546 matches
-
IARNĂ Autor: Valentina Geambașu Publicat în: Ediția nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului ZÂMBET DE IARNĂ Desculță de așteptări caut colțul ierbii În iarna cu chiciură pe ram, În tăcere ascult cum se-ngână cerbii Când țurțurii dezgoliți mustesc la geam. Clipe haotice se zvârcolesc în iarna albă Prin gânduri răvășite în besmetice căutări, Cu vise înșir speranțe în aleasă salbă Peste oceane întinse, mări de așteptări. Cu raze cerul sărută gândul troienit de frig Într-o lume
ZÂMBET DE IARNĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383177_a_384506]
-
îi închine ode lirice în care își plânge frământările și suferința. “ Războiul strigă din câmpie” iar poetul îi ascultă glasul însetat de libertate cum urcă spre munții semeți și nu vrea decât “dreptate în vreme de război”. Vrea ca sufletele dezgolite să se îmbrace în straie de pace, ca cei necăjiți să își găseasca alinarea în pântecul țării, iar glasul gliei sale mult iubite să răzbată în timp și spațiu, atingând inimile tuturor celor însetați de onoare. “E plină Țara de
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
de ață Ce-au trecut fugar din dimineți, Într-un smog de nepătrunsă ceață... Clopotele plâng mereu risipa, Dar nu are cine să le-audă Turma a rămas fără păstor, Răsturnată pare acum și cârma... Se rostesc Cuvinte fără sevă, Dezgolite clar de conținut, Zvonul strigă că Adam și-o Evă Din cerescul rai au și căzut... foto sursa internet 26 martie 2016 Camelia Cristea Referință Bibliografică: Se zvonește / Camelia Cristea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1912, Anul VI, 26
SE ZVONEȘTE de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383280_a_384609]
-
o ridicătură sângerie și ciudată a părții mediane, ridicătură misterioasă, ce nu putea fi nicidecum explicată prin prezența în acel loc a unui sex, ci mai degrabă a unei perne. Căci ce putea fi? Felul în care arăta trupul aproape dezgolit al domnului Clossettino nu era în nici un caz firesc. Chiloții zburară și ei la rândul lor, fără nici cea mai mică șansă de întoarcere pe corpul crâncenului lor stăpân, întrucât nimic nu se întoarce de niciunde, niciodată, asemeni unei uși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dulce cruzime. Apoi, poarta și, lateral, pe vârful unei bare, o cizmă aurie; poarta era din lemn masiv și avea ușițe care se deschideau în ea de parcă ar fi fost un ceas cu cuc. Apoi, coridorul, tencuiala căzută cu paneul dezgolit, ușa capitonată cu mușama și cu urme de praf în adânciturile făcute de cuie. Apoi, aerul închis al camerei, lampa cu gaz și, deasupra ei, pe tavanul înnegrit, o pată vie de lumină, de parcă o rază de soare se strecoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și a celor nevoiași, Bandura se Împletici cînd să urce pe un podium Înalt al unei lespezi de marmură neagră (un Înger din bronz ținînd o coroniță deasupra unei micuțe răposate), și-n fața mulțimii tăcute a marinarilor cu capetele dezgolite și a prostituatelor boite va ține un discurs solemn. Va relata pe scurt, chiar schematic, biografia Marietei: existența chinuită a unui vlăstar de proletar, dintr-o mamă spălătoreasă și un tată depravat, un hamal alcoolic care-și sfîrșise zilele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mîini avea o Împletitură. Andrelele erau Înfășurate În Împletitură. Văpaia părului lung Îi cădea pe umerii dezgoliți, pînă la rotunjimea sînilor, descoperiți pe jumătate. O altă Doamnă, din vitrina alăturată, ținea În mîini o carte, aidoma unei mironosițe citind Biblia. De sub pletelei-i care-i Învăluia chipul se Întrezăreau lentilele ochelarilor În care se reflecta lumina felinarului. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot vis, mîntuirea? Apoi cîntările și ochii tinerilor care-l purtau și care nu se Încumetau să și-i ridice spre el, le vedea doar sprîncenele dese de sub fruntea Îngustă, ca și pleoapele Întredeschise de sub gene; apoi gîturile țepene și dezgolite, iar pe scăfîrliile acelora care-l purtau Înaintea sa pe Malhus se răsfîngea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetîndu-se să-i privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ci pe a altora. În pofida vîrstei (părea mai degrabă un puștan decît un tînăr În toată puterea cuvîntului), el văzuse deja moartea cu ochii, dar niciodată nu-i fusese atît de aproape și tocmai acea apropiere, adierea morții la gîtu-i dezgolit, Îi denatura imaginea realității, așa cum un astigmatic, cu cît se apropie mai mult de obiecte, cu atît le vede mai deformat. Ceea ce Îl preocupa acum - căci În lumea sa era prețuită nu numai o existență onorabilă, ci și o moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
