382 matches
-
umbli după marcoave, după știoalfe?" și a fost înregistrat de cercetătorii interbelici ai argoului românesc (C. Armeanu, 1937, Al. Dobrescu 1938 ș.a.). Cuvântului i s-a presupus o origine onomatopeică, lucru nu tocmai convingător; e drept, totuși, că sensul său depreciativ se asociază cu un simbolism fonetic negativ. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM 2005) recomandă forma știoalfă, dar acceptă și varianta ștoarfă, probabil cea mai răspândită în uzul familiar-argotic actual: "Vine o ștoarfă și-l îmbrobodește" (C. }oiu, 1984, p.
Metafora obiectului uzat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6739_a_8064]
-
beneficiază de la bun început de o anumită atenuare: imprecația și insulta sunt agravate de obicei de conotațiile popular-vulgare ale cuvintelor și sunt eufemizate de opacitatea relativă a termenilor străini. În ultimii ani, limbajul tinerilor a preluat din engleză un termen depreciativ destul de transparent: retard (substantivul este definit în Concise Oxford Dictionary ca termen peiorativ, cu sensul „persoană handicapată mental"). Cuvântul a intrat în seria foarte bogată a insultelor bazate pe deprecierea calităților intelectuale, în care termenilor mai vechi (prost, tâmpit, nerod
„Retard“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6375_a_7700]
-
este perceput de vorbitori ca legat de mai vechiul substantiv și adjectiv retard, de verbul a retarda și mai ales de participiul retardat, a cărui substantivizare îi produce un sinonim perfect. Retardat este folosit, în afara limbajelor de specialitate, ca termen depreciativ, cu sens lărgit: „care mai înjură pe-aici e un retardat (vodpod.co). Ca în atâtea alte cazuri, anglicismul are o origine latino-romanică și e înrudit cu precedentele împrumuturi din franceză. Atât retard, cât și retardat ilustrează tendința de reînnoire
„Retard“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6375_a_7700]
-
formă de plural - „retarzii de azi, viitorul de mâine" (lacolt.wordpress.com) - și un corespondent feminin: „retardele nu se prind că le-a pus pe liber" (veronicaacara.blogspot.com). S-au format și diminutive cu valoare ironică, cel puțin la fel de depreciative: „nu contează cum iese în față un retardel de genul ăsta" (sbz.ro); „angajează retardei sau retardele" (forum.softpedia.com). Foarte des este folosit și adjectivul (cu patru terminații) retard, retardă, retarzi, retarde, care se referă în primul rând la
„Retard“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6375_a_7700]
-
căratul apei etc. De aici și nemulțumirea stăpânilor gospodăriilor vis-a-vis de slujitorii care se fofilau de la muncile adevărate, preferând să frece mesele cu mentă cât era ziulica de mare. De aici și până la transformarea unei activități domestice oneste într-una depreciativă, distanța a fost extrem de mică.
De unde vine expresia „frecatul mentei” by Florin Pupăză () [Corola-journal/Journalistic/63790_a_65115]
-
și manâger); adjectivul managerial (care ar putea fi interpretat și ca un derivat în română, corespunzând cuvântului englezesc omograf) are doar pronunție adaptată, cu accent pe silaba finală. De la manager s-a format femininul manageriță, evident familiar și uneori vag depreciativ: „cadrele medicale o acuză pe managerița unității" (bihon.ro); „se pare că a fost o neînțelegere între contabilă și manageriță" (metalfan.ro). Familia lexicală ar fi fost totuși incompletă fără un verb (sinonim contextual cu a conduce sau a administra
O familie lexicală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6424_a_7749]
-
specific de marcare a superlativului, printr-o sintagmă care, aparent, indică o caracteristică sau un subtip, fiind de fapt un intensificator. Procedeul e mai vechi și apare mai ales la adjective și substantive cu sens calificativ, în special la termenii depreciativi. Dezvoltările pe care le produce sunt forme de amplificare a expresiei - exercițiu de ingeniozitate semnalat de Iorgu Iordan (în 1937), descris și ilustrat prin exemple recente de Adriana Stoichițoiu Ichim (în Vocabularul limbii române actuale, 2001, p. 124). Cele mai multe dezvoltări
„Cu crengi“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6453_a_7778]
-
bihoreanul.ro). Formula de amplificare și intensificare se extinde, ironic, la antonimul lui urât - „frumoasă cu crengi. Unde dracu e frumoasă strâmba asta?" (libertatea.ro) - sau la sinonimul său argotic: „nașpa cu crengi" (myband.ro). Intensificarea apare și în cazul depreciativului prost: „sunteți proști cu crengi" (jocuri.itbox.ro); „eu am întâlnit mulți oameni proști dar nu așa, proști cu crengi!" (jamaykde-sign.ro). Alte exemple, destul de puține, par să indice o tendință de extindere a construcției: „reprezentați o specie rară de
„Cu crengi“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6453_a_7778]
-
mai răspândită este expresia verbală a trage de fiare (sau la fiare): imagine simplificatoare, dar sugestivă, a unora dintre exercițiile fizice practicate. Ironia formulei provine din legătura termenilor folosiți cu diferite locuțiuni vechi și populare și mai ales din nota depreciativă a metonimiei care transformă aparate moderne, sofisticate, în simple fiare. Exemplele din mass-media sunt numeroase: „J. trage de fiare chiar și pe caniculă: «Sportul îmi dă o stare de bine»” (Cancan, 15.07.2011); „Mare om, că doar nu degeaba
Fiare și pătrățele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5041_a_6366]
-
