717 matches
-
reședință al comunei cu același nume din județul Arad, Crișana, România. Localitatea Dieci este situată pe malul drept al Crișului Alb, în Depresiunea Gurahonț, pe partea dreaptă a Crișului Alb, la o distanță de 100 km față de municipiul Arad, Parohia Dieci este atestata documentar în anul 1692. La momentul respectiv se constituia dintr-o simplă biserică de lemn cu hramul "Bunăvestire", așezată pe "Dâmbul de la Caznari". Prima atestare documentara a localității Dieci datează din anul 1613. Economia este una predominant agrara
Dieci, Arad () [Corola-website/Science/300290_a_301619]
-
o distanță de 100 km față de municipiul Arad, Parohia Dieci este atestata documentar în anul 1692. La momentul respectiv se constituia dintr-o simplă biserică de lemn cu hramul "Bunăvestire", așezată pe "Dâmbul de la Caznari". Prima atestare documentara a localității Dieci datează din anul 1613. Economia este una predominant agrara, cu ambele sectoare componente bine dezvoltate. Cea mai importantă resursă exploatabila a subsolului este andezitul - rocă magmatica deosebit de întrebuințata în construcții. Băieții poartă o "cămașă de în brodata la guler, mâneci
Dieci, Arad () [Corola-website/Science/300290_a_301619]
-
întru acei ani se vărsa apele și ploi peste măsură și nu se făcea nimic de care să ferească Dumnezeu să nu mai fie. Dat în Bălnaca 5 zile ianuarie 1818. Smeritul între preoți Mihail Lascovici paroh.” - „În anul 1836 diacul Gavril Popovici lăcuitor fiind în Beznea au stăpânit diecie cu mine preot Nicolae Lascovici întru care foarte cu vrednicie au fost la toate slujbele, sîrguitor împlinitor-Dat-am în Bălnaca 2 zile februarie 1839 Nicolae Lascovici paroh în Bălnaca și administrator paroh
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile "Sfântul Gheorghe Vechi" și "Colțea", amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli. O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
de vest, prin intermediul unei prispe. Interiorul edificiului este compartimentat în pronaos, naos și altar. În zona naosului, spre altar, biserica are pe fiecare latură câte un apendice, tot din lemn. În aceste spații create se găsesc băncile cantorilor și a diacului. Pronaosul are un tavan drept, din scânduri în timp ce naosul este acoperit de o boltă seminirculară. Absida altarului este acoperită de o boltă formată din cinci calote sferice alăturate. Naosul și pronausul sunt demarcate, mai mult simbolic, de un perete ce
Biserica de lemn din Leurda II () [Corola-website/Science/318051_a_319380]
-
totdeauna i-au ținut de adevărați preoți aparținători bisericii vechi grecești. Binefăcători au dăruit eclesiei patru pământuri de 6 care de fân. Declară toți că vreau să rămână la vechea religiune grecească. Preoții Gălan, Savul, Hurdieș, Partene Gălan, Cozma și diacul Grigoraș se declară uniți”. Acest document arată lipsa de relevanță pentru leșeni a etichetei de “uniți” pe care au acceptat-o preoții. Locuitorii Leșului au auzit de unire abia în urmă cu un an (deci în 1760, la 35 de
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
alt fiu Greasin Savu a murit în “harțu Frâncilor” din 1809, iar un al treilea fiu, Larion Savu, făt în Leșu, a participat la toate campaniile dintre 1793-1814. Preotul Cosma Gălan este pomenit prima oară în 1750, pe când era numai diac, ca și fratele său Grigoraș. Împreună cu frații săi și George Hurdiș au fost martori unei schimbări importante în istoria satului, militarizarea, ca urmare a includerii satului în Regimentul II grăniceresc. Militarizarea satului, odată cu impunerea unirii religioase, a adus și regularizarea
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
în 1832 preotul Dănilă cere ca fiul său să fie hirotonit “că până unde va putea să ție și dăscălia, care el acum de mulți ani, cu mare laudă și pentru puțină plată a purtat-o” . Era căsătorit cu fiica diacului din Măgura. Anton Mălai desăvârșește activitatea tatălui său în plan educativ, reușind să organizeze temeinic școala sătească din Leșu. În perioada 1837-1845 a primit de mai multe ori laude pentru educația religioasă a școlarilor. În 1839 a primit temporar administrarea
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
al bisericii din Leșu este Simion Pop al lui Anton. Părintele Leon Leonte era cunoscut în zonă și ca un renumit gospodar. S-a pensionat la cerere în 1985. A mai slujit alături de preotul Mircea Suciu până în martie 2001 (înmormântarea diacului Anton Bâgiu). A trecut la cele veșnice in 2002, fiind înmormântat lângă biserică. Preotul Mircea Suciu s-a născut la 23 ianuarie 1951, în familia lui Maxim și Iftinia Suciu, din Leșu. După absolvirea liceului, a urmat cursurile Seminarului Teologic
