788 matches
-
tensiunilor inerente pe care le generează relația individ-comunitate, pe de alta, ideea de competiție, care presupune existența unui al treilea actant: publicul. Cu certitudine, oratoria antică, predica în mijlocul mulțimii, predica de amvon și discursurile de tribună (într-un cuvânt, retorica diacronică, sub multiplele ei forme de manifestare), pe de o parte, și presa, pe de altă parte, au conturat ferm, în timp, o accepțiune modernă care, astăzi, conferă polemicii un statut privilegiat dintr-o perspectivă interdisciplinară, dacă ne gândim doar la
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și filosofie, J. Brunschvig 16 observă că ambele reprezintă, în același timp, discurs și practică, individuale și/sau colective, iar ipoteza de la care pleacă în cercetarea sa e că filosofia greacă, începând cu Heraclit, stă sub semnul polemicii. Studiul său diacronic este centrat pe avatarurile "discordiei", așa cum a fost ea gândită din Antichitatea greco-romană spre timpurile moderne. Fie că este conceptualizată ca "instanță cosmologică" (Polemos la Heraclit, Neikos la Empedocle), fie că este intim asociată viziunii socratice prin care "dialogul nu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de pamflete celebre sau exegeze aplicate, de pildă, genului satiric) ce au în comun ieșirea "de sub incidența accidentalului și a evenimentului imediat și derizoriu" și intrarea în "categoria valorilor estetice perene"37. Totuși o observație se impune: într-o perspectivă diacronică, spiritul satiric apare ca derivat etic al celui polemic, așadar situat în descendența acestuia și în ascendența celui pamfletar. Pe palierul sincronic vorbim de moduri operante în diferite tipuri textuale. Astfel, cele două forme sunt similare ca statut literar, în timp ce
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
maicii domnului. În afara unor secvențe de biografie ziaristică, pe care le subliniază (cum ar fi intervenția polemică din primăvara lui 1911), criticul e preocupat de inventarierea gamei de procedee lexicale, care conferă unicitate scrisului arghezian; de asemenea, într-o perspectivă diacronică, indică metamorfozele stilului publicistic în consonanță cu cele din lirica lui, în fond, mutații care au făcut posibilă literaturizarea pamfletului arghezian: abandonarea cursivității specifice gazetăriei, comprimarea discursului, nu în sensul jurnalistic actual, dat de imperativul conciziei, ci în acela al
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a lăsat, prin intermediul Neamului românesc, să-i fie public cunoscute sentimentele pentru "răspopitul" și "cunoscutul croncănitor la cronica galactionului"128). Întrucât acestei relații îi vom consacra un spațiu separat în capitolul "Polemica și discursul polemic antiiorghist", încercând să privim și diacronic și sincronic semnificația discursului polemic arghezian, vom adăuga doar, că punctele de intersecție biografică ale celor două mari destine vor fi, într-un fel sau altul, reverberative, semnificând un capitol valoros și unic al presei și literaturii noastre polemice, și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
N. Georgescu Cocoș, una din celebrele victime argheziene 281. Astfel, când Arghezi va scoate o nouă serie a Biletelor de papagal, în anul următor (1937), își va transforma publicația "într-un cotidian antiiorghist" (Dorina Grăsoiu), gestul său semnificând, în planul diacronic al relației sale cu Iorga, apogeul unei dispute ce împlinea mai bine de trei decenii. Ni se pare relevantă acestă luptă, cu atât mai mult cu cât aproape toate celelalte, de notorietate, în care s-a implicat Arghezi (cu Lovinescu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
schimbarea de macaz în chiar interiorul textului, trecerea de la un registru la altul sau, altfel spus, abandonarea cadrului referențial și accederea în spațiul ludic al creației, unde sensurile redobândesc noi dimensiuni și valențe. 1) La nivel intrediscursiv, am observat, privind diacronic atitudinea argheziană, o schimbare de tonalitate: dacă, până în 1914, textul nu depășește cadrul polemic, menținându-se în registrul comicului buf sau absurd, adeseori printr-o evadare jucăușă în imaginar, unde "înscenarea" traduce ilaritate sau, cel mult deriziune, în timp, adversitatea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asumată nu numai de către adepții declarați ai impresionismului critic, ci și de către cei care l-au ocolit sau chiar l-au repudiat. Exemplele, extrem de numeroase, nu numai că lămuresc fiecare demers teoretic ori taxonomic, dar, în plus, oferă o imagine diacronică asupra unei îndeletniciri care a trecut în cultura noastră de un veac și jumătate. Criticii din care se citează sunt selectați fără predilecții ori idiosincrazii, lăsându-se cititorului posibilitatea de a se decide de partea cui să se situeze, atunci când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285787_a_287116]
-
