1,351 matches
-
anihilare. Conștiința binelui făcut e un act de înălțare. Însușirea lui, un act de sabotare a gestului în sine. Binele se face pentru că există și nu-și cere recunoaștere. Răul se laudă, binele niciodată. O cale de autodistrugere dată de Demiurg Iadului, recunoașterea răului ca scop. Cauza morții sale definitive și a Morții. Mioara, suflet închis, își strânse cojile acestor gânduri într-o cutie, pe care, așezând-o printre lucruri, o însemnă pentru drumul spre Paris. Cât aveau să-i fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cărora obișnuiește să le prevestească o moarte în chinuri (provocată de o boală cumplită) dacă nu-l laudă destul. Asumându-mi riscul, semnalez banalitățile dintr-un volum de cugetări, Râsul omului, Valman, Râmnicu Sărat, 2008, publicat în succesiunea volumului Râsul Demiurgului din 2002. Autorul este încântat de textul său: „Fiecare frază a mea se remarcă prin concizie, claritate, poate și eleganță, făcând dovada unei îndelungi și răbdătoare șlefuiri.“ Chiar așa și stau lucrurile, dar aceasta nu este suficient pentru ca o culegere
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
și simplu cu eliminarea adversarului „bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, după cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări gnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, într-un text polemic a cărui datare este greu de stabilit (undeva între secolele al V-lea și al XI
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
notează, în Adversus haereses I,31,1: Unii afirmă că șșiț Cain a ieșit din Puterea supremă, și că Esau, Core și Sodomiții și toți cei de felul lor erau de aceeași rasă: din motivul acesta, deși sufereau de atacurile demiurgului șcel răuț, nu li s-a întâmplat nimic, întrucât Înțelepciunea veghea peste cele ce erau ale Sale. Acest lucru l-a cunoscut și trădătorul Iuda (Iudam proditorem), întrucât el era singurul dintre ucenici care să dețină cunoașterea adevărului (solum prae
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
profesat de autorii apocalipticilor nu este unul metafizic, întrucât Dumnezeu rămâne peste tot Creatorul și Stăpânul absolut, al ambelor vârste. Ne aflăm așadar la antipodul viziunii gnostice, unde viziunea vârstelor reflectă o dihotomie esențială în sânul divinității: Dumnezeul bun și Demiurgul rău, două principii antagonice aflate oarecum pe picior de egalitate 133. Nu, în cazul textelor noastre, răul se explică fie prin coruperea oamenilor de către îngerii răzvrătiți (Enoh etiopian), fie prin „inima rea”, adică printr-o anumită înclinație a intelectului omenesc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
trăsătura aceasta definitorie pentru dânsul - perfecțiunea -, sora sa, luându-l peste picior mai tot timpul, exprimându-se într-o ușoară batjocură, îl și întrebă odată curioasă: - Și, mă rog, cam cât timp va mai trebui s-așteptăm noi, o, preacinstite demiurg, pentru ca s-atingă Domnia Ta perfecțiunea râvnită? - Ce întrebare prostească!, făcu el surprins, trecând repede peste ironie. Ei bine, Mihaela, o eternitate, căci perfecțiunea nu există printre muritori. Iar ăsta-i un lucru deja știut și reține-l. De aceea, de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
numește altfel decât apa rece, cu apa mării și așa mai departe). Pentru același lucru sau pentru aceeași situație, se analizează, printr-un fabulos simț al diferențierilor miniaturale, cele mai subtile nuanțe și, pentru fiecare, se creează, cu frenezia unui demiurg obsedat de taxonomii, un cuvânt nou și încă unul. Iată o listă (sumară) a diferitelor cuvinte pe care, toate, dicționarul le traduce prin "viață": seimei, jumyou, jinsei, seken, seibutsu, seikatsu, isshou, seiki etc. Și aceasta pentru că, îndrăgostit de exactitatea matematică
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Bonaventura la Henri de Gand, de la Boetius din Dacia la Alexandru din Afrodisia, de la Ioan Filipon la Albert cel Mare - a stat tocmai în încercarea reconcilierii celor două paradigme incompatibile: paradigma lui Platon și cea a Bibliei. În concepția grecilor, demiurgul creează lumea după calapodul ideilor eterne. E ca și cum demiurgul ar avea o machetă alcătuită din ștanțe de tip ideal cărora nu mai trebuie decît să le găsească o materie bună de modelat. În plus, între lumea creată și modelul ei
Cerul filozofiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7401_a_8726]
-
