207 matches
-
interpretării cumulative, nu contează câte pizza a mâncat fiecare copil sau cum au fost împărțite între ei, atâta timp cât au fost douăzeci de copii care au mâncat și zece pizza au fost mâncate în total. Toate predicatele din (i)b au denotații cumulative. 10 Această asumpție se bazează pe ipoteza lui Sauerland, privind marcarea semantică a trăsăturilor Φ (2005, 2008). 11 Engl. overt vs. covert. 12 Vezi DSL, s.v. 13 Structura nu este una exhaustivă, alte proiecții funcționale fiind prezente (GMod, GAspect
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
numărabile la plural sau de masive: (i) a. Suma a două ansambluri copii este tot copii. b. Suma a două cantități de apă este tot apă. c. Suma a două entități copil nu este tot copil. 66 Celelalte tipuri de denotații în domeniul substantival sunt entitate atomică (substantiv numărabil la singular) și entitate non-atomică, non-delimitabilă (substantiv masiv). 67 (i) a. *O parte din scaun sunt verzi. b. *O parte din Constanța sunt interesante. c. *O parte din apă sunt poluate. 68
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Koontz-Garboden (2009: 89) observă că apariția grupului por sí solo 'prin sine însuși' determină interpretarea anticauzativă a elementului se, diferită de cea pasivă. Diferența dintre romper 'a (se) rupe' și asesinar 'a asasina' este că romper este caracterizat printr-o denotație subspecificată în privința naturii tematice a participantului care cauzează evenimentul (Efector), iar asesinar este specificat să aibă Agent. Koontz-Garboden (2009: 104) arată că modificatorul por sí solo adaugă la sensul propoziției informația că evenimentul cauzator numit de verb are nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sí solo adaugă la sensul propoziției informația că evenimentul cauzator numit de verb are nu mai mult de un singur Efector. Koontz-Garboden (2009: 107) menționează că predicatele de stare, cărora le lipsește atât subiectul agentiv, cât și operatorul CAUZĂ din denotație nu acceptă por sí solo: *El carro es rojo por sí solo ' Mașina este roșie prin ea înseși'. Koontz-Garboden (2009: 91−101) arată că variantele reflexive ale verbelor specificate plin (cut 'a tăia', assasinate 'a asasina') permit numai interpretarea reflexivă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
înțeles) de destinatar? Fiind stabilit că o comunicare verbală respectă linearitatea mecanică emițător-receptor, întrebarea se pune pentru a ști în ce condiție mesajul emis își poate atinge scopul. Aici intervin deosebirile între univocitate și plurivocitate, codaj și decodaj, conotație și denotație, în sfîrșit, noțiunea de redundanță. Aceste deosebiri și definiții sînt toate orientate către un scop: a găsi care este cel mai bun mod ca un mesaj să fie înțeles de un receptor ; a evita să intervină pe "linie" prea multe
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
orientate către un scop: a găsi care este cel mai bun mod ca un mesaj să fie înțeles de un receptor ; a evita să intervină pe "linie" prea multe obstacole, obstacole datorate, în exclusivitate, alcătuirii rele a mesajului. Conotația și denotația trebuie, în limba vorbită, să se îmbine în mod echilibrat. Căci, dacă nu putem formaliza limba cotidiană, nu putem nici să o poetizăm prea mult. Acest echilibru, atît de dificil, are totuși cheia sa, care este redundanța: pentru ca un mesaj
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
și mai enciclopedic decît ceilalți” (Papadopol, 1925: 32), „a fi cu întreg sufletul speciealist și pedagog”, „a fi cititor” (Papadopol, 1925: 41). în legătură, însă cu această ultimă caracteristică, nu se observă prea bine ce înseamnă calitatea de „cititor”, în afara denotației comune, dacă Papadopol nu ar preciza că profesorii de limba română și pe care pe mulți, credem, îi cunoscuse îndeaproape erau cititori imperfecți - care nu ofereau elevilor modele de lectură artistică - și că în spiritul școlilor franceze, de exemplu, (ceea ce
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
cuprinsului bucăților cetite sau a unei povești spusă de profesor în clasă f) reproducerea liberă a unei întâmplări luate din vieața elevului” (Papadopol,1925: 51-52), la care adaugă „g) controlul exprimării elevilor” și „h) exerciții de memorizare”. în afară de faptul că denotația analizei literare ca activitate orală, sub care sînt înregistrate mai multe variante ale acesteia (cf. supra) nu coincide cu denotația modernă a unei activități elaborate scrise, observăm și faptul că varietatea activităților care privesc competențe orale e impresionantă și că
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
vieața elevului” (Papadopol,1925: 51-52), la care adaugă „g) controlul exprimării elevilor” și „h) exerciții de memorizare”. în afară de faptul că denotația analizei literare ca activitate orală, sub care sînt înregistrate mai multe variante ale acesteia (cf. supra) nu coincide cu denotația modernă a unei activități elaborate scrise, observăm și faptul că varietatea activităților care privesc competențe orale e impresionantă și că ele nu vin din strategia personală a metodicianului, ci sînt prevăzute, după cum am văzut de programă. Mai interesante ni se
