737 matches
-
ibn Sa'sa'a: Mesagerul lui Allah a călătorit trup și suflet, cu voia lui Allah, pe un animal asemănător unui cal, numit Al-Buraq, în tovărășia îngerului Gabriel, de la moscheea sfântă din Mekka, la îndepărtata moschee din Ierusalim. Acolo, a descălecat, și-a legat calul de o verigă de la poarta moscheei și a condus profeții în rugăciune. După aceea Gabriel l-a purtat trup și suflet spre ceruri. Când au ajuns la prima sferă cerească, Gabriel l-a rugat pe îngerul
Isra și Mi'raj () [Corola-website/Science/333730_a_335059]
-
cunoscută sub numele de "Cronograful Țării Românești". Importanța lucrării constă în aceea că, după ce tratează la început aspecte generale ale istoriei universale, „De ceputul lumieei de'ntâiu”, ajunge ca la final să vorbească despre "„când s-a început a se descăleca Țara Moldovei”". La sfârșitul cronografului prezintă câteva informații despre țările românești, cea mai lungă știre fiind despre lupta lui Mircea contra turcilor la Rovine, sursă de inspirație pentru "Scrisoarea a III-a" a lui Mihai Eminescu. Lucrarea a fost terminată
Mihail Moxa () [Corola-website/Science/306814_a_308143]
-
rândul populației, lucru teoretic imposibil în rândul unei dinastii așa puternice și cu atâția urmași. Conform surselor mai sus precizate, era de fapt fiul lui Radu Negru Vodă (cca.1255/60 - 1315). Radu Negru (Negru Vodă) a ales drumul surghiunului, descălecând din Țara Făgărașului în Țara Românească, însoțit de supușii lui în anul 1291, și întemeind Țara Românească. Radu Negru era căsătorit cu Marghita (Margareta) și avea, cel puțin doi copii, Vlaicu zis și Basarab și o fată al cărei nume
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
lui, de măgar* A înșela, vine de la încălecare prin înșeuare a pune șeaua pe calul liber, a-l înrobi* Demult, cei ce ocupau teritorii în România, fură numiți „decălecători”.* Mai nou, ei fură înlocuiți de tanchiști.. * (nemții, rușii, ș.a.). (Americanii descalecă rachete)* Azi suntem scutiți: avem scuturi antira chete* Măgarul vede invers traseul, de aici problema* Mulțimile îndobitocite, emană tirani pe potrivă. Paradisul este o stare din care am fost alungați: Irecuperabilă. Consolează-te încetinind durata prin visătorie* Ochiul compus al
Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
5 iulie a fost o zi mare, înscrisă cu litere de sânge în cronica djihad-ului. În fața cortului său, special amenajat, călare pe un cal alb, privea în zare trăind din plin beția victoriei. La vederea convoiului de prizonieri el a descălecat pentru a aduce mulțumire lui Allah. S-a prosternat cu fața la pământ, a sărutat țărâna, apoi a ridicat mâinile și privirea spre cer, a rostit cuvinte din Coran. Odată acest mic ritual sfârșit, Saladin a intrat în cortul bogat împodobit cu
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
și cozile lăncilor. Fețele lor transpirate erau atât de pline de praf, încât numai ochii le mai străluceau. — Dați apă cailor, ordonă un ofițer. Samuarii călări transmiseră ordinul cu glasuri sonore. Urmă un alt ordin, de a se odihni. Călăreții descălecară, iar pedestrașii se opriră în loc. Oftând ușurați, se lăsară să cadă pe iarbă. Dincolo de râu, Castelul Kiyosu părea nespus de mic. Unul dintre samurai era fratele mai mic al lui Oda Nobunaga, Yosaburo. Se așeză pe un scăunel, privind cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lor, Mitsuhide îi urma călare. Ajunseră la o răscruce, iar Mitsuhide îi instrui s-o ia la dreapta, apoi la stânga. În sfârșit, Hiyoshi își dădu seama că ajunseseră la poarta Templului Jozaiji, locul de întâlnire al oamenilor lui Hachisuka. Mitsuhide descălecă agil. — Mataichi, stai aici cu capul, spuse el, dându-i căpăstrul. Mitsuharu trebuie să ajungă în ultima jumătate a Orei Câinelui, venind de la Castelul Sagiyama. Dacă nu apare până la ceasul stabilit, contramandăm planul. Apoi, cu o expresie tragică pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
luăm cu noi. Trase de căpăstru și plecă în galop. Poarta din față stătea deschisă, spre râu, iar câțiva slujitori îl așteptau. Un cal priponit păștea lângă poartă. Se părea că în lipsa lui sosise un vizitator. — Cine e? întrebă el, descălecând. — Un mesager din Sumpu. Kahei mulțumi pentru informație și intră. Sumpu era capitala clanului Imagawa. Mesagerii nu erau prea rari, dar pe Kahei îl preocupa întâlnirea din Castelul Hikuma, așa că uită complet de Hiyoshi. — Ascultă, măi, tu unde crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
