1,082 matches
-
s pretend, atât de îndrăgit de Lewis Caroll (formule de tipul „ca și cum”, „dacă ne-am spune”, „putem să ne închipuim că” etc., pot fi descoperite pretutindeni în versurile poetului). Așadar, putem vorbi, în cazul său, despre o permanentă problematizare a dihotomiei implicite dintre „realitate” și „ficționalitate”, care, deși nu pare a exclude cu totul unele asumpții metafizice, sugerează totuși că Logosul celebrat de moderniști nu poate supraviețui decât sfărmat și risipit în diferențe. Esențial rămâne aici jocul aparențelor derizorii, spectacolul carnavalesc
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sau”. În lumina unor asemenea puncte de vedere, termenul de poezie metatranzitivă, pe care l-am propus, prezintă avantajul că - distanțându-se, în egală măsură, de referențialismul naiv, ca și de autoreferențialitea extremă - reușește să submineze prestigiul gândirii binare, convertind dihotomiile rigide în generoase rețele rizomatice unde termeni ca real, imaginar, posibil, virtual se pot - la rigoare - substitui unul altuia. Guvernată de logica intervalului, a spațiului liminar, poezia metatranzitivă manifestă - pe lângă preocuparea învederată pentru real - o evidentă aplecare către evidențierea dimensiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
multă vreme alta. De altfel, majoritatea pozițiilor teoretice trecute în revistă în prima secțiune a lucrării urmăresc, în fapt, să atragă atenția asupra subtilelor interferențe și infiltrări între componentele rețelei „real-imaginar-posibil-virtual”, conducându-ne spre concluzia că - din perspectiva timpului - anumite dihotomii își trădează caracterul tautologic, iar realul și poeticul - privite dintr-un unghi privilegiat de vedere - își revelează caracterul interșanjabil. Astfel, investigarea „arheologică” a conceptului de mimesis ne-a condus la concluzia că, încă din cultura Antichității grecești, crucială devine fuziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
metatranzitivă este ficțiune, precum jocul. Ea nu numai că tematizează - după cum am arătat - posibilitatea sau imposibilitatea reprezentării, ci simulează adeseori abandonarea acelor „cadre” ce ar marca distanța față de acțiuni sau comunicări reale. Am putea vorbi, în consecință, despre conservarea unei dihotomii implicite între realitate și ficționalitate, dar una strict funcțională, ce presupune excluderea asumpțiilor metafizice. Se dovedește mai puțin relevant, dintr-o atare perspectivă, dacă această ordine secundă reușește să instituie ființa și adevărul sau doar să le substituie prin simplul
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
depășite, datate, ci - așa cum am mai remarcat - sunt redimensionate, cu ironie, într-un nesfârșit joc iluzionistic de oglinzi. Înclinăm mai curând către această abordare, întrucât poezia metatranzitivă se definește, înainte de orice, prin înclinația (deloc inocentă) către o multiplă sustragere din dihotomiile antrenate de binomul text/referință. În această ordine de idei, trebuie să reținem și afirmațiile Lindei Hutcheon care susținea că logica referentului și a reprezentării realiste rămâne crucială în postmodernism, dar nu întotdeauna și nu în mod necesar, în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Această situație este frecventă În cazurile În care cele două limbi au fost Învățate În două contexte diferite. Este de la sine Înțeles că și identitățile culturale respective vor fi fundamental diferite. Totuși, distincția compus/coordonat nu trebuie privită ca o dihotomie absolută, ci mai curând ca reprezentând cele două extreme ale unei linii continue de-a lungul căreia se pot Întâlni o multitudine de situații. Ca să revenim la definiția termenului bilingv, unii emit o judecată de valoare și afirmă că putem
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În Capitalul, infrastructurii economice și introduce În scenă alte două elemente esențiale: puterea politică și grupurile de statut. La rândul lor, Vilfredo Pareto, Gaetano Mosca și discipolii lor (așa-numitul „neomachiavelism”) preferă să pună accentul pe problematica circulației elitelor, pe dihotomia guvernanți/guvernați și pe legea necruțătoare a aristocrației (sau a oligarhiei). De oriunde s-ar inspira (din funcționalism, structuralism sau interacționism), teoriile moderne ale stratificării atrag atenția asupra unui ansamblu de caracteristici legate de poziția profesională: sector de activitate, nivel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
unei teorii a dreptății care să fie neutră În raport cu diversele concepții asupra a ceea ce Înseamnă o viață bună; În al doilea caz, dreptatea se bazează pe o concepție anume. În termeni filosofici, această opoziție fundamentală s-a tradus adeseori prin dihotomia dintre teoriile liberale și cele perfecționiste. Nu inteționăm să facem aici inventarul acestor teorii. Totuși, expozeul nostru se articulează În jurul acestei opoziții, care este de natură să explice diferențele de abordare În ceea ce privește problema diferenței colective. Credem totuși că este oportun
