648 matches
-
instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă, arătându-și astfel superioritatea. Enunțarea este însoțită, în mod obligatoriu, de indici de distanțare care îi permit co-enunțătorului să perceapă disonanța, să vadă că subiectul vorbitor nu se prezintă drept "locutor" responsabil pentru cuvintele sale. Însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în ironie, locutorul ridiculizat poate fi identificat; el poate fi un anume autor, gen de discurs, curent literar... (putem să-l
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu referire, în special, la conținutul disciplinei sale. Atitudinea elevului poate fi modificată spre bine dacă profesorul va reuși să: - ofere elevilor săi un mesaj persuasiv și foarte bine argumentat; - modeleze și/ sau să încurajeze comportamentele dezirabile și pertinente;inducă disonanță între componentele cognitive, afective și comportamentale ale atitudinilor; d) Necesitățile Necesitățile unui elev diferă enorm de cele ale altora. Cea mai cunoscută clasificare în acest sens și cea mai des utilizată este ierarhia necesităților realizată de A. Maslow; acesta le
SIMPOZIONUL NAȚIONAL CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Claudia BOTA () [Corola-publishinghouse/Science/91780_a_93138]
-
primei biografii a scriitorului (The Life of Raymond Chandler de Frank MacShane). În mod paradoxal, cele mai slabe pagini ale cărții discutate aici sunt cele datorate lui Chandler însuși. Nu e nevoie de o analiză stilistică minuțioasă pentru a percepe disonanțele, stângăciile, dialogurile artificiale și evidentul trac pe care-l încerca autorul. Plasându-și eroul într-un context care nu avea cum să nu-l mutileze, Chandler face o nereușită echilibristică între premisele total nefericite ale cărții și comportamentul indus de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
vicii de construcție și funcționare ale instituției numite BOR119. De altfel, campania sa anticlericală, cu perioade de mai mare sau mai mică intensitate se întinde până la sfârșitul deceniului patru când, revizuindu-și tonul, altădată exploziv, va amenda ritos, dar rezervat, disonanța dintre fondul religiei creștine și alcătuirea ei exterioară în articole precum Lucruri Bisericești (1937) sau Biserica pângărită (1938). În plan psihosocial, poetul reușește, până la urmă, concilierea egourilor antinomice: pe de o parte, cel profund interiorizat, al tribulațiilor sufletești și spirituale
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sunt cuvinte răbășite"". Sublinierea grafică e un prim indiciu al dilemei semantice în care pare să se găsească autorul. De aceea, simulând ignoranța și curiozitatea, își propune, o "cercetare" amănunțită. Efectul comic e speculat, mai întâi, la nivel fonetic, prin disonanță și prin ludicul compunerii și al desinențelor, apoi prin contrastul atât de izbitor între semnificația inferioară a termenului și pretenția abordării ei serioase. Avem de-a face cu o falsă glosă în marginea unei expresii care, de fapt, se auto-descalifică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de etica aplicată la întreprinderea orientată spre profit, benevolatul se lasă abordat în formele lui prezente ca o producție internă singulară, dar necesară a ordinii comerciale, tocmai în măsura în care desemnează antiteza ei aparentă. Eficacitatea simbolică și ideologică a acestuia constă în disonanța pe care se presupune că o poartă în sine. Într-adevăr, spre deosebire de utopiile totalizante care ar pretinde, ca într-un vis, abolirea oricărei discordanțe și edificarea universurilor unitare și unanimiste, globalizarea capitalistă are nevoie în mod intrinsec de obiecții fantasmatice
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
imagini conceptuale difuze, ale cărei ecouri îndepărtate fuzionează la limita unei lumi a irealului, a fantasticului. În mod adițional, sonoritățile chitarei apanaj indisolubil al idiomului muzicii flamenco le recunoaștem în parafoniile prelungite ale acordurilor cu septimă mică, în care amplificarea disonanței se realizează prin plasarea secundei mari la vocile superioare ale complexului sonor. Stridența rezonanțelor astfel rezultate stabilește corespondențe elocvente cu una dintre tehnicile specifice acestui instrument - rasqueado, modalitate prin care toate corzile sunt puse în vibrație, în mod simultan, producând
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
observat meticulozitatea cu care sunt notate planurile dinamice aferente fiecărei voci componente, Debussy făcând apel la suprapunerea a două valori contrastante ffpp. Efectul aceluiași moment apare potențat, în mod suplimentar, de stridența sonoră rezultată din folosirea abundentă a secundelor mari. Disonanța acestora amplifică semnificativ forța de expresie a vârfului tensional și, implicit, impactul produs asupra auditorului. Finalul aduce risipirea până la evanescență a imaginii, înscriindu-se în aceeași sferă dinamică redusă (ppp - p în 47 de măsuri din totalul de 49) și
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
