178 matches
-
să ajungă; de aici și aparenta contradicție între foamea de cuvinte, ca o expresie a dorinței de a stăpâni realul și de a-l domina, și ideea din versul: "cuvântul îmi dă ființa,/ dar mi-o dă lipsită de ființă". Dematerializarea lumii concrete și materializarea lumii abstracte, aflată în primele volume sub semnul lui Eros, se supune în acest context oglinzii cuvântului. Dar când cuvintele sunt reprezentări ale lumii acesteia, în care obiectele și ființele îl sufocă, caută un loc pustiu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
interacțiuni senzorial-motrice, inedite precum teletactilitatea sau atingerea la distanță. Sistemele de realitate virtuală mijlocesc integrarea dinamică a diverselor modalități perceptive până la interfațarea unei experiențe senzoriale de a fi altcineva sau altceva. Astfel, virtualizarea nu poate fi redusă la procesele de dematerializare, de descarnare sau de amputare subiectivă ale subiectului uman. Dimpotrivă, încarnând și materializând identitatea în dimensiuni variate și multistratificate, virtualizarea poate asigura intensificarea, expansiunea și metisajul percepțiilor și al simțurilor fizice cu sistemele informaționale, de la cele sociale la cele politice
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
extindere a cyberspațiului în lumea biologică. Astfel, definirea și generarea vieții în termenii informaticii este judecată drept o restricționare drastică a sensului experiențelor, emoțiilor și conduitelor la funcții computaționale, astfel că știința viului sintetic este incriminată de tentative de abstractizare, dematerializare și destrupare. Critica domeniului întâmpină și chestiunile sociale, politice, etice și culturale care decurg din perspectiva desființării corporalității fizice și a identității individuale în favoarea sistemelor sintetice. Una dintre ipostazierile vulnerabile ale eticii vieții sintetice este semnul de întrebare ridicat în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
interactivă asupra trupului, susținem importanța deopotrivă a raționalului și a afectivului, a gândirii și a simțirii în cadrul constituirii ontologiei virtuale a cyborgului. De asemenea, pe linia teoretică deleuzo-guattariană, admitem materialitatea fluxurilor, dinamica conectărilor și dezorganizarea constructivă, în ciuda decorporalizărilor și a dematerializărilor promovate de unele teorii actuale de specialitate. Identitatea umană este într-adevăr alterată de intruziunea tehnologiei cibernetice, însă nu poate fi dematerializată sau destrupată. Împrumutând termenii lui Deleuze și Guattari, putem considera proteza cyborgică (proteza care transformă umanul în cyborgă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
să întrebe unde sunt limitele corpului în contextele implantelor, transplantelor, interfețelor sau protezelor și în condițiile extinderii simțurilor în spațio-temporalitatea medială. În al doilea rând, doresc să surprindă relația paradoxală dintre interesul crescând pentru corporalitatea viscerală și preocuparea pentru aparenta dematerializare a acestei corporalități în imaginea digitală. Joncțiunea dintre materialitatea trupului, deopotrivă naturală și artificializată și imaterialitatea iconului produce apariția corpului-imagine, un hibrid care fie poate fi distribuit în rețea în mod global și instant, fie poate fi locuit în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
trupul artei” este titlul unei instalații video a artisteiă. Încadrându-se artei postumane, reconfigurările corporale ale acestor artiști sunt demersuri de cyborgizare a umanului și de depășire a limitelor trupești și identitare. De asemenea, transformă tentativele de destrupare și de dematerializare a trupului în cadrul cyberspațiului în contexte ale manipulării materiale și ale celebrării corporale: de la revolta socială și strategiile opoziționale ale rezistenței la ontologia și antropologia cibernetice. Spre deosebire însă de artistul australian care fie își adaugă proteze trupești („The Third
