612 matches
-
dintre vorbe și fapte în politica partidului. Tovarășii de la Centrul Universitar au predat corespondența organelor de securitate, iar organele, ca să țină dreaptă balanța, i-au arestat și pe micul Machiavelli, și pe corespondenții săi. În plus, profitaseră de dispoziția spre delațiune a colecționarului de scrisori și mă săltaseră și pe mine: deși absolvisem facultatea cu un an înainte, constituiam un bine venit adaos la un complot studențesc contrarevoluționar. Acum aveam în mînă declarația lui Filip. Amicul nu mă dezamăgea. Memoria lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
134), faptul că la biserica ortodoxă română din Paris a fost de multe ori zâzanie (p. 139) etc. Preotul Valeriu Anania a lăsat în Memorii, Editura Polirom, Iași, 2008, alte date în acest sens. Astfel, preotul Valerian Trifa a făcut delațiuni la FBI-ul american (p. 372). Legionarii exilați, dacă altădată aveau idealuri naționale mărețe, în exil deveniseră "niște oameni răi" (p. 377). Mihai Iancu era un turnător din SUA (pp. 568-569). C. Noica nu a uitat niciodată frații săi de
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de data aceasta cele carcerale. O întreagă umanitate delincvescentă se perindă prin fața camerei, iar regizorul are instinctul felinian al urâțeniei expresive, al contorsiunilor sufletești care gravează, precum aqua forte-le, un relief specific. Și aceste bolgii sunt frământate de spectrul delațiunii, al demonului politic, iar aparenta cale de evadare este iluzorie, o altă capcană pentru cel naiv. Ultimul film al lui Blaier este o încercare de a ridica o parabolă a sistemului concentraționar al regimului totalitar sondat în locurile sale cele
Memento Andrei Blaier by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5063_a_6388]
-
naiv. Ultimul film al lui Blaier este o încercare de a ridica o parabolă a sistemului concentraționar al regimului totalitar sondat în locurile sale cele mai terifiante, penitenciarele, unde deținuții de drept comun sunt amestecați cu deținuții politici și unde delațiunea a devenit pentru unii o a doua natură. Personajele cresc parcă din această mâzgă umană, iar de data aceasta regizorul renunță la comic pentru sarcasm și înfățișare directă a ororii. Pot vedea în acest film și un mesaj care să
Memento Andrei Blaier by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5063_a_6388]
-
categorisit pe colhoznici drept cei mai fericiți oameni de pe Pământ, i-a reforjat în imaginația sa pe sclavi în entuziaști și i-a pedepsit aspru pe cei ce s-au îndoit. în Cavalerul Stelei de Aur zace morbul hidos al delațiunii; smulgând din rădăcini "lipsurile" autorităților raionale, ia apoi puterea în mâinile sale. Tot atât de hotărât e cavalerul și în aprecierea lumii burgheze. în săraca, nefericita Polonie - după expresia autorului -, o tânără țărancă nu s-a putut da jos de pe vatră ca să
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
zbor spre culmile naționalismului, dorind să-i recupereze -, Noica este în continuare privit cu suspiciune, spionat, ascultat, înconjurat cu informatori, câteodată recrutați dintre colaboratorii cei mai apropiați: este cazul fostului redactor-șef al Revistei de filosofie, Octavian Chețan, care semna delațiunile cu numele de cod „Cristian" (apud Dora Mezdrea, p. 144 a prezentei ediții). Noica menține mereu o anumită distanță în relația cu securiștii, care îl invită destul de des în perioada 1967-1978, acoperită de prezentul volum, la tot felul de „discuții
Noica în dosarele Securității by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6017_a_7342]
-
cu o infernală rețea de supraveghere, care includea ascultarea telefonului și instalarea de microfoane în toate locuințele care îl adăposteau. Este prezent în carte, cu numărul 33 (la p. 93), și un document stupefiant prin traseul pe care îl parcurge delațiunea, până ajunge sub ochii unuia dintre cei implicați în filarea lui Noica: e vorba de o relatare a unei surse neimplicate în supravegherea filosofului, dar care aude o discuție între niște prieteni care călătoriseră, întâmplător, cu trenul în străinătate alături de
Noica în dosarele Securității by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6017_a_7342]
-
și, gentili, povestiseră (pictându-l, negreșit, pe bizantinolog în cele mai negre culori) ce auziseră de la acesta referitor la „Nica Dan"! Un document, repet, stupefiant, nu numai prin lipsa de profesionalism pe care o vădește, ci și prin absența limitelor delațiunii în România comunistă, pe care o evidențiază. Toată această activitate de supraveghere, de care Noica era probabil conștient, l-a agasat și i-a măcinat nervii, împuținându-i resursele destinate culturii. Dar, privind retrospectiv, nu aș fi așa sigur că
Noica în dosarele Securității by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6017_a_7342]
-