în stil lisztian, ne apare ca o scânteietoare celebrare a vieții. Virtuozitatea, atât de rar întâlnită în muzica pentru pian a lui Debussy, egalează pentru o clipă dezinvoltura acrobatică a predecesorului său romantic. Rapiditatea și luminozitatea figurațiilor în combinație cu disonanțele fugitive ale texturii armonice generează impresia de transparență. Libertatea improvizatorică decurge din concepția non-tematică a discursului proiectat într-o formă lansată (accelerare progresivă), precum și din asimetria structurilor metrice. Ampla utilizare a pedalei de rezonanță, acționată în corespondență cu dimensiunea variabilă
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
preludiului furnizează un exemplu concludent al comuniunii de intenție receptată la nivelul tuturor parametrilor de scriitură. Astfel, observăm cum proiecția unei noi dilatări spațio-temporale se asociază ambitusului extins, alternării de registre, precum și stabilizării temporare în tonalitatea do major. De asemenea, disonanța secundelor mari accentuată de insistenta repetiție a acestora face ca stridența sonoră să alunece spre o adevărată violență acustică, amplificând în mod semnificativ impactul emotiv resimțit de auditor. Dar, imaginea acelei monumentalități copleșitoare se estompează curând într-o evanescență ce
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
singur sunet (), ca ultim efect acustic ce se dorește risipit apoi în tăcere (laissez vibrer - lăsați să vibreze). În acest sens, se impune reactivarea pedalei de rezonanță după finalul măsurii 58, în scopul de a elimina orice reminiscență sonoră a disonanței lui , care la rândul său beneficiase de un efect prelungit și amplificat prin menținerea sa peste octava arpegiată de . Astfel, interpretul va trebui să mențină apăsate toate sunetele, misiunea finală de distilare sonoră revenindu-i, în mod exclusiv, modalității de
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
trei evoluții contrapunctice, ce îndeplinesc funcții diferite la nivelul ansamblului, se distinge încă din debutul preludiului: motivul ostinato al „pașilor”, cu o puternică încărcătură psihologică; melodia, o melopee tânguitoare cu un evident caracter modal - eolian pe re; pedala sonoră, stabilind disonanțe sau relaxări armonice în raport cu evoluțiile celorlalte două planuri. Ritmul iambic al motivului ostinato, metafora „pașilor” stăpâniți de ezitare, apare proiectat ca o formulă expresivă încărcată de accepțiuni estetice, calitate semnalată cu elocvență de indicația suplimentară care o însoțește Ce rythme
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
forme de parafonie, conduce la ideea afirmării unei tonalități mai mult „indicative”, decât în sensul tradițional al termenului. Impresia unei așteptări temătoare decurge din plasarea evoluției sonore în spațiul registrului grav, iar „semnalul” amenințării ce se întrevede îl descoperim în disonanța tritonului do-fa#, estompată pentru moment de nivelul redus al dinamicii (pp). Afirmația motivului tematic reprezentând o înlănțuire mixturală de acorduri majore expusă în valori mari de durată, apare secondată de figurația în tremolo a registrului grav, ca metaforă a neliniștii
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
odată cu intensificarea evidentă a sferei dinamice (mf cresc. - f - cresc. - ff strident). Adevărate sugestii onomatopeice se dezlănțuie odată cu apariția figurației scalar ascensionale în tonuri, repetată cu insistență și marcată, prin același ritm dublu punctat, de puternice acorduri de septimă, amplificând disonanța prin plasarea secundei mari în vârful dispunerii acordice. Aglomerarea semnificativă a discursului pregătește apariția motivului tematic secund, moment ce corespunde cu atingerea primului punct culminant al preludiului o violentă izbucnire de „fanfară” care copleșește auzul prin încărcătura sonoră. Densitatea scriiturii
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
25); pedala armonică. Cel de-al patrulea plan al discursului afirmă doar intervenții izolate pe parcursul avansării. Complexitatea agregatelor sonore se amplifică prin suprapunerea unei scări hexatonice anhemitonice (linia melodică ascendentă a planului superior) cu structura cromatică a ostinato-ului motivic. Disonanțele intervalelor de cvartă mărită sau sextă mărită ale acordurilor (planul superior) sunt subliniate expresiv de crescendouri repetate, ce determină fluctuații sonore subtile, integrate unei dinamici generale reduse (p). Construcția ritmică valorifică ritmul punctat al ideii tematice generatoare (măsura 2 - vezi
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
difuza o pasiune dezlănțuită ce atinge de această dată limitele sentimentului rostit cu impulsivitatea instinctelor. Țesătura sonoră va sublinia, în mod adițional, această izbucnire impetuoasă prin avansarea pedalei ostinato spre registrul extrem grav (stabilindu-se pe rezonanța tonalității de ), plasarea disonanței armonice creată prin suprapunerea acordului major și mărit în momentul de climax al acesteia, precum și interpretarea cu un atac martellato. Evitând alunecarea spre un patetism romantic, Debussy va reechilibra atmosfera prin invocarea unei stări aflate la antipodul trăirilor interioare, înăbușind
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