apus cotropi malul și înconjură comandamentul lui Nobunaga, cu strigăte victorioase. Am pierdut! Nobunaga aruncă arcul în lături, râzând deja. Se întoarse, zâmbi printre dinții strânși și privi în față inamicul, care cânta triumfal. Daisuke și maestrul strateg, Hirata Sammi, descălecară și alergară spre Nobunaga. — Stăpânul meu e rănit cumva? Nu mi se putea întâmpla nimic, în apă. Nobunaga era copleșit. Îi spuse lui Daisuke: Mâine voi învinge. Mâine, vei avea de furcă. Sammi răspunse: — După ce ajungem înapoi la castel, ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
stăpânul într-un nor de praf. Nemulțumit, Nobunaga sări la pământ, cu o expresie copleșită. — Murgul ăsta are picioare bune, bombăni el. Nici în ruptul capului nu și-ar fi recunoscut vreun cusur. Ajutoarelor li se părea că seniorul lor descălecase, în loc de a parcurge toată distanța. — Doriți puțină apă, stăpâne? Era Tokichiro, recent avansat la rangul de purtător al sandalelor. Deși „sandalagiu” nu suna prea nobil, promovarea din rândul slugilor printre ajutoarele personale era un semn de favoare excepțională. Tokichiro făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ieyasu! strigă Sessai din umbra brazilor. Dumbrava largă de brazi care șerpuia în lungul castelului era, în timp de război, un ansamblu militar, dar pe timp de pace cărările sale prelungi și late erau folosite ca teren de călărie. Ieyasu descălecă grăbit, făcând o plecăciune respectuoasă în fața lui Sessai: — Vă mulțumesc că v-ați sacrificat timpul pentru a veni aici astă seară, Sfinția Voastră. — Mesajele acestea sosesc întotdeauna pe neașteptate. Fără îndoială, te-a deranjat. — Câtuși de puțin. Sessai era singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
fortărețe căzuseră. Trase adânc aer în piept, apoi le vorbi repede slujitorilor săi: — Nu vom urma drumul de coastă. Este fluxul de dimineață, așa că zadarnic am porni pe acel drum. Vom merge pe drumul deluros, spre fortăreața de la Tange. Și, descălecând, îi spuse unui servitor: — Cheamă căpeteniile din Atsuta. Omul se întoarse spre mulțimea de pe marginile drumului și răcni destul de tare pentru a se face auzit. Fură trimiși soldați în căutarea conducătorilor. Nu peste mult, doi dintre aceștia sosiră în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
asude, dar ofițerii și soldații erau plictisiți de toată afacerea. Era o armată care nu credea în posibilitatea victoriei. Iar dacă priveai chipurile militarilor, puteai vedea ușor că erau stânjeniți și nu vădeau prin nimic voința de a lupta. Inuchiyo descălecă și porni printre rânduri, ascultând comentariile soldaților. — Auziți! Ne putem odihni. — Deja? — Nu spune asta. Un popas e binevenit oricând. — Inuchiyo? De cum își văzu prietenul, Tokichiro sări de pe cal și alergă spre el. — Bătălia spre care vă îndreptați va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
coș cu ierburi și stătea călare pe vacă. Kokuma ducea hățurile. — Ei, ce surpriză. Ești uimitor, nu-i așa, domnu'? Până și dascălul meu a spus că v-a fost de-ajuns și probabil azi n-o să vă mai întoarceți. Descălecând din spinarea vacii, Oyu salută ca de obicei. Kokuma, însă, veni spre el rugător: — Domnu', vă rog, nu plecați, măcar azi. A spus că avusese febră noaptea, fiindcă a vorbit mult cu dumneavoastră. Chiar și azi dimineață a fost într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
la vedere, anunță un servitor. Chipul lui Hideyoshi se lumină de o plăcere pe care nu și-o putea ascunde. În sfârșit, palanchinurile mamei și al soției sale sosiră. Când samuraii din escortă își văzură stăpânul ieșindu-le în întâmpinare, descălecară imediat. Hachisuka Hikoemon se trase repede lângă palanchinul bătrânei și o informă că Hideyoshi îi ieșise în cale. Din palanchin se auzi vocea bătrânei, cerând s-o lase jos. Palanchinurile fură oprite și coborâte. Războinicii îngenuncheară de o parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sfârșit cu trupele spre Kyoto. Când ajunseră la Awataguchi, armata se opri. Hideyoshi, are călărea lângă Nobunaga, galopă înainte în același timp în care Akechi Mitsuhide revenea grăbit din avangardă. — Ce este? — Mesageri imperiali. Nobunaga, care era surprins și el, descălecă repede. Cei doi mesageri sosiră cu o scrisoare de la Împărat. Cu o plecăciune adâncă, Nobunaga răspunse reverențios: — Ca războinic de provincie, nu am alte capacități decât să iau armele războiului. De pe vremea tatălui meu, am deplâns mult timp starea jalnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