cele 12 puncte ale demersului său textual. Dar putem recomanda spre lectură acest eseu, reproducând aici ultimele sale rânduri: „Cum vor fi fost, oare, ceasurile remușcării? Mi se pare grav și profund întristător că în spatele acestei statui era, poate, mizeria delațiunii, greața duplicității și amărăciunea cedării”. „Tărâmul diavolului pur“ Și, fiindcă vorbim de scriitori și Securitate. De curând, la GDS, a fost organizată o dezbatere cu tema Deconspirarea Securității (domeniul „Artă - Cultură”). Moderată de Andrei Pleșu și Andrei Oișteanu, dezbaterea i-
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2741_a_4066]
-
și mai pragmatici, cu zâmbete și brațe larg deschise pe dinafară, pun obroc acolo unde li se pare că "respiră" ceva și ies în avanscenă victorioși, pentru că în culise se proiectează nu numai prosperitatea materială, ci și intrigi, strategii oportuniste, delațiuni. Nepotolitul Eminescu apare astfel ca unul din marii martiri ai neamului, iar finalul spectacolului, când poetul, într-un gest de supremă deznădejde, recită cu patos primele versuri din celebra sa Doină: "De la Nistru pân' la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a...", tocmai
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
recent roman semnat de Dan Perșa, nu face excepție de la regulă. La prima vedere, este un roman istoric a cărui acțiune se petrece în Țara Românească, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Intrigile, lașitățile, loviturile pe la spate, lipsa de scrupule, delațiunile, șpaga, servilismul erau, atunci ca și astăzi, la ordinea zilei în societatea românească. Relațiile din sferele puterii sunt demne de Familia Borgia. Domnitorul Șărban (sic!) Vodă moare otrăvit cu arsenic, iar Constandin (sic!) Brâncoveanu ajunge domnitor prin câteva foarte dubioase
Parfum de secol XVII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7200_a_8525]
-
nu avem încă o clasă politică, că nu înțelegem separația puterilor într-un stat de drept era firesc să ajungem cu nedumeririle inclusiv până la Constituție! în politică nu este recomandată ignorarea "buturugilor mici". Instrumentarul socio-dema-gogie ruginit a rămas intact: diversiunea, delațiunea, mistificarea și înscenarea, cu aceleași inepte rezultate dintotdeauna, Zvonistica însă pretinde un masterat separat! După atâția ani încă "vorbim" despre "legea lustrației" (punctul 8 din Proclamația Timișoara) când ar fi putut funcționa simpla lege a bunului-simț, iar diferența între republica
Kitsch-ul și noi by Alexandru Bucur () [Corola-journal/Journalistic/9439_a_10764]
-
Ion Barbu, dar în cu totul alt registru: prezența sa în arhiva operațională a Securității. Citesc și nu-mi vine a crede: "Referința de la fila 5, semnată G. Vrânceanu, la 11 noiembrie 1949, relevă un cu totul alt mod de delațiune, elogiul personalității savantului matematician și inovatorului, dând, pe această cale, informații prețioase Securității: (...)". Pe cine omagiem? Faptul că în 1940 Ion Barbu aderase la mișcarea legionară nu era o informație pe care Securitatea s-o afle de la Gheorghe Vrânceanu, ci
Cruzimea istoriei by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/6880_a_8205]
-
de inițierea lor și nostalgici după ceea ce știau ei. Ocultistul e un exhibiționist. Cum spunea Péladan, un secret inițiatic dezvăluit nu slujește la nimic. Din nefericire, Péladan nu era un inițiat, ci un ocultist. Secolul al XIX-lea e secolul delațiunii. Toți se trudesc să publice secretele magiei, ale teurgiei, ale Cabalei, ale tarotului. Și chiar și cred În ele.“ Agliè continua să urmărească cu privirea lista noastră, cu câte-o strâmbătură de compătimire. „Helena Petrovna. Femeie de treabă, În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mi-era rușine să mă uit în oglindă; carnetul UTC venise pe bandă rulantă (îl primisem gata semnat), iar cel de partid nu mai însemna nimic pentru nimeni (ajunseserăm deja vreo patru milioane în situația asta). Încurajat de apatia și delațiunea generală, mă pregăteam să-mi mut eroismul din creier în stradă și din spațiul urban în cel rural, devenind profesor de română în satul de munte care urma să-mi fie repartizat. Acolo, în schimbul alfabetizării mulțimii de puradei în izmene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
erou între eroi, O, îmbrăcat între atâția oameni goi, O, președinte, îți doresc Mai mult ca tine să trăiesc!“ De-atunci, eu zac în beci și mor, departe de lumină și popor; pe Sanda-n amintire o păstrez, cu farul delațiunii-o luminez. Nu mi-e rușine, sunt bărbat: i-am slugărit, m-au terminat. De fiecare dată, rămâneam uluit. Cu trei sferturi de oră înainte de miezul nopții, în cotloanele strâmte și întunecate ale minții lui Bidileanu Ovidiu, avea loc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