cititorului? Un cititor e întotdeauna flatat că autorul vrea să-i capteze bunăvoința și știe foarte bine că nimeni nu poate să prezinte despre sine o imagine cu adevărat negativă. Vârsta omului, de Michel Leiris, debutează cu un autoportret sistematic depreciativ, depreciere care apare dintr-o dată ca o precauție față de cititor („nu trebuie să vă temeți de mine, sunt un nimeni”) și ca un ocol pentru a suscita, în ciuda a orice, admirația („Câtă luciditate!”). Pactul autobiografic stabilește între autorul unui text
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
Rodica Zafiu În registrul familiarargotic circulă de nu foarte multă vreme o expresie depreciativă atât de simplă, încât trece de obicei neobservată: a fi cu capu’. Formula face parte din categoria foarte numeroasă a expresiilor peiorative care plasează persoanele în zona anormalului, a nebuniei: a fi dus cu sorcova, a fi într-o ureche
A fi cu capu’... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4673_a_5998]
-
oral al internetului: „lumea e cu capu dacă crede așa ceva” (ziare.com); „nu vedeți că omul e cu capu’”? (gandul.info); „e adevărat? eu i-am zis că e cu capu și că nu e adevărat” (tpu.ro) etc. Funcția depreciativă face ca sintagma să fie mai rar de găsit la persoana I, cu referire la vorbitorul însuși; există totuși și atestări autocritice sau autoironice: „deci clar sunt cu capu’... dar de ce nu m-a tras nimeni de mânecă???” (forum.desprecopii
A fi cu capu’... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4673_a_5998]
-
ești cu capu’? unde te crezi să faci atâtea posturi la cârciumă?” (zara.myforum.ro); „băi nene, ești cu capu’?” (ziare.com); „oameni buni, sunteți cu capu’?” (f-news.ro) etc. Cum se întâmplă în genere în astfel de situații, valoarea depreciativă a formulei este mult mai puternică decât nuanțele particulare de sens: de la un caz la altul, a fi cu capu’ poate evoca în mod insultător nu doar nebunia, ci și prostia unei persoane. Expresia a fi cu capu’ lipsește din
A fi cu capu’... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4673_a_5998]
-
părăsească «Partidul», din motivul foarte simplu, dar și foarte suspect, că nu intraseră nicicând în el”. Face observații judicioase despre kitsch. O omite pe una: obiectul estetic și obiectul kitsch au ceva comun în satisfacția - doar că unul admirativă, celălalt depreciativă - pe care ți-o dau. Exemplul meu predilect, firma, dispusă vertical, a unui atelier de remaiat ciorapi: pe un voluptuos picior de damă urcă vitejește, făcându-și de lucru cu acul și cu ața, un croitoraș. Scepticism: „S-ar zice
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4373_a_5698]
-
în care câștigi liniștit 3000 de euro pe lună” (9am.ro, 16.07.2009) etc. Exemplele de mai sus indică o conotație ironică destul de răspândită: această utilizare a adverbului liniștit tocmai prin parțiala sa inadecvare semantică - presupune o atitudine vag depreciativă. Ironia nu este însă obligatorie: liniștit poate fi doar glumeț și colocvial, de pildă într-o autoprezentare publicitară: „Vindem liniștit 5-6 alimentatoare de laptop pe zi” (refresh.ro, 4.03.2011). Altminteri, adverbul liniștit evocă adesea un vers al lui
Liniștit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5560_a_6885]
-
Gh. Asachi, N. Bălcescu), teroare panică (I. Negulici) etc. Dicționarul indică o etimologie dublă a cuvântului românesc: din neogreacă și din franceză. În secolul al XX-lea, cuvântul a circulat aproape exclusiv ca substantiv feminin, adesea cu o notă ironic depreciativă, determinată de natura irațională a stării psihologice („spaimă subită și violentă, în general neîntemeiată și având de obicei caracter colectiv”, DLR). Conotația ironică, produsă și de abuzul hiperbolic în stilul jurnalistic, e bine reprezentată la Caragiale, în Temă și variațiuni
A se panica by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5811_a_7136]
-
în Telegrame („A doua oară atacat palme picioare piața endepedenți acelaș bandit director scandalos însoțit sbiri. Situația devenit insuportabilă. Oraș stare asediu. Panica domnește cetățeni ”). În DLR, alături de panică era înregistrat doar panicard (din fr. paniquard), tot cu sens ușor depreciativ: „persoană care se lasă cuprinsă de panică (și-i influențează și pe alții)”. Câteva decenii mai târziu, DEXI (Dicționarul explicativ ilustrat, 2007) face loc mai multor cuvinte din aceeași familie lexicală: participiul adjectivizat panicat, adjectivul familiar panicos (creat în română
A se panica by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5811_a_7136]
-
pentru pace de la Stockholm; le spune celor veniți cu pantahuza că el e pentru război”) etc. Expresia nu se mai bucură însă de succesul pe care îl avea altădată. E surprinzător cât de frecventă putea fi - cu sens ironic și depreciativ - în limbajul politic și jurnalistic de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea. Iuliu Zanne o înregistrează, în Proverbele românilor, cu explicația „a cere pentru biserice” și „a umbla, din casă în casă, purtând vorbe
Pantahuza by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5486_a_6811]
-
Tismăneanu, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu. E și aceasta o trăsătură a mentalității noastre: noi nu sprijinim, ci demolăm. Oricât ar fi de strâmbă, prefer perspectiva occidentalilor. Chiar dacă e subiectivă și artificială, ea măcar propune o ierarhie valorizantă, nu depreciativă. Etalonul nostru a fost și a rămas visceralul.
