513 matches
-
încearcă să i-l întocmească. Ambiția, dorința de a străluci, de a domina impunându-se mai totdeauna prin opoziție fac din mentorul junimist, după opinia exegetului, un om lipsit de sentimente, de căldură, apreciat de semeni, dar nu și iubit. Dionisiac, Maiorescu s-a vrut apolinic: „Ardeleanul coleric s-a adăpostit în armura englezului flegmatic”. „Masca” pe care Maiorescu a oferit-o contemporanilor l-a modelat, dar l-a și mutilat, condamnându-l la „suferință, iubire și ură”. Mai apropiat afectiv
DOBRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
o cântare a „darurilor pământului”, a vieții înțelese în integralitatea ei. Minima restructurare a ciclurilor vechi, completarea lor cu câteva piese noi (Prinos, Cântecul pământului, ce amplifică imnic tema din Alma Mater) conturează mai bine viziunea particulară, considerată adesea păgân panteistă, dionisiacă. În fapt, evlavia față de natură e o formă a evlaviei față de Creator, întocmai ca la țăranul român, și astfel expansiunile aparțin în cele din urmă trăirii religioase creștine, ce se exprimă mai direct în alte poezii (Miserere, Domine, Elan, Excelsior
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
caligrafieze versuri de dragoste delicate și discrete. În Desprinderea de țărm (1964), unele titluri mai evocă referențialul dominant în epocă (Constructorul, Șantier naval, Minerii), dar substanța poemelor nu este aceea pe care o sugerează titlurile. Înzestrat cu imaginație, mai curând dionisiac, dar nu fără conștiința efemerității, C. transfigurează realul în sens estetizant. Volumele Clepsidra (1966), Bunavestire (1968), Coline cu demoni (1970; Premiul Uniunii Scriitorilor) cuprind versuri muzicale, mici caligrafii alimentate cu resurse livrești, reverii intelectuale cu unele accente de „neohellenism” (Reversibilitate
CONSTANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
1990, 2; Ion Deaconescu, Întâlniri esențiale cu E. M. Cioran, ST, 1990, 2; Nicolae Manolescu, Filosofia lirică, RL, 1990, 22; Lovinescu, Unde scurte, I, 128-133, 353-356, III, 100-106, IV, 258-269; Mariana Șora, Cioran odinioară și azi, VR, 1990, 3; Gheorghe Grigurcu, Dionisiacul Cioran, VR, 1990, 7; Cornel Ungureanu, Filosoful la 20 de ani, O, 1990, 22; Cornel Ungureanu, Renaștere sau „Schimbarea la față”, O, 1990, 49; Dan C. Mihăilescu, Omul gotic și fără scăpare, RL, 1991, 15; Vlad Russo, Excesul de metodă
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
subintitulată „Literatură. Critică. Informație”, „nu se situează în avangarda revistelor cu program”, intenționând doar să impună „cultul frumosului în poezie și proză”. Începutul de drum - se mai spune aici - s-ar situa, oricum, sub zodia „bucuriei mântuitoare” și a „chiotului dionisiac”. Deși modeste, cele două numere din C. n. se vor un frumos basm al „corăbierilor eterni”, iar aceștia sunt în majoritate poeți: Teofil Lianu, Mircea Streinul, Gheorghe Antonovici, Neculai Roșca, Tudor Ulmanu, Aurel Putneanu, George Nimigeanu, Victor Măgură, E. Ar
CRAI NOU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286466_a_287795]
-
vedea un copac sacru, s-a prăbușit deodată, din cauza unei furtuni, peste mormintele mult-iubiților și credincioșilor săi câini. O reacție firească a naturii, la moartea unui poet de o originalitate stranie, intens expresivă și provocatoare: o sinteză de apolinic și dionisiac. În numai doisprezece ani, poetul care debutase în „Literatorul” lui Macedonski (1918, cu poezia Ființa) ajunge la o deplină consacrare. Frecventează asiduu cenaclul Sburătorul, publică versuri în revista cu același nume, ca și în „Umanitatea”, „Cuvântul liber”, „România nouă”, „Contimporanul
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
înlocuită prin Helada lui Nietzsche, a elanului „cutreierând dinamic ființele” și „ridicând extatic un cer platonician”. Distanțarea însăși lasă loc apropierii, până la limita contopirii contrariilor, altfel spus, până la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teză și antiteză. Sinteza de apolinic și dionisiac, aspirația către absolut și experiența intensă, orgiacă, a trăirii, tensiunea dintre un acolo, sus și un aici, jos se vor dovedi extrem de fecunde pentru lirica barbiană. Un poem se intitulează chiar Nietzsche, un altul, Panteism, se încheie cu două versuri
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
fi putut exista mistere fără droguri” (65, pp. 70, 374). Dan Dana consideră că interpretările mele referitoare la folo- sirea în scopuri rituale a fumigațiilor de cannabis de către geto-daci și la lupta lui Deceneu (prin tăierea viței-de-vie) împotriva bețiilor rituale dionisiace variază între „discutabile” și „mai mult decât improbabile”. Și asta pentru că aș fi „foarte influențat de Eliade” (65, pp. 70, 77). Cu toate că - potrivit lui Dan Dana - sunt unul dintre „intelectualii români cei mai deschiși și occidentalizați”, eu aș avea, ca și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