la Alexandru din Afrodisia, de la Ioan Filipon la Albert cel Mare - a stat tocmai în încercarea reconcilierii celor două paradigme incompatibile: paradigma lui Platon și cea a Bibliei. În concepția grecilor, demiurgul creează lumea după calapodul ideilor eterne. E ca și cum demiurgul ar avea o machetă alcătuită din ștanțe de tip ideal cărora nu mai trebuie decît să le găsească o materie bună de modelat. În plus, între lumea creată și modelul ei există mereu o regiune intermediară, o zonă-tampon care face
Cerul filozofiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7401_a_8726]
-
codul genetic al tuturor lucrurilor de pe Pămînt. De la firul de iarbă pînă la ființa umană, de la forma copacilor pînă la întinderea uscatului, tot ce se află în lume a fost creat după modelul speciilor inteligibile. Așadar, avem trei paliere: Dumnezeu (demiurgul), cerul și lumea terestră (lumea sublunară). Din păcate, viziunea aceasta nu se potrivește defel cu cea biblică, o viziune în care, de pildă, Dumnezeu dă naștere simultan cerului și pămîntului, ceea ce înseamnă că cerul nu poate fi privit ca un
Cerul filozofiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7401_a_8726]
-
se proiecta pe ecranul mental, acum totul se naște din coliziunea cu zidul urban, cu freamătul străzii, cu mărteția intrinsecă a deriziunii. Renunțînd la statutul său de privilegiat, de creator din nimic și de mediator plin de responsabilități al unei demiurgii preluate prin mandat și, tocmai de aceea, reziduale, pictorul și-a schimbat radical și țintele. Absolutul a sucombat, asfixiat în propria lui carcasă de concepte, iar în locul său s-au instalat miturile efemere, gloriile onomatopeice și efigia starului protestatar și
Fețele lui Bochiș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6851_a_8176]
-
se întâlnește cu Eminescu mica diferență fiind că poetul scrie, în „Almanahul României June", disjunct și cu cratimă dublă: „Un cer de stele de desupt / de asupra-i cer de stele -". Problema este, însă aceasta: de ce îl caută Luceafărul pe Demiurg undeva în jos, la marginea cosmosului - și nu în centru. Cine este acest Demiurg, în fond? Nu cumva el este un administrator al Creației, de pildă acel „Weltgeist" de care vorbește atât de convingător G. Bogdan-Duică? Nu suntem departe de
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
disjunct și cu cratimă dublă: „Un cer de stele de desupt / de asupra-i cer de stele -". Problema este, însă aceasta: de ce îl caută Luceafărul pe Demiurg undeva în jos, la marginea cosmosului - și nu în centru. Cine este acest Demiurg, în fond? Nu cumva el este un administrator al Creației, de pildă acel „Weltgeist" de care vorbește atât de convingător G. Bogdan-Duică? Nu suntem departe de interpretarea lui Tudor Vianu (pe care, de altfel, Gheorghe Doca îl citează insistent) privind
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
greu în ultima vreme, mai ales cele apărute în editurile cu profil științific și universitar. Am descoperit cu o oarecare întârziere volumul profesorului Vasile Arvinte intitulat Normele limbii literare în opera lui I.L. Caragiale (apărut la Iași, la Casa Editorială Demiurg, în 2007). E o carte de mare însemnătate și folos, care face, în fine, ceva de mult așteptat: descrie toate aspectele lingvistice relevante ale operei lui Caragiale - fonetice, morfologice, de formare a cuvintelor, lexicale, frazeologice -, din perspectiva variațiilor în raport cu norma
Limba lui Caragiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7432_a_8757]
-
articulații al genului, pretinzător de virtuozitate, însă puțin penetrant în profunzime, mă refeream la o coardă lirică de o mai adâncă vibrație - și care, totuși, nu trăda matca. Văr primar cu epigramistul, autorul de sonete/ rondeluri nu devine niciodată un demiurg, nici damnatul cu turn abolit, el rămâne un Călător răpit de frumusețile firii, de farmecele Doamnei sale, sensibil la frumusețea formelor și la rigoarea canoanelor, în care vede pârghii și nu obstacole. Cu valul de impresii și de imagini ce
În fericite aruncări de zaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/6824_a_8149]
-
a-i consilia, a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, figurînd în societate cu fizionomia unui logoreic bonom. Dacă am persevera în a-l trata drept ipocrit pe doctrinarul sinuciderii netraduse în act și pe "blasfematorul" fără pereche din Demiurgul cel Rău, dar care își recunoaște un fond religios, am nesocoti o altă aserțiune a lui Nietzsche, conform căreia "ipocrizia e o condiție necesară a bunătății".