Alungarea intelectualului din propria casă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3666_a_4991]
-
concep singuri un model. Bineînțeles, e o epură. În realitate, lucrurile stau, ca în orice, mult mai amestecat. Un articol din „Lettre internationale” e intitulat De ce-i blamăm pe diletanți ? Chiar așa! Că ăștia, diletanții, suntem băieți buni. E prea depreciativ cuvântul diletant? Outsider cum ar veni ? J.M . Coetze: „Prea rece, prea îngrijit, aș spune eu. Prea simplu. Prea fără pasiune - pasiune creatoare. Asta-i tot”. Într-adevăr. Lăsând la o parte îmbătrânita pasiune creatoare, cam asta-i tot. Citesc Canto
insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3145_a_4470]
-
și dăscălime - , altele neutre: dăscăliță ; mai multe sînt ieșite din uz: substantivul dăscălie, adjectivele dăscălesc și dăscălicesc. În Dicționarul academic (Dicționarul limbii române, D-de, 1949) avem surpriza de a găsi un număr foarte mare de diminutive, majoritatea cu sens depreciativ: dăscălaș, dăscălel, dăscăluț; cel mai pe larg e tratat dăscălici, ,dascăl mic, simpatic", dar și ,dascăl prost, cu puțină învățătură, un pîrlit de dascăl". Valoarea depreciativă a lui dăscălime e tipică substantivelor colective (tratarea în bloc a persoanelor e adesea
Dăscălime by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11074_a_12399]
-
avem surpriza de a găsi un număr foarte mare de diminutive, majoritatea cu sens depreciativ: dăscălaș, dăscălel, dăscăluț; cel mai pe larg e tratat dăscălici, ,dascăl mic, simpatic", dar și ,dascăl prost, cu puțină învățătură, un pîrlit de dascăl". Valoarea depreciativă a lui dăscălime e tipică substantivelor colective (tratarea în bloc a persoanelor e adesea minimalizatoare), dar se asociază în primul rînd cu ironia lui Caragiale, din Scrisoarea pierdută : unde partizanii lui Cațavencu sînt, în vorbele lui Tipătescu, ,dăscălimea, popa și
Dăscălime by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11074_a_12399]
-
motociclete, adjectivul substantivizat în formă feminină nu va produce confuzii: ,nu trebuie sa incepi neapărat pe o obosită care prinde 80 km/h" (motociclism.ro/forum). Sfera degradării, foarte specifică pentru transformarea participiilor și a adjectivelor în substantive cu sens depreciativ, cuprinde trei termeni la modă asupra cărora aș vrea să ne oprim mai mult: expirat, distrus și coclit. Adjectivul expirat este tipic pentru limbajul tinerilor în măsura în care ironizează și hiperbolizează defecte majore din perspectiva juvenila: non-actualitatea, plasarea în altă categorie de
Expirați, distruși, cocliți... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11164_a_12489]
-
terminologia de specialitate" citată în carte cuprinde și alte adjective substantivizate: pastilați și timbrați. Coclit pare să desemneze, nespecific, o categorie umană inferioară - ,asta e un coclit care se dă lebădă-n chiuvetă!" (motociclism.ro/forum) -; cuvîntul este un termen depreciativ destul de puternic, asociat adesea cu alte insulte și imprecații. În Dicționarul de argou al limbii române, de Nina Croitoru Bobârniche (ed. a II-a, 2003), coclit apare, alături de oxidat, doar că determinant stabil și cu sens intensificator al substantivului fraier
Expirați, distruși, cocliți... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11164_a_12489]
-
a circulat în secolul al XIX-lea și în varianta substantivizata: ,Cată să ne ținem și noi de lume, căci altfel am trece de ruginiți" (N. Filimon, apud DLR). În momentul de față, coclit apare adesea că substantiv, în structura depreciativa cu prepoziția de : ,Puteți să scrieți la ziar că a cîștigat un coclit de ardelean" (news.softpedia.com); ,oricat de mulți bani ar avea, tot un COCLIT de activist va ramane" (gandul.info, 2005-08-18); ,coclitul de primar care ar face
Expirați, distruși, cocliți... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11164_a_12489]