857 matches
-
arome divine, obiecte umile văzute de aproape, forfota urbei, înregistrată cu răbdare și atenție distributivă. Lumea întreagă, așadar, lumea sensibilă, captată în uluitoarea ei fenomenalitate, printr-un hiperrealism ce poate vira paginile în fantastic. Există însă un arierplan sub această derutantă suprafață mișcătoare, un mehanism ce transformă imanența postmodernă în simplu ambalaj. În spatele dagherotipurilor care se tot succed, dincolo de tablourile alternate și montate cu dexteritate îl întrezărim pe Demiurgul romantic, fie el și îmbrăcat în blugi de producător postmodern. Aspirația către
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]
-
roman autoreflexiv, până la descărnarea mecanismului și a demonstrației epice. "Cum se face un roman" este un subiect la fel de interesant ca și "cum se recuperează o moștenire". Mircea Horia Simionescu lucrează pe ambele planuri, textualist și realist, punându-le la o derutantă concurență. Reflexivitatea creatorului face ca el să se întoarcă, firesc, asupra propriului act. Luciditatea, spiritul critic, atenția excesivă la modul în care opera se face stânjenesc în cele din urmă procesul creației, abătându-l de la dezvoltarea observațiilor sociale asupra obiectului
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
interesantă a jurnalului fictiv al lui Ovidiu. Decăderea Romei (o societate înrăită de presiunile dictaturii, cu echilibrul amenințat de devalorizarea zeilor prea vicioși, prea umani) cerea o replică pe măsură. Vintilă Horia îl plasează pe Ovidiu nu numai la interferența derutantă a unor lumi materiale foarte diferite (dacii, grecii, sarmații și romanii), dar și la intersecția unor curente spirituale ireconciliabile (politeismul latin și grec, cultul dacic al lui Zamolxe, anunțarea Mântuitorului dinspre Ierusalim). În acest fel, Vintilă Horia pune pe conștiința
Dumnezeul exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9609_a_10934]
-
auctorială și cu contextul în care se află ființa. în viziunea lui Gabriel Chifu, realul e frămîntat, mobil, de-o negativitate prolifică în care citim neapărat și propriul d-sale dinamism productiv în registrul damnării. Urbea ce-l adăpostește apare derutant fantastă, creatoare de confuzii, contaminată de-o metafizică bolnavă: "acesta e orașul meu, numai al meu./ casele, transparente, nu au uși/ iar în fiecare dintre ele mă zăresc pe mine însumi./ merg pe străzi și străzile sînt vii,/ își schimbă
Un afectiv cerebral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9632_a_10957]
-
drept de text de bază? Ediția de Opere G. Călinescu, vol. 11, Editura pentru literatură, 1969, a consacrat ca text definitiv cel din 1964, pentru că era ultima ediție revăzută de autor. După 1990 s-a procedat cât se poate de derutant. Prima tentație era de a prelua ediția a patra, în virtutea principiului enunțat la început (ultima ediție supravegheată de autor), dar la o cercetare atentă se dovedește nerecomandabilă, fiind cea mai dubioasă datorită modificărilor impuse de cenzură. În 1998, Editura Teșu
G. Călinescu în reeditări by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9681_a_11006]
-
al apropierii decisive de romanul corintic. Așa cum G. Călinescu nu mai e totalmente balzacian în Bietul Ioanide decât pentru cei care nu vor să vadă schimbarea, scriitorul nu mai e nici totalmente clasicist sau clasicizant. Aici lucrurile sunt și mai derutante, pentru că sunt mai neclare. Mediul intelectual obligă la culturalitate și livresc, iar epicul și percepția umanului se complică până la baroc. Ioanide, ca arhitect, este, indubitabil, un spirit clasic în principiul său creator. Afirmațiile exemplificatoare pe care le-am putea aduna
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
spiritului călinescian. G. Călinescu nu e întreg în Ioanide, clasicul, nu se încorporează numai în Ioanide, fără lumea barocă din jurul lui. G. Călinescu e, așa cum îl deconspiră romanul, un spirit baroc ce s-ar vrea clasic și chiar se recomandă, derutant, conform dorinței sale. Și reciproca e la fel de adevărată: G. Călinescu, ca și Ioanide, e un spirit clasic, ce face adesea compromisul cu barocul, resimțit ca irezistibil.
