668 matches
-
acestei varietăți, deși cu o oarecare reticență, determinând unii cercetători, precum Emil Petrovici și Sextil Pușcariu, să elaboreze clasificări diferite după criterii diferite, în funcție de acceptarea graiului maramureșean ca o varietate individualizată sau nu. O primă semnalare a existenței unei unități dialectale maramureșene aparține lui Emile Picot în 1873. Gustav Weigand (1908), autorul primului atlas lingvistic român, vorbește doar de trei subdialecte (bănățean, muntean și moldovean), însă are meritul de a identifica anumite particularități pentru graiurile din Crișana și Maramureș. Emil Petroviciu
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
și Ștefan Giosu (1963) au fost de natură să câștige adeziunea lingviștilor români. Clasificările curente, datorate lui Romulus Todoran, Ion Coteanu și alții, recunosc un subdialect maramureșean distinct. Cât privește graiul din Țara Codrului, acesta aparține, din punct de vedere dialectal, de Crișana (subdialectul crișean). Specialiștii îl încadrează în așa zisul "grai someșean". Despre Țara Chioarului (inclusiv graiul, etnografia și folclorul regiunii), prof. Ioan Chiș Șter (1983) afirma că „aproape se confundă cu Codru”, deci am fi îndreptățiți să socotim graiul
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
relativ caracter unitar al graiurilor din cele patru regiuni, acestea înscriindu-se în aria nordică a teritoriului locuit de români. Graiul maramureșean este vorbit în mare parte în regiunea istorică Maramureș, azi împărțită între România și Ucraina. În România, zona dialectală acoperă partea de nord-est a Județului Maramureș, de-a lungul văilor râurilor Tisa, Vișeu, Mara, Iza și Cosău; mulți vorbitori sunt concentrați în Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. În Ucraina, vorbitorii în principal în partea de est a
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
cum nu se poate mai limpede: "poetul, foarte cult, instruit mai ales în filologia clasică, ignorează legile limbii literare în care scrie, pentru că n-a studiat-o niciodată, organizat, în școală, dar pe care o cunoștea perfect în aspectele ei dialectale, așa cum a deprins-o din copilărie, pe cale empirică". M-au frapat unele neologisme curajos introduse de Ion Budai-Deleanu, confirmate de relatinizarea limbii de-a lungul secolului XIX: "prioecturile nu i-s coapte" ( p. 343); Eu nu vă grăiesc din teorie
Darul postum al Poetului by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/14009_a_15334]
-
precum: Izmir, Muğla, Aydın, Denizli, Çanakkale, Antalya, Adana, Mersin, Manisa, Kütahya, Balıkesir, Bandırma sau Erdek. O altă comunitate a aceluiași ordin este și cea cunoscută sub numele de Yörük nume ce provine de la verbul "yörümek" (variantă mai veche și, totodată, dialectală a verbului "yürümek", “a merge”, “a umbla”), care face aluzie la stilul de viață nomad care îi caracteriza pe membrii comunității în trecut. Astăzi sunt o comunitate sedentară, răspândită în zonele de coastă ale Mării Marmara și Mării Egee, dar și
Nowruz () [Corola-website/Science/331831_a_333160]
-
Didactic și Bisericesc din Turcia.” era revista Liceului românesc din Bitolia. Această revistă a adus în primul rând reale servicii școlii, de exemplu prin modele de lecții, informații cu caracter cultural și istoric. În ea s-a publicat și literatură dialectală purtând semnături prestigioase. Gustate la vremea respectivă pentru farmecul exprimării în graiul aromân, aceste creații au rămas uitate în publicațiile vremii, timp de decenii, așa cum s’a întâmplat, de fapt, cu întreaga producție intelectuală aromână, după cel de-al Doilea
Sterie Ciumetti (inginer) () [Corola-website/Science/327595_a_328924]
-
ale arabilor din veacurile al VII-lea și al VIII-lea: popoarele cucerite, care și-au abandonat limbile și au trecut la uzul arabei, nu au preluat decât parțial araba literară clasică și în scrierile lor s-au amestecat elemente dialectale și așa numitele pseudo-corecturi, ceea ce a făcut din araba folosită de ele o „arabă medie”. În cele trei anexe autorul dezbate problemele deosebite puse de araba medie și de iudeo-arabă, ca de pildă trăsăturile lingvistice ale papirusurilor antice, structura elementelor
Yehoshua Blau () [Corola-website/Science/314864_a_316193]
-
vorbit în Dobrogea de Nord de-a lungul Dunării, și în Transilvania de Nord-Est. Pe teritoriul Moldovei istorice există (sau existau) mai multe graiuri moldovenești, aparținând arealului lingvistic al "subdialectului de tip nordic" sau "moldovenesc", cuprinzând o serie de particularități dialectale care reprezintă principala trăsătură comună a moldovenilor, ele fiind utilizate, mai mult sau mai puțin frecvent, pe întreg spațiul moldovenesc și chiar dincolo de el, în Transnistria, zone din nordul Munteniei, Delta Dunării sau diaspora română, datorat, în cea mai mare
Moldova () [Corola-website/Science/334107_a_335436]
-