societale prezintă în esență caracteristici fractale, autorepetitive. Așa cum istoria se repetă la scale din ce în ce mai largi, structurile societale se autoregenerează și îmbracă forme deja cunoscute, însă la niveluri superioare. Evoluția societală nu înseamnă altceva decât restructurarea modelelor formale deja dobândite. Cercetarea diacronică se poate reduce, după acest model, la cercetarea sincronică bazată pe morfogeneză. În ceea ce privește teoria catastrofelor, chiar dacă Thom este matematician și folosește aparatul conceptual al științei matematice (inclusiv pentru aplicarea teoriei sale în topologie), cred că teoria propusă de el are
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
asemanticitatea în limbă a cuvintelor Louis/Louise. Numele propriu neologic Jxpty pe care autorul îl dă ca exemplu conține grameme, dar niciun lexem inerent. Singura problemă de analiză morfemică pe care o are în vedere Hébert este cea a transferului diacronic care produce un nume propriu (blanc→Blanc), când două cuvinte-sursă produc un singur cuvânt-scop (du și pont→Dupont). Pornind de la două teze (1) lexemul Dupont, nume specializat, nu conține niciuna din trăsăturile lexemului pont de unde provine din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care produce un nume propriu (blanc→Blanc), când două cuvinte-sursă produc un singur cuvânt-scop (du și pont→Dupont). Pornind de la două teze (1) lexemul Dupont, nume specializat, nu conține niciuna din trăsăturile lexemului pont de unde provine din punct de vedere diacronic, ci mai degrabă trăsături ca /uman/, și 2) acest lexem există în limbă; în consecință, lexemul Dupont are un conținut în limbă, iar morfemele du și pont nu mai sunt funcționale în cuvânt), Hébert observă că, în context, se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ca /uman/, și 2) acest lexem există în limbă; în consecință, lexemul Dupont are un conținut în limbă, iar morfemele du și pont nu mai sunt funcționale în cuvânt), Hébert observă că, în context, se întâmplă uneori ca un morfem diacronic virtualizat să fie reactivat și să-și suprapună sensul celui al morfemului sincronic: de ex., în "Stranie coincidență, Dupont a sărit podul!" sau în "Acest domn Loyal are un aer foarte necinstit". Această formă de motivație, pe care o consideră
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care susțin asemanticitatea numelui propriu, Hébert le răspunde că trebuie să aibă în vedere botezul (înțeles ca proces de numire) ca proces de desemantizare, sincronic, dacă unitatea-tip nu este nume propriu (Semillante/ Vicleana, personaj din proza lui Maupassant) și diacronic dacă unitatea-tip este nume propriu și are drept origine o altă unitate-tip (du pont→ Dupont), fie că aceasta este sau nu întotdeauna activă în sincronicitatea de început. În ceea ce privește clasificarea și subclasificarea numelui propriu, Hébert remarcă imposibilitatea unei potriviri
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
topic al semanticii numelui propriu, o schemă "a celor trei momente ale stratificării progresive a semnificatului onomastic" (tr. m)84: conceperea numelui, redactarea operei (scriitura) și receptarea ei (lectura). În același timp, autorul caracterizează schema ca dinamică, deoarece înfățișează parcursul diacronic al semantizării onomastice de la proiectul scrierii până la receptarea ei, precum și tensiunile pe care le resimte numele propriu în cursul acestui traiect. Prin sintezele din josul tabloului sunt indicate felul în care se rezolvă tensiunile care "hărțuiesc" numele propriu. Baudelle începe
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
636 Ibidem. 637 Mircea Eliade, "Comentarii la legenda Meșterului Manole", în Meșterul Manole. Studii de etnologie și mitologie, Editura Junimea, Iași, 1992, p. 112. 638 Ștefan Borbély, op. cit., p. 202. 639 Rodica Zafiu analizează acest sufix din punct de vedere diacronic, vizând semantismul dezvoltat în limba de origine, neogreaca, precum și din perspectiva tendințelor sale în limba de azi, a valorilor stilistice pe care le dezvoltă: "La formarea valorii depreciative a lui -ache au contribuit decisiv conotațiile culturale ale grecismelor și ale
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ale limbii, ci și statutul de elemente specifice în cadrul vocabularului general. Preluînd celebra afirmație a lui Saussure, potrivit căreia în limbă „totul se ține“, putem spune că în sistemul (cîmpul, ansamblul) toponimic totul „se susține“ reciproc. Studiul etimologic, structural sau diacronic al numelor de locuri trebuie să țină seama de acest adevăr sesizabil în situații dintre cele mai neașteptate. Omonimia toponimică, mult mai frecventă și mai complexă decît omonimia de la nivelul cuvintelor comune, se referă la existența unor nume identice care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
adjectiv, prepoziție + substantiv etc.). Importanța grupării toponimiei în funcție de diferite criterii este concretizată în primul rînd prin identificarea unor tendințe specifice fiecărei categorii privind raportul originar, formula etimologică, traiectoria evolutivă, vechimea etc., constituind premise orientative pentru căutarea soluțiilor științifice de analiză diacronică ori sincronică a numelor, luate individual sau grupate într-un fel sau altul. Fiecare dintre clasificări poate facilita înțelegerea anumitor aspecte privind viața numelor cuprinse în ierarhia respectivă și acest fapt se reflectă în preferința cercetărilor (sincronice, diacronice, onomasiologice, etimologice