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
o distopie, întrucât unele dintre faptele relatate sunt de o atrocitate imediat perceptibilă, F nu este nici un roman negru, de atmosferă gotică în Pătârlagele. E un excepțional roman realist, cu structurare modernistă și irizări poetice; un text polifonic și ambiguu, derutant și impredictibil. Până la ultima propoziție din carte, D.R. Popescu se încăpățânează să nu-și amestece vocea printre cele ale personajelor sale; să le lase, în exclusivitate, dreptul de exprimare a ceea ce au trăit și trăiesc. Naratorul prim, Tică Dunărințu, e
Oameni de piatră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9725_a_11050]
-
și de răceala lor. Nu le simt durerea, impulsul. Unii numesc asta meșteșug”(56). Poate nu credeți, dar cunosc monștri sacri ai scenei românești, care cuceresc - În lipsă de artă, de ardere, de zbatere, de incandescență creatoare - prin periculosul și derutantul meșteșug. „Cuvinte ca talent și creativitate nu mai Înseamnă nimic”(p.57). De altfel, cînd n-ai norocul să devii artist, poți eșua, trist/consolator, În meserie. Și cum atît de inspirat spune Dodin, referindu-se la necesitatea perfecționării tuturor
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
zic, Mugure, voi când mai mergeți la o miuță? Stau la apărare... Microscop Cică se duce într-o zi un om la farmacie cu scopul precis să cumpere un termometru. Intră, se învârte pe acolo și întreabă total anapoda și derutant, nu aveți cumva un microscop? Farmacista se uită la el pe deasupra ochelarilor. Individul nu arată chiar a om de știință care între două vizite la piață să se hotărască brusc să târguiască și un microscop. Știm că a fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Comunitatea” din DEVCOMtc "„Comunitatea” din DEVCOM" Referentul de bază al acțiunilor de tip DEVCOM este comunitatea. O acțiune este de tip „comunitar” în sensul că se leagă în mod specific cu o comunitate. Sensurile în care este folosit cuvântul sunt derutante de multe ori. Conceptul de comunitate face parte din seria celor cu graniță imprecisă, cu sensuri multiple, pornit în bună măsură din sfera gândirii romantice (Amerio, 2003), dar, paradoxal, util în contexte teoretice și practice foarte diferite tocmai prin gradul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
nu se potrivea deloc cu felul ei fin de a fi; se străduia (în gașcă) să fie mai lipsită de finețe și de delicatețe, să pară mai dură, mai bolovănoasă. Cu alte cuvinte, Iozefina avea un fel de a fi derutant, al femeii care intenționa să provoace bărbatul nu prin afișarea castității, a onestității considerate de tineri ceva cu totul desuet, ci prin ceea ce cerea modernitatea: trăirea vieții din plin, nonconformismul, lipsa de prejudecăți, și mai ales egalitatea în drepturi a
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a stat de vorbă cu ziariștii. "A stat de vorbă" cred că e mult spus: s-a așezat, pur și simplu, țărănește, direct pe treptele casei, s-a lăsat fotografiată și a răspuns întrebărilor. A răspuns, probabil, într-un stil derutant, amestecând tăcerile cu zâmbetul ironic, integrând unui monolog fără sfârșit întâmplătoarele propoziții ale celor din jur. Copleșită de buchetele de flori, lăsa impresia unei ființe care participa la un spectacol ce n-o privea direct. Doar politețea și simțul datoriei
Doris Lessing, pe treptele casei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9155_a_10480]
-
citate literare din Călinescu și Ralea - implică mai curînd valori pozitive: visceral - "care este profund intim; care ține de interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al simțirii, al sentimentelor etc.". Definiția din MDA (Micul dicționar academic, 2003) este cel puțin derutantă, pentru că amestecă visceralul cu intelectul: "care ține de interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii (s.n.), al sentimentelor". Mai aproape de uzul curent e NDU (Noul dicționar universal al limbii române, 2006), mai ales prin exemplificări: "care provine din profunzimile
Visceral by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9186_a_10511]
-
amărâtă", se spune într-un fel de refren tânguios), își descarcă toată scârba într-o narațiune furioasă, culme a unei viziuni mizerabiliste cu tentă cosmopolită, ceea ce dă un plus de stranietate și neliniște discursului epic. Într-o dezordine epică scontată, derutantă, se dezvăluie o dezordine amoroasă dezgustătoare și dezordine socială oribilă.