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cum sunt, de exemplu, cele ale autonomiei și individualismului. Absența angajării În raport cu aceste idealuri, și În general În raport cu orice fel de idealuri de acest tip, este esențială pentru liberalism ca doctrină politică”. Suntem constrânși, s-ar părea, să acceptăm această dihotomie dintre spațiul public și cel privat dacă dorim să rămânem În cadrul liberal. Prioritatea binelui asupra dreptății Putem oare separa dreptatea de orice considerație legată de bine? Acesta este punctul esențial contestat de autori extrem de diferiți, precum Alasdair MacIntyre, Charles Taylor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și Georg Simmel, un invariant de care mintea omenească nu se poate lipsi. A gândi astfel Înseamnă pur și simplu a gândi sau, dacă vreți, a Încerca să Înțelegi. Nu trebuie totuși să considerăm aceste cupluri de contrarii ca fiind dihotomii absolute Între care nu poate fi creată nici o punte de legătură. Obiectivul nostru este să arătăm că este important să unim ceea ce, deseori, avem tendința să separăm. Nu suntem condamnați să alegem Între universal și pluralitate. ν După cum a amintit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
hunters they were” (Gamble 2007: 22). Fundațiile mitice ale acestei profunde alterități explică în bună măsură de ce multe excursuri, științifice sau speculative, tind să opună omul paleolitic - la singular, ca și cel al „Genezei” -, societăților agricole, păstorești sau industriale. Această dihotomie pare a condamna oamenii paleolitici la statutul de creaturi frugal socializate<footnote Teoria jocurilor susține, pentru întreaga epoca paleolitică, ideea unor asocieri monogame, practicând un schimb economic reciproc și ușor de monitorizat, pe termen lung, suficient pentru a oferi un
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
după încheierea Războiului Rece impun renunțarea conștientă la tendința de a identifica "occidentalizarea" cu "modernizarea". Căci modernizarea nu numai că este ulterioară occidentalizării, dar se desfășoară în multe zone culturale distincte de Occident. O altă menționare: "Unitatea societăților non-occidentale și dihotomia Est-Vest reprezintă mituri create de Occident. Aceste mituri suferă de defectele orientalismului pe care Edward Said (1978) le-a criticat în modul său propriu pentru promovarea diferenței între familiar (Europa, Occidentul, "noi") și străin (Orientul, Estul, "ei") și pentru admiterea
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
celebra via media între neorealism și neoliberalism, pozitivism și postpozitivism, materialism și idealism, îl face să fie o construcție teoretică șubredă, mozaicată, cu un grad de generalitate care se pretează la adaptări în fiecare dintre cele două tabere enumerate în dihotomiile de mai sus și căruia, prin urmare, îi lipsește unitatea proprie unui nou curent de gândire. În același context, adepții radicali ai fiecăreia dintre pozițiile menționate critică teoria constructivistă tocmai pentru că este diferită, în anumite aspecte, de convingerile și asumpțiile
RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1515]
-
distincte, clare și investite cu autoritate. În consecință, tranziția ar fi saturată de o patologie socială fără limite. Modelul cultural al lui Durkheim este, în bună tradiție iluministă, binar: sacru vs profan, solidaritate mecanică vs solidaritate organică, normal vs patologic. Dihotomia explicativă este fundată pe distincția tranșantă dintre societatea tradițională și cea modernă, întrucât sociologia, devenită deja o știință socială specializată, căuta să explice modul de configurare și constelațiile constitutive ale societății moderne izvodite în cadrele celei tradiționale, ce părăsea scena
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
modernitatea consacrării le-a configurat în constelații în care putem detecta și origini, dar și distincții aparte. Astfel, autorii „proiectului iluminist”, dar mai ales continuatorii lor din secolele al XIX-lea și XX s-au raportat cu consecvență la o dihotomie prin care se polariza societatea tradițională și cea modernă. Obiectivul lor era dublu: pe de o parte, să caracterizeze cele două tipuri de societăți și, pe de alta, să analizeze tranziția de la una la cealaltă. Să încercăm acum să identificăm
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
organizare (și planificare) centralizată sau piață, cetățean sau străin, muncă sau timp liber, război sau pace, conducător sau supus, fapte sau valori, sat sau oraș, industrie sau agricultură, familie sau non-familie, politic sau non-politic și tot așa constituie mulțimea de dihotomii polare ce despărțeau, delimitau, tranșau granițele clare și cîteva punți de trecere, atent reglementate, de la o categorie la alta. Astfel de coordonate și poziționări, cel mai adesea ierarhice, au oferit în societatea industrială multiple posibilități de proiectare și planificare, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
răspunderea pentru dezorganizarea rezultată era invocată pentru a restabili raționalitatea birocratică. Ceea ce s-a întâmplat odată cu intrarea modernității într-un nou stadiu de dezvoltare constă în schimbarea coordonatelor, extinderea continuumurilor variaționale și multiplicarea variațiilor specifice structurilor instituționale până acolo încât dihotomiile disjunctive au fost înlocuite de acceptarea formulelor conjunctive de tipul și/și. Să considerăm câteva exemple orientative. Universitatea modernă a fost esențialmente o organizație și un simbol național al învățării și profesionalizării elitelor naționale. Diploma emisă de o universitate națională