țară, o moșie uitată de ceilalți și prin care m-ați plimba, am umbla în cruciș și-n curmeziș într-o altă lume. Asta cere efort, n-o să vă fie ușor... Sau ar fi ca și cum mi-ați arăta o femeie dezgolită sau ca și cum ați descoperi-o în fața mea, să-i văd eu toate alea. Greu. Da, vă asumați riscul dumneavoastră... — Care risc? Tu mă omori, ce să risc eu!? Riscul ăsta cu povestitul. Vă dați pe mâna mea, asta e unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
era decât o oglindă. Ipostazele lor prefăcute se risipeau În aurora palidă ca niște cioburi de sticlă. Stelele se șterseseră de mult de pe cer și nu mai rămăseseră decât micile răbufniri suspinate ale vântului și tăcerile dintre ele... Dar sufletele dezgolite sunt Întotdeauna sărace și el s-a Îndreptat curând spre casă, lăsând lumini noi să-i pătrundă În suflet o dată cu soarele. O POEZIE TRIMISĂ DE ELEANOR LUI AMORY DUPĂ CÂȚIVA ANI „Aici, copii ai pământului, peste a apei cântare duioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
strivit de roțile unui tramvai. Faptul că bietul animal îi purta numele i se păruse un semn divin - pe vremea aceea Maica Tereza încă mai trăia și semnul nu putea fi de la ea. Mai mult, imaginea stăpânului câinelui, cu burta dezgolită, păroasă, și... ah! p... pro... problema de la buric... nu, Contesa era liniștită în Palat. Trebuia doar să aibă grijă de heruvimul ei. Iar când planul cu Popa va fi gata, atunci Contesa nu va fi trăit degeaba. Atunci Contesa va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
un birou urmat de o sală de autopsie în care un medic patolog lucra desupra cadavrului unei adolescente, se găsea o sală lungă, răcoroasă, cu șiruri de mese întinzându-se în fața mea. Pe câteva dintre ele zăceau corpuri omenești, unele dezgolite, altele acoperite cu cearșafuri, iar altele, ca al lui Bruno, încă îmbrăcate și părând mai degrabă niște obiecte de la bagaje pierdute decât aducând cu ceva omenesc. M-am apropiat și am aruncat o privire lungă, pătrunzătoare, la partenerul meu mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-mă singur cu celelalte. — Și tu ce preferi, Bernhard? Evona pocni din degete și îi făcu semn cu mâna uneia dintre fete să iasă în față: — Asta și Esther seamănă foarte mult, zise ea, luând-o pe fată de spatele dezgolit și răsucindu-l spre fața mea, netezindu-l cu palma: Are două vertebre în plus, așa încât fundul ei e la mare distanță de mijloc. Foarte frumos, nu crezi? — Foarte frumos, am întărit eu și am bătut ușurel cu mâna, politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
un singur fel de călătorie care mai rămânea să fie făcută, și anume una finală. Parțial înfășurată în ceea ce părea să fie o bucată de țesătură maro pentru draperie, era întinsă pe spate, cu picioarele îndoite spre stânga, cu pieptul dezgolit arcuindu-se în sus ca și cum s-ar fi aflat ceva sub ea. Capul zăcea într-un unghi imposibil, nepotrivit cu restul corpului, gura îi era deschisă și aproape zâmbea, ochii erau pe jumătate închiși, și, după sângele din nări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
împarte-l, pe Pământ - în Lumea mare - Și mă iartă, Doamne Sfinte, că sunt primul, Dictatorul, Care plin de bunăstare - nu și-a omenit poporul - N-a vândut din datorie - nici din casă nu a dat, Să acopere vreun frate dezgolit, de Împărat - De aceea, îți voi cere să mă chemi și astăzi, IUDĂ - Să mă strângi la Tine-n brațe, eu, să Te sărut, cu ciudă - Și să-mi dai, în loc de pungă de arginți, atât: serviciu Pe pământ - că fără
MÂNA de JIANU LIVIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361330_a_362659]
-
chirurgicale. Dintr-o sticluță turnă în pahar un lichid albicios. - Bea, puișorule!, îmi zise el chicotind. Avea o mânuță de copil ce se străduia să-mi ajungă până la bărbie. Țineam gura încleștată. Mă uitam de-a lungul trupului meu, așa dezgolit, și nu-mi puteam da seama de intențiile piticului. Citeam pe fața celorlalți înflorind curiozitatea, alături de-o inexplicabilă surescitare. - Mai bea!, mă îndemnau ei. N-aveam chef de așa ceva. Continuam să-mi țin gura încleștată,bucurându-mă în sinea
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
