324 matches
-
niște variațiuni cu totul libere; un poem e Rugăciune, altul Bagatelă, altul Epigramă (în sensul elin, originar, de inscripție). Cutare Baladă cu ecouri barbiene e, în realitate, o "Vedenie" în sintaxă ermetică, minuțios încifrată. Balada poetului de duminică, suită de distihuri alerte, nu e deloc baladă, ci confesiune hilară: "Eu sunt poet de duminică, / La haina mea roz am o mânecă de duminică // Albastră, cealaltă vernil. / Eu scriu doar în luna april // Și-atunci nu mai mult de un vers / Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
modelizante cvasi-sacralizate: două catrene, două terțete cu rime strict programate; paisprezece versuri endecasilabe în totul 154 de silabe. Noncanonice, "imperfecte", aveau să fie cele 154 de sonete shakespeareene, structurate pe altă schemă: trei catrene cu rime încrucișate, urmate de un distih; totul în decasilabi. Derogări de la normele italice erau de găsit, în continuare, la Baudelaire, la Verlaine și Rilke, mari sonetiști. De la Eminescu se cunosc douăzeci și șase de sonete, unele dintre ele capodopere. A perseverat întru sonet, se cunoaște, ieșeanul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vorba de baladele Mircea Ciobanul și de Oprișean. Ambele tratează tema recunoașterii dintre frați, învăluită în forme mitico-legendare, dar în evident proces de istoriere. Numele lui Mircea Ciobănașul se păstrează în titlu și pe parcursul narațiunii, însă este invocat într-un distih introductiv și Negru Vodă, ca să se mențină ambuguitatea legendă/istorie: Din oraș, din Cîmpulung, La poarta lui Negru-Vodă, (Genunchiat-a, frate, Genunchiat-a, dragă, Că-i d-un mic de ciobănaș). Unul dintre eroi este domnitor, celălalt, simplu cioban. Compoziția cuprinde două
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
torcînd la lînă, Cu doi dinți în gură.... Sau: Mama-l aștepta, Dar el nu venea. Ea mult se-ngrijea, După el pleca, Cu smoatec de lînă, Cu brău de cămilă, Din drugă-ndrugînd, Din gură strigînd. Alecsandri reduce șablonul la distihul: “Măicuță bătrînă,/ Cu brîul de lînă”. La Ovid Densusianu și la Mihai Costăchescu, se adaugă elemente contrastante. La primul: “Mătușă bătrînă,/ Cu brîul de lînă,/Albă la cosiță,/ Neagră la străiță”. Pasajul este identic și într-o colecție, și în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
trei părți ale poemului care constituie substanța volumului (Chemarea focului, Îngerul roșu, Intrare în etern) marcând un traseu inițiatic. Ultimul op, Balade și simfonii (1983), îl definește pe autor ca bun tehnician al versului. Pe lângă sonet, sunt abordate terțina și distihul, unele poezii având versificație în stil popular. Încercarea de a scrie roman nu i-a izbutit, cum se observă în Pustiul roșu (1942). Scrierea surprinde un moment dureros din istoria țării, înstrăinarea unei părți a Bucovinei prin ocupația sovietică din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287577_a_288906]
-
în bună măsură subtilă a dragostei de țară ca identificare cu rostul poetului. Strămoșii, originile, vestigiile, ce se regăsesc într-un prezent continuu, oferă sursa unor versuri și a unor modalități destul de variate, atinse totuși de o oarecare emfază meditativ-pedagogică. Distihurile din Adevăruri de pe Podul Minciunilor (1985) conturează originalitatea autoarei, ce „pare a fi - dincolo de datele sensibilității feminine - crearea unei viziuni poetice unitare”, cum remarcă Mircea Ivănescu într-un text de prezentare. Acțiunea romanului Riposta (1989), proiectată pe fondul unor trăiri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289001_a_290330]
-
părintele pelagianismului. O tematică analoagă are poemul lui Pseudo-Prosper dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Gallia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac, o îndeamnă pe femeie să renunțe la toate deșertăciunile lumii și să se dăruiască lui Dumnezeu, practicînd abstinența împreună cu soțul său. Poemul are o tonalitate gravă și senină și e străbătut de o autentică forță sufletească. c) Cronica Complexa
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lucru nepotrivit cu divertismentul poetic centrat pe motive păgîne și mitologice tradiționale. b) Poemele creștine Ne-am referit deja la situația istorică și la motivațiile ce au dus la scrierea acestor poeme creștine. Cîntecul de reparație (Satisfactio) e scris în distihuri elegiace; „reparația” de care vorbește poetul este aceea prin care încearcă să șteargă ofensa adusă regelui; dar, în realitate, în afară de Guntamundus, Draconțiu i se adresează și lui Dumnezeu, iar poemul său e un poem de pocăință creștină: poetul îi propune