unei aluzii fugitive la armonia de fa# major (declarată de armură), aspect evidențiat, de altfel, și prin plasarea strategică a terței fa# la# în prim-planul acordului respectiv. Prezența ultimelor două acorduri cu septimă în poziția răsturnării întâi, cu implicita disonanță a secundelor proiectată în vârful acestora, amplifică aspectul enigmatic al imaginii sonore evocate. Această impresie devine unanim resimțită o dată cu apariția ulterioară a unei linii melodice predominant cromatice (desfășurată în sens descendent), precum și prin aportul sonorității disonante a intervalului de cvartă
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
în contextul structurii: două linii intermediare care prezintă la unison același motiv tematic principal de factură cromatică; pedale armonice ale sunetului do# plasate la vocile extreme ale scriiturii, explorând rezonanțele timbrale opuse ale claviaturii; pedala armonică ce menține cu insistență disonanța secundei mari () cu intenția obținerii unui efect de bruiaj acustic; o voce secundară cu același aspect predominant cromatic, în care configurația ritmică conservă, în mod frecvent, formula trohaică de bază, și care descrie un traseu contrapunctic expus în sens opus
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
Mi-a venit să leșin (să mor) de rușine” - iată o expresie care face parte din arsenalul interacțional al persoanelor care țin la reputația lor, Încercând Într-un mod elegant să iasă dintr-o situație jenantă, umilitoare. Ea exprimă o disonanță personală, o diviziune internă profundă, o falie Între o imagine de sine edulcorată și mesajele despre aceasta transmise de ceilalți. Vorbește despre constatarea unei sfărmări violente a reprezentării confortabile de sine, despre un sentiment de ilegitimitate pe care-l Încearcă
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
mereu omenirea: "Care este natura universului? Care este locul nostru în univers și de unde a apărut el? De ce este așa cum este?"131. Se cunoaște deja faptul că, multe dintre răspunsurile oferite de știință acestor întrebări se află într-o accentuată disonanță cu înțelegerea lor religioasă. De altfel, concluzia personală la care a ajuns acest remarcabil om de știință al timpului nostru este aceea că, Dumnezeu poate să existe, însă nu este necesară invocarea lui pentru a explica felul în care universul
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
inhibante pentru inițiativele ce îndeamnă la asumarea pe scena socială a unor roluri active și responsabile și care, dacă sînt totuși urmate, nu sînt întărite simbolic, ci, dimpotrivă, depreciate. învățînd implicit experiența eșecului rutinier în sarcini, în afara strategiilor identitare adaptative (disonanță cognitivă, externalism atribuțional, dependență simbolică față de parteneri semnificativi de relație), subiectul se integrează astfel într-un proces de grup în care negociază rolul celui copleșit de o lume care nu îl ascultă, nu îl înțelege și căreia nu îi "pasă
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
realitate dintre fapta comisă și judecata perturbată ca și prin consonanța de opinii științifice cu puterea de a despuia diagnosticul de lacune și opinii subiective. De aceea realitatea mentală nu trebuie explicată prin sentimentele expertului care susține fără argumentare epistemică disonanța dintre diagnostice. Cerințele epistemice ale acestui gen de expertze se vor obiectiva În analiza de acuratețe științifică privind capacitatea de evaluare și proiectare corectă sau incorectă a consecințelor faptei prin paradigma reprezentării conținutului și consecințelor sale ce include discernământul față de
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
Alois Riehl, putea spune despre Critica rațiunii pure, opera pe care Kant o numește statornic «Criticaă însăși, cum că afirmă metafizicul și neagă metafizica. Iar Riehl avea dreptate dacă «metafizicaă are înțelesul pe care i-l dădea Kant... 70. Există disonanțe în pronunțările lui Kant asupra metafizicii, așa cum pare să sugereze acest pasaj? Să examinăm lucrurile mai îndeaproape. Kant a distins întotdeauna în mod clar între metafizica vremii sale, metafizica raționalismului clasic, în particular a școlii wolffiene, pe care a calificat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
contră, Adrian Leverkühn e secundarul, marginalul, neobișnuitul, alienarea, reacțiunea 140. Principalul, adică poporul german, devine demonul nazist: "Ceea ce a dus la ororile istorice a fost marginalizarea, înfrângerea și sacrificarea lui Adrian, nu afirmarea, munca sau ideile sale"141. Leverkühn simbolizează disonanța care se ridică împotriva consonanței, aceasta din urmă fiind infernul. Thomas Mann a intenționat să prezinte invers lucrurile, dar instinctul "reacționar" al artistului a schimbat voința auctorială. Interpretarea lui Virgil Nemoianu este, fără îndoială, dintre cele mai ingenioase, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Nemoianu este, fără îndoială, dintre cele mai ingenioase, dar nu mai puțin ideologică, în pofida aparențelor. El vrea să demonstreze că o comunitate națională, prin consonanța în specific, în tradiție este "nazistă" prin definiție și că o salvează întotdeauna "secundarul", producând disonanța în sânul ei. Dacă Virgil Nemoianu s-ar fi menținut în logica antitetică, el ar fi rămas consecvent până la capăt. Teoria secundarului devine, însă, o armă de luptă împotriva naționalului. Acum se-nțelege de ce autorul se dezice de propria teorie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]