Astfel, graiurile din Bucovina au un aspect de mozaic (îmbină trăsături ale graiurilor centrale, bucovinene și în unele localități ale graiurilor maramureșene), iar la est și nord de Prut au un specific aparte (dar nu au statut autonom - aparținând ariei dialectale a masivul moldovenesc și, luate în ansamblu n-au fost atrase într-o altă arie lingvistică). Graiurile centrale din Basarabia au trăsături similare cu cele consemnate în dreapta Prutului, iar mare parte dintre particularitățile din zona sud-vestică (pe linia Cahul-Reni-Chilia) fac
Moldova () [Corola-website/Science/334107_a_335436]
-
al XIX-lea, sub influența ideilor liberale ale revoluției de la 1848, toți oamenii au fost declarați liberi și egali, robia romilor fiind definitiv abolită în 1856. Romii recunosc diviziunile dintre ei bazate în mare parte pe diferențele teritoriale, culturale și dialectale. Romii, pe lângă numele diferite care sunt atribuite acestora de către gajii, utilizează alte denumiri pentru a se descrie - după apartenența lor la grup. Grupurile nu ar trebui să fie confundate cu clanurile, acestea sunt subdiviziuni ale grupurilor, grupuri care pot varia
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
mișcare de maghiarizare a limbajului vieții spirituale, pentru a adapta limba la viața modernă, prin crearea cuvintelor maghiare adecvate culturii materiale și spirituale a vremii. Aceasta se face prin derivare cu sufixe, derivare regresivă, compunere, contragere, calc, adoptarea unor cuvinte dialectale și arhaice. Totodată se impun și unele criterii estetice în redactarea textelor, în numele unui „stil elevat”. Adepții înnoirii limbii, numiți „neologi”, sunt combătuți de tradiționaliști, numiți „ortologi”. Exemplul cel mai cunoscut al polemicii lor este manifestul ironic al ortologilor, cu
Istoria limbii maghiare () [Corola-website/Science/307776_a_309105]
-
titlul ""Decade"", Andrea Navagero (1483-1529) este autorul unor poeme în limba latină, Marin Sanudo (1466-1535) publică un jurnal în 58 de volume ("I Diarii"), în care consemnează evenimentele politice, literare, sociale și artistice ale vremii. În timp ce Sanudo scria în limbajul dialectal de fiecare zi, cardinalul Pietro Bembo (1470-1547), cunoscător al limbilor clasice și cu o vastă cultură filosofică, s-a străduit să dezvolte și să șlefuiască limba italiană literară, argumentând necesitatea folosirii limbi italiene în literatură în locul celei latine în eseul
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
jurisconsult în gospodări agricole de stat din Ilfov. 1970-1975 Atanasie Nasta își încheie cariera profesională în București, în calitate de consilier juridic la sediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. 1975 Atanasie Nasta întreprinde demersuri oficiale pentru recunoașterea Studioului de istorie și literatură dialectală George Murnu pe care îl conduce până în 1990. 1981, 1985 Atanasie Nasta publică două volume de sonete - Sonete și Ora de poezie - la editurile Albatros și Cartea Românească. 1990 Atanasie Nasta devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Se găsește
Atanasie Nasta () [Corola-website/Science/327744_a_329073]
-
literară apare și cea de limbă comună. Gheorghe Constantinescu-Dobridor definește limba comună ca „aspect[ul] actual al limbii vorbite de o națiune, bazat pe o cât mai mare uniformitate cerută de practica comunicării, însușită de întreaga colectivitate, indiferent de apartenența dialectală a vorbitorilor”, deci nu o raportează la limba literară. Pentru alți lingviști, „limbă literară” și „limbă comună” sunt sinonime. După părerea altora, limba comună este varianta vorbită a limbii literare. La unii lingviști care folosesc termenul de „limbă standard”, acesta
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
În legătură cu limba albaneză, Edlira Mantho consideră că noțiunea de limbă literară este mai largă decât cea de limbă standard, cuprinzând-o pe aceasta din urmă, dar incluzând-o și pe cea de limbă a literaturii artistice, care poate fi și dialectală. Ideea pornește de la situația limbii naționale albaneze care se bazează pe limba literaturii în dialectul tosk, vorbit în partea de sud a Albaniei, dominantă în perioada trezirii conștiinței naționale. Normele limbii literare a dialectului tosk au fost impuse ca standard
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
între limba literară și limba standard. Lingvistul maghiar László Cseresnyési arată că „uneori expresia limbă literară (precum în germană "Literatursprache") nu se referă la tipul de limbă național unitar, ci pur și simplu numai la limbajul operelor literare (fie chiar dialectale)”. Această concepție se vede bine în cazul limbii franceze. Standardizarea limbii literare a avut loc în perioada clasicismului (secolul al XVII-lea), pe baza limbajului aristocrației de la curtea regelui, care era foarte diferit de limba vorbită efectiv în afara acesteia. Normele
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