întâlnea cărări abrupte, se baza pe picioarele sale puternice. Din acest motiv, își posta întotdeauna cai în punctele esențiale ale drumurilor pe care le străbătea - adesea, la colibele vânătorilor și ale pădurarilor. Hei, cărbunarule! Bătrâne, ești acasă? strigă Sanpei, în timp ce descăleca în fața casei unui arzător de cărbuni. Era leoarcă de sudoare, dar nu mai mult calul pe care-l călărea. Era începutul verii. În munți, frunzele încă își mai păstrau verdele crud, câtă vreme pe șesuri se auzea deja țârâitul greierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
În castel, care era învăluit în verdeața frunzișului proaspăt, domnea tăcerea, cu excepția țârâitului ocazional al primilor greieri de vară. începând de dimineață, nu plecase nici unul dintre numeroșii generali care veniseră la castel. În acel moment, Sanpei veni grăbit spre poartă. Descălecând dincolo de șanț, alergă pe pod, cu calul de căpăstru. — Cine e? sclipiră ochii și vârfurile de lance ale străjerilor, dintr-un colț al porții de fier. Sanpei își legă calul de un copac. — Eu sunt, răspunse, arătându-le soldaților fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
continuă să-l împroaște pe Nobunaga cu ocări chiar în timp ce era țintuit la pământ: — Ești un dușman al lui Buddha! Regele demonilor! Expresia lui Nobunaga nu se schimbă câtuși de puțin. Își continuă drumul spre Palatul Imperial, așa cum plănise, și descălecă. După ce se spălă pe mâini, urcă liniștit spre poarta palatului și îngenunche. — Focurile pustiitoare de acum două nopți trebuie să-l fi surprins pe Maiestatea Voastră. Sper că-mi veți ierta neliniștea pe care v-am pricinuit-o. Stătu îngenuncheat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de samar și cercetașii, erau cam șapte mii cinci sute de oameni în total și orice privitor putea să vadă că era într-adevăr o forță formidabilă. Kuroda Kanbei stătea la poarta Castelului Kasuta, întâmpinându-i. Când îl văzu, Hideyoshi descălecă imediat și se apropie de el, zâmbitor. Kanbei înaintă și el, cu un strigăt de bun venit și mâinile întinse. Salutându-se ca doi prieteni care se cunoșteau de ani de zile, inttară în castel, iar Kanbei îi prezentă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-l închide în cușcă și a-l obișnui să i se dea de mâncare, noii săi aliați nu se simțeau cu adevărat liniștiți în prezența lui. După câteva zile de mers, ajunseră la vadul râului Abe, sub Muntele Matsu. Shikanosuke descălecă și se așeză pe un bolovan, cu fața spre râu. Amano Kii din clanul Mori coborî de pe cal, apropiindu-se. — Femeile și copiii nu rezistă la mersul pe jos, spuse el, așa că-i vom lăsa să treacă primii râul. Odihnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ca grupul să se înapoieze la Azuchi. În timp ce intrau în orașul castelului, Nobunaga își struni calul și se întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. Pe o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neaștepate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi ieșiră grabnic în întâmpinare, însă Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exlamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii încă nu-l observaseră pe slujitorul care aducea calul lui Mitsuhide. Distrași de evenimentele zilei, continuau să stea adunați în grupuri, discutând situația. Chiar când Mitsuhide se pregătea să plece, cineva descălecă în fața porții. Era un mesager de la Nobunaga. — Senior Mitsuhide, plecați? se interesă omul. — Încă nu. Mă gândeam să mai trec o dată pe la castel, să-i salut pe Domnia Sa i pe Seniorul Ieyasu, apoi să plec. — Seniorul Nobunaga era îngrijorat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era un stăpân cu adevărat blând. Asculta atent sfaturile vasalilor și le înțelegea neliniștea. Când ajunseră la păduricea de brazi din fața porții, Dengo luă calul lui Mitsuhide de căpăstru și se opri lângă așa, gata să-și ajute stăpânul să descalece. Pe podul de peste șanț se aliniase un șir de servitori de-ai lui Mitsuharu. Unul dintre aceștia deschise o umbrelă și o oferi cu deferență. Masataka luă umbrela, ținând-o deasupra capului lui Mitsuhide. Mitsuhide trecu podul. Privind în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
iar străzile din Sakamoto își dobândeau treptat vechea înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață începuse în sfârșit să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă. Un călăreț singuratic își îndemna calul, ca să-i ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]