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Studiul comportărilor asimptotice și al controlabilității cu energie minimă pentru ecuații de evoluție în spații Hilbert. O abordare din perspectiva analizei armonice 2. Probleme la limită cu 'd6-Laplacian 3. Comportări asimptotice ale sistemelor de evoluție în spații Banach - stabilitate, instabilitate, dihotomie 4. Modele multiagent utilizate în ambient intelligent 5. Modele multiagent utilizate în cloud computing Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării Teme de cercetare postdoctorală 1. Ontologia socială în perspectiva lui John Searle 2. Specificul conceptelor din științele
EUR-Lex () [Corola-website/Law/244410_a_245739]
-
apartenenței la un popor. Națiunile se dușmănesc, și așa apare politica. Potrivit acestei logici, motivația unui om e dată de acuitatea cu care știe să împartă lumea în prieteni și dușmani, de unde reiese că identitatea lui politică crește în jurul acestei dihotomii. În schimb, dacă îl împiedici juridic să-și recunoască dușmanii, îi iei dreptul de a se defini pe sine ca persoană politică. De pildă, un cetățean care trăiește cu convingerea că nația lui n-are dușmani e o ființă emasculată
Noi, cei învinși by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4985_a_6310]
-
personaje surprinzător asamblate. "Vina tragică se definește în raport cu legea morală a eroului de al cărui eșec afirmator luăm act - indiferent de conținutul concret al acestei legi". Discuția despre legea destinului, și întreaga teorie aplicată pe Oedip-rege situează la capătul ei dihotomia între tragic și grotesc, de pildă. Acel trebuia să se întîmple pus pe seama destinului nu este, în fond, un dat implacabil, lucrurile ar fi cu mult prea simple așa, ci este formularea unei exigențe morale, ea însăși o lege din
Hamlet și cartea utopiei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15875_a_17200]
-
aceste două elemente oarecum particulare, interesul pentru desen și pentru autoportret, pictura lui Podlipny cumulează nenumăratele tensiuni și mistere ale unui spațiu cu o tectonică în continuă mișcare și ale unui timp care stocase în sine germenii vizibili ai disoluției. Dihotomiile baroce, în special acelea care privesc coabiarea luminii explozive cu stările nocturne ale materiei, se acutizează pînă la paroxismul expresionist care prinde în vîltoarea lui deopotrivă structura, cromatica și epica imaginii, aburul metafizic învăluie ca o atmosferă densă nenumărate scene
Amintiri din Mitteleuropa by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16379_a_17704]
-
lui Vernon se constituie din patru niveluri, de la superior la inferior: factorul g, factori de grup, factori de grup mai puțin importanți și factori specifici. Vernon a putut constata cum la diferite vârste unii factori dispar, apărând alții noi. Principala dihotomie făcută de Vernon era cea a factorilor de grup: factorul verbal -numeric - școlar / factorul practic - mecanic - spațial - fizic. Această concepție în privința inteligenței a fost adoptată și de alți autori. Cattell (1963) a realizat o prezentare ierarhică diferită: a disociat factorii
Inteligență () [Corola-website/Science/303019_a_304348]
-
morale asupra comunismului</b></spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">, ca ideologie și practica, devine extrem de incomoda o poziție de cercetare și interpretare care să plece de la premize diferite, fie ele și unele care vor să transceandă dihotomia pro- si anticomunism, sau pe cea a lui ”a fost doar bine/a fost doar rău”. Mergând și mai departe, putem specula că pozițiile care intenționează să depășească dihotomia respectivă ar putea fi percepute de autoritățile intelectuale anticomuniste drept amenințătoare
Realism socialist și gen - Despre dreptul de a privi și interpreta arta trecutului recent dintr-o perspectivă feministă locală () [Corola-website/Science/296130_a_297459]
-
de la premize diferite, fie ele și unele care vor să transceandă dihotomia pro- si anticomunism, sau pe cea a lui ”a fost doar bine/a fost doar rău”. Mergând și mai departe, putem specula că pozițiile care intenționează să depășească dihotomia respectivă ar putea fi percepute de autoritățile intelectuale anticomuniste drept amenințătoare din moment ce o legitimare a lor ar duce complet în derizoriu războiul pe care aceste</spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">a</spân></spân><spân style="font-size
Realism socialist și gen - Despre dreptul de a privi și interpreta arta trecutului recent dintr-o perspectivă feministă locală () [Corola-website/Science/296130_a_297459]
-
masă"), pentru a încheia trăgând concluzii din perspectiva a ceea ce consideră a fi cultură postmodernă de elită ("Concluzie: rezistând postmodernului"). Departe de a adopta o atitudine nostalgica, Nigel Wheale optează pentru încercarea de a decodifica postmodernismul, interpretându-l prin filtrul dihotomiei - menținute ca atare - cultură de masă/cultură de elită, concluzia fiind că opoziția se păstrează, nicidecum nu se anulează în favoarea invaziei celei de a doua de către cea dintâi. IMPORTANTĂ carnavalescului în cultura postmodernă este determinanta, dată fiind criza de identitate
Carnavalesc si cultură de masă by Maria-Sabina Draga () [Corola-journal/Journalistic/18125_a_19450]