289 matches
-
putea trimite la experimentele formale ale grupului OULIPO. Sau, ca să rămânem pe teritoriu românesc, la anonimul și inexplicabilul (pentru vremea aceea) Catastih al amorului. Ca și în acest din urmă caz, și la Vișniec avem, până la un punct, o amuzantă distopie de natură textuală. „Arta de a începe un roman” e și la el suverană, iar, dacă dăm la o parte balastul contextual, capitolul 51 (de numai trei pagini) pare desprins din romanul foileton vechi deja de un secol și jumătate
Addictive writing by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3068_a_4393]
-
În absența unei alternative, până la apriția cineaștilor din noul val, era tot ce se putea viziona decent, iar Stere Gulea a fost unul dintre puținii regizori alături de Lucian Pintilie care au încercat o priză la cotidian fără a aluneca în distopii metaforizante și simbologii incomprehensibile sau dimpotrivă pe panta unei vulgarități isterice. Din păcate, revăzute astăzi cele două filme par iremediabil datate, li se văd cusăturile, stângăcia în încercarea de a regăsi firescul chair și absurdist al "stării de fapt". În
Tablou de familie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7482_a_8807]
-
doar moartea artei sau Dasein-ul reinterpretat în cheie postmodernistă. E o sfidare față de „Marea Cenzură Corectă” - o instituție ce impune în 2091 „adevărul-adevărat”, dar și a memoriei artei, prizonieră în criterii străine interiorității, după cum dictează postistoria. Tezele filosofice captează în distopia lui Nicolae Stan, cu prioritate, accentele apoteotice. Adevărul, cercetat insistent de cenzura viitorului și de Hans-autorul, e cețos, pentru că el verifică inconsistența metafizicii individului postmodern, neîncrezător în adevărul gnoseologic. Prin urmare, Hans caută sensurile în adevărul ficțiunii, implicându-se periculos
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
science-fictionul contemporan (în cartea Mioarei Cremene eroii civilizatori vin de pe îndepărtata planetă Globus și poartă, nu întâmplător, nume de divinități orientale), autoarea (a cărei viziune se înrudește până la un punct cu aceea a lui Orwell, Huxley sau Zamiatin) elaborează o distopie ce are drept teatru de desfășurare lumea globusiana, situată undeva în galaxia Phoenix și aflată în toiul celei de a douăzeci și doua civilizații. Aici trăiește o populație umanoidă stratificată: oamenii de la suprafață, cu preocupări strict intelectuale, înzestrați cu o
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
cu ritmu-i îndrăcit, cu detectivii lui năzdrăvani, iar cititorului nu-i rămâne decât să admire formidabila eficiență a scriiturii postmoderne și caleidoscopul amețitor al registrelor stilistice. Stigmatul Casandrei produce altă uimire: ușurința cu care un mare autor traslează granițele între distopie și parabolă, între filozofie și mitologie în spațiul aceleiași povești.
Răul și Răii lumii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7486_a_8811]
-
fel de umanitate care asumă eșecul nu într-un fel isteric sau catastrofist, în orice caz nu iremediabil, face din abordarea filmică a unei lumi rurale una nuanțată cu mici subtilități, la antipod cu perspectiva asupra unei urbanități semirurale din distopia cu iz de parabolă a unui Purcărete, Undeva la Palilula (2012), cu comediile grotești invadate de un neaoșism grosier, gen Legiunea străină (2008) al lui Mircea Daneliuc sau cu istoriile de mucava ale unui sat butaforiccarnavalesc la Horațiu Mălăele din
Câinele japonez în poiana lui Iocan by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3099_a_4424]
-
30 Vacant, Josephine Camitz, Sweden, Fiction, 14 min. One year after, Cristian Pascariu, România, Dramă, 10.48 min. Cât, Ștefan Neuberger, Germany, Experimental/ Documentary, 30 min. Worthless, Nart Zeqiraj, Kosovo, Dramă, 11.43 min. The hungry men, Yorgos Bakalis, Greece, Distopia, 28 min. Duminică, 13 octombrie 2013 18.00-19.15 The mân who fed his shadow, Mario Garefo, Greece, Dramă, 18 min. Transformance, Nina Kurtela, Germany/ Croația, Experimental, 8.15 min. One missed call, Fotis Velentzas, Greece, Fiction, 5.43 min.