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
moșia Macareuca, din jos cu Bulbocii, pînă în Valea Petrii, dinspre răsărit cu Baxanii, iar dinspre apus cu apă Căinarului”. Mențiunile de mai tîrziu sînt destul de frecvențe. La 8 mai 1614 satul e amintit cu prilejul confirmării de către Ștefan Tomșa diacului Petru din Bulboci “a lui dreapta moșie cu tot venitul”, sătul Popeștii de pe apă Căinarului. La 17 aprilie 1644 Vasile Voievod confirmă lui Gavril, pîrcălab de Suceava, părți din moșia satului Bulboci, cu iazuri și cu loc de moară în
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
stolnicului Ignat și a lui Iosip Veveriță (fost postelnic și pârcălab de Hotin, decapitat la 1564 din ordinul lui Alexandru Lăpușneanu). În anul 1554, Petrea și Maria moștenesc partea bunicului lor, stolnicul Ignat, pentru ca în 1576, după o judecată domnească, diacul Condrea Rugină să primească partea lui Veveriță. În timp, denumirea satului s-a schimbat în cea de Cornul lui Negru (după Ștefan Negrul), apoi Cornul Negru. Satul era clădit pe malul Prutului, în vecinătatea pădurii, aici acostând plutele cu scândură
Bivolari, Iași () [Corola-website/Science/324184_a_325513]
-
moșia aparținea vistiemicului Iordachi Rossetti Roznovanu. Pe o progenitură a acestui boier, dar cu numele schimbat în Gheorghe Rosset, o aflăm aici și la 21 apr. 1835, cînd preot în sat era Constantin Cunițchi în vîrstă de 60 de ani, diac - Teodor Gherbonoschi, iar dascăl - lacob Colibaba.După recensămîntul din 1817 s. Hrimăncăuți cu seliștea Hrubna(seliște- sat vechi,desființat), se afla în ocolul Ciuhurului din județul Hotin.(” Memoriile Comisiei Arhivare a Basarabiei” 1907 autor studiu I.Hallipa).Pe la 1859 Grimăncăuții
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
episcopul Hușilor (1617-1623), și prin care biserica este închinată Mănăstirii Sf. Sava din Iași, stavropighie a Patriarhiei Ierusalimului. Din acel act rezultă că edificiul ar fi fost ctitorit de un oarecare Enache Bătrânul. Un document din 1709 scris de Vasile Diacul de la Mănăstirea Zlodica se referă la donația unor vii din Cotnari. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, biserica de lemn din Zlodica se afla pe proprietatea cămărașului Ștefan Bosie. Acesta a dăruit bisericii în 1753 o evanghelie, pe care se
Biserica de lemn din Zlodica () [Corola-website/Science/317178_a_318507]
-
încheiase, la Cordăreni trăiește un personaj interesant. Acesta a fost, de curând, în atenția lui Ștefan S. Gorovei. Athanasie-Tăutul Vrânceanul, urmaș în a patra generație al lui Dragotă Secuianul, este atestat între 1595 și 1609. A fost, succesiv sau concomitent, diac, vistiernicel și aprod; precizăm că acest Tăutul este primul diac dintr-o serie de cinci dieci stăpâni în Cordăreni. În opinia lui Ștefan S. Gorovei, numele strămoșului său (Tăutul) este „reactualizat și purtat oarecum în chip de prenume (pseudo-prenume), ca și cum
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
de curând, în atenția lui Ștefan S. Gorovei. Athanasie-Tăutul Vrânceanul, urmaș în a patra generație al lui Dragotă Secuianul, este atestat între 1595 și 1609. A fost, succesiv sau concomitent, diac, vistiernicel și aprod; precizăm că acest Tăutul este primul diac dintr-o serie de cinci dieci stăpâni în Cordăreni. În opinia lui Ștefan S. Gorovei, numele strămoșului său (Tăutul) este „reactualizat și purtat oarecum în chip de prenume (pseudo-prenume), ca și cum ar fi fost un nume de calendar, cu care să
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
S. Gorovei. Athanasie-Tăutul Vrânceanul, urmaș în a patra generație al lui Dragotă Secuianul, este atestat între 1595 și 1609. A fost, succesiv sau concomitent, diac, vistiernicel și aprod; precizăm că acest Tăutul este primul diac dintr-o serie de cinci dieci stăpâni în Cordăreni. În opinia lui Ștefan S. Gorovei, numele strămoșului său (Tăutul) este „reactualizat și purtat oarecum în chip de prenume (pseudo-prenume), ca și cum ar fi fost un nume de calendar, cu care să fi fost botezat!” Se concluziona că
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
care era și moașa lui Toader, fiul lui Coste. Într-un al treilea act, din 23 martie 1681, se arată că Pătrașco Țițul era căsătorit cu Paraschiva, fiica Dumitrei Ghermăneasa, cei doi având mai mulți copii, amintit fiind numai Dumitrașco diacul, care moștenea, printre altele, și 1/4 din 1/3 din Cordăreni. Ei bine, exact aceeași parte de Cordăreni, îi era întărită lui Dumitrașco... Gafenco uricar în 1725! Coroborând toate aceste date, rezultă limpede că Dumitrașco diacul de la 1681 nu
