1,929 matches
-
dincolo, căci morți sunt cei muriți." Așadar, credeți că Eminescu a fost un poet religios? Eu, să știți, datorită condițiilor mele sociale și poate vârstei, nu am învățat marxismul. Dar este probabil că, dacă vom redeschide orice tratat de materialism dialectic sau istoric, vom găsi teza prin aceste versuri ale lui Eminescu. E cunoscut că se găseau în toate manualele școlare, ca să demonstreze că Eminescu, ca și Arghezi, ca și Ion Pillat, ca și Voiculescu - Doamne, Doamne, ca și Voiculescu! - au
ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului: „Va trebui să ne reîntoarcem neapărat la principiile moralei creștine” by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/6016_a_7341]
-
fără nicio perspectivă a devenirii sociale. Nu este ironic că el și-a construit o descendeță simbolică care includea principalele figuri istorice ale neamului, încercând, la rândul lui, să edifice ceea ce Vladimir Tismăneanu a numit „comunism dinastic"? Știm că materialismul dialectic și istoric este în măsură să rezolve orice aparentă contradicție, însă sunt aceste contradicții structurale sau particulare? Acest țăran declasat, se întoarce împotriva lumii din care a provenit și încearcă să o distrugă alături de tovarășii săi, în 1948 cu colectivizarea
Ceaușescu par lui-même by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6250_a_7575]
-
raporturile deschise, chiar atunci când spațiile sunt limitate: Poetul «deschide» - prin plasarea unei oglinzi, de pildă -spațiul închis al unei odăi, deși tocmai deschiderea este cea care îl îngrozește". Apetența deschiderii reclamă, însă, în textul bacovian, impulsul contrar, într-o mișcare dialectică de acțiune și reacțiune, prin care limitarea și ilimitarea își găsesc justificarea deopotrivă în conștiința alienată a eului liric: „Bacovia construiește înfricoșătoarele spații indeterminate din grija prea mare de a evita închiderea. Un exces generează altul, contrar. Instinctiv, Bacovia sparge
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
pentru a o ascunde de autoritățile care au decretat ilegală deținerea de valută. Gestul explicabil prin nevroza indusă de noile măsuri ale regimului comunist are însă numaidecât o descărcare simbolică, opțiunea maniheistă cap sau pajură devenind una existențială, fără relativizări dialectice. Există printre bărbații care trec pragul casei Sabinei atât bonomul funcționar scăldat în propria banalitate, cât și poetul național, Marcel Wodzicki (Blazej Wojcik), care nu acceptă cu niciun chip concilierea cu noul regim, însă cu adevărat se va impune atenției
Reversul medaliei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6157_a_7482]
-
din generația interbelică. În genere, filosofii nu au coeficient atracțios: sînt mofluzi, dizgrațioși, stînd cu mintea spînzurată de abstracții sterile. În schimb, Nae a avut magnetism: a gîndit în mijlocul vieții și de dragul ei, ba chiar a făcut-o cu har dialectic, și de aici verdictul lui Călinescu cum că avea „sofistica subțire”. Sofistul acesta a adus o boare de duh într-un mausoleu de concepte moarte, scutind filosofia de un deces prematur, provocat de monotonia silogismelor. În fine, iată un detaliu
Condotierul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4855_a_6180]
-
în fatum-ul lui Zeletin să-și pună faconda în slujba unor texte de calofilie cochetă, de unde și senzația că, citindu-l, asiști la o degustare de accente docte. Cine deschide volumul Rămînerea trecerii, al cărui titlu invită la răsuciri dialectice în marginea oximoronului conținut, va intui repede înlesnirile de limbă: e vorba de un instinct de esență prozodică, care face din autor un mînuitor simandicos de vocabule savante. Ciudățenia este că instinctul acesta, influențînd simțul de observație, îl preschimbă pe
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
șterg. Firește, ritmul reinterpretărilor/reevaluărilor mai urcă și coboară, dar nu e caz de dramă. În clipa asta (anii ăștia) cam „nedreptățiți” îmi par și Arghezi, și Sadoveanu, și Preda, și Nichita, și Mircea Ivănescu, și..., și... Sînt însă nedreptăți „dialectice”, nedreptăți care vor fi răscumpărate. Mi-ar fi mai milă de scriitorii uitați, de scriitorii pierduți cu totul din memoria noastră. Iar în cazul lor ar fi bine ca măcar Ministerul Culturii (pînă nu se complexează și el de snobismul
Al. CISTELECAN: „Criticul nu-i doar o mașină de citit, ci și un stil, o fascinație, un seducător” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5098_a_6423]
-
retorica însoțitoare, lăsînd numele, datele și cifrele să vorbească singure, printr-o atentă selecție a detaliilor. De fapt, Boia are cîteva calități care îl scot din condiția de istoric, preschimbîndu-l în schimb într-un gînditor al istoriei. Mai întîi nervul dialectic, pe care îl arată în felul în care știe să analizeze o problemă: autorul rupe tema în nuanțe intermediare, oscilînd între extreme pînă la conturarea deplină a posibilităților de interpretare, consecința fiind o relativizare treptată a oricărui accent excesiv. În
Istoricul reacționar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5115_a_6440]
-
care a dăunat atât de mult partidului» (Aplauze furtunoase, îndelungate).” Dorința lui Lenin, chiar dacă transmisă prin vis, era, evident, lege în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Materialismul istoric devenea materialism oniric. Realismul socialist se convertea în suprarealism politic, în spiritism dialectic. Mihail Suslov se întâlnea cu Salvador Dali. Madame Blavatsky revenea în compania tovarășei ministru al Culturii, membră a CC al PCUS, Ekaterina Furtseva. La propunerea lui Hrușciov, care o invoca reverențios, în cuvântul de închidere, pe vechea militantă, Congresul (la
Despre materialismul oniric - Lenin, Stalin, Hrușciov și visul tovarășei Lazurkina by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/5116_a_6441]
-
un gînditor radical, așa cum se declară în postfața cărții, ci un relativist sceptic căruia lipsa unui reper transcendent îi insuflă sentimentul unei catastrofe iminente. Sub unghiul gimnasticii minții, volumul e de citit grație efortului pe care îl cere parcurgerea piruetelor dialectice, dar în privința ideilor care îți rămîn în minte, paginile rămîn albe și neașteptat de inexpresive.