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Orientius din Auch. în Cîntul de învățătură (Commonitorium) scris de el apar frecvente referiri la invaziile barbarilor, ceea ce îl plasează în primele decenii ale secolului al V-lea. Cîntul de învățătură este format din două cărți și este compus în distihuri elegiace, un metru potrivit pentru meditație și exortația morală. Poetul vrea să arate căile ce trebuie urmate pentru a merita viața eternă, de care nenorocirile din prezent ar trebui să-l apropie tot mai mult pe creștin: de aceea, întregul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sidonius se divide în două perioade. în prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sînt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Panegiricele sînt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în 456, lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Carmen Paschale), care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. într-adevăr, Paștile nu e doar solemnitatea festivă, ci Cristos însuși, identificat cu Paștile prin faimoasa afirmație din 1 Cor. 5,7. După o prefață în distihuri elegiace, prin care cititorul este invitat la banchetul pascal, în prima carte sînt povestite, ca un fel de introducere, unele miracole din Vechiul Testament, în timp ce miracolele din Noul Testament sînt expuse în cele patru cărți care urmează; nu e vorba însă de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de poezie creștină. Opera în proză respectă cu fidelitate împărțirea în cărți a celei poetice, însă, după cum spune Sedulius însuși în prefață, adaugă lucruri care acolo fuseseră omise din necesități metrice. Sedulius a scris și două imnuri. Primul, compus în distihuri elegiace (intitulat și Elegia), este o laudă adusă Domnului, iar în final conține unele paralele între Vechiul și Noul Testament în privința istoriei mîntuirii. Mult mai interesant din punct de vedere poetic este al doilea, alcătuit dintr-o serie de strofe scrise
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
avem de-a face aici, cum observă Fontaine, cu un respect exagerat pentru reguli, care devine aproape represiv. în sfîrșit, ne-au mai rămas de la Isidor unsprezece scrisori și douăzeci și șapte de tituli, scurte inscripții versificate, aproape toate în distihuri elegiace, destinate, așa cum se obișnuia în poezia creștină încă din vremea lui Prudentius, descrierii unor locuri care aveau o semnificație religioasă particulară; așa cum se întîmpla deja de două secole, cunoștințele prozodice ale lui Isidor sînt destul de reduse, iar producția sa
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
neoclasică ar putea considera ".mixte" unele dintre imaginile ascunse ale lui Shakespeare : O how can summer's honey breath hold out Against the wreckful siege of battering days.** ** Al verii suflu dulce cum să-nfrunte / Asediul crunt al zilelor-berbece? Acest distih ar necesita o analiză minuțioasă, deoarece aici găsim o serie de figuri de stil suprapuse : "zilele" sânt folosite metonimic, îndemnând Timp, Vârstă și apoi, prin metaforă, sunt prezentate ca asediind un oraș și încercând, cu berbeci, să-l ia. Cine
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
dipodic și oda pindarică); dar aceasta implică pentru critică sarcina de a găsi cealaltă dimensiune, pentru a completa schema. Uneori se produce o schimbare semnificativă: ca și în vechea poezie greacă și romană, "elegia" începe, în engleză, cu cupletul sau distihul elegiac; totuși, vechii elegiaci nu se limitau la plângerea morților, lucru care se poate spune și despre Hammond și Shenstone, precursorii lui Gray. Dar Elegia lui Gray, scrisă în catrenul eroic, nu în distihuri, pune capăt, în poezia engleza, practicării
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
începe, în engleză, cu cupletul sau distihul elegiac; totuși, vechii elegiaci nu se limitau la plângerea morților, lucru care se poate spune și despre Hammond și Shenstone, precursorii lui Gray. Dar Elegia lui Gray, scrisă în catrenul eroic, nu în distihuri, pune capăt, în poezia engleza, practicării elegiei ca poem personal duios scris în distihuri. Având în vedere că, după secolul al XVIII-lea, respectarea anumitor elemente formale, folosirea anumitor modele structurale a ieșit, în mare parte, din uz, am putea
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
la plângerea morților, lucru care se poate spune și despre Hammond și Shenstone, precursorii lui Gray. Dar Elegia lui Gray, scrisă în catrenul eroic, nu în distihuri, pune capăt, în poezia engleza, practicării elegiei ca poem personal duios scris în distihuri. Având în vedere că, după secolul al XVIII-lea, respectarea anumitor elemente formale, folosirea anumitor modele structurale a ieșit, în mare parte, din uz, am putea f i înclinați ca de aici înainte să renunțăm la istoria gemurilor literare. Ezitări
