376 matches
-
Calipso, iar „a dezvălui” este chiar aflarea Adevărului. La „adevăr”, în grecește se spune alétheia; este un cuvânt alcătuit dintr-un a-privativum și numele Uitării, Lhvqh 24. A doua torcătoare este magiciana Circe (Kirkh). Vrăjitoarea - care transformă oamenii în „grozave dihănii” - cântă și ea fermecător; pare o zână și „țese o pânză mare măiestrită”, „ca orice lucru gingaș și subțire, dumnezeiesc, țesut de vreo zeiță”25. Numele vrăjitoarei este semnificativ. Kirke înseamnă „cerc, ciclu” (kirko"), de la care romanii au derivat circus
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mutilare, se hotărăște să plece în lume, iar la despărțire le spune Chirei și lui Dragomir, băiatul mai mic: „Dumnezeu m-a făcut pentru plăcerile trupului, așa cum pe cârtiță a făcut-o să trăiască departe de lumina soarelui. Și după cum dihaniei aceștia nu-i lipsește nimic ca să poată trăi sub pământ, tot așa și eu aveam tot ce-mi trebuia ca să mă bucur de plăcerile vieții. M-am jurat să mă omor, dacă cumva puterea omenească m-ar sili să trăiesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287636_a_288965]
-
se aștepta cu înfrigurare ruperea digului. Ploaia aceasta cernea mărunt de atîtea zile și transformase digul în noroi. Chiar și așa, afurisitul ținea și scăpa doar pe ici pe colo cîte un șuvoiaș de apă. Oamenii devin nerăbdători, nemulțumiți pe dihania de dig care se încăpățînează aiurea, în timp ce ei stau ca proștii cu voloacele pregătite. Nu știu ce soluție au găsit, dar noaptea, în sfîrșit, digul s-a rupt de-a binelea. Unii spun că sătenii au contribuit cu hîrlețele, alții nu spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu ochi de jar. Încetinește mersul și este foarte atent. O boare foșnește pănușile porumbului. Dintr-un tufiș țîșnește o jivină. Parcă a văzut lucirea stranie a doi ochi. Nu, i s-a părut. Ba, nu, chiar au lucit! O dihanie trece ca vîntul drumul. Parcă se oprește și-l privește. Uită-te, se văd ochii! Nu, nu-i nimic! Dar cele două puncte luminoase? O părere, imaginația îi joacă feste. A ajuns la cruce. Este la douăzeci de metri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cap și nas și cu toate alaltă forma omului, numai să aibă aripi și să zboare, iară socoteala și râsul să-i lipsască, adevărat dobitocul acela pasire, iară nu om ar fi. De care lucru aievea ieste că la fietece dihanie deosăbirea și hirișiia i să socotește, iar alaltă formă a chipului nicicum, macar pasire cu patru picioare, macar dobitoc cu doa» aripi, macar cu mână cu cinci degete, cu unghii și fără păr și fără pene și fără socoteală, acestea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
își manifesta surplusul de sentimente, preaplinul trăirilor interioare prin intermediul cântecelor; ceea ce e un lucru pozitiv absolut benefic din punct de vedere psihologic, ducând sufletul la un catharsis după cum spun filosofii greci, la o înălțare și curățare a păcatelor omenești. Iar dihăniile noastre păroase numai îngerași nu erau. Așa că... da, cântau. Cum? Aveți răbdare. Mai întâi să luăm notă de repertoriul abordat. Din multitudinea de cântece masacrate fără milă pe altarul sacrosanctei "agheasme" de Zăvoaia, se evidențiau tulburător două piese total diferite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
că mie mi-a intrat unul în tocul de revolver, și când am pus tocul ca să es la exerciții, el scotea capul și se necăjea să iasă afară... Apoi da, ce crezi, dacă l-ai turburat... Voia să-și facă dihania cuib, și-acu amenința cu revolverul... să-i dai pace?... L-am văzut și eu!" Azi stam și priveam cum băteau pe dealuri tunurile, cum se desfășurau trupele și cum alergau patrule de cavalerie pe văi. Izbucnește fumul dintr-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de oi multe, care le îngrijea el singur stând în mijlocul ciobanilor, cu tohoarca pe el și cu jechila pe magar, poposind unde ajungea, cu câni vrednici și buni, despre care se spunea că "știe să lege gura lupilor", deoarece niciodată dihăniile nu-i stricau turma. Însă, adăogeau oamenii, când a muri au să-l mânânce lupii. Într-adevăr, așa s-a întâmplat. După ce l-au îngropat ai lui în țintirim într-o iarnă, au venit lupii, l-au dezgropat și l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dimineața, la