jumătate țap, pervers, lubric etc.). Paradoxal, imaginea diavolului creștin nu vine din mitologia iudaică, ci din cea greacă. Era deci firesc ca Diavolul să fi preluat ca moștenire inclusiv vița-de-vie și băutura amețitoare a lui Dionysos. Unele manifestări și ceremonii dionisiace au supraviețuit până târziu în spațiul balcanic. O atestă unele texte juridice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dedicate domnitorilor fanarioți Mihai Racoviță (1765) și Grigore al III-lea Ghica (1766). Astfel, era interzisă Brumaria - „sărbătoarea în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
vin neamestecat deloc [cu apă], atât femeile, cât și bărbații, și îl împrăștie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă și aducătoare de fericire” (Legile, I, 637d). În această informație pare să fie vorba despre ceremonii de tip dionisiac. În primul rând, Platon subliniază în mod expres (ceea ce n-ar fi făcut dacă ar fi fost un fapt uzual) că la aceste beții (probabil rituale) luau parte și femeile, care, altfel, nu aveau voie să bea vin (cf. Plutarh
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fi fost un fapt uzual) că la aceste beții (probabil rituale) luau parte și femeile, care, altfel, nu aveau voie să bea vin (cf. Plutarh, Quaestiones romanae, 6). în al doilea rând, vinul neamestecat cu apă era o licoare tipic dionisiacă : „La început - scrie Diodor din Sicilia -, când vinul a fost descoperit, Dionysos nu se gândise să-l amestece cu apă și vinul se bea curat”, și asta pentru că doar „vinul fără amestec [cu apă] îl duce pe omul care l-
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lui Deceneu, pe atât de puțin sau de inadecvat a fost ea comentată și explicată. Foarte preocupat să demonstreze că poporul geto-dac - nobil și drept, cu înalte virtuți morale - nu putea să adopte un cult orgiastic și irațional precum cel dionisiac, Vasile Pârvan a încercat să minimalizeze complet gestul tranșant al marelui preot : „Podgoriile sacrificate de Deceneus nu vor fi fost nici chiar așa de numeroase, nici prea alese ca neamuri de vinuri” (66, p. 85). în 1985, etnograful Gheorghe Iordache
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
secolul I e.n. (citat de Iordanes în Getica, XI, 72). Unii istorici ai religiilor (W. Burkert, J. Bremmer, I.P. Culianu ș.a.) au glosat pe marginea diferențelor dintre cele două mani- festări religioase, dar și dintre tipul de extaz specific bacantelor dionisiace, pe de o parte, și cel specific iatromanților asceți (inclusiv preoților lui Zalmoxis), pe de altă parte. Dar nu era vorba doar de diferență, ci și de concurență. Iatromanții - conchide Culianu - „reprezintă o categorie specială de extatici, diferită de aceea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
alt Dionysos”, cum îl definește Diodor din Sicilia (Biblioteca istorică, IV, 4, 1). Adoratorii zeului Sabazios își provocau extazul bând vin sau licori alcoolice făcute ex ordeo vel frumento („din orz sau grâu”) (101). Reacții similare, de respingere a orgiilor dionisiace, sunt atestate și în Grecia, fie prin legi instaurate de un Diagondas din Teba, fie prin comediile lui Aristofan, care expulza din cetate pe „noii zei”, precum Sabazios, „zei considerați străini” (Cicero, De legibus, II, 15, 37). Sunt indicii legendare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
la începutul secolului al IX-lea : conform lui Suidas, regele protobulgar Krum (803-814) ar fi tăiat și el vița- -de- vie de la poalele munților Balcani (279). Mai sunt unele legende care pot fi invocate în acest context. În Asia, orgiilor dionisiace li s-a opus regele indian Myrrhanus (cf. Diodor, Biblioteca istorică, III, 65) sau Morrheus (cf. Nonnos, Dionysiacele, XXIX). Semilegendarul rege teban Pentheus - urmașul lui Cadmos - a interzis „noile rituri”, însoțite de „nebunia pricinuită de vin” (Ovidiu, Metamorfoze, III), punându
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pe însuși Dionysos. Tânărul bazileu va muri sfâșiat de bacantele în delir mistic, conduse chiar de mama sa, Agave (Euripide, Bacantele). Tot rupt în bucăți de bacantele trace, încununate cu iederă, a sfârșit și Orfeu, care încercase să reformeze cultul dionisiac. „Orfeu [...] a schimbat multe lucruri din inițierile orgiace și, de aceea, misteriile pe care le introduse Dionysos se numesc orfice” (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, III, 65). în fine, tot un suveran trac, Licurg, „regele tracilor de la Hellespont”, a fost