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
drumului și ceața sîngerie a ceasului, fără ca descîntul lor să-i zvinte măcar geana. Într-un anume fel, ele par să devină mesagerul unui destin al deprimării: Cetini negre-n lume spună ostenita mea furtună. Există Însă În poem un distih ambiguu: “Cetini negren lume zică / zvonul brumelor ce pică.” În cazul lui, umoarea neagră e contrabalansată de moliciunea imperială a cetinișului și găsește, În plan secund, forța mirifică de a recalifica Încrîncenarea Înnegurării, Îmblînzind-o. Veste cu tîlc, zvonul brumelor ce
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
imaginarul scatologic contribuie la parodia actului de predare-învățare, întrucât el are drept țel deprinderea toaletei zilnice, pentru care este necesară, conform principiul mnemotehnic, recitarea anumitor poeme urmând să creeze reflexul condiționat. Poemele respective nu sunt altceva decât reușite parodii ale distihului 261 și rondelului, pe care le regăsim în ediția citată la pagina 66. De fapt, scurte parodii ale diferitelor momente din narațiunile populare sunt presărate în această narațiune aproape pretutindeni: legenda întemeierii Parisului este, în capitolul al XVII-lea, un
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Wandbilder und römische Satyrspiele, Leipzig, 1897, S. 131): Tendința de a însoți orice prelucrare tragică (în general serioasă) a materialului cu prelucrarea lui comică (parodic-travestită) paralelă a fost reflectată și în artele plastice ale romanilor. De pildă, în așa-numitele distihuri consulare, la stânga sunt reprezentate, de obicei, scene comice, cu măști grotești, iar la dreapta scene tragice. O dispunere analogă se observă și în pictura pompeiană. Dieterich, care a recurs la pictura pompeiană pentru rezolvarea problemei formelor comice antice, descrie, de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
alcătuiește o strofă este izolat grafic prin spațiere (pauză tipografică/blanc). - Numărul versurilor dintro strofă este variabil, începând cu strofe dintrun singur vers (monostih) și ajungând până la stanțe de douăzeci de versuri (specifice Renașterii italiene). Strofele mai frecvent utilizate sunt: distih (două versuri), terțina (trei versuri), catrenul (patru versuri), cvinaria (cinci versuri); strofele ample (sextina - șase versuri -, septima - șapte versuri -, octava - opt versuri -, nona - nouă versuri -, decima - zece) sunt mai puțin folosite. - Discursul poetic modern se alcătuiește, frecvent, din strofe inegale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
O tematică analoagă are poemul atribuit lui Prosperus și dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Galia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac, o îndeamnă pe femeie să renunțe la toate deșertăciunile lumii și să se dăruiască lui Dumnezeu, practicând abstinența împreună cu soțul său. Poemul are o tonalitate gravă și senină și e străbătut de o autentică forță sufletească. c) Cronica Complexa
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ca un lucru nepotrivit cu divertismentul poetic centrat pe motive păgâne și mitologice tradiționale. b) Poemele creștine Ne-am referit deja la motivațiile și la situația istorică ce au dus la scrierea lor. Cântecul de dezvinovățire (Satisfactio) e scris în distihuri elegiace; „dezvinovățirea” de care vorbește poetul este aceea prin care el încearcă să șteargă ofensa adusă regelui; dar, în realitate, în afară de Guntamundus, Draconțiu i se adresează și lui Dumnezeu, iar poemul său e un poem de pocăință creștină: poetul propune
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
episcopului Oriențiu din Auch. În Cântul de învățătură scris de el apar frecvente referiri la invaziile barbarilor ceea ce îl plasează în primele decenii ale secolului al cincilea. Cântul de învățătură (Commonitorium) e format din două cărți și e compus în distihuri elegiace, un metru potrivit pentru meditație și exortația morală. Poetul vrea să arate căile ce trebuie urmate pentru a merita viața eternă de care nenorocirile din prezent ar trebui să-l apropie tot mai mult pe creștin: de aceea, întregul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Sidonius se divide în două perioade. În prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sunt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. În aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfârșitul secolului precedent, adică a lui Claudian, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Așadar, panegiricele sunt închinate împăraților numiți mai sus: lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]