35,729 matches
-
Pavel Șușară Relația scriitorului cu artele plastice este una străveche și profundă în cultura noastră, și nu numai, de multe ori, și în anumite momente, depinzînd de ea chiar evoluția fenomenului artistic însuși. Textele lui Delavrancea și ale lui Vlahuță despre Grigorescu, observațiile lui Vlahuță despre Brâncuși, scrierile lui Arghezi despre Luchian sau ale lui Oscar Walter Cizek, Vianu, Blaga, G. Călinescu etc. despre artiști sau
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
nici la mine. Când scriu, scriu pur și simplu. Oricum, nu cred într-o singură formulă de istorie. Poți să faci și o istorie foarte seacă, o istorie cantitativă, cu șiruri de cifre și poate să iasă ceva foarte interesant. Depinde de proiectul pe care ți l-ai definit, de priceperea și forța de pătrundere a fiecăruia. Cred că sunt ultimul care aș putea să pretind o unică formulă de istorie. Alții pretind așa ceva și se supără dacă eu scriu altfel
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
se urmărește prin achiziția obiectelor de artă, care sînt criteriile după care pot fi ele alese, de unde sînt cumpărate și în ce perspectivă economică și culturală sînt ele privite în momentul achiziției? Iată numai cîteva întrebări de al căror răspuns depind, în mod direct, sensul investiției, calitatea obiectelor și mulțumirea sufletească a cumpărătorului. În cea mai mare parte, achizițiile de artă s-au făcut, pînă acum, fără o consiliere de specialitate, sau la sugestia arhitectului care a construit locuința, neavizat în
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
Nici una dintre cele două cărți nu poate fi catalogată drept pornografică, chiar dacă au stîrnit și ele ceva agitație printre pudibonzi. Să fie atunci limbajul? |la folosit de băieții de cartier, de proxeneți și de prostituate? Ei, bine, nu. Mai exact, depinde. Sigur, există o categorie de public (destul de largă, mă tem, și nu neapărat definită de vîrstă) pentru care utilizarea între copertele unei cărți a cuvintelor grosolane (nu neapărat cu trimitere sexuală) este necondiționat lipsită de scuze. Pentru restul cititorilor, însă
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
popor, mai întîi fiindcă poporul român, ca și orice alt popor, nu are o natură veșnic statornică, invariabilă, cu calități ancorate în gene. Ceea ce este numit “caracter” evoluează din epocă în epocă. Avem de a face aici cu ceva care depinde de istorie, de cultură, de evoluția societății și de dezvoltarea economiei, de ambianța politică în care se află o națiune la un moment dat. Acesta este punctul unu. Punctul doi: “Caracterul” unui popor - ca și caracterul unui singur ins - se
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
față de pictorii francezi, care au făcut cu ea troc, nobila atențiune ce i-a dat-o secolul nouășpe. Fiece zi având maestrul ei. De pildă, azi, șapte oct., avem la un moment dat o zi specială, pointilistă, (Sisley?). Peisagistica nu depinde de meteorologie. Ea depinde de arta rememorată. Dacă cineva ar veni și m-ar întreba într-o zi ce am eu cu Franța, de ce o iubesc, i-aș răspunde pe loc... fiindcă în ea se trăiește de două ori; ori
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
au făcut cu ea troc, nobila atențiune ce i-a dat-o secolul nouășpe. Fiece zi având maestrul ei. De pildă, azi, șapte oct., avem la un moment dat o zi specială, pointilistă, (Sisley?). Peisagistica nu depinde de meteorologie. Ea depinde de arta rememorată. Dacă cineva ar veni și m-ar întreba într-o zi ce am eu cu Franța, de ce o iubesc, i-aș răspunde pe loc... fiindcă în ea se trăiește de două ori; ori dublu. *** Dody, vechiul, încă
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
la ideea că o lege poate fi abrogată, atunci când condițiile care au cerut-o au dispărut. Punctul maxim, irefutabil, al pledoariei are însăși grația pe care podoabele i-o dau femeii dornice să placă: „Femeile doresc ca podoabele lor să depindă mai degrabă de buna voastră plăcere decât de legi”, le spune el senatorilor. Îndrăznea cineva să nu fie de acord? Perorația teoretic hiperbolică a rigidului consul a fost astfel înfrântă de argumentația sentimentală mai aderentă la realitatea cunoscută și de
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
studio s-a înmuiat. Stiam că pînă la urmă aveam să-l conving, dar asta din cauză că el se numără printre acei reprezentanți ai “Europei Libere” care te ajută și din spital să duci o emisiune la bun sfîrșit, dacă asta depinde cumva și de el. N-am discutat decît foarte pe scurt despre încetarea emisiunilor. Cînd îl aduci la subiectul pentru care el mai crede că are de ce reveni în România, N.C. Munteanu devine de o volubilitate scăpărătoare. Observații de participant
