174 matches
-
momentane. Funcțiile de bază ale limbii De-a lungul timpului, s-au atribuit limbii mai multe funcții determinate de scopul folosirii ei, numărul lor variind după diferite teorii lingvistice. În general, s-a acceptat ca fiind de primă importanță funcția denominativă, denotativă, referențială sau cognitivă. Manifestarea intersubiectivă a limbii presupune comunicarea sau funcția comunicativă, considerată deseori ca fiind funcția esențială a limbii. Prin funcția expresivă, locutorul transmite nu numai informații, ci și sentimente și atitudini, iar prin funcția metalingvistică se asigură
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
uman96. În această variație a numărului și a tipurilor de funcții atribuite limbii este dificil de făcut în momentul actual un inventar și o ierarhizare a acestora, datorită lipsei unor principii ferme de analiză; un lucru este însă sigur: funcțiile denominativă, comunicativă, expresivă și metalingvistică se vor regăsi în orice sistem de gîndire, chiar dacă se pot folosi alți termeni pentru a le numi97. Din aceste motive, ele pot fi considerate funcțiile de bază ale limbii, iar cercetarea limbii din perspectivă filozofică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din perspectivă filozofică nu le poate neglija. Cercetările recente întemeiază posibilitatea de a vorbi și despre o funcție pragmatică a limbii, care ar putea fi apreciată ca depășind cu mult limitele stabilite prin teoriile despre actele de vorbire. Nominația (funcția denominativă) Din perspectiva funcției denominative, limba este considerată ca avînd drept scop posibilitatea de a da informații despre realitatea înconjurătoare și de a comunica aceste informații. Această funcție este numită și cognitivă, fiindcă este legată de realizarea cunoștințelor (limba se prezintă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
le poate neglija. Cercetările recente întemeiază posibilitatea de a vorbi și despre o funcție pragmatică a limbii, care ar putea fi apreciată ca depășind cu mult limitele stabilite prin teoriile despre actele de vorbire. Nominația (funcția denominativă) Din perspectiva funcției denominative, limba este considerată ca avînd drept scop posibilitatea de a da informații despre realitatea înconjurătoare și de a comunica aceste informații. Această funcție este numită și cognitivă, fiindcă este legată de realizarea cunoștințelor (limba se prezintă nu numai pe sine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în legătură cu ceva (cu numele), care stă de fapt la baza comunicării, fiindcă verbul este într-adevăr cel care face posibilă comunicarea, o transmitere a cunoașterii sau o cunoaștere în devenire, însă numele (care alcătuiește subiectul) este cunoașterea asumată (prin funcția denominativă), iar cunoașterea este etapa superioară transferului de informație. De aceea, în raportul de inerență subiect predicat, predicatul nu este decît o spunere despre nume, o determinare a lui, iar, prin acordul predicatului cu subiectul, limba transpune formal, în fenomen, ceea ce
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acestor opere la stilurile funcționale ale limbii, în sensul că cele care recurg la construcții populare sînt de obicei texte literare, iar cele care cuprind construcții culte tind spre realizarea unui tip de discurs filozofic. Metalimbajul (funcția metalingvistică) Prin funcția denominativă și prin cea comunicativă, limba are datoria de a da nume realităților și de a transmite informații despre ele. Printre realitățile numite pot fi însă și elemente ale limbii, încît, prin numire și prin comunicare, limba este pe de o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
utilă analizarea cuvintelor sau clasificarea lor, fiindcă singura realitate lingvistică este propoziția, ea fiind un organism expresiv cu înțeles deplin. Așadar, Croce consideră posibil înțelesul numai prin raportarea la ceva care se comunică (afirmație, atitudine etc.), iar nu prin funcția denominativă a limbii, ca și cum realitățile exterioare n-ar exista pentru limbă. Deci, dacă arta și limba au legături între ele, acestea rămîn totuși distincte și Croce exagerează, desigur, cînd identifică lingvistica cu estetica sau faptul de limbă (actul lingvistic) cu actul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al intențiilor și al scopurilor. Deseori există și o accentuată diferențiere de mijloace lingvistice utilizate în realizarea discursului, adică o diferență de ordin material, care produce tot o distanțare calitativă, în măsura în care acest material antrenează sau nu resorturi aflate dincolo de funcțiile denominativă și comunicativă ale limbii. Pe de altă parte, construcțiile lingvistice, creațiile fortuite, ocazionale ale vorbitorului obișnuit sînt efemere. S-ar putea chiar afirma că însăși creația sa se datorează faptului că ceea ce a fost realizat anterior nu este reținut ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