ales o parte din ele, mai arhaice, pe care ceilalți vorbitori de maghiară le înțeleg cu greu. Dialectele învecinate între ele, care prezintă o serie de trăsături asemănătoare, formează grupuri de dialecte, iar mai multe grupuri de dialecte formează regiuni dialectale. În prezent se consideră în general că sunt zece asemenea regiuni. Acestea nu se pot distinge net prin câte o serie de trăsături specifice. Multe trăsături sunt comune mai multor grupuri de dialecte, mai ales celor învecinate, existând un continuum
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
În prezent se consideră în general că sunt zece asemenea regiuni. Acestea nu se pot distinge net prin câte o serie de trăsături specifice. Multe trăsături sunt comune mai multor grupuri de dialecte, mai ales celor învecinate, existând un continuum dialectal. Diferențele dintre regiunile dialectale sunt mai ales fonetice, dar există și diferențe lexicale, mai puțin gramaticale. Între dialectele din Ungaria și cele din afara ei, precum și dintre acestea și limba comună, diferențele sunt mai mari decât cele care disting dialectele din
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
în general că sunt zece asemenea regiuni. Acestea nu se pot distinge net prin câte o serie de trăsături specifice. Multe trăsături sunt comune mai multor grupuri de dialecte, mai ales celor învecinate, existând un continuum dialectal. Diferențele dintre regiunile dialectale sunt mai ales fonetice, dar există și diferențe lexicale, mai puțin gramaticale. Între dialectele din Ungaria și cele din afara ei, precum și dintre acestea și limba comună, diferențele sunt mai mari decât cele care disting dialectele din Ungaria între ele și
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
din Ungaria între ele și ansamblul lor în raport cu limba comună. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, folosirea dialectelor se restrânge în favoarea limbii comune, dar vorbirea oamenilor din provincie, mai ales din mediul rural, mai prezintă trăsături dialectale, mai ales în afara Ungariei și cu deosebire în Moldova. Atenția cărturarilor s-a îndreptat asupra dialectelor încă în perioada din istoria limbii maghiare numită a maghiarei moderne. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în cadrul mișcării numită de „înnoire
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
înnoire a limbii”, care avea ca scop, printre altele, eliminarea împrumuturilor din limba latină și limba germană, una dintre sursele de cuvinte noi pentru limba literară în curs de normare a fost lexicul dialectelor. Din 1838 datează și primul dicționar dialectal maghiar ("Magyar Tájszótár"), editat prin grija Academiei Maghiare de Științe. Prima lucrare științifică de anvergură despre dialectele maghiare, care ia în seamă în mod amănunțit și aspectele diacronice (de istorie a limbii), este cea a lui Antal Horger, "A magyar
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
în regiunea Transdanubia centrală, desinențele standard "-ból/-ből", "-ról/-ről", "-tól/-től" devin "-bú/-bű", "-rú/-rű", respectiv "-tú/-tű". Regiunea paloților este situată în nordul Ungariei și în Slovacia de sud. Este cea mai diversă din punct de vedere dialectal, cuprinzând opt grupuri de dialecte: vestic, de nord-vest, din valea râului Ipel’, sudic, din zona orașului Eger, central, estic și din valea râului HornádAntalné-Szabó și Raátz 2011, pp. 109-110.</ref>. Caracteristici fonetice: Câteva particularități în morfologia substantivului : Verbele cu rădăcina
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
grupuri de dialecte: cel din zona Odorheiului Secuiesc, cel din zona Trei-Scaune, cel din zona Ciuc, cel din zona Gurghiului și cel din Scaunul Mureșului. Particularitățile de pronunțare din regiunea secuiască față de fonetismul standard se regăsesc în diferite alte regiuni dialectale. Vocala [e] scurtă se găsește și aici, ca în mai multe alte regiuni, la fel ca și lungirea vocalelor înaintea lui [l], [r] și [j]. Pronunțarea [ø] în loc de [ɛ] din zona Odorheiului Secuiesc este asemănătoare cu cea din județul Baranya
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
poziție intervocalică: "nem βot" vs. "nem volt" „n-a fost”, "kicsi βultál" vs. "kicsi voltál" „erai mic(ă)”. În grupul nordic, [t͡ʃ] înlocuiește pe [c], [d͡ʒ] pe [ɟ] și [ε] pe [ø] neaccentuat, ca în insulele dialectale arhaice din Câmpia Transilvaniei. Apare și trecerea de la [ɒ] la [o], ca în dialectele secuiești. Sunt însă și trăsături fonetice specifice dialectelor din Moldova: În domeniul morfologiei se remarcă o serie de arhaisme, mai ales la verb: Câteva particularități sintactice
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
teren propriu și prin numeroase împrumuturi din limba română. Lexicul ceangăiesc este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară, chiar și de către cei care cunosc limba română, deoarece conține multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice: Lexicul din Moldova, mai ales cel ceangăiesc de nord, este cel mai puternic influențat de limba română, prin termeni din cele mai diverse domenii. Exemple: "sztomák" vs. "gyomor", "frikosz" vs. "félős", "kozsok" vs. "bunda", "kozonák" vs. "kalács", "kumnáta" vs.
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]