Festivalul de Scurtmetraj BBB, la București. Cine face parte din juriu by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/67633_a_68958]
-
orașul devastat, totul pentru a sugera proximitatea unei apocalipse pe care o întrerupe Batman cu ajutorul organelor legii scoase la lumină printr-un hocus-pocus. Însă nu coerența este punctul tare al filmului, ci felul în care Nolan cochetează cu construirea unei distopii. Surprizele din final, dar și crescendo-ul lor dea lungul filmului mențin ritmul alert și imprimă forță scenariului, fapt dublat și de o coloană sonoră pe măsură. Filmul se închide cu idilica imagine a unui Bruce Wayne cumințit, familist și
Gothamdämmerung by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4424_a_5749]
-
și la nivel național. Retragerea sa cvasi-instantanee, aproape inexplicabilă pentru vulg, echivalând cu o metanoia, din schemele politice postdecembriste, pe care, simbolic, le declanșase, rămâne pivotul narativ și destul de moralizator al cărții, din simplul motiv că tema puritatății etice determină distopia lui Nicolae Stan să facă o neașteptat de bună casă cu utopia. Să ne explicăm: eșafodajul epic menit, minimal - pentru că nu discutăm de vreun science-fiction - configurării vieții din 2091, aduce un suflu à la Spielberg: „Întreg pământul a devenit o
Rememorare blurată by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3534_a_4859]
-
un tainic strop de Dumnezeu”). Se pare că anchetatorii n-aveau știință despre prozele voiculesciene impregnate de magism, dintre care cel puțin Lobocoagularea prefrontală putea deveni probă acuzatoare prin satirizarea sistemului totalitar comunist, mascată sub învelișul alegoric. Uzând de formula distopiei imaginează în această proză ușor schematică un univers monstruos și absurd în care s-a înfăptuit „râvnită minune a lumii”, pacea socială, întronată printr-o simplă operație psiho-spirituală de extirpare a centrilor nervoși ai afectivității, sub controlul unui diabolic „Perfect
Calvarul lui Vasile Voiculescu by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/3626_a_4951]
-
jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul Desperado zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care, la moderniști, avea încă o legătură subterană cu tradiția basmului cu final fericit) împovărează ‘ziua' modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața eroului o distopie apăsătoare - și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii energici, deciși să acționeze, din narațiunea tradițională. Tradiția basmului era tradiția aventurii. Literatura Desperado e un jurnal al resemnării. Viitorul nu le rezervă nimic
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
Work (David Lodge) e salvat de ironie. The Fifth Child (Doris Lessing) oscilează între nevoia de afecțiune și cea de mit. The Magus (John Fowles) amețește lectorul și nu izbutește să-l lămurească. Lanark (Alasdair Gray) e un coșmar seducător (distopie). Julian Barnes își îndulcește uscăciunea afectivă cu inteligență (cu excepția lui Staring at the Sun). Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
nu duce nicăieri, e insuficientă. Relectura nu e o repetiție a primei lecturi, ci adevăratul început al textului în mintea lectorului. Starea de spririt a romanului Desperado e un amestec între: ironie (prezentul), lirism (trecutul) și dorința de a amâna distopia (viitor). Implicarea afectivă a lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
plin de istorisire, iubire și cronologie. Cei care se tem de viitor și îl mută, în fond, în trecut, sunt autorii Desperado. Viitorul Desperado nu mai este o extensie a prezentului, o promisiune că prezentul duce undeva precis. El devine distopie. Tradiția basmului (axată pe nevoia de a ști ce se întâmplă după) a murit. Paradoxal, cea mai elocventă ilustrare este romanul lui Lawrence Durrell Alexandria Quartet, care se autodistruge datorită faptului că prea multele încheieri (fețe ale viitorului) ucid curiozitatea
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
i-a fost decernat Premiul Nobel, iar apropierea de tema cristică seamănă cu ambiția lui William Faulkner de a scrie O parabolă, romanul tezist și contradictoriu. Copilăria lui Isus are multiple chei de lectură (alegorie și fabulă biblică, utopie și distopie, Bildungsroman și proză filozofică, roman postapocaliptic), ca veritabilă șaradă a cărei decriptare a dus, la rândul ei, la multiple conexiuni. Testamentul Mariei, ce i-a adus lui Colm Tóibín Marele Premiu Internațional Metropolis bleu în 2013, are povestea proprie: întâi
Romanul reîntors la Evanghelii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/2642_a_3967]
-
de la bordel la centrul de studii ce le oferă un simulacru de științe și arte. Majoritatea par fericiți cu truda lor zilnică și tentativa schimbării aduce o nenorocire, iar de aici pornind se acumulează reperele pentru lectura unei utopii sau distopii. Legăturile dintre cei trei - Simon, David și Ines - duc la interogații serioase despre paternitate și maternitate: Simon și David se aleg tacit unul pe celălalt ca tată și fiu, Ines însăși acceptă un fiu ca dar al sorții, dar începe
Romanul reîntors la Evanghelii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/2642_a_3967]
-
oferind luminii tiparului romane precum A Clergyman's Daughter (1935) sau O gură de aer (1939; în pregătire la Editura Polirom), însă adevărata recunoaștere i-au adus-o fabula politică Ferma Animalelor (1945; trad. de Mihnea Gafița, Polirom 2002) și distopia O mie nouă sute optzeci și patru (1949; trad. de Gabriela Abăluță, Polirom, 2002), traduse în întreaga lume și adaptate pentru marele ecran. Orwell s-a stins din viață în 1950, la Londra. Hameiul se agață pe araci sau pe sîrme
GEORGE ORWELL - Jurnalul unui culegător de hamei by Vali Florescu () [Corola-journal/Journalistic/6069_a_7394]
-
pierde din intensitate tocmai pentru că se dovedește a nu fi în chestie". Ceea ce conferă însă cu adevărat valoare ansamblului este efortul lucid de a analiza și sistematiza utopiile propuse de arhitectură unei lumi pentru care, ca o ironie a soartei, distopia reprezintă mai degrabă regula decît excepția. Arhitectura care nu există. Imaginar, virtual, utopie. Volum coordonat de Augustin Ioan, Ed. Paideia, București, 1999, 180 p., fără preț.