considera concordantă normalității limbii (cuvintele antrenate în enunț nu desemnează nimic în nici o limbă). Deci, ceea ce este comun tuturor limbilor înainte de orice este capacitatea de desemnare a obiectelor, a situațiilor obiective și a relațiilor dintre entități (capacitate manifestată prin funcția denominativă). În fiecare limbă însă, desemnarea se realizează după anumite norme și prezintă o anumită structură, în sensul că ea nu rămîne la cazurile particulare, ci privește modul general în care o limbă sau alta reflectă lumea. Eugen Coșeriu constată că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbaj, ci este greșit să se reducă limbajul (limba) la logicitate, deoarece, considerat în realitatea sa istorică (deci, ca limbă istorică) limbajul este logos semantic, fără a putea fi calificat ca fiind logic sau ilogic, în desemnare (în exercitarea funcției denominative) neexistînd raportarea la adevăr și la fals, cum presupune logicitatea propriu-zisă. Abia în actele de vorbire se afirmă sau se neagă ceva, se exprimă deci gînduri. Dar, fiindcă vorbirea omenească trebuie să îndeplinească nu numai o sarcină logică (redarea gîndurilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
În alte situații, precum ilustrează cuvîntul atom, deși conținutul s-a schimbat în timp prin modificarea conținutului noțiunii, forma cuvîntului a rămas aceeași, dezvăluind analistului concepția care a stat inițial la baza formării lui. Cert este însă că, prin funcția denominativă, cuvîntul se raportează în primul rînd la realitate, la realitatea gîndită într-un anumit mod, iar nu la cea obiectivă, și, de aceea, substantivul, care realizează nominația prin excelență, este partea de vorbire cea mai independentă de limbă și cea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prin dimensiunea alterității. În sfîrșit, limba umanizează natura, mediul cosmic, care, din element extern omului, devine interior lui, ca glosocosmos din sfera antropocosmosului, în spațiul căruia acoperă o suprafață foarte extinsă. Se exercită în acest caz, în primul rînd, funcția denominativă a limbii și se desăvîrșește o eficientă modelare a structurii cosmosului din perspectiva structurii spiritului omului. Cele trei aspecte umanizatoare (individuală, socială și cosmică) sînt procese și realități cu manifestare simultană și corelată, istoria și funcționarea limbii fiind un permanent
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dintre formele specifice de manifestare ale limbajului politic, evidențiind trăsăturile caracteristice fiecărei tipologii în parte. Limbaj democratic vs. limbaj totalitar După criteriul regimului politic în care este vehiculat, distingem între limbaje democratice și limbaje totalitare. Termenii au atât o valoare denominativă, descriptivă, cât și una evaluativă. Regimurile democratice se caracterizează prin multiplicarea limbajelor politice și prin profesionalizarea discursului politic, în funcție de profilul auditoriului, de situația de comunicare, de efectele urmărite la nivel de receptare, de statutul emitentului în plan politic etc. O
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
funesta experiență a închisorilor comuniste (Ionescu- Gură: 2005, 27-83; Markham: 1996, 243-247; Ionescu: 1994, 152). PMR ar fi trebuit să se numească PUM (Partidul Unic Muncitoresc), "dar, în circumstanțe care rămân obscure" s-a optat până la urmă pentru prima variantă denominativă (Shafir: 1985, 42; Scurtu: 1994a, 371; Scurtu: 1994b, 227-235; Moraru C. et. al.: 2002, 8). Revenind la PNȚ și PNL, primul va fi desființat în vara anului 1947 în urma unui decret guvernamental, în timp ce ultimul a ales, în aceeași perioadă, calea
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
sublinieze că nu are întâietate în raport cu nici un alt secretar al CC, ci doar atribuții generale (Fischer: 1989, 77). Modificările introduse de noul lider, care reflectau, în opinia sa, avansul înspre "construirea socialismului", nu s-au limitat însă doar la aspecte denominative. Astfel, Biroul Politic dispare și este înlocuit de un Prezidiu Permanent, redenumit după câțiva ani Birou Permanent, a cărui componență a fost extinsă pentru a cuprinde cât mai mulți susținători ai lui Ceaușescu. Apare de asemenea Comitetul Politic Executiv (CPE
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
