772 matches
-
contestarea valabilității sau certitudinii lui, 3) punerea la îndoială a completitudinii argumentației, 4) inversarea orientării argumentative. Indiferent de tipul ei, contraargumentarea realizează structuri discursive extinse la o sumă de enunțuri, structurate linear în discursul replică sau cu intercalări în discursul dialogic. V. argumentare, contraargument, replică. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO CONTRADICȚIE. Sub aspectul cel mai general, contradicția este o "situație de nepotrivire sau de opoziție între două realități (idei, fapte etc.)", structura etimologică indicînd acțiunea de a susține contrariul în raport cu cele spuse
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
binară afirmație-negație. Ca atare, contradicția este relația care se stabilește între doi termeni, dintre care unul, afirmat sau susținut deja, este contestat, încît, la nivelul conținuturilor date, prezența unui termen presupune absența altuia. În cazul unei structuri conversaționale specifice discursului dialogic, apariția unei astfel de relații marchează o ruptură cauzată de diferența de opinii, o divergență care poate fi sau nu tematizată în cadrul conversației. Episoadele de contradicție conversațională sînt de obicei neplanificate sau slab planificate și, de aceea, argumentarea este de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
opțiuni, fără a-și preciza poziția). Pe de altă parte, dacă interlocutorul este participant la dezbatere, se realizează figurile de comunicare. Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, dialogic sau monologic, deliberarea este în primul rînd un mod de structurare, formală și de conținut, și, în al doilea rînd, un mod de comunicare, cu perspectiva unor reacții față de cele susținute. V. comunicare, gen retoric, polifonie, retorică. ARISTOTEL R.; DUCROT
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și continuu. Pornind de la definiția generală a dialecticii ca practică a dialogului rațional și ca artă de a argumenta (prin întrebări și răspunsuri), se poate constata că aceasta este în fond un principiu de structurare și de coerență al discursului dialogic, mai ales sub aspectul conținutului și că dialectica se manifestă implicit, cu diferite grade de relevanță, în toate aceste tipuri de discurs. Atunci cînd dialectica nu este urmată (intuitiv) ca mijloc de coerență, discursul dialogic devine absurd, ca în teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și de coerență al discursului dialogic, mai ales sub aspectul conținutului și că dialectica se manifestă implicit, cu diferite grade de relevanță, în toate aceste tipuri de discurs. Atunci cînd dialectica nu este urmată (intuitiv) ca mijloc de coerență, discursul dialogic devine absurd, ca în teatrul lui Eugen Ionescu. În perspectiva pragmaticii lingvistice, cercetările asupra dialecticii au intenționat realizarea unui model normativ prin care argumentarea să fie orientată spre rezolvarea diferențelor de opinie. În acest sens, au fost delimitate patru etape
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
rațională a diferendului. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, aceste realizări recente din teoria asupra dialecticii nu au implicații directe, importante rămînînd perspectivele oferite de pragmatica discursului dialogic construit, intenționat sau nu, în limitele exigențelor impuse de regulile logicii. V. dialog, doxă, paralogism, retorică, silogism. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN DIALOG. La vechii greci, dialogul consta din expunerea ideilor prin întrebări și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în mod efectiv un schimb și unde destinatarul este într-o anumită măsură înscris chiar în text (autorul "dialogului" adresîndu-se lectorului). Dar, deși de natură dialogală, fiindcă sînt produse pentru simpla relație locutor - autor, asemenea discursuri pot fi totuși numite dialogice, în măsura în care încorporează mai multe surse enunțiative, deoarece locutorul (autorul) redă pe mai mulți enunțători, care se disting de el. În asemenea condiții, dialogul se află integrat schemei narative, interlocutorii contractînd un sincretism prin intermediul narațiunii. O astfel de structură a textului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În asemenea condiții, dialogul se află integrat schemei narative, interlocutorii contractînd un sincretism prin intermediul narațiunii. O astfel de structură a textului a fost remarcată în perioada Renașterii, cînd dialogul a fost considerat un gen literar distinct. În textul narativ, discursul dialogic nu este redat în forma unui dialog propriu-zis, ci ca un dialog raportat, care presupune o încadrare. Funcția principală a elementului încadrat este de a prezenta actul de vorbire ca un act ce ține de însuși corpul textului autorului, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cazul conversației sau interviului. Prin urmare, discursul dialogal se opune monologului, care presupune enunțuri produse de un singur locutor, și el se utilizează în creația beletristică, în primul rînd în operele dramatice, dar și în numeroase opere epice. V. dialog, dialogic, dialogism, gen de discurs, monologal, tipologie textuală. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN DIALOGIC. Deși este folosit uneori cu semnificația adjectivului dialogal, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