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
Gheorghe Grigurcu Adesea subînțeleasă, sofisticată, aspirația spre Totalitate a creației poetice e uneori dată pe față, transpusă într-o țesătură dialectică precum în producția lui Andrei Zanca. Miza transcendentă a acesteia pare a îndreptăți opinia unui Teilhard de Chardin, potrivit căruia „nu există poezie profundă, adevărat lirism, sublimul în cuvînt, în artă, în muzică, fără evocarea, presentimentul sau nostalgia Totalității". Situație
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
miza este una și aceeași, vrăjirea lumii. Instrumentul este același, imaginația, instrument care devine un blestem pentru unii și un mijloc soteriologic pentru alții. În Studiu asupra istoriei, Arnold J.Toynbee explica devenirea culturilor și civilizațiilor printr-o permanentă tensiune dialectică între Diavol și Bunul Dumnezeu care, cum spun și legendele românești, erau inițial fârtați, o tensiune similară celei dintre Yin și Yang, o tensiune dintre provocarea lansată mereu de infatigabilul Diavol și răspunsul creator de civilizație pe care-l dă
Magicianul, Diavolul și ucenicul vrăjitor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6534_a_7859]
-
Lumii ca voință și reprezentare îi lipsesc accesele euforice de clarviziune profetică cu care Nietzsche obișnuia să-și presare paginile. Două sunt trăsăturile care sar în ochi la acest geniu mofluz și idealist. Mai întâi, Schopenhauer e opusul unui gânditor dialectic, având repulsie față de oscilările tactice între concepte contrarii și repudiind fățiș răsturnările de optică din discursul speculativ. Așa se explică și inflexibilitatea cu care, grație unor sentințe care astăzi au căpătat vetustețea tocită a expresiilor obositor de celebre, a înfierat
Marele neconsolat by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6465_a_7790]
-
Doidenaș, Hăulică, Paler și alți exponenți ai direcției lovinesciene i-a privit cu antipatie și suspiciune. În conflictele spirituale și valorice din ’70 și ’80, s-a situat inflexibil de partea obscurantiștilor antioccidentali, autarhici și xenofobi. Bivolul turbat și vulpoiul dialectic Spre deosebire de un Paul Niculescu- Mizil, Popescu-Dumnezeu (porecla persiflatoare s-a născut întrucît era perceput la „Scînteia” drept un despot monoman, arogant și narcisist, un egolatru incorigibil cu pretenții de infailibilitate) recunoaște că stalinismul românesc nu s-a încheiat odată cu victoria
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
nu doar pe el. Generații de juni ideologi se visau urmașii Jdanovului României (Mihai Dulea, Eugen Florescu, Ion Traian Ștefănescu, Mircea Mușat, Ion Ardeleanu). Dănălache și Răutu, această pereche macabră ar putea intra în istorie drept bivolul turbat și vulpoiul dialectic. De altfel, soția lui Dănălache lucra la cabinetul lui Răutu. Sora ei s-a căsătorit cu Ștefan Bârlea, colegul lui Ion Iliescu în conducerea UASR, viitor șef al Planificării și șef al cabinetului lui Nicolae Ceaușescu în anii ’80. Scrie
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
forma unui tărîm diafan în care cetăți precum Olynthos, Teba, Sparta sau Atena reprezentau lăcașul unei vieți de luxură: un pritaneu extins la scara întregii agore, cu cetățeni rafinați în alegerea deliciilor, frămîntați doar de inițieri secrete și de controverse dialectice. În realitate, grosul grecilor trăiau într-o austeritate frizînd mizeria: străzi insalubre, case dărăpănate, igienă precară (nu se spălau niciodată pe dinți, scuipau pe jos, mureau pe capete de malarie și tuberculoză) și o cruzime francă față de infractori, mergînd pînă
Docimazia filologică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4748_a_6073]
-
și Lena sunt implicați în proces, ca urmare a unor acuzații fanteziste de spionaj, fabricate de Herbert Zilber, un apropiat al lui Pătrășcanu, care își va datora acestui denunț mincinos libertatea. Va relata el însuși totul în Monarhia de drept dialectic, o carte de memorii tipărită la Humanitas în 1991, și de conținutul căreia Lena va lua abia cu acea ocazie cunoștință. Se pare că nici alții nu știau că denunțul fusese al lui Zilber. Ba chiar unii, Petre Pandrea, de
Omisiunea de denunț by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4361_a_5686]
-