Am sărit de cealaltă parte a patului. Eram încordat ca un arc gata să plesnească. - Ha, ha, ha!, izbucni ea în râs de sub cearceaful ce-i mai acoperea coapsele! Mi-am tras pantalonii și am țâșnit în picioare cu bustul dezgolit, repezindu-mă ca turbat asupra individului. - Ușurel, băiatule!, mai apucă el să rostească, înainte de a-i închide gura cu dosul mâinii. A căzut. Din colțul gurii o pată sângerie se lățea tot mai mult. Refuză să se ridice. - Nenorocitule, crezi
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
mea...e cerul înstelat în nopțile de vară, scăldatul nostru în marea iubire spirituală. Fericirea mea...e cafeaua-n doi din fiecare dimineață, când razele dinspre răsărit ne trezesc la viață. Fericirea mea...e briza mării ce adie pe umerii dezgoliți, alaiuri de primăvară apar, de discul galben ceresc încălziți. Fericirea mea...e să fiu fericită chiar dacă sunt tristă, căci tu ai puterea de-a mă ridica și a-mi oferi o batistă. Fericirea mea...e să înot contra valurilor și
FERICIREA ÎN LUCRURI MĂRUNTE de IRINA BBOTA în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363002_a_364331]
-
culeg flori Și vise am să țes în miez de noapte, Pe pleoape zâmbesc timid zori Când speranțe mustesc în șoapte. De dragul primăverii se topesc zapezi Printre gânduri triste viscolite, În ramurile uscate pe alocuri verzi Scrâșnesc cuvinte-n tâmpe dezgolite. De dragul primăverii am să trăiesc În rapsodii de ploi ce curg în mine Muguri pe ramuri de suflet cresc Din durerile ce s-au zvârcolit în vine. De dragul primăverii am să zâmbesc Chiar și atunci când sufletul meu plânge, Cu bunătate
DE DRAGUL PRIMĂVERII de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363384_a_364713]
-
Acasă > Stihuri > Momente > TOAMNĂ LA PLECARE Autor: Camelia Cristea Publicat în: Ediția nr. 1059 din 24 noiembrie 2013 Toate Articolele Autorului E gata Toamnă de plecare Se parfumează cu smirna și cu mosc, Un pic mai palida și dezgolita Tânjește încă, după tot ce-a fost. Pe brațe are roșii crizanteme Să-i dea curaj în iernile ce vin, Mai e un pic de verde sus pe creste Iubirile înalte ne mai țin ! E fastuoasa într-o rochie de
TOAMNA LA PLECARE de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1059 din 24 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363514_a_364843]
-
prânz, a oprit mâncarea pentru seară și... - A zis că ne pregătește mâncare rece să avem la drum și nu... N-a apucat să-și termine fraza. Am tras cearșaful de pe ea cu o mișcare dibace, pe neașteptate, lăsând-o dezgolită, încercând să par supărat, nervos și intransigent. Abia mă abțineam să nu izbucnesc în râs. A rămas nemișcată pentru câteva clipe și, când nu mă așteptam, m-a bombardat cu ambele perne, victorioasă. Aproape ca de obicei, eram ultimii care
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362282_a_363611]
-
mă înșelam. Cele mai frumoase erau în dreptul meu. Indiferent unde îmi mutam căruciorul. Mi-am dat seama că e la fel ca la femei, când sunt goale te uiți o secundă și apoi treci la următoarea. Când sunt pe jumătate dezgolite, crește interesul, ce-ți dorești mai mult și mai mult e să vezi partea ascunsă. Așa au apărut decolteurile și fustele mini. Dacă aveți în mână obiecte personale, aveți mare grijă! Să vedeți ce-am pățit într-o zi la
MURPHY LA SUPERMARKET de DAN NOREA în ediţia nr. 1314 din 06 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/361090_a_362419]
-
cum înfloresc în ochii tăi, Nu te sfii să mă răsfeți cu ele Obrazul meu aprins e de văpăi. Atinge-mă cu petala iubirii Nu te-ntreba dacă îmi ești ursit, Cosește-mă din iarba fericirii Atinge-mi tandru sânul dezgolit. Atinge-mi buzele în sărutări aprinse Atinge-mi gura, trupul rumenit, Revarsă-mă-n refrene de iubire Chiar de îți par un biblic fruct oprit... Cornelia Vîju Referință Bibliografică: Atinge-mă! / Cornelia Vîju : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1048
ATINGE-MĂ! de CORNELIA VÎJU în ediţia nr. 1048 din 13 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363166_a_364495]
-
probleme așa de intime cu profesorul de matematică. „Poate vișinata a început să-și facă efectul sau o fi de vină căldura din cameră?”gândi ea. Se simțea un pic amețită și euforică. Bărbatul își sprijini podul palmei pe genunchiul dezgolit destul de mult al Emanuelei, care se cufundase cu totul în moliciunea fotoliului. Acest gest o electrocută pe elevă, care se alertă: „Ce face profu’ cu mine acum? Ce are de gând să facă? Va încerca să mă seducă?” Condurache, cu
MEDITATIA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1050 din 15 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363161_a_364490]