Fețele autenticității (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7543_a_8868]
-
referitoare la Emil Cioran. Iată, în avanpremieră, o parte din aceste fragmente în traducerea aceluiași George Guțu. 7.4.1973, Café Mozart. La Cafeneaua Mozart citesc în colțul cel mai retras, acolo unde stăteam mereu cu Zbignev Herbert, corecturile la Demiurgul cel rău de Cioran. O carte mare, copleșitoare, în ciuda faptului că e un volumaș. Acasă, studiez tehnica eseistică a lui Sperber din Zeit in der wir leben (Epoca în care trăim). De-ar putea fi unite calitățile celor doi! Forța
Wolfgang Kraus despre Emil Cioran () [Corola-journal/Journalistic/7297_a_8622]
-
care intră în vorbă, în italiană. Un austriac, vorbesc nemțește. El afirmă ceva general despre viață, primind următorul răspuns: "Vorbiți ca Emil Cioran." El: "Păi, chiar sunt Cioran." Celălalt: "Imposibil, sunteți nebun." Cioran: Ceva similar am scris chiar și în Demiurgul cel rău." Un pensionar vienez care trăiește într-o casă din Burgenland. A adus-o și pe nevastă-sa, oribilă, apoi l-a invitat în Burgenland, să locuiască la el, împreună cu Simone. Cioran: "Un tip cam deraiat, cu mișcări caraghioase
Wolfgang Kraus despre Emil Cioran () [Corola-journal/Journalistic/7297_a_8622]
-
pensionar vienez care trăiește într-o casă din Burgenland. A adus-o și pe nevastă-sa, oribilă, apoi l-a invitat în Burgenland, să locuiască la el, împreună cu Simone. Cioran: "Un tip cam deraiat, cu mișcări caraghioase." Cică apreciază cartea Demiurgul cel rău. Iar asta s-a întâmplat în Lecce! Merge cu mine până la metrou, la ora 12. Cele șapte etaje urcate și coborâte de patru ori pe zi îl fac să rămână tânăr. Teamă de invazia africanilor și a asiaticilor
Wolfgang Kraus despre Emil Cioran () [Corola-journal/Journalistic/7297_a_8622]
-
întrupare a ariciului, camelia revine, ca leitmotiv și emblemă în evocările și comentariile lui Renée - imaginea din filmul cineastului japonez Ozu ori cameliile din grădina interioară, veritabile mandala pentru un tânăr smuls din dependența drogurilor. Animal ciudat, ariciul apare ca demiurg și erou civilizator în multe mitologii, se distinge prin inteligență creatoare și etică superioară. Camelia simbolizează în tradiția niponă căsnicia fericită, în ea sălășluiesc spiritele benefice gata să împlinească rugămințile îndrăgostiților.
Ariciul și camelia by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7305_a_8630]
-
În ziua întîia am rîs către toate...). Oprimat de toate cele ce sunt, nu în ultimul rînd de singurătatea care e un "șarpe", viețuind cu "lacrima greu zăvorîtă-n urmă", autorul ajunge a deplora Creația lumii ca atare, presupunînd că însuși Demiurgul o regretă: "Prea bine vreau să-L las plîngînd pe Dumnezeu". Tot ce e lumesc riscă a fi greșit, împins spre păcat. Nu face excepție nici conștiința "nefericirii", implicit antidivină. "Orice memorie poate să fie eronată, / Chiar și aceea trăită
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
schimbarea sensului cuvîntului, dar și a reprezentării pe care o ai despre vid. Vidul, așa cum este descris de Paul Davies, seamănă cu un ocean de energie căreia nu i-am găsit încă cheia utilizării. Cînd o vom găsi, vom deveni demiurgi la scară cosmică. În concluzie, o carte pentru cititorii dornici de perplexități științifice, pentru care plăcerea de a vîna impasuri teoretice a devenit un obicei intelectual.
Vidul demiurgic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7358_a_8683]
-
prima vedere, ești înclinat să spui că regula stă în sentimentul intim al importanței unei întîmplări. Notezi ceea ce ție ți se pare important, și asta ajunge. Amănuntul că altuia episodul cu pricina i se poate părea insignifiant e secundar. Unic demiurg al istoriei tale afective, nu ai de dat socoteală nimănui. Dacă aceasta ar fi rețeta psihologică a jurnalului, atunci orice caiet memorialistic ar fi o selecție capricioasă de peripeții alese din vanitate, din amor propriu sau din dorință de răzbunare
Legea inefabilă a jurnalului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7637_a_8962]
-
de expoziții fără a fi întîmpinat de valuri de sînge și baloți de spini împletiți în coroane, de păduri de cruci și tone de piroane. Inclusiv aceia care, cu doar cîteva zile în urmă, îi pictaseră în atitudini hieratico-marțiale pe demiurgul din Primăverii și pe îngereasa lui azurie, ca în viziunile celeste ale lui Bălașa, s-au trezit robotind din greu la urcușuri pe Golgota și la răstigniri. În aceste condiții, cel care și-a propus declarat salubrizarea acestei zone de
Cincizeci de ani de artă contemporană by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7652_a_8977]