Utopiile arhitecturii by Marius Țepeș () [Corola-journal/Journalistic/17352_a_18677]
-
o răspândesc în jurul profesorului îi fac pe aceștia să fugă văzând cu ochii, cât mai repede și cât mai departe. Undeva, pe peronul unei gări părăsite, la care nici trenurile, nici privirile dresorilor nu mai ajung... Dar, ca în orice distopie, nu se poate ieși cu adevărat dintr-un spațiu-timp implacabil. Nu numai că îmblânzitorii de cobre dau târcoale și acestui ultim refugiu care este gara pentru cei doi. Ei înșiși simt și înțeleg că fuga de lume, ieșirea din timpul
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
Meleșteu. Stările narcotice sunt topite mult prea repede în derapări moraliste și ecuații teziste. Călătoria din Colonia subterană nu mai e una picarescă, ci se derulează alert, cum altfel, în zone ale visceralității. Elementele de folclor urban, basm lugubru și distopie, interesante ca hartă a vieții paralele, se tocesc mult prea repede în anecdoticul inexpresiv (bancuri, interludii). Soluția poetică vine prea târziu, chiar dacă reușită. Ultimul pahar de vin este, așa cum spune primul capitol, un fals tratat de iubire imposibilă - o expresie
Debuturi și radiografii la minut by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3964_a_5289]
-
oscilează între simplitate și descriere complexă, iar cartea se ocupă de probleme foarte generale - viață, moarte, sex și artă. Cele patru povestiri nu au ritmul amețitor al celui de-al treilea roman al meu - The Carhullan Army, care este o distopie despre viitor, unde acțiunea primează - dar sper că amândouă sunt la fel de captivante. Păreți atrasă de experiențe delicate. În Michelangelo Electric și în Cum să pictezi un mort aveți pasaje foarte emoționante din punct de vedere vizual, unde simțurile umane devin
Sarah Hall: „Sunt mai curând o scriitoare intuitivă” by Virginia Costeschi () [Corola-journal/Journalistic/5703_a_7028]
-
modulații interesante, mereu egală, previzibilă, nu aduce niciun plus de adâncime textului. Lipsa unei strategii narative în căutarea excesivă a efectului satiric este defectul major al cărții. Între apocalipse diverse, Cătălin Mihuleac acționează imaginarul utopic și savurează cu umor negru distopiile, rezultând o lume-nelume ce-și absoarbe vitalitățile grotești numai pentru a crea altele, mai ingenioase. Recursul la realismul magic este soluția pe care Cătălin Mihuleac o folosește pentru a reproduce „romantismul revoluționar” și pentru a susține „minunata lume dispărută”. Oximoronul
Umorul deriziunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3789_a_5114]
-
și aruncă în nostalgii toxice pe indeciși. După cum noua Ella este un produs evident al unui sindrom Stockholm. Mihuleac sugerează că întreaga lume postcomunistă suferă de același sindrom, iar instrumentările, începând cu arta și prestigiul social, colaborează la refacerea unei distopii. Două secvențe mi se par emblematice pentru roman: mai întâi metamorfoza blocului, modificat organic pentru a îngurgita disidentul stabilit la subsol. Cătălin Mihuleac descrie cu umor poemul volatilizării, creând, meticulos, un suspans al dispariției. Preocuparea pentru simbioza dintre materie și
Umorul deriziunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3789_a_5114]
-
mândri, ce alte forme de umanitate există în univers - acesta este genul de întrebări cărora scriitorul încearcă să le răspundă prin reprezentări epice pregnante, greu de uitat. În linii mari, proza lui Cristian Tudor Popescu este o utopie negativă, o distopie, pe linia creațiilor clasice ale unor scriitori ca George Orwell sau Ray Bradbury. Prozatorul român se simte la rândul lui îngrijorat de pierderea identității omenești a oamenilor în secolele următoare. Viziunea lui este sceptică și uneori satirică. Cea mai consistentă
UN CRISTIAN TUDOR POPESCU MAI PUȚIN CUNOSCUT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17138_a_18463]
-
fiind distrus de chirurgul robotic care conduce operația. Consecințele transferului conștiinței în computer țin în acest caz nu numai de posibilitatea conceperii corpului uman ca ,ambalaj" perisabil și a computerului ca repoziționant al minții, ci și de revigorarea supremei utopii (distopii?) biotehnologice a postmodernității: dobîndirea nemuririi. Practic, din moment ce individul, odată ,uzat" sau ,depășit", ,își" poate muta conștiința într-un ,nou model de corp", ,el" se poate păstra, proaspăt și nealterat, într-o stare (stază?) inatacabilă de nemurire. Mai simplu spus, cînd
Literatura și inteligența artificială by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/11173_a_12498]