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
fiind numai Dumitrașco diacul, care moștenea, printre altele, și 1/4 din 1/3 din Cordăreni. Ei bine, exact aceeași parte de Cordăreni, îi era întărită lui Dumitrașco... Gafenco uricar în 1725! Coroborând toate aceste date, rezultă limpede că Dumitrașco diacul de la 1681 nu este altul decât Dumitrașco Gafenco, uricarul de la 1725, iar tatăl său este Pătrașco Țițul, urmaș, în generația a șasea, al lui Cozma Șarpe postelnicul din veacurile XV-XVI. Cum a ajuns fiul lui Pătrașco Țițul să poarte numele
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
Șarpe postelnicul din veacurile XV-XVI. Cum a ajuns fiul lui Pătrașco Țițul să poarte numele Gafenco - iată un subiect care naște discuții. Cu titlu de ipoteză, avansăm câteva posibile explicații. Prima, se referă la o mare apropiere (înfiere?) între Dumitrașco diacul și un anume Nicolai Gafenco, personaj care apare în documente o singură dată, în septembrie 1665, însă această apariție, lucru de luat în seamă, are loc în preajma satului Cordăreni (în seliștea Glodeni); în sprijinul acestei prime ipoteze, e și faptul
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
apare în documente o singură dată, în septembrie 1665, însă această apariție, lucru de luat în seamă, are loc în preajma satului Cordăreni (în seliștea Glodeni); în sprijinul acestei prime ipoteze, e și faptul că în documentul din 23 martie 1681 diacul Dumitrașco apare fără ceea ce numim astăzi nume de familie, de abia din aprilie 1707 documentele amintindu-l numai cu formula „Dumitrașco Gafenco uricarul”. A doua ipoteză privește schimbarea numelui „Țițul” și preluarea sau prelucrarea altuia purtat frecvent de neamurile înrudite
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
iar mai apoi cu Paraschiva Gherman, astfel apărând neamul Gafenco. Dincolo de toate aceste ipoteze, trebuie spus că Dumitrașco Gafenco a făcut o remarcabilă carieră de uricar, trăind vreme îndelungată, fiind trimis de Domnie acolo unde era nevoie de pana unui diac priceput. S-a împăcat foarte bine cu cumnatul său, Pavel Rugină, marele dregător de la cumpăna veacurilor XVII-XVIII, încercând împreună să protejeze ocinele strămoșești. Rugină, plecând în Rusia cu Dimitrie Cantemir, va muri acolo, Dumitrașco și urmașii săi, fiind nevoiți să
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
făceau parte mulți români a fost mutată pe frontul italian pentru a lupta contra trupelor italiene și franceze. Din cauza intensei propagande de aruncare a armelor și a dezertării în liniile aliate, din rândurile racovicenilor au dezertat plutonierii: Ioan Doican, Nicolae Diac și Gheorghe Drăgoi (numit „majoru”), precum și ostașii: Ioan Comănean, Gheorghe Breteșan, Ioan Catană, Dionisie Crișan, Gheorghe Crișan, Toader Balea, Alexandru Dan, Ioan Fogoroș, David Fogoroș, Pamfir Haiduc, „străjameșterul” (sergent-major) Gheorghe Ivan, sergentul Vasile Ignat, Gheorghe Haica, Irimie Brudar, Gheorghe Murărescu
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
Vechiului Testament", din care nu s-au păstrat decât primele două cărți. Cheltuielile de tipărire au fost suportate de către nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva. Cartea a fost tipărită de fiul lui Coresi, Șerban, „meșterul mare a tiparelor”, împreună cu Marien Diacul, care folosesc pentru prima oară numele nostru etnic de „români”, și nu „rumâni”: „dându în mâna noastră ceaste cărți, cetind și ne plăcură și le-am scris voo, fraților români, și le cetiți”. Cu toate că în prefață se spune că tălmăcirea
Palia de la Orăștie () [Corola-website/Science/309272_a_310601]
-
of Antioch and St. Hippolytus of Rome did not develop a proper doctrine of deification. It was too early for such work, but, as we shall see, they have conceived some teachings related to deification, that later patristic will consider. Diac. Dr. Liviu PETCU - Asistent cercetător științific, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Universitatea „Al. I. Cuza”.
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
credem, de episcopul Sinesie al Aradului care, în conscripția sa din anul 1755, menționează o biserică de lemn „veche”, la Roșia. Biserica avea hramul Bunavestire, un preot Ioan Popovici (deci „fiul popii”, adică urmașul tatălui său la altar) și un “diac” Ionaș ( probabil Ianăș). Totodată, episcopul notează că parohia era compusă din 24 de case. Această biserică a-a aflat pe un platou ce se desprinde din “dealul lui Lazăr Dalcă”, cel care este înscris în conscripția comitatului Arad din 1743
Biserica de lemn din Roșia Nouă () [Corola-website/Science/317754_a_319083]