“Despre cărți, numai de bine” cu N.C. Munteanu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13332_a_14657]
-
În relațiile externe, politica lor nu se sprijină pe cine știe ce funcționar public dezinteresat, ci pe încheierea unei afaceri cît mai profitabile cu oficialitatea în cauză. Și ce agenție ar fi mai abilă și mai inteligentă decît una ale cărei profituri depind exclusiv de calitățile astea? Dacă s-a putea face o asemenea legătură, Pépin, ai putea să te-ntorci frumușel la telescopul tău. Agenția de publicitate s-ar ocupa de toate și ar avea grijă să informeze presa așa cum trebuie. Mai
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
de o simplă nimereală. Ele însă continuă să izbească sticla cu ciocul. Și fiindcă ne aflăm într-o cafenea în care s-a filosofat atât, mă gândesc, fără să spun, că Ființa, într-adevăr, poate fi Neantul. Ființa sau lucrul, depinde. Orice firimitură ontologică... Alături, două fete vesele discută între ele într-o limbă străină. Dody e de părere că vorbesc, precis, grecește... Una din ele se ridică, strânge un pumn de firimituri, iese afară pe ușa batantă și le aruncă
La doi magoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13363_a_14688]
-
ele se ridică, strânge un pumn de firimituri, iese afară pe ușa batantă și le aruncă pe mese, în ploaie, vrăbiuțelor, dania ei... Mă ridic și eu imediat, repetând gestul grecoaicei, deși știu bine că imitația nu are valoare. Totuși, depinde ce imiți... Revenind înăuntru, le salut amical cu ce mai știu din grecește. Ele râd și bat din palme bucuroase. Nu știu de ce, dar mă simt ca acasă. În loc de compliment adus lumii din care provenim și unii și alții, le
La doi magoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13363_a_14688]
-
totdeauna ușor de stabilit” (democrația ține poporul la curent cu politica și se bazează pe instinctele lui înalte; populismul flatează poporul și se bazează pe instinctele lui joase); 2) și 4) populismul e mai des de dreapta decît de stînga (depinde de cine se află la putere: populismul social-democraților e la fel de energic ca al naționaliștilor dacă de el atîrnă menținerea puterii); 3) populiștii se dovedesc incapabili să guverneze (corect! din cauză că populismul e o pîrghie perfectă de obținere a puterii, dar una
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13375_a_14700]
-
mare îl pusese o dată la punct în timpul unei adunări, - ceva cu rolul preasfinților arhangheli pe care teologul îi invoca la tot pasul, și când șeful îl întrerupsese atrăgându-i atenția că mereu pomenitele făpturi cerești cu paloșele lor de foc, ...depind la urma urmelor de noi înșine și de fiecare în parte și că simbolul uman e făcut ca măcar o parte din el să fie urmat în tăcere. De atunci, Vidrimiloiu se referea mereu cu subînțeles la... ereziile trufașe. ... În
Asfințit cu ghioc (VI) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12029_a_13354]
-
rămînă în București, sperînd că astfel sînt mai vizibili. Alții eșuează rapid în cine știe ce teatru de provincie. Există și acele excepții, fericite, cînd ajung într-o trupă, cînd managerii invită acolo regizori mari, cînd fac o a doua școală. Și depinde doar de ei ce înțeleg din ce li se întîmplă. Ca și în societatea noastră, și în mediile universitare, și în școlile de teatru, oricum mai vulnerabile, lucrurile s-au degradat vizibil, alarmant. Învățămîntul în general este bolnav rău, este
Șase nopți cu Casandra (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12033_a_13358]
-
realitate. Acest triumf al Casei Poporului constituie, din nefericite, și eșecul major al Muzeului de Artă Contemporană. Păcat, pentru că.... ...în loc de Epilog: Titu Maiorescu spunea cîndva cam așa: energiile creatoare ale unui popor sînt limitate, asemenea unui bloc de marmură, și depinde esențial de ceea ce, își propune sculptorul. S-o realizeze pe Venus din Millo sau să imagineze o ,,statuă caricată". La noi, energiile rezervate Muzeului de Artă Contemporană, o instituție indispensabilă ca proiect de cercetare a fenomenului artistic viu și neîmblînzit
De ce este un eșec Muzeul Național de Artă Contemporană? (o întrebare cu zece variante de răspuns) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12078_a_13403]
-
mai făcut filme despre străini dizlocați, indieni și pakistanezi, care încearcă să se adapteze la multiculturalismul așa-zis britanic (Sammy and Rosie Get Laid și My Beautiful Laundrette), dar acum protagoniștii săi s-au transformat în imigranți a căror existență depinde de cât de bine știu să rămână invizibili. Filmul are, pe lângă o distribuție execelentă, un scenariu economicos, bine articulat, cu răsturnări de situație neanticipate prin indicii. Un exemplu e chiar o scenă de la începutul filmului: Okwe (Chiwetel Ejiofor) găsește o