răsăritul soarelui, un sobor de dumbrăvenci în tufani, între mesteceni. Suindu-se sus pe culme, a avut în amurg viziunea ciudată că din piatra cenușie, bătând întâi în trandafiriu și apoi învinețindu-se, a prins a ieși o dihanie un fel de șopârloiu din vremi moarte întăi i s-a arătat laba dreaptă apoi umărul și o parte din cap, apoi a intrat iar în stâncă... [AFORISME VERSURI] [1948]** *1 Ce meșter poate face din cioburi oală nouă? *1Plânsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Îmi place să mă uit la cel mai frumos lucru pe care l-a făcut mama. Femeia care primește daruri de la un bărbat contractează o datorie cu primejdie. Conséquence. Voltaire, despre nebunii logici. Vol. 24, pag. 191. Numai geometrii și dihăniile nu se schimbă necontenit: unii din pricina demonstrațiilor, ceilalți din pricina instinctului. De par le Roi, défense à Dieu De faire miracle en ce lieu. Țărănimea în sec. 18 și 19. Le dernier degré de perversité c'était de faire servir les
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în umbră sfântă, adaog eu, voi cântăreți ai durerii poporului, a întunericului, a disperării și nădejdilor neîmplinite! Strigătul vostru a trecut hotarul timpului și neamul vostru a fost izbăvit. Rămâneți alături de căminele sfărâmate, de bourii și zimbrii vremilor eroice, alături de dihăniile care vă tulburau bucuria vieții, alături de magii care v-au înzestrat cu rudimentele culturii. Datoria noastră este să vă culegem cu pietate cântecele, cu grijă și înțelegere, în tot ce au ele ca valoare artistică. Dintr-un noian de tânguiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să decolez peste vacă, am continuat drept înainte și am tras cu disperare de manșă la doi pași de ea. Gestul reflex inutil dacă nu se întîmpla ca vaca să fie mai deșteaptă decât mine. Văzînd venind spre ea o dihanie cu aripi mari și cu un urlet neobișnuit pentru alte zburătoare, vaca a căzut în genunchi, iar avionul tocmai se hotărîse în clipa aceea să decoleze peste ea. Cu un oftat de ușurare mă aflam în aer deasupra satului. 7
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
Dar colea jos este etrava ca obada unei roți gigantice, înghițind într-o rostogolire și creasta, și fundul văii, și ridicând în jerbe spumegânde colbul de argint al mării, în vreme ce bom presul se leagănă șovăitor în întuneric, ca antena unei dihănii blânde care își caută cuminte drumul, ținând locul omului de veghe picat în vrăjile sirenelor. Să vă spună corăbierii cum deapănă catargele fire aurii din stele și le urzesc pe velele învechite, prefăcându-le în țesături feerice... Să vă spună
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
un săculeț cu sare și se băga în pădure. Tăia cu toporul câteva lemne din care unul foarte gros să ție foc, făcea măliguță, mânca și se culca, dar cu urechile asculta orice zgomot din pădure. Și când zărea o dihanie, era a lui și o trăsnea. Și era de voinicie rară. Ori era voinic ori nu. Nu se punea nimeni cu el. Odată s-a dus în fața Râștei în pădure și a tăiat un copac gros ca o mijlocie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
l-a lăsat să-l tae că-i umbrea în grădină. Azi cui mai umbrește că-i mort și V.S.Pădurariu și T.Pînzariu care l-a tăiat? Oamenii care tae copaci roditori îs oameni fără simțire îs niște adevărate dihănii cu chip de om. Așa s-a mai găsit un nebun care a tăiat falnicul stejar de pe muchea dealului, care desparte valea râului Moldova de a Șomuzului. Și știai că în stânga îs satele Udești, Țolești și Manolea, iar în dreapta Nigotești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
că este diavolul.Chiar și cele cinci apariții bizare ăcare-i vor însoți pe Harap Alb în ultima parte a călătoriei sale inițiatice) amintesc de fantasticul tratat în maniera realistă ăfiecare schiță de portret cuprinzând o trimitere la ființa umană):" Ce dihanie de om, o namilă de om, o arătare de om, o schimonositură de om, o pocitanie de om sunt sintagme de uz curent pentru limbajul cotidian, privit în latura lui firesc hiperbolizantă". ăN. Ciobanu).Rezultatul folosirii acestui procedeu are efecte