enunțuri produse de un singur locutor, și el se utilizează în creația beletristică, în primul rînd în operele dramatice, dar și în numeroase opere epice. V. dialog, dialogic, dialogism, gen de discurs, monologal, tipologie textuală. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN DIALOGIC. Deși este folosit uneori cu semnificația adjectivului dialogal, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, dialogic are un sens deosebit, fiindcă trăsătura "dialogal" este în relație cu un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dialogism, gen de discurs, monologal, tipologie textuală. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN DIALOGIC. Deși este folosit uneori cu semnificația adjectivului dialogal, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, dialogic are un sens deosebit, fiindcă trăsătura "dialogal" este în relație cu un dialog extern, în vreme ce trăsătura "dialogic" relevă un dialog intern în cadrul unui enunț aparținînd unei singure luări de cuvînt, atunci cînd un locutor face să interacționeze, mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu semnificația adjectivului dialogal, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, dialogic are un sens deosebit, fiindcă trăsătura "dialogal" este în relație cu un dialog extern, în vreme ce trăsătura "dialogic" relevă un dialog intern în cadrul unui enunț aparținînd unei singure luări de cuvînt, atunci cînd un locutor face să interacționeze, mai mult sau mai puțin explicit, doi (sau mai mulți) enunțători distincți, dar care se suprapun. Despre un principiu dialogic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dialogic" relevă un dialog intern în cadrul unui enunț aparținînd unei singure luări de cuvînt, atunci cînd un locutor face să interacționeze, mai mult sau mai puțin explicit, doi (sau mai mulți) enunțători distincți, dar care se suprapun. Despre un principiu dialogic vorbește și M. Bahtin, pentru care toate formele comunicării verbale se caracterizează printr-o dialogizare interioară, presupunînd prezența unui destinatar, capabil să formuleze un drept la replică sau căruia i se refuză acest drept. De asemenea, se susține că este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vorbește și M. Bahtin, pentru care toate formele comunicării verbale se caracterizează printr-o dialogizare interioară, presupunînd prezența unui destinatar, capabil să formuleze un drept la replică sau căruia i se refuză acest drept. De asemenea, se susține că este dialogic un enunț în care modalizarea subiectului enunțătorului nu se aplică conținutului propozițional (dictum), ca în cazul enunțului monologic, ci unei unități ce are deja statut de enunț, fiind obiectul unei modalizări realizate de un alt enunțător. Astfel, enunțul Verificarea de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cazul enunțului monologic, ci unei unități ce are deja statut de enunț, fiind obiectul unei modalizări realizate de un alt enunțător. Astfel, enunțul Verificarea de azi ar fi o etapă a examenului la această disciplină, are trăsătura de a fi dialogic, deoarece modalizarea subiectului enunțător, prin suspendarea validării indusă de condițional, se aplică la un enunț modalizat deja ori într-un avertisment atribuit unui alt enunțător: Verificarea de azi este o etapă a examenului. V. dialog, dialogal, dialogism, monologism. MOESCHLER - REBOUL
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
enunțuri ale unui emițător unic, care alcătuiesc discursul unui orator, monologul unui actor, cursul unui profesor, reflecțiile cu voce tare ale unui individ etc., este monologic numai prin forma lui exterioară, căci, prin structura lui semantică și stilistică, el este dialogic. Orientarea dialogică este astfel aplicabilă oricărui discurs, deoarece, îndreptîndu-se spre obiect, orice discurs se întîlnește inevitabil cu discursul altora (vorbitorul neaflîndu-se niciodată într-o situație adamică). Această perspectivă, deschisă de M. Bahtin și de colaboratorii săi, a fost însușită și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unui emițător unic, care alcătuiesc discursul unui orator, monologul unui actor, cursul unui profesor, reflecțiile cu voce tare ale unui individ etc., este monologic numai prin forma lui exterioară, căci, prin structura lui semantică și stilistică, el este dialogic. Orientarea dialogică este astfel aplicabilă oricărui discurs, deoarece, îndreptîndu-se spre obiect, orice discurs se întîlnește inevitabil cu discursul altora (vorbitorul neaflîndu-se niciodată într-o situație adamică). Această perspectivă, deschisă de M. Bahtin și de colaboratorii săi, a fost însușită și extinsă