Mizerabilismul cosmopolit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9206_a_10531]
-
avea deja ceva neobișnuit în ea, Antonia rămase în prag, temându-se parcă să intre sau parcă simțind că apariția ei are ceva dramatic. Rămase acolo cu mâna pe clanță, cu ochii larg deschiși, privindu-mă fix într-un mod derutant. Am mai observat și că nu-și schimbase hainele, era îmbrăcată cu aceeași bluză de mătase în dungi și cu fusta de culoarea scorțișoarei pe care le purtase de dimineață. În mod normal Antonia își schimba ținuta de două-trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
era o tortură în sine iar legătura, deși blândă, era pentru mine ca lațul pentru un condamnat. Eram blestemat să fiu incapabil de violență. Și totuși, undeva în adâncuri, se zbătea în mine violența ascunsă în spatele durerii. Lucrul cel mai derutant era sentimentul pe care-l avusesem atunci, în preajma Antoniei, că am nevoia de ea, că am nevoie de ei; iar lucrul după care tânjeam acum în chip abject era să mă văd cu Palmer și să aud de la el ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Nu îl judecam din punct de vedere moral. Nu mă îndoiam că, într-o oarecare măsură, el s-ar fi putut „justifica”; și chiar ar fi vrut să o facă. El suferea chiar mai mult decât Antonia din cauza superficialității mele derutante. Ar fi vrut, eram foarte convins, să-mi vorbească despre îndoielile lui, despre scrupulele lui, despre cum fusese împins pe nesimțite din punctul cutare spre punctul cutare; pe scurt, cum se petrecuseră lucrurile. Uneori am perceput la el chiar dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
frunza în vânt și nu știa încotro s-o pornească. Trebuia să-i admire pentru acea cumplit de multă siguranță, pentru felul lor de a fi, sistematic, ce nu lăsa nici un loc nelămuririi și nici surprizelor ce se pot ivi derutant de-a lungul timpului. La un moment dat, Nina îi arătase demonstrativ mâinile, mici, subțiri, frumoase, și-i spuse că spălase o cadă plină de rufe. Dar știi cum? o întrebase, una așa, bucșită. Probabil găsise necesar un scurt intermezzo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și clasa în care era Carmina. Voia să cunoască și el situația la învățătură a fetei, să vadă dacă-și mai aveau rost speranțele. Diriginta, o femeie mărunțică, domnișoară bătrână, cu o vorbă cântată, aleasă, o prezentă pe Carmina destul de derutant. Este o fire foarte retrasă, pune mult accent pe amănunte, în toate problemele ea pornește de la amănunt către esență, cum să vă spun, da, are această posibilitate de a reface un tot din bucățele. Și acesta nu-i un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
posibile, bănuiesc că te-ar uimi. Acum mi-au rămas cel mult frânturi. Rămășițe ale lucrurilor pe care am fost destul de rapid să le notez și să le păstrez; fragmente care acum mi se par tot mai incomplete și mai derutante. Iată ceea ce știu, ceea ce înlăuntrul ființei mele simt că e adevărat: toate cercetările pierdute, călătoriile, alegerile periculoase, pe toate le-am făcut pentru o fată pe nume Clio Aames. O iubeam, Eric. Foarte mult. Și ea a murit. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
întrupare fizică a unui flux comunicațional. Până și cea mai scurtă scrisoare transmite și menține un puternic și precis curs al intenției de interacțiune. Un obiect sau chiar o persoană, asemeni ție, îngropată în corespondența altora va exista în mijlocul unei derutante joncțiuni de fluxuri amestecate. Pentru un ludovician sau pentru alți pești conceptuali, rezultatul va fi alcătuit din sute de curenți încrucișați cu emițători și receptori diferiți. Obiectul rezonant este ascuns, devenind doar una dintre multele destinații posibile ale cursului, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am ieșit într-un birou al personalului, prevăzut cu geamuri, unde contururile vagi ale tastaturilor de computer și ale lămpilor de birou erau încă vizibile sub praful așternut peste toate birourile rămase acolo. Am înaintat pe coridoare întunecoase cu nișe derutante și bifurcații în formă de T și am traversat încăperi cu șiruri de saltele goale și geamuri mari, cu jaluzele rupte. Așa mi se înfățișa spitalul, ca o succesiune de piese ciudate, disparate, de puzzle. Locuri care nu puteau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aici se fac simțite, e drept, într-o măsură mai restrânsă, și procedeele istoriei literare sau al altor discipline înrudite. Natura mirifică și sorgintea teologică, filozofică, istorică, estetică etc. a informațiilor și comentarea lor într-o curgere logică accentuează diversitatea derutantă, fără exagerare, a discursului care se dovedește mai puțin recalcitrant față de intențiile ordonatoare ale autorului, în special pe direcțiile nu atât de constrângătoare și mai tolerante ale comparatismului. Iată de ce textul dens în idei abundă de asocieri, asemănări sau deosebiri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
tulbure“. Să ne oprim cu comentariul aici, înainte de a ne lansa în tot felul de ironii, ca să nu tulburăm emoția... tulbure a lui Octavian Paler. Surplusul de personaje Romanul lui George Holobâcă, Purgatoriul cocorilor (Călăuza, Deva, 2006), este mozaicat și derutant. În fiecare pagină apar noi personaje și se trece de la un plan al acțiunii la altul. În plus, relatarea este frecvent întreruptă de citate din Biblie, cu care romanul ar trebui, probabil, în intenția autorului, să intre în rezonanță. Din cauza
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]