de limbă. Viorel Chițea nu e liber fiindcă nu are o limbă a lui, ci acel jargon clasic al celor 100 de concepte ce formează fondul principal de cuvinte ale terminologiei filozofice. Pe ele autorul le mînuiește după un ritual dialectic în cursul căruia pașii ceremoniei hegeliene joacă un rol precumpănitor. Viorel Chițea a învățat foarte bine lecția pendulării dialectice. Știe că în orice problemă trebuie să fixezi laturile extreme și apoi să oscilezi între ele urmărind un dublu scop: să
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
celor 100 de concepte ce formează fondul principal de cuvinte ale terminologiei filozofice. Pe ele autorul le mînuiește după un ritual dialectic în cursul căruia pașii ceremoniei hegeliene joacă un rol precumpănitor. Viorel Chițea a învățat foarte bine lecția pendulării dialectice. Știe că în orice problemă trebuie să fixezi laturile extreme și apoi să oscilezi între ele urmărind un dublu scop: să le surprinzi contradicția și apoi să le pui în evidența unitatea, pentru ca în final să arăți că una fără
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
ele urmărind un dublu scop: să le surprinzi contradicția și apoi să le pui în evidența unitatea, pentru ca în final să arăți că una fără alta nu ar exista, relația dintre ele fiind mai importantă decît dezbinarea. Dacă dansul acesta dialectic îl altoim pe o viziune dihotomică în care perechea de bază e omul și universul (micro- și macrocosmosul, spiritul și materia etc.), atunci aflăm optica lui Viorel Chițea: o viziune antropocentrică în care singurul ochi aplecat asupra lumii stă în
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
dar și premiul publicului. Fără îndoială, Olivia Căciulescu în Categoria grea (2010), care a primit o mențiune specială a juriului, mizează pe acumulările treptate de tensiune asemeni gazului grizu în subterană. Nu am văzut o mai bună redare a relației dialectice din dragoste și ură. Cei doi soți cincuagenari împart ura și dragostea prin care sunt legați inoxidabil, fiecare grimasă, refuz, oțăreală este întoarsă pe dos în tandrețe după ce violența izbucnește ca un gheizer. Cei doi își reinstalează pacifist menajul în mijlocul
The Best of Next by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5642_a_6967]
-
mistică. Romanticii vor dezgrădiri în vederea contopirii, vor depășiri în vederea comuniunii, și nimic nu le displace mai mult ca definițiile seci, convențiile tari și clasificările migăloase. De aceea, în pielea unui romantic se ascunde un mistic care a îmbrăcat haina virtuozității dialectice. Și indiferent dacă virtuozitatea aceasta se exprimă în versuri, în muzică sau în tratate de metafizică, ea tinde spre aceeași țintă: să cuprindă toată lumea în chenarul unei singure minți. Acesta e imboldul romantic: dorința unui singur ins de a îmbrățișa
Surclasarea spirituală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5501_a_6826]
-
merită totuși a fi notat este, în studiul lui Ion Vitner din 1948, Opera de critică și istorie literară a d-lui G.Călinescu, învinuirea de „idealism subiectiv” și, firește, retrograd, ca și de a folosi o „metodă opusă celei dialectice”, anume „metoda de gândire și de lucru metafizică” (subliniat în text). O lume nouă, o ideologie nouă, așa dar. Trebuie precizat că, deși politicos, studiul lui Ion Vitner nu e mai puțin comandă de partid, cum va fi și cel
G.Călinescu și detractorii săi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3313_a_4638]
-
semnificații în care noțiunile devin protagoniști pe o scenă a adevărurilor universale. Pe această epopee Noica a considerat-o atît de importantă pentru sensul vieții încît i-a consacrat două variante de interpretare, ambele menite publicului fără asiduități în domeniul dialectic. În fond ce face din Fenomenologia spiritului o carte cvasi-ilizibilă e opacitatea unor termeni care se așează în pagină după alte reguli decît cele logice, autorul părînd să asculte de norme pe care sintaxa obișnuită nu le știe. Hegel scrie
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]
-
ritual de esențe. Dar întrebat de unde și-a luat schema, jargonul și ordinea pașilor, Hegel invocă grația unei instanțe care a binevoit să-l aleagă pe el: profet divulgînd misterul sub formula conceptuală pe care a primit-o. Nici măcar stilul dialectic, adică ceremonia pașilor, nu și-l poate aroga. Căci ritualul e în lucruri, pe cînd ceremonia e expresia verbală a ritualului, obediența lui Hegel fiind aceea de a se mișca după ritualul impus de univers. Impresia pe care o lasă
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]