de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în față, atașînd orice schimb, indiferent de tip, iar orice enunț, oricît de complet ar fi, nu reprezintă decît o fracțiune dintr-o comunicare verbală întreruptă, despre viața cotidiană, despre cunoaștere, politică, literatură etc. Din faptul că orice enunț este dialogic, nu rezultă că enunțul monologic este exclus sau că toate enunțurile cunosc dialogismul în aceeași măsură (căci romanul este forma cea mai intensă a dialogismului, dar poezia lirică reflectă contrariul, la fel este contrastul dintre științele umaniste în raport cu cele exacte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sintactice, reformulările sau reluările reprezintă dialogismul manifest (fr. dialogisme montré), adică reprezentarea pe care un discurs o oferă prin el însuși în raport cu altele. În domeniul specific discursurilor de transmitere a cunoștințelor, se pot distinge manualele școlare, orientate monologic, dar construite dialogic, și lucrările de popularizare a științei, în care dialogismul se relevă în texte dominate de eterogenitate enunțiativă. Pentru descrierea discursurilor de transmitere a cunoștințelor au fost distinse două forme de dialogism manifest, cea care explicitează referința unor discursuri anterioare, discursuri
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
particulei grecești dys-, particulă cu conotații negative, precum "alterat", "dificil", "rău", deci distopie = "loc rău". Pornind de la premisa că există o gîndire utopică, o forma mentis, o constantă atemporală a gîndirii umane, se poate constata că gîndirea utopică se manifestă dialogic, în sensul că orice manifestare utopică generează, mai devreme sau mai tîrziu, o reacție anti-utopică. Pentru ca una sau cealaltă dintre cele doua atitudini să se manifeste preponderent, este nevoie de contexte favorizante. Astfel, atitudinea utopică a dominat secolele în care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
secvențe, genuri, registre, discursuri etc.: comunicăm (explicit sau implicit, conștient sau nu, într-o măsură mai mică sau mai mare) cu și prin raportare la discursurile altora, enunțurile avînd, indiferent de structura și condițiile lor de producere, un caracter eminamente dialogic. În orice discurs, transpare vocea celuilalt, alteritatea implicînd nu numai vorbitori diferiți ci și coordonate spațio-temporale diferite. Calificat în general ca devalorizant, conceptul de eterogenitate permite, în domeniul analizei discursului, o reconsiderare a corpusului analitic, raportul cu exteriorul devenind parte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în primul rînd) rezervîndu-i un rol puțin important. Din perspectiva diferențierii în raport cu alți autori de discurs, individuația cunoaște uneori operatori și mărci de diferențiere: dar, eu cred că..., aș putea spune... etc. Desigur, asemenea mijloace apar îndeosebi în cazul discursului dialogic, însă sînt folosite destul de frecvent și în alte categorii de discurs, fiindcă opinia, atitudinea și voința vorbitorului se manifestă explicit de foarte multe ori și în forme variate. Sintetizînd, se poate aprecia că a n a l i z a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
susceptibil pentru o interpretare semantică. Din perspectiva pragmaticii, interpretarea unui enunț implică activarea simultană a mai multor competențe pentru a extrage semnificația, pronind de la semnificanții care alcătuiesc secvența analizată. Potrivit lui M. Bahtin și a altor cercetători, interpretarea este o activitate dialogică ce depășește cadrul competențelor aplicate în receptarea și decodarea semnificației unui mesaj, deoarece acesta este obiectul unei construcții la care iau parte atît emițătorul cît și receptorul. Aceasta se întîmplă fiindcă receptorul nu este o simplă țintă, exterioară discursului, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mult de alteritatea lingvistică, una dintre laturile care alcătuiesc esența limbii, și, de aceea, pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, interpretarea devine operantă îndeosebi în cazul discursului dialogic, deși ea nu lipsește în nici una dintre speciile discursive. V. alteritate, dialog, dialogism, interdiscurs, intertext. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN INTERSUBIECTIVITATE. Prin intersubiectivitate se înțelege proprietatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
într-o manieră mai mult sau mai puțin explicită, celor spuse de altcineva. Intertextualitatea nu vizează astfel numai modul de producere a unui text, ci determină în egală măsură condițiile interpretării lui. În mod evident, intertextualitatea se înscrie ca dominantă dialogică proprie oricărui discurs, dar interacțiunea cu alte discursuri avînd același obiect nu epuizează dialogismul intern al discursului, însă intertextualitatea (relația dialogică cu ceea ce spune altul despre obiect) și dialogismul interpersonal (relația vorbirii altuia în răspunsul anticipat de interlocutor) nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]