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Dionysos - își taie și propriul copil. Regele moare ciopârțit de cai sălbatici, iar edonienii întemeiază pe vârful muntelui un sanctuar oracular închinat lui Dionysos, similar cu cel închinat lui Apollo la Delphi (235, p. 26). Tribul tracilor edonieni alege cultul dionisiac în locul celui apolinic (vezi și Herodot, Istorii, VII, 111). în paranteză fie spus, confruntări religioase similare s-au produs și în cadrul altor culte din Eurasia. În jurul anului 600 î.e.n., de pildă, reformatorul iranian Zarathustra s-a revoltat împotriva „societăților de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
-l pe H. Jeanmaire (105), René Girard crede că Dionysos apare ca o divinitate a viei și vinului printr-o atenuare a sensului originar, care făcea din el zeul unei beții mai redutabile, furia ucigașă. „Nu există nimic în tradiția dionisiacă veche - conchide René Girard - care să se raporteze la cultura viței-de-vie sau la fabricarea vinului” (106, p. 145). Dosarul este voluminos și problema e controversată (107, pp. 152 și urm.). Evident este faptul că, cel puțin în faza istorică a
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
forță psihotropă ca să provoace acel furor religiosus de care pomenesc autorii antici și dacă nu cumva era amestecat cu sau dublat de alte substanțe halucinogene. Erwin Rohde (Psyché, 1894) crede că tracii își sporeau „starea de exaltare” din timpul ceremoniilor dionisiace folosind, pe lângă băuturi alcoolice, „fumul unor plante [canabis, e convins autorul] care, ca și sciților și masageților, le erau cunoscute [tracilor] ca narcotice” (70, p. 223, n. 1). E posibil ca savantul german să aibă dreptate, dar, din păcate, el
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
douăzeci de specii de iederă [hedera]”. „Toate - spunea el - au virtuți medicinale cu două tăișuri. Luate sub formă de poțiune în cantitate excesivă tulbură mintea, dar curăță capul” (Naturalis historia, XXIV, 75) (38, p. 182). Opinia conform căreia bețiile rituale dionisiace erau provocate nu numai de vin, ci și de iederă este adeverită de faptul că unul dintre principalele simboluri ale zeului era anume această plantă. Frunzele și fructele de iederă împodobeau tyrsurile și, sub formă de cunună, tâmplele zeului și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
iedera verde” (282). De unde rezultă că zeul (și adepții săi) nu doar purta iedera, ci o și consuma, fapt care-i provoca „învăpăierea”, extazul. Dar, în această privință, principalele argumente sunt mărturiile lui Plutarh, el însuși un inițiat în misterele dionisiace. Acesta susține că acoliții zeului Dionysos beau vin amestecat cu iederă. Starea celor care beau acest amestec - notează scriitorul grec - „nu poate fi numită beție”, cum e cea provocată doar de vin, ci este „o tulburare, o uluire a spiritului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
indus în mod artificial” (191, p. 244). Muzica, dansul și impulsurile sexuale, alcoolul, tutunul „și alte stimulente” (în formularea lui Dubnov) își aduceau contribuția la provocarea extazului. Este motivul pentru care antropologul american Raphael Patai a încercat să definească „trăsăturile dionisiace” ale hasidismului (187, p. 202 ; vezi tot capitolul „Jewish Dionysians : The Hasidim”, pp. 180- 221). Totuși, în tratatul său despre extaz, rabinul Dov Baer din Lubavici (1773-1827), conducătorul sectei hasidice Habad, înte- meiată de tatăl său Schneor Zalman din Liady
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
zilnică. Filiația Cuvîntului tinde către Republică, entitate istorică deliberat dezincarnată, prietena legilor, a cărților și a interpretării, antipatică imediatului (numai evocarea ei îi bulversează pe responsabilii noștri cu mass-media). Dacă Republica este apolinică, iar mijloacele noastre de informare în masă dionisiace, le înțelegem. Responsabilii politici ai unei Republici nu estimează c-ar fi constrînși, în orice clipă, să se identifice cu publicul lor, căci sînt temperamente "secundare", mai dedicate răgazului necesar scrierii și reflecției decît luării cuvîntului în vederea transmiterii imediate. Liderii
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
de a-și exagera convingerile nou dobândite, dar și cel al autorității, acela de a lansa chiar și un concept al cărui suport ar fi doar visul din noaptea trecută... ca să nu ne referim și la alte suporturi, precum “muza” dionisiacă... Acele câteva rânduri care-și datorează existența exclusiv lui CVZ sunt dedicate mamei sale, cu recunoștință îndoită (dar nu în sensul negativ pe care limba noastră l’ar permite printr’un joc de cuvinte), căci de prezența Ei pământească e
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
va evolua spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între dionisiac și apolinic. Socrate a existat ca persoană istorică. Cu toate acestea nu există o istorie a lui Socrate. El este cunoscut prin mărturiile contemporanilor săi, uneori discordante. Socrate a existat istoric, dar persoana sa este înconjurată de legendă, conturată de
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]