Proaspetele delicatese by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12076_a_13401]
-
unei stări de grație în care poetul intră odata ce realizează contactul cu divinitatea: contact anevoios, de altfel, intermitent, căci altfel, cum s-ar spune, poezia lui Marian Drăghici Ťnu s-ar povestiť. Cred că receptarea unei astfel de poezii depinde de acceptarea sau respingerea acestei teze eliadești. Toate poemele "lunetistului cu diligența" sînt relătari ale unor experiențe mediumnice, expresii ale revelației sacralității în plin derizoriu. În subsidiar, este indusă convingerea că derizoriul este singurul teritoriu germinativ al sacrului; cît de
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
sub ninsoare, cu Manea Mănescu, "și-a smuls căciula de blană de pe cap, prosternîndu-se", apărînd "luminat la față, cu un aer de yoghin în extaz". Prin urmare, mahalaua originară nu se dezmințea. Dorința irepresibilă de-a parveni a "patronului" care depindea de alți "patroni", mult mai puternici, nu putea face uz de mijloace mai rafinate, rezumîndu-se la lingușirea grosieră, la calomnie și intrigă, la tentativa unui mariaj "distins". Numai că ambii poli între care se agita Barbu erau derizorii. Dacă plecăciunea
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
se folosească de bărbați, îi și distruge în proces și are și calitatea de a precipita catastrofe: ultimul ei iubit e linșat de mulțimea venită la o premieră. Există și aici o relație de ură între părinte și copil: deși depinde de ea, tatăl lui Faye pare să o urască, parcă prevenind astfel bieții bărbați inocenți seduși de fiica sa. E șocant că această protagonistă concentrează toate relele reproșate naturii feminine încă din Evul Mediu: lipsa rațiunii și a autocontrolului, apetența
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
din același mediu, să aibă aceeași vitalitate.... aceeași tărie de caracter, dacă vreți... Unul dintre ei e totdeauna înaintea celuilalt... Să spunem că totdeauna există un șef... Numai puțin.... În acest caz, celălalt poate să aibă diferite atitudini posibile, care depind de caracterul fiecăruia. Unii acceptă să fie dominați de prietenul lor, căutînd uneori această dominare... Alții însă se revoltă la fiecare pas. Veți vedea că întrebarea mea este destul de delicată. Nu vă grăbiți să răspundeți... Ați trăit aproape un an
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
vise... viața are și ea... traista ei! făină de grâu negru, pește crud, o frunză de palmier, două trei bănci prin Kyoto, sub cireșii Sakura... și-o statuie cu zeitatea Kannon! să poți trăi mai multe vieți Într-una singură, depinde doar de felul În care privești răsăritul... el vine mereu cu alta traista! și te lasă, naiv, săi umbli printre daruri, să le admiri... culorile! uneori sunt mere, alteori sunt ouă... dar totdeauna strălucesc! răsăritul te Învață minunea vieții nesfârșite
Poezii. In: Editura Destine Literare by Daniela Voiculescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_287]
-
difuzat la BiFEST) e elementul final al unui triptic, în sensul că 2046 continuă destinul protagonistului din O iubire imposibilă, aducând și personaje din Days of Being Wild (1991). Legătura dintre filme e foarte strânsă, iar plăcerea vizionării lui 2046 depinde de cât de mult vă amintiți din O iubire imposibilă. Dacă l-ați văzut recent, impresia de "déjŕ vu" e garantată. Iar dacă nu, această cronică vă va reîmprospăta amintirile, sau, speră autoarea, vă va determina să-l vedeți - filmul
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
mînecă pentru turul doi. Faptul că de această dată Adrian Năstase nu mai poate refuza confruntarea directă cu el. Or după două asemenea întîlniri televizate, Băsescu are șanse să obțină un avans de nebătut în intențiile de vot ale electoratului. Depinde însă ce vor face, acum, televiziunile, care în primul tur au făcut tot ce s-a putut ca să-l scape pe Năstase de un meci unul la unul cu Băsescu. Tot Băsescu ar putea transforma într-un avantaj hotărîtor avantajul
Cursa cu obstacole invizibile by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12248_a_13573]
-
modul în care literatura contemporană și-a făcut din suferință materie predilectă. Cum s-a ajuns aici? Că scriitorii s-au considerat dintotdeauna sarea pămîntului - nu-i nici un secret. Au avut acest bizar sentiment încă din Antichitatea europeană, atunci cînd depindeau în mod direct de bunăvoința publică sau de vreun Mecena: umilința lor în fața protectorului a fost mereu o falsă umilință. Indiferent cît aur ar fi primit de la Mecena și indiferent cîte statui de bronz și-ar fi ridicat puternicul patron
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]