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
cu politica educațională curriculară, autorul redă ample fragmente din programele școlare și exemple de planificări calendaristice, care conțin următoarele rubrici în ordine: unități de învățare, competențe, conținuturi, iar din nevoia de a comenta cât de sumar aceste excerpte, Derșidan abandonează denotația anterioară a unității de învățare, ca unitate subordonată lecției, în favoarea unității de învățare supraordonată acesteia, cf: „programele școlare din ultimii ani includ în aceeași unitate de învățare (I) conținuturi literare și lingvistice (10, de exemplu), ceea ce (ne) atrage atenția asupra
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
1700−50: 158r) Un alt tip de focus identificat de Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Hill și Alboiu (2016) este focusul emfatic/de scalaritate: într-un context în care alternativele sunt ierarhizate (amintind de scalele pragmatice propuse de Fauconnier 1975), denotația de focus se atribuie unui element ocupând una dintre extremitățile scalei (126). În termeni mai generali, este vorba de o strategie de formare a chiasmului (Croitor 2014, Zafiu 2014), cu toate efectele discursive antrenate de această figură sintactică. (126) Și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
o făgăduință supremă a refacerii ființei originare în totalitatea perfecțiunii sale. Plenitudinea făgăduinței spiritului amalgamată cu frumusețea poetică, iată secretul valorii a ceea ce transmite și crează în noi poesia. La Dante, dincolo de sensul poesiei imediate, de accesibilitate nemijlocită, depășind elementele denotațiilor simple, accedem la trepte ale liricii care pornite din adâncul amintit al arcului reflex declanșează cele mai înalte transfigurații în cititor. Este a doua treaptă a relației sentiment-poesie-sentiment, treaptă care trece să împlinească reflexul noetic. Într-o explicație simplă, iată
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
țină seama de felul în care arta poate fi cel mai larg înțeleasă. Fără a pune în discuție originile termenului de artă, însă condiționați de situația identificării acestei "celei mai largi înțelegeri a artei", am fi nevoiți să apelăm la denotația termenului antic de "techné" care presupunea "arta de a face ceva", respectiv "priceperea" de a lucra un obiect oarecare sau "știința" de a comanda, de a măsura, de a convinge, toate acestea constând în "cunoașterea regulilor sau prescripțiilor" unui travaliu
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
condensării lexico-semantice, devenind autonom. De altfel, ceea ce subliniază insistent cercetătorii problemei și se poate deci afirma cu certitudine este că, în toate cazurile de elipsă lexicală, omisiunea solicită colaborarea interlocutorului (ascultător, cititor, partener de dialog), care este provocat să descifreze denotațiile și conotațiile elementelor omise, să descopere cele trecute sub tăcere sau comprimate de către autor (vorbitor, scriitor). În cazul unei condensări depline nu avem însă a face cu așa ceva, deoarece elementul rămas a preluat întregul conținut semantic al sintagmei originare, astfel încât
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
Ea înlătură elemente redundante, care nu erau necesare la aceste niveluri, deoarece semnificația lor se subînțelege oricum, anaforic, din celelalte elemente ale textului ori, deictic, din contextul extralingvistic, situațional; omiterea secvențelor superflue urmărește realizarea unei expresivități mai mari, iar descifrarea denotațiilor și conotațiilor elementelor omise și, în general, a sensului mesajului depinde de contextul imediat, indiferent dacă acesta este chiar textul / discursul sau informația de care dispun vorbitorii ori dacă este implicit din punct de vedere gramatical ori subînțeles din enunțurile
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
semne scurte ale unor silabe (ca în sistemele silabice de scriere), iar efortul transpunerii lor este din rostire în grafie și aparține celui care le scrie, dar și receptorului mesajului. În definitiv, sistemul este similar celui care exprimă conotații și denotații prin simboluri grafice (de pildă engl. I ♥ you = I love you "te iubesc" sau pictogramele și așa-numitele "emoticoane" [☺] folosite cu precădere tot în domeniul comunicării prin calculator sau telemobil). Literele și cifrele cuvintelor silabisite sunt și ele simboluri, ca
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
textului; Idem, Competencia lingüística etc. 341 Deși ar putea trece drept un "barbarism", compusul diaskezic (sau diasketic) ne-a fost inspirat de către Coșeriu însuși, care formulase la un moment dat posibilitatea unei skeologii (< gr. skeos = "lucru"), concepută ca "știință a denotației". Am fi putut vorbi și despre texteme dianomice, însă în acest caz am fi alăturat în chip arbitrar un prefixoid elin unui termen latinesc (nomen); etimologic vorbind, corect ar fi fost atunci să folosim expresia "texteme diaonomice" (< gr. onoma = "nume