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Homer al nostru. Prestanța de epopee vine și din îmbogățirea narațiunii cu portrete remarcabile cum sunt cele ale lui Gerilă, Setilă, Ochilă și ceilalți. Mai merge el cât merge și, când la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om, care se pârpălea pe lângă un foc de douăzeci și patru de stânjeni de lemne și tot atunci striga, cât îl ținea gura, că moare de frig. Și-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de spăriet, avea niște urechi clăpăuge
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
titluri, recompense și fleici, e nerușinat, flasc, izinit și hain. Comparați cu el, ceilalți ticăloși au, aproape, față umană. Nu e nimic mai dezgustător și mai primejdios pentru un om și pentru un neam decât să se confrunte cu asemenea dihănii, capabile să destrame, prin secreția lor acră, țesutul viu al oricărei comunități. Capitalistul român La el acasă, adică în țările dezvoltate, capitalismul încearcă să se reformeze, dezvă țându-se de rutina proprie. Caută soluții noi, își exersează imaginația, își regândește principiile
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
mult vânător decât dascăl. În fiecare duminică se ducea cu o pușcă împrumutată de la tatăl meu la iazul de lângă târg sau la vreo pădure învecinată și nu se întorcea niciodată cu torba goală. Cu ce naiva admirațiune mă uitam la dihăniile aninate de geanta lui, închipuindu-mi că mare vitejie trebuie să fie de a ucide un iepure sau o rață sălbatecă. De atunci, pot a zice, s-a strecurat în sângele meu patima vânatului care m-a stăpânit pănă astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să împroaște pe tovarășii săi cu felurite glume pipărate; Petrache Lochman, un bătrân cu inimă de copil, victimă vecinică a Cățelei; colonelul Grigorie Sturdza, vânător egoist care la goane ieșea totdeauna din linia pușcașilor, ca să-i vie lui mai întăi dihăniile; în fine, Costică Șuțu, un tip sui generis 58, care mergea totdeauna în fruntea vânătorilor, deși purta în spate două puști și o torbă plină de praf și plumb, de cel puțin zece kilograme greutate. Șuțu era un altruist cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
eu adaog că e născut și vânător. În adevăr, puțini sunt aceia care nu cunosc puternica emoțiune ce simte omul când, rezemat de copac în pustiul codrului, cu pușca în mână, cu ochii mari deschiși, așteaptă în bătaia inimei apropierea dihăniei. Acelora le lipsește cea mai armonioasă coardă de la liră. În zadar a zis un glumeț că, pentru a fi vânător, trebuie să ai picioare bune și cap sec. Dacă prin cap sec să înțelege dragostea naturei, plăcerea de a te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
amic de vânătoare Ce zburda de neastâmpăr, apucai peste ogoare. O! Să fi văzut ce falnic păream astfel pregătit! Cu-a mea armă, dragă soră, mă credeam nebiruit; Inima-mi era fierbinte, pășeam larg ca un viteaz; Vai de bietele dihănii din fânațe, de pe iaz!... Pe sălbateca natură, astăzi mai cu osebire Voiam să se-ntemeieze dreptul meu de stăpânire. Fulger, tunet, moarte crudă, toate le țineam în mână; Să culeg a mele lauri, torba-mi sta la îndemână. Iară credinciosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Mi-am examinat cu toată îngrijirea carabina ca nu care cumva să mă deie de sminteală tocmai la adică; dealtfel, drăguța mea de carabină cu două țevi era destul de durdulie și glonții destul de mașcați, ca să nu-i poată mistui 129 dihania oricât de bun pântece ar fi avut. Am stat așa două ore întregi pe ceasornic pănă ce a pornit goana, căci la munte nu-i ca la câmp; locurile sunt tari și cu anevoie pot străbate haitașii prin râpile cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai rea de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă, în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea că se strică de râs de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vulpele, și toți lupii împușcați, ca să le ducem numai pieile acasă. Unul dintre haitași s-a și apucat să jupoaie lupul meu, începând operația de la coadă în sus. Dar nu bine îl despoiese până la jumătatea trupului, că deodată spurcăciunea de dihanie prinse să urle de clocotea pădurea, chemându-și se vede finii și cumătrii în ajutor, iar noi, zăpăciți, uimiți, l-am privit cu gurile căscate cum ticălosul pe jumătate jupit a fugit în pădure și fugit e și în ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]