820 matches
-
în fața sultanului. Scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu îl considera un „renegat (...): un june moale, desfrânat, nestatornic, mâncăcios, bețiv... dar cu atât și mai puternic la curtea unui sultan ca Selim II”, „un apostat; (...) un om îndobitocit prin excesul banchetelor și un dobitoc amețit prin furia opiului: (...) un monstru pentru a face un asemenea pas contra onorii și contra jurământului”. În 1574, el a condus cu succes o flotă otomană formată din 250-300 de nave de război și aproximativ 75.000 de oameni
Iusuf Sinan Pașa Cigalazade () [Corola-website/Science/334086_a_335415]
-
1998.) Ecleziastul capitolul 3 spune: (verset 18) Și am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-și dea seama că nu sunt decât dobitoace". (19.) Căci soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune! (20.) Amândoi merg în același loc: amândoi au ieșit din pulbere
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
să-și dea seama că nu sunt decât dobitoace". (19.) Căci soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune! (20.) Amândoi merg în același loc: amândoi au ieșit din pulbere și amândoi în pulbere se întorc. (21.) Cine știe dacă duhul omului se urcă în sus și duhul dobitocului se coboară în jos către pământ
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune! (20.) Amândoi merg în același loc: amândoi au ieșit din pulbere și amândoi în pulbere se întorc. (21.) Cine știe dacă duhul omului se urcă în sus și duhul dobitocului se coboară în jos către pământ? Explicația pentru diversitatea de opinii ale Bibliei în raport cu chestiunea sufletului este că aceasta a fost scrisă într-o perioadă cosmopolită, de împrumuturi de idei între comunități și culturi, fapt care a dus la producerea
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
reduce greutatea . Eu nu sunt inventator, Dumnezeu e inventator, noi făcând parte din Imitatio Criști". ” Cine vrea găsește soluții, cine nu, găsește scuze.” ”De meserie eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunța niciodată” Un inginer e un dobitoc, e un meșter. Dacă nu ai o cultură generală cât de cât, nu poți interconecta fenomenele“
Justin Capră () [Corola-website/Science/305011_a_306340]
-
lagăr și care erau În funcție, ca să zic așa, erau foarte furioși - ne băteau, strigau la noi: „V-ați lăsat mânați ca niște vite la abator” - „Ce abator?” - „E fumul acela mare, negru, gros. Acolo o să ajungeți dacă ați fost dobitoci și nu v-ați răsculat”. Noi eram de bună credință: habar n-aveam ce ne așteaptă, o turmă neputincioasă, fără nici un fel de posibilități de a riposta acelor vremuri foarte dure și foarte milităroase. Și ca să vedeți viclenia acelora care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Între timp însă aflasem, nu fără să mă turbur, că marele Karma, spiritul universului, nu lasă lucrurile astfel și că îl silește pe ticălos să se reîncarneze. Dacă a fost un ticălos mare, spiritul lui reînvie de pildă într-un dobitoc, un măgar sau într-un bou și tot astfel prin treceri succesive se purifică, până ce esența sa se poate contopi cu Marele Spirit care a stat la originea vieții. Îi spusei tatei toată chestia asta simulând îngîndurarea. "Și de unde știi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
lipește deasupra carabinei, și apoi începe a se vîrî tîrîndu-se pe pîntice și cu arma înainte. îndată ce ursul vede lumina, începe a morăi și a se trage îndărăpt; omul îl urmează pîn' în fund și pînă să apropie lîngă el. Dobitocul înspăimîntat să ridică după obicei în două picioare; atuncea viteazul muntean, răzămînd arma în peptul lui, o sloboade, lumînarea se stinge și ursul, rănit de moarte, năvălește afară, trecînd peste omul ce se lățește la pămînt. Vînătorul iasă după el
Epistolă către Odobescu (V) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8015_a_9340]
-
Ei, lăsați... - Dați-mi numele polițistului care s-a luat de dumneavoastră, îl dau afară luni la prima oră... - Nu-i nevoie, lăsați, vă rog eu... - Ce suflet mare aveți... Dar nu-i nevoie să fiți mărinimos cu un asemenea dobitoc... - Ei, domnule general, nu vă ambalați... La urma urmei, nu mi s-a întâmplat nimic. - Cum ziceți, dar este foarte frumos din partea dumneavoastră să-i luați apărarea... - Păi, are și el familie, copii... Generalului aproape că-i dădeau lacrimile. - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Înțeleagă, după mica lor bătălie simbolică pe marginea sensului familiei, că credința acestei comunități În puterea Artei era puternică și adevărată? Trebuie să te porți respectuos În fața unor atari nestrămutate credințe. Mai ales dacă vrei să ai parte de sex. Dobitoc! — Credeam că e doar așa, hai să ne mascăm și să dăm o petrecere, spune jalnic. Știi, un soi de spectacol, vorbește mai departe, săpîndu-și Încă un pic groapa. Ca un happening, poate... Maggie se pricepe la happeninguri și este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că sunt niște jigodii? Vreau să spun, uită-te la Buzz. La început îmi trimitea atâtea flori că aș fi putut să-mi deschid o florărie! De unde era să știu c-avea să se dovedească a fi cel mai mare dobitoc al tuturor timpurilor? —Dar... —O să-mi iau un câine în schimb. Am văzut unii foarte, foarte drăgălași, numiți Labradeli, corcitură între labrador și pudel. Anna, sunt adorabili. Sunt mici, ca pudelii, dar lățoși și au mutre de labradori. Sunt câinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
slujbă. O pauză în care Leisl a ascultat vocea din mintea ei. —Sau să te măriți cu un tip bogat. Asta e revoltător! a adăugat Leisl. Tenul bronzat al lui Mackenzie se înroșise. —Spune-i din partea mea că e un dobitoc bețivan care habar n-are de nimic. Cheam-o pe mătușa Morag! Ea o să știe. Leisl a rămas cu ochii închiși. — Cheam-o pe mătușa Morag! a somat-o Mackenzie, de parcă Leisl era secretara ei personală. Mi-a fost tare milă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nedescris. Toți cei care își păstraseră speranța de-a lungul tuturor deceniilor aride își primeau în sfârșit recompensa. Am văzut bărbați în toată firea plângând și am făcut-o împreună cu ei. Dar, am hotărât, asta era ultima dată când plângeam. Dobitoc fără minte, i-am zis. Dacă n-ai fi murit, ai fi văzut asta. Și, am hotărât, era ultima dată când îi vorbeam lui Aidan