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de analiză diacronică ori sincronică a numelor, luate individual sau grupate într-un fel sau altul. Fiecare dintre clasificări poate facilita înțelegerea anumitor aspecte privind viața numelor cuprinse în ierarhia respectivă și acest fapt se reflectă în preferința cercetărilor (sincronice, diacronice, onomasiologice, etimologice, interdisciplinare etc.), pentru una sau alta dintre clasificări. De regulă, geografii au în vedere grupările în funcție de obiectul geografic denominat, etimologiștii se referă în primul rînd la categoriile referitoare la origine, teoreticienii se concentrează asupra tipologiei numelor de locuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
să țină seama de aspectele esențiale privind statutul, originea, geneza, etimologia, evoluția și funcționarea acestora, precum și de raportul lor cu alte categorii de cuvinte sau de nume. Conceptul central care poate concentra, ca o placă turnantă, principalele caracteristici sincronice și diacronice ale unui nume propriu este onimizarea, numită, în cazul numelor de locuri, toponimizare. Din punctul acesteia de vedere, orice nume de loc, fie că este în curs de geneză ori de constituire, fie că este pe cale să-și consolideze statutul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu sufixe categoriale posesive locale, de apartenență etc. (bucureștean, mol dovenesc, morenar, mangaliot; Craioveanu, Craiovescu, Vălenaru). Numele de locuri, martori ai istoriei romînilor Dacă, privite sincronic, numele de locuri se înfățișează ca o haină care îmbracă teritoriul denominat, în perspectivă diacronică ele apar ca martori ai evenimentelor, întîmplărilor și schimbărilor istorice petrecute pe teritoriul respectiv. În sincronie, toponimia, ca disciplină lingvistică, interferează îndeosebi cu geografia, iar în diacronie istoria, cu faptele și evenimentele care-i marchează cursul, este implicată în viața
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Zagrad, Morminte, Cimitir, Biserică, Putna, Bran, Runc etc. indică prezența în trecut în zona respectivă a unor așezări, construcții întărite, drumuri, proprietăți silvicole defrișate sau interzise pentru defrișare. Uneori observarea pe orizontală (sincronică) a toponimiei poate sugera posibile straturi verticale (diacronice) ale ei, orientînd căutarea pe direcții probabile de identificare a unor nume sau categorii de nume. Cei mai mulți specialiști sunt de acord, de pildă, că hidronimele și, după ele, oronimele sunt cele mai rezistente categorii de nume de locuri în timp
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lista celor o sută unu nume analizate monografic a avut la bază îndeplinirea uneia sau a mai multe condiții: relevanța lingvistică, geografică, istorică, socială, culturală; raritatea (uneori unicitatea) numelui sau, din contră, apartenența la tipuri, serii, grupuri exemplare, sincronic și diacronic, pentru toponimia romînească. Evident, nu a mai putut fi evitată componenta subiectivă a selecției, care reflectă preferința autorului. Credem însă că cele mai multe nume alese de noi sunt „eligibile“ și în ierarhizările bazate pe alte criterii și rezultate din alte puncte
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de presupus, desigur, că persoana umană, în general, în anumite specificități dizarmonice și în multiple cazuri individuale, se afirmă independent de modurile din care e privită și lecturată. De asemenea, e de presupus că există ceva constant, structural în spatele manifestărilor diacronice, care, chiar dacă apare diferit în diverse „texte” și evaluări ale unor abordări, nu poate să nu trimită la aspecte invariabile constante. De asemenea, se cere acceptat faptul că nu e posibil să se conceapă o doctrină și o metodologie definitivă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Iar diacronia saussuriană nu este istorie a limbii, ci - iarăși în mod explicit - considerație "atomista" a diferitelor fapte care modifică un sistem. Mai mult, distincția saussuriană nu este reală, ci doar metodologica. În realitatea limbii faptul "sincronic" (funcționarea) și faptul diacronic (schimbarea) nu reprezintă două momente diferite, ci unul singur. În măsura în care schimbările sînt "interne" - adica rezultate ale unei dinamici proprii a tehnicii idiomatice, realizări de virtualități deja date ca atare (și orice schimbare este, într-un anume sens, "internă") - ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
alt sistem (deși "statutul" lor funcțional nu este deloc același în sistemul napoletan și într-un discurs în italiană al unui milanez sau al unui florentin). b) Numai istoria poate lua în considerare într-un mod coerent tensiunea dintre structurile diacronic concurente ("vechi" și "noi") într-o aceeași limbă funcțională în devenire. Pentru descrierea sistematică, dimpotrivă, asemenea structuri aparțin unor sisteme diferite sau sînt doar variante non-funcționale (ceea ce, daca este vorba de structuri opozitive diferite, constituie o contradicțio în adiecto; cf.
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]