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
mele autorului. Se cer totuși unele explicații de ordin terminologic și semantic. Ce înseamnă de fapt reacționar și totdeauna? Problema, vom vedea imediat, nu este chiar foarte, foarte simplă. Noțiunea de reacționar are nu numai la noi, în primul rând, denotații și conotații pur ideologice 2. Ar fi reacționar oricine și orice este împotriva progresului (identificat mecanic cu ideologiile de stânga, ceea ce este complet fals), prin atitudini conservatoare și verbi gratia contrarevoluționare. Pentru Virgil Nemoianu (ca și pentru noi, de altfel
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
denotă presupuse persoane sau entități din lumi ale ficțiunii"4. Argumentul pentru care "numele de entități ficționale" și "descripțiile definite" sunt considerate designatori nonrigizi, este că ele "pot desemna lucruri diferite în lumi diferite"5, și se caracterizează prin absența denotației 6. Teoria Mill-Kripke sau teoria referinței directe consideră că numele proprii au un referent, au denotație fără a avea o semnificație, o conotație; numele propriu trimite direct la obiect fără a trece printr-o semnificație. Teoria Russel-Frege sau teoria referinței
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ficționale" și "descripțiile definite" sunt considerate designatori nonrigizi, este că ele "pot desemna lucruri diferite în lumi diferite"5, și se caracterizează prin absența denotației 6. Teoria Mill-Kripke sau teoria referinței directe consideră că numele proprii au un referent, au denotație fără a avea o semnificație, o conotație; numele propriu trimite direct la obiect fără a trece printr-o semnificație. Teoria Russel-Frege sau teoria referinței indirecte apreciază că numele proprii au sens și nu doar o denotație (referință), iar numele proprii
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
au un referent, au denotație fără a avea o semnificație, o conotație; numele propriu trimite direct la obiect fără a trece printr-o semnificație. Teoria Russel-Frege sau teoria referinței indirecte apreciază că numele proprii au sens și nu doar o denotație (referință), iar numele proprii utilizate ficțional au sens, dar nu au denotație. (Conceptul de Bedeutung al lui Frege a fost tradus prin nominat sau denotat, semnificație, referință, denotație 7). Această din urmă teorie numită și descriptivistă consideră numele proprii abrevieri
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
numele propriu trimite direct la obiect fără a trece printr-o semnificație. Teoria Russel-Frege sau teoria referinței indirecte apreciază că numele proprii au sens și nu doar o denotație (referință), iar numele proprii utilizate ficțional au sens, dar nu au denotație. (Conceptul de Bedeutung al lui Frege a fost tradus prin nominat sau denotat, semnificație, referință, denotație 7). Această din urmă teorie numită și descriptivistă consideră numele proprii abrevieri ale unor grupuri/seturi de descrieri definite 8. De asemenea, Frege și
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
referinței indirecte apreciază că numele proprii au sens și nu doar o denotație (referință), iar numele proprii utilizate ficțional au sens, dar nu au denotație. (Conceptul de Bedeutung al lui Frege a fost tradus prin nominat sau denotat, semnificație, referință, denotație 7). Această din urmă teorie numită și descriptivistă consideră numele proprii abrevieri ale unor grupuri/seturi de descrieri definite 8. De asemenea, Frege și Russell consideră că un nume propriu, folosit în mod corect, este o descripție definită prescurtată sau
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pledoaria pentru caracterul semnificant al numelui, realizarea motivației fonetice, "culturale", funcția ecumenică a numelui propriu, funcția emblematică a raportului semnificant-semnificat, caracterul cratylean al numelui). În general, studiile se opun concepției semanticii clasice care nu recunoaște numelui propriu decât relația de denotație, și pledează pentru încărcarea cu semnificație, pentru spargerea rezistenței la sens a numelui propriu, pentru fondul cratilist minim sau mimologia restrânsă (François Rigolot), pentru "încărcarea", chiar "supraîncărcarea de sens" a numelui propriu în textul literar, nume supus demersului onomasiologic al
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
asupra originii apelative a numelor proprii" (tr. m.)66 - de la clasificarea în etimologie savantă, fondată pe fapte recunoscute și etimologie populară (care permite o lectură poetică a numelor proprii), de la clasificarea enunțurilor lingvistice ca obiect al unei duble relații de denotație (relația cuvântului cu obiectul) și de semnificație (relația dintre cuvânt și obiect), Rigolot amintește concepția semanticii clasice care nu recunoaște numelui propriu decât relația de denotație: "Numele proprii nu au sens; ca urmare, noțiunea de semnificație nu li se aplică
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]