerează tactic lectorului o posibilă evaluare comparativă, înfluențându-l în actul deliberării. Polemistul, în ipostaza descriptorului, face dovada unei triple subiectivități: deictică (se referă la mărci deictice proprii descrierii: în pasajul selectat de noi, ele sunt: verbele impersonale, prezența participiilor și a gerunziilor, enumerația etc.), modală (traduce atitudinea locutorului față de cele enunțate) și retorică (se referă la caracterul epidictic al expunerii și la dimensiunea ei afectivă)81
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]