dacă e să extrapolez hîtru, face parte Hugo? dar Shakespeare? dar Creangă? Și, ca să nu mă îndepărtez, deocamdată, de pictură, să mai numesc o... școală, cea interbelică, de la Baia Mare. Cu adevărat faimoasă în epocă, dar, tot așa, exacerbînd un clișeu denominativ și făcîndu-l, iată, cu trecerea timpului, caduc. Mult mai sus și mult mai departe, numita Școală olandeză a secolului XVII. Dar Hals a pictat ca Rembrandt? Ca Vermeer? Nu, desigur. Apoi, cea flamandă, a aceluiași secol, cu Rubens, Snyders, Jordaens
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Longhi, Canaletto și Tiepolo în așa-numita Școală venețiană a secolului al XVIII-lea? Mult încoace, Școala de la Paris, care făcea încă valuri acum cîteva decenii. Ce a mai rămas din ea? Mai cu seamă că, fără discernămînt, sub umbrela denominativă își făcuseră loc tot mai mulți intruși, atît de străini stilistic de întrucîtva legitimii Soulages, Manessier, Bazaine. (Comică, în altă ordine de idei, clonarea progresivă a optzecismului literar autohton în mai toate județele.) Dar Școala de la Tîrgoviște? În afară de frumosul climat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
YHWH este Dumnezeu, fie ce fel de divinitate este YHWH. 3.1.1.3. ‘ElyÄn: „Cel Nalt/Preaînalt” (SC); „Cel Preaînalt” (Blaj, BVA, G-R, BS, C); ho hýpsistos (LXX); „Altissimus” (Vg); „le Très-Haut” (BJ); „the Most High” (RSV). Formă adjectivala denominativa derivată de la ‘"l, „înălțime”, cu sufixul -Än178, după unele opinii nume împrumutat 179, cunoaște în Biblie treizeci și una de ocurente că nume sau epitet divin, alături de alte douăzeci și două, cănd califica diverși conducători sau monarhi. Înălțimea fiind o
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Cel Prea Înalt” (sic!) (G-R și C); „Domnul” (BS); kýrios ho hýpsistos (LXX); „Excelsus et Sublimis” (Vg); „celui qui est haut et élevé” (BJ; „the high and lofty One” (RSV). Este o expresie sinonima cu ‘elyÄn, alcătuită din două verbe denominative la persoana a III-a singular a perfectului și se întâlnește doar o singură dată în a treia parte a Cărții lui Isaia: Koh ’"măr r"m we niss"’, „Așa vorbește Cel Înalt și Preaînălțat” (Is 57,15 - t.n.
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pe meraƒQm, participiul prezent de la forma pi‘el a verbului r"ƒam („a avea milă”): ‚annón YHWH we-țaddq we’lohQynu meraƒQm (Ps 116/114,5): „Milostiv și drept este Domnul și Dumnezeul nostru miluiește.” (BVA) Și verbul, care este denominativ 224, si adjectivul au o legătură semantica cu substantivul reƒem, „uter”. Pluralul acestuia, raƒamm, plural al intensității, are ca sens originar, conform definiției din Old Testament Lexicon „brotherly feeling of those born from the same womb”225. Cand se
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
instanță, câteva familii de cuvinte create pe radicalul *perși născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime. Iată, mai întâi, grupul care dezvoltă un semantism al limitei. Substantivul peras (hom.: peirar, posthom.: peiras) înseamnă „capăt“, „limită“, „extremitate“; verbele denominative sunt peratoo, „a limita“, la pasiv (peratoomai) însemnând, desigur, „a lua sfârșit“, „a se termina“, și peraino, „a împlini, a duce la capăt“ (la pasiv „a fi împlinit, limitat“). În cele ce urmează ne vom opri pe larg asupra substantivului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
În ciuda acestui succes repurtat de naționalismul autohton, exista larga conștiință a "îmbucățirii politice a corpului românesc", după expresia lui Xenopol. Pentru a accentua această "desmădulare" a unității primordiale a spațiului românesc, A.T. Laurian (1862) utilizează permanent în istoria sa denominativul "Dacia" pentru a se referi la întregul teritoriu românesc. Mădularele despărțite ale trupului primordial al Daciei sunt numite "Dacia australă" (Țara Românească), "Dacia orientală" (Moldova) și "Dacia cisalpină" (Transilvania). Identitățile nominale ale părților sunt dizolvate în cadrul unitar al Daciei. Iar
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de extracție pur marxist-leninistă. Într-o fază secundă, periodizarea trecutului s-a făcut conform unei scheme duble, utilizându-se în paralel două coduri nominale pentru desemnarea perioadelor: dogmatica formulă a orânduirilor primitivă-sclavagistă-feudală-capitalistă-socialistă, dar care este acum secondată de un sistem denominativ paralel: "epoca străveche și veche" acoperă orânduirile comunei primitive și sclavagistă, "epoca de trecere la feudalism", "evul mediu" ca interval echivalent pentru orânduirea feudală, "epoca modernă" corespunzând orânduirii capitaliste, și "epoca contemporană" reprezentând orânduirea socialistă (Daicoviciu Constantin et al., 1972
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a lua (Obraznic e numai cineva care se ia pe sine drept altcineva.). Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]