strigăm, bineînțeles, nu numa’ să aruncăm manifeste. Dar n-am mai ajuns până acolo, că au Început arestările cu două zile Înainte de 7 noiembrie ’56. Pe dumneavoastră cum v-au arestat? Era pe 6 noiembrie 1956. Arestarea a pornit de la... delațiunea a doi dintre cei recrutați de alți colegi de-ai noștri. Ion Rusu și Gheorghe Lavru erau cei doi... S-au dus, au anunțat Securitatea, au denunțat pe cei care Încercaseră să-i recruteze și arestarea a Început cu cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mă gândeam la tânărul nostru rege care simboliza continuitatea națiunii în substanța ei divină. Numai că ideologia ce se declara ca fiind a dreptății și a iubirii de oameni se dovedi a fi o ideologie de ocupație, întemeiată pe minciună, delațiune, ură, dezbinare și crimă, ridicate - toate - la nivelul politicii de stat. Ipocrizia își suflecase mânecile și-și începuse birocrația ei laborioasă fondată pe decăderea ființei umane, ori pe incapacitatea ei funciară de a fi permanent generoasă, de a-și găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tău sau gândul, sau planul tău nu se mai poate aplica în practică. Ura demolează, iar acest lucru se vede cu ochiul liber la noi, în România. Toată lumea judecă pe toată lumea și toată lumea reclamă pe toată lumea. Este un haos al delațiunii și al gândului și faptei demolatoare. Chiar dacă a respectat sau nu legea, cel care a reușit trebuie ajutat să devină un ratat, ca și noi. Cu toții îl tragem de mâini, de picioare, îi dăm în cap și dacă am putea
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
se „autodemaște”. Bineînțeles, torționarii treceau ei înșiși, mai întâi, prin operațiunea de reeducare. Apoi, cu sprijinul și la îndemnul conducerii închisorii, își asumau răspunderea să-i convertească pe ceilalți. Metodele? Bătaia, supunerea la neînchipuite umilințe, fizice și psihice, pedepse inumane, delațiunea, izolarea. Rezultatul? Obținerea unui climat de neîncredere și suspiciune, surparea totală, „modificarea interiorului” în atât de mare măsură, încât cei supuși „experimentului” erau de nerecunoscut. Se instalase, în rândul deținuților, o asemenea frică, de toate și de toți, încât cei mai mulți
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
climatului universitar. S-a realizat astfel o infiltrare de agenți printre cadrele didactice. A apărut o sursă de tensiune permanentă între vechii profesori și cei nou-veniți. Aceștia se simțeau în inferioritate, ceea ce le ascuțea ostilitatea, favorizând apariția intrigii, bârfei, a delațiunii (mă gândesc la sensul franțuzesc al acestui cuvânt: „denunț secret în vederea unei recompense”). Ei doreau să scape de persoane cu care comparația îi defavoriza. Mai târziu a apărut și dorința avansării rapide în ierarhia universitară. Vechile cadre, deși timorate, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
studenți. Impresia pe care o au foștii studenți din acele vremuri este că suspiciunile dintre ei nu erau așa de mari. Fiindcă între studenți, până în momentul repartiției, nu existau așa mari rivalități cum erau printre cadrele didactice. În această situație, delațiunea avea mai rar ocazia de a fi urmată de o satisfacție reală. Totuși, mi s-a povestit cum un student și-a rugat prietenul să nu mai facă glume politice în prezența lui, când mai sunt și alții de față
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Am dorit să inventariem comportamentele adaptative ce făceau „deliciul” vieții cotidiene în comunism, să înregistrăm modul în care propaganda oficială a acționat ca mijloc de persuasiune, felul în care frica de zi cu zi a creat mecanisme de apărare, iar delațiunea a devenit un fenomen banal, aproape acceptat. În urma unor discuții cu experți, am identificat opt „teme” ale vieții cotidiene (utilizăm aici tipologia lui H. Thomae, făcută cunoscută la noi de către profesorul Andrei Cosmovici) și am construit un ghid de interviu
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
degete decupate. De multe ori lucram la lumânare, foarte des, la ore total diferite și des lumina se întrerupea”. La locul de muncă sau la bloc acționa încă un factor stresant care ridica și mai mult tensiunea existenței: teama de delațiune, suspiciunea că cel de lângă tine ar putea fi un informator al „organelor”. Aceștia puteau fi colegi, prieteni, vecini, membri de familie, cum s-a dovedit mai târziu. O profesoară își amintește: „școala în care am fost prima dată era într-
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
care își toarnă confrații sunt mult mai eficienți decât informatorul mediu. Notele lor informative nu transmit simple date, ci și fine portrete psihologice ale victimei, urmate de sfaturi sau recomandări privind modul de lucru pentru ofițer. În dosarele scriitorilor, multe delațiuni sunt adevărate piese literare, cu largi pasaje critice privind opera confratelui urmărit, dedesubturile ei ideologice, pe care ofițerul ar fi putut să le scape, proiectele viitoare, locul unde sunt ascunse manuscrisele sau metoda prin care va încerca să le scoată
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]