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de gravitație al oricărui lucru existent și o orientare postumană, în cadrul căreia umanul este prezervat în noi formulări și structurări. Atât promotorii entuziaști ai tehnoștiințelor actuale, cât și criticii acerbi ai acestora echivalează experiențele și identitățile virtuale cu destruparea sau dematerializarea. Evident, și diferențele sunt notabile: pentru cei dintâi această echivalență este pozitivă și eliberatoare, iar pentru cei din urmă ea poartă semnul negativității și al prizonieratului uman. Perspectiva postumană însă recunoaște și scoate la iveală caracterul material, întrupat și metisat
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și relaționează viul artificialului sau non-viului. Postumanului i se recunoaște caracterul metisat (carbon-silicon, organ-hardware, minte-software, biologic-culturală, astfel că interfațării sau inserării unei proteze cibernetice i se atribuie rolul de a produce o augmentare tehnologică a corpului, în loc de a genera descarnarea, dematerializarea sau dezumanizarea. În condiția postumană, corpul nu este „lăsat în urmă”, cum sună unele declarații cyberpunk, dimpotrivă, cunoaște o reîntrupare extinsă și transmutațională. Acest punct de vedere este unul al includerii și al recuperării, sugerând conviețuirea biologicului și a artificialului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pierderea concepției abstracte a trupului ca fundamentare unitară și universală a eului, și anume „sfârșitul” perspectivei liberal-umaniste. Ceea ce urmează acestei pierderi a unei idei a umanului este procesul complementar al reconstrucției corpului în dimensiunea sa postumană. Argumentând împotriva decorporalizării și dematerializării, profesoara propune un model al subiectului uman ca formă întrupată (embodiedă a subiectivității (vezi și referirea la Allucquère Stone în capitolul întâiă. Inițial, încearcă să înțeleagă modul în care informația și-a pierdut corporalitatea, adică felul în care aceasta a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cyborgului din cadrul relației postumanului cu teoria informației, în timp ce ia distanță față de textele ciberneticienilor. Această contestare a inevitabilității destrupării informației merge în paralel cu combaterea determinismului corpului uman conceput strict ca structură informațională abstractă. Cercetătoarea se exprimă împotriva descarnării și a dematerializării, procese care operează ca abstractizare a încorporării. În trecerea de la uman la postuman, materialitatea este conservată, astfel că umanul și postumanul coexistă în cadrul acestei paradigme. Atenția acordată implicațiilor culturale-materiale este punctul cel mai important al discursului postuman propus. Astfel, postumanul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
umană nu ar avea nici o legătură cu suportul său original, cu întruparea și că „informația” umană imaterială poate circula nealterată în depozitul digital, al computerelor devenite noile forme corporale pentru conștiință (vezi critica adusă de Hayles, 1999, din perspectiva imposibilității dematerializării și a destrupării umanuluiă. Pentru Minsky (1985, 1990Ă, construirea de modele computaționale care să îndeplinească un comportament specific uman poate fi o realitate întrucât „societatea minții” este discutată în termeni de arhitectură a computerului și nu în termenii psihologiei umane
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de artă generează înțeles și construiește ideea de spectator sunt similare practicilor artei conceptuale și de tip instalație ale secolului XX. În arta conceptuală și de tip instalație, ideea și procesul sunt promovate în dauna reprezentării și a obiectului prin dematerializarea obiectului de artă într-un spațiu contextualizat. Însă în timp ce țelurile artei transgenice, conceptualismul și instalațiile împărtășesc anumite preocupări, certitudinea biologică și mecanică a ideii de obiect în opera lui Kac reprezintă o rematerializare radicală a obiectului de artă (Causey, 2002
