280 matches
-
sentimentul unei debordări erotice, a unei provocări adresate oricărei virilități, cu orgoliul unei nemăsurate puteri a matricii, a unei maxima vulva, chiar și puțină blasfemie pe ici pe colo, povestea își are partea sa de umbră, de angoasă, de vertij dizolvant. În plus, Joe nu e interesată de scriitori și de redactarea vieții sale amoroase în companii ilustre, preferând relațiile anonime, fortuite. Și aici este numitorul comun al majorității personajelor lui von Trier: excesul și dizolvarea, adâncirea într-o durere fără
Melanconimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2805_a_4130]
-
a intervalului care apelează la repetiția cu caracter mitic-liturgic, aceeași poveste spusă de tatăl ei despre originea frasinului, aceleași plimbări reluate obsedant într-un parc, care configurează nu doar conturul unei insolitări, ci și un blocaj, o închidere, o formă dizolvantă de claustrare.
Melanconimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2805_a_4130]
-
doar a unei demonii, a ceea ce însuși dl Vartic numește ,o profunzime de-a dreptul demonică"? Metafizica adusă la starea de ,comedie" nu e o drastică relativizare a metafizicii? Transcendentul care se ,amuză" nu e cumva unul pus sub semnul dizolvantei îndoieli? Unul compromis? Reflectăm la Psalmii lui Arghezi de-o analoagă circumspecție joculară, probînd ceea ce s-a numit ,ateismul religios" al marelui poet. Să menționăm că însuși scrisul i se năzărea lui Caragiale ca o treabă ,necurată". întîmplarea cu masa
Caragiale între oglinzi paralele (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10863_a_12188]
-
presiunea labirinticului (politică, socială sau existențială), alții descoperă ieșiri multiple. Dumitru Radu Popa valorifică în Sfinți, vânturi și alte întâmplări parabola rătăcirii, a individului poleit în materialismul dialectic care are acces la o interioritate interzisă. O dimensiune de-a dreptul dizolvantă, pentru că Anton, la fel ca ceilalți indivizi, trăiește o sumă de implozii, sustrăgându-se, mai întâi, traumei războaielor, apoi sistemului judiciar, pentru ca în final să renunțe la identitatea socială. Numai așa se poate realiza viziunea împrumutată a omului cu adevărat
Povești despre deznădejde by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4229_a_5554]
-
posterității. Haida, de! Cît despre disperarea de a nu avea nimic de spus... Confortul, vrea să zică. M-ar prinde frică dacă aș avea ceva de spus". Oare atît de cumplită să fie îndoială de sine a autorului? Atît de dizolvanta? Decepția e prea familiară, prea lejer dată în vileag pentru a nu fi și suspectă: "Jurnal de existență nu e. Drept este. Pe cine să-l atragă? Nici jurnal de criză (le-am consumat pe toate). Atunci? De om neserios
Un postcioranian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17964_a_19289]
-
de-a face, practic, un lucru - cât o fi el de mic, el dă impresia unui atotștiutor. Una peste alta, mi se pare că acest mărunt politician a cărui vervă îi depășește cu mult capacitățile de acțiune e un element dizolvant, în orice compoziție l-ai pune. Mi-l amintesc din perioada în care era membru PAC și exersa același rol fără partitură. Ajuns, nu se știe cum, pe o poziție de oarecare vizibilitate în PNL, Crin Antonescu își imaginează că
Partituri și roluri by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10094_a_11419]
-
Marin Sorescu și Nicolae Breban în vârf, nu este opera regimului comunist, ci opera criticii estetice șaizeciste (Nicolae Manolescu, Eugen Simion etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public de elită (al cărui rol decisiv se pierde în democrația dizolvantă a grupurilor de interese estetice sau non-estetice limitate). Mai multe tipuri de public cer mai multe tipuri de literatură, după principiul consumului și al plăcerii. Un canon unanim acceptat este, de altfel, o pură iluzie. Postmodernismul trimite, de fapt, canonul
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
Lupa în vila omonimă. Puțini sunt cei care nu se împacă cu alura agrestă a locului, cum este Alice Voinescu, care scrie în jurnal că „Balcicul e distrugător. Nu sfătuiesc pe oameni cu nervi ascuțiți să vină aici. Orizontul e dizolvant. Te bîntuie prea multă moarte.“ (p. 150) Stranie tresărire din partea unui firi de elevată cizelare estetică. După moartea reginei, în 18 iulie 1938, Balcicul îi va primi inima, adăpostită într-o casetă dublă ce este depusă în biserica Stella Maris
Tenha Juvah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2671_a_3996]
-
descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină, opacitate/transparență, jos/sus, gravitație/imponderabilitate, materie/spirit. Tonurile terne, terurile, nuanțele magmatice și feminine, se întîlnesc și se interpătrund deseori cu aurul incendiar și dizolvant, cu strălucirea lui impersonală și majestuoasă. Nici atunci cînd pictorul trece către lumea obiectelor, cînd interesul său merge către structurile constituite, către arhitectura intimă a formelor sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
posibile. Așadar, schițez un grafic provizoriu: o primă serie de autori indică o asimetrie. Biografia e maculată, în schimb opera în întregime sau doar pe anumite parcele se arată imună la invazia răului. Opțiunea eronată, în favoarea diavolului, are un efect dizolvant în publicistică, în intervențiie în arena dezbaterilor, pe alocuri chiar 1n unele scrieri minore ca importanță. Această porțiune a tabloului capătă, deci, semnul minus. La antipozi, creația, netributară conceptelor sterile, se menține validă în nucleul de bază, nu e răsturnată
Pe un grafic în mișcare by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/12644_a_13969]
-
între semnul plus și semnul minus descoperim pe versantul de stânga. Am analizat efectele falsei opțiuni la Sartre și la Aragon, la primul înrolarea sub steagul extremismului proletar fiind mai accentuată decât la al doilea. Opera scapă însă de circuitul dizolvant, chiar dacă nu în întregime, uneori delimitările nu sunt lesne de operat. Pentru Bertolt Brecht, chiar în sfera ideologicului, alternează impulsurile nonconformiste, dorința rebeliunii cu lungi perioade de acceptare tacită a pozițiilor rigide fixate la Moscova. Piesele sale celebre continuă să
Pe un grafic în mișcare by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/12644_a_13969]
-
îndura mult timp fără pedeapsă o așa apoteoză a unui strugglerforlifer îndrăzneț. Și corectivul va fi în faptul că însuși partidul care a avut temeritatea de a se pune sub cîrma unui asemenea temperament se va ruina de puterea lui dizolvantă... Însă între paginile negre ale istoriei neamului va rămînea neștearsă această epocă, să sperăm, scurtă. Caracteristici literare V Tartarin din Delea Vechie Les orateurs de profession ont au fond de leur mémoire plusieurs phrases toutes faites, utiles ou plutôt inutiles
Redutabilul pamfletar C. Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8100_a_9425]
-
Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină, opacitate/transparență, jos/sus, gravitație/imponderabilitate, materie/spirit. Tonurile terne, culorile de pămînt, nuanțele magmatice și feminine se întîlnesc și se interpătrund deseori cu aurul incendiar și dizolvant, cu strălucirea lui impersonală și maiestuoasă. Nici atunci cînd pictorul trece către lumea obiectelor, cînd interesul său merge către structurile constituite, către arhitectura intimă a formelor sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
iranian se relansează la Cannes cu producția franceză Le Passé al lui Asghar Farhadi, o parte dintre filmele sale putând fi vizionate și la TIFF, o dramă centrată în jurul unei povești de dragoste unde eșecul se adânceș te în intensități dizolvante. François Ozon cu Jeune et jolie nu îmi stârnește entuziasmul, siropoasele 8 femmes și Potiche se află la polul opus față de ceea ce eu aștept de la un film, chiar dacă cu o leșinată notă ironică încearcă puțin amuzament. Pentru cei care au
Cannes 2013 – marile speranțe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3607_a_4932]
-
descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină, opacitate/transparență, jos/sus, gravitație/imponderabilitate, materie/spirit. Tonurile terne, terurile, nuanțele magmatice și feminine, se întîlnesc și se interpătrund deseori cu aurul incendiar și dizolvant, cu strălucirea lui impersonală și majestuoasă. Nici atunci cînd pictorul trece către lumea obiectelor, cînd interesul său merge către structurile constituite, către arhitectura intimă a formelor sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
e mare întindere și cu mii de figuranți, zbucnind prin fum și printre grămezi de moloz, țineau de realitate, monstrul care pusese totul la cale nu se prăbușea, urlând de pe schele și nici nu aluneca în recipientul bolborositor cu substanțe dizolvante, ci, în fatala dimineață de 11 septembrie 2001, aștepta liniștit, la adăpost de orice pericol, raportul ce nu întârzia să-i sosească. Cei ce aleseseră să se jertfească, ducând cu ei în neant mii de victime, luaseră măsurile ca nici un
O sfidare fără precedent by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15852_a_17177]
-