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Acceptarea manifestării ambelor tendințe poate fi un prim pas în procesul de chestionare a metafizicii virtuale, în timp ce o a doua fază poate fi abordarea unui punct de vedere tolerant, dar simultan critic și circumspect. Dispariția umanului (teoriile precum: disoluția eului, dematerializarea trupului sau diseminarea conștiințeiă nu poate fi un proces practic complet, indiferent de situația sau de finalitatea invocate, de valența negativă sau pozitivă implicată. Dimpotrivă, promovarea și deplângerea acestei idei sunt ambele fenomene de negare a umanului însuși. În contextul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
efemere, lucrurile se smulg gravitației și pornesc în levitație, lumina a devenit principiul lumii: „Azi soarele-i alt soare... / Și ca destinul, se întâmplă-n toate. / [...] Materiile scad pulverizate / [...] Poți trece, ca prin spirit, prin copaci / și ziduri, spirit însuți...” Dematerializarea și purgarea de accidental au cuprins întregul cosmos, terestru și astral: „Erau copacii scheme și aștrii cerc virgin, / În loc de păsări linii pluteau, pe ceruri line, / Zăpezi curgeau cu-arome, ca din potir de crin.” Când victoria asupra devenirii nu poate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
va materializa imaginarul" 178 Gaston Bachelard prezintă cele patru elemente ca formă dinamică a imaginilor ce hrănesc imaginația 179. Imaginea dinamică, fiind "o realitate primordială" 180, cunoaște, în devenirea sa, manifestări multiple: astfel, "semnul aerian", bazat pe "o dinamică a dematerializării" 181, unește infernalul cu celestul, noaptea cu ziua, lumea de sus cu lumea pământescului 182, viața cu moartea, ca metamorfoză a imaginilor cer, vânt, vis, pasăre, arbore. Focul, în viziunea lui Bachelard, ia naștere tocmai din această interacțiune a contrariilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spiritului plasticii. Epoca noastră este cel mai puțin arhitecturală și cel mai puțin sculpturală dintre toate epocile istoriei universale. Viața noastră este neplastică, este fără chip, spiritul nostru nu se Întrupează În imagini ale frumuseții. În pictură se produce o dematerializare, o dezincarnare. Arhitectura a pierit cu totul, iar sculptura a devenit nesculpturală” (N. Berdiaev). * „Arta adevărată nu poate fi descrisă sau imitată.” (Auguste Renior) - pentru că acea clipă de emoție inspirată este unică, irepetabilă. Nici măcar artistul În cauză nu o poate
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
emisiunilor de titluri, fără să fie specificate obligațiile de asigurare a securității și protecției informațiilor ce decurg din utilizarea mediilor electronice de emisiune și decontare. Singurele elemente la care se face trimitere în textul ordinului și care au legătura cu dematerializarea emisiunii de titluri de stat sunt cele referitoare la condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească intermediarii pe piața primară sau secundară, respectiv: • dotări tehnice specifice activităților de tranzacționare: echipamente informatice, echipament de suport informațional (Reuters, Telerate etc.), echipamente
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
le va descrie în Opium. Tot din America provine mescalina, alcaloid extras din peyotl, venerată de indigeni ca drog inițiatic. Administrarea sa induce o stare de extaz nirvanic, populat cu viziuni, o stare de derealizare resimțită de individ ca o dematerializare corporală cu trecerea în „alte dimensiuni” temporo-spațiale. Mescalina, utilizată experimental, produce stări senzoriale particulare de tipul „audiției colorate” în cursul cărora subiectul percepe sunete muzicale asociate cu imagini, mai mult sau mai puțin organizate din punct de vedere formal, întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
obiectul unui sistem de relații vaste. Marcel Proust este privit prin teoria bergsoniană a memoriei, Rainer Maria Rilke prin sărăcia sângelui, Balzac prin considerații asupra capitalismului, Th. Hardy prin teoria tensiunii sufletești a lui Pierre Janet, Anatole France prin imaginea dematerializării, Tudor Arghezi prin anarhism, monarhism și magie. M. Ralea a dovedit talent literar în note de călătorie în care aduce puțin din Barrès în facultatea de a lua repede temperatura morală a locului și a o traduce în câteva planșe