spălat, prin cale de consecință va avea mai mult timp la dispoziție și îl va folosi în scopul reflecției intelectuale, de unde până la adulter nu este decât un pas. Gata, odată cu apa de la robinet, spectrul modernității se ivește ca un agent dizolvant al unei tradiții milenare a lui dolce farniente pentru bărbați și al împilării acestui factotum care este femeia. Nu este cam simplist predată această lecție de morală, chiar dacă e transcrisă în registrul comic, pentru că nu comicul prevalează în film, ci
Revoluția arabă în fustă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4612_a_5937]
-
context cultural-politic - deceniul 1930- 1940 - dominat de teorii ultranaționaliste și etniciste, în care latinitatea spiritului românesc era atacată și contestată din cele mai diverse perspective. Cea mai perfidă era cea a lui Nae Ionescu, care, printr-o suită de sofisme dizolvante, nega complet (în articolul „Sistemul de alianțe. România, țară a Răsăritului. Premisele politicii noastre externe”, publicat în „Cuvântul” din 9 martie 1930) latinitatea spiritului românesc, din care reținea ca valabilă doar componenta lui cea mai discutabilă, și anume bizantinismul. Ortodoxismul
Revolta fondului nostru latin by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4292_a_5617]
-
apoi încă unul. Apoi o invitație la prînz în ultimul moment. Nu pot să refuz... Toate aceste atentate sînt comise prin telefon, acest instrument diabolic, de care nu izbutesc să mă lepăd." Se simțea, din cauza nelucrării, în jenă continuă și dizolvantă: "Sila, mărturisea amar, ce mă îneacă de fiecare dată cînd sînt întrebat dacă scriu și despre ce etc. Dacă ceilalți ar ști! Rușine, remușcări, exasperare - ce nu intră în drama scriitorului care nu scrie?" Și, tot așa, altădată: "Jena pe
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17162_a_18487]
-
tăiat. La fel, rezerva față de accentele categorice, care trădează asumarea unor certitudini tari, menite a fi propovăduite cu nerv prozelitic, i-a dat lui Andrei Pleșu obișnuința afirmațiilor relative, și din acest motiv inteligența lui sclipitoare are un straniu efect dizolvant: pruncii nu sînt chiar inocenți, nerușinarea (anaideia) e uneori bună, iar săracii cu duhul nu sînt defel proști. În fond, ne mișcăm în tărîmul speranțelor, nu al certitudinilor, și de aceea orice perspectivă e posibilă. Și atunci cine va gusta
Receptivitatea pericopelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4095_a_5420]
-
scrie așa cum scrie (într-o română de o lejeritate când amuzantă, când înduioșătoare) e echivalent, schimbând tot ce e de schimbat, cu a-i imputa lui Urmuz că nu-i un al doilea Rebreanu. Caracteristică, la Ionuț Chiva, e ironia dizolvantă. E un cinic absolut, imun la iluzii de vreun fel. Ce mă miră e tonul alarmat cu care contestatarii remarcă aceste însușiri. Ca și cum nu s-ar mai fi întâlnit cu genul acesta de atitudine. Criticismul lui Chiva nu e o
Nord și Sud by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2711_a_4036]
-
în cauză, insuficient prizate înainte de ’89, iar azi împinse oarecum pripit într-o zonă a „clasicizării”. În ce măsură, ne putem întreba, autorul Ingeniosului bine temperat ar putea face figură de „clasic”? Într-un sens paradoxal desigur, date fiind pornirile sale subversive, dizolvante. Poate că embrionul acestei viziuni se află în Urmuz. Deoarece M. H. Simionescu e un „postmodernist” adică un soi de „avangardist” (Matei Călinescu afirma că postmodernismul „poate părea uneori fratele geamăn al avangardei”), care n-a evitat a-și exprima
Cu toate cărțile pe masă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5305_a_6630]
-
un umor caracteristic românesc șanț destul de puternice și se leaga tocmai de prestigiul categoriei: pe care autoidentificarea etnică se bazează, ăntărindu-l, la rândul ei - cel puțin an măsură an care umorul nu e totuși considerat că prea periculos: (auto)distructiv, dizolvant. ăntr-o recentă sinteză - Claudiu Ț. Ariesan, Hermeneutica umorului simpatetic. Repere pentru o comicologie românească, Timișoara, Amarcord, 1999 - care trece an revista multe opinii interne despre "umorul național" (P. Locusteanu, D. Drăghicesu, Stăniloae, M. Ralea ș.a.), autorul ănsusi tinde să primească
Umorul national by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17428_a_18753]
-
bonomă și atunci cînd vrea să pară implacabilă, nu are nimic comun cu demonia plebeiană a lui Caragiale, care-l atrage, îl incită, dar căreia nu i-ar putea fi cu adevărat părtaș. De unde o impresionantă turnură a interpretării. "Inteligenței dizolvante", "nihilismului" caragialesc, trecute rapid în revistă, li se preferă un aspect inopinat, cel al seninătății, al chietudinii: "pe mine unul rîsul lui Caragiale m-a reconfortat întotdeauna, liniștindu-mă, împăcîndu-mă dacă nu cu lumea, în tot cazul cu Creațiunea. Vreau
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7015_a_8340]