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
resping comercializarea artei și propovăduiesc întoarcerea la natură). De asemenea, noile tehnologii au pătruns și în domeniul artistic, apărând forme precum High-Tech Art sau Light-and-Space Art, ce pun accentul pe percepțiile senzoriale și pe utilizările radicale ale noilor materiale în vederea "dematerializării" obiectului artistic. Dialogul dintre artiști și oamenii de știință a fost astfel instituit, din moment ce, de pildă, High-Tech Art folosește o tehnologie sofisticată, incluzând computere, lasere, holograme, transmisii prin satelit etc. 10. Constructivismul. Din moment ce perspectivismul a fost acceptat ca o trăsătură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
noastre, în termenii lui McLuhan, sau intervențiile sporite ale omului în mediul înconjurător, care, prin intermediul limbajelor, reconstituie lumea. Hassan îl amintește pe Baudrillard, pentru care aceste imanențe capătă în societatea de consum un caracter "obscen" și poate excesiv. "Difracțiile sinelui", "dematerializarea existenței", imanența mass-media alcătuiesc așadar "evidențe" ale timpului nostru. Aceste 11 trăsături ale postmodernismului nu alcătuiesc o imagine completă a fenomenului și nu au nici pentru autorul lor statutul închegării vreunei definiții coerente sau al explicitării finale a diferențelor dintre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
grad maxim, incapabilă din pricina propriei ei forțe să se exprime. Refuzul expresiei devine o figură de stil. Văcăreștii abuzează de ea, cultivînd tăcerea, refuzul de a dezvălui un sentiment năucitor. Din această pricină și, negreșit, din altele, se produce o dematerializare a versului, o golire a lui de elemente fizice. Poezia este, de regulă, o alegorie fără atingere prea mare cu universul din jur. Subiectul se Închide În cercul unei pasiuni nimicitoare (sau afectează, ceea ce În poezie este totuna) și se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pentru a marca natura serafică a femeii, poetul variază dalbă și sprintenă cu dălbioară și sprinteioară. Folosește, În acest sens, procedeul agasant al diminuării. Lăsînd deoparte chestiunea valorii, am putea deduce din acest procedeu o figură a erosului: aceea a dematerializării și miniaturizării. Frumusețea, ca să fie autentică, trebuie să fie aeriană și gingașă. Alecsandri găsește repede soluția (În spiritul, dealtfel, al romantismului) făcînd femeia Înger, „frumoasă Îngerelă cu albe aripioare”. Un „Înger cu aripioare”, un „dulce Înger de blîndețe”, o „gingașă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
somnul căzut ca o poartă imensă de metal aruncă toate aceste elemente într-un hău încă nedefinit. Orb în povara apăsătoare de gânduri caut să-mi definesc eternitatea în imensitatea criptică a naturii. Pierdut simt până-n cele mai îndepărtate forme dematerializarea mea. Locuiesc între cer și pământ, în vifor de oameni. Mă gândesc că semenii mei au ceva din sălbăticia naturii dezlănțuite. Natura însă iartă prin veșnica sa regenerare. Omul pustiu nu se reface ci-și perpetuează pieirea. Lacrimă după lacrimă
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
jos), ilustrând întâlnirea dintre Samariteancă și Iisus Hristos într-o atmosferă enigmatică, într-un loc retras. Pictorul izolează personajele de orice context istoric, evitând episodul colocvial neotestamentar, locul întâlnirii fiind atemporal fixat. Tehnica utilizată de Verona contribuie din plin la dematerializarea, la spiritualizarea personajelor. Culoarea apare pusă pe pânză cu cuțitul, relieful frunzișului apare puternic marcat, figurile umane fiind imprimate în fundal asemeni unor umbre, fapt remarcat și de Ion Zurescu în monografia consacrată pictorului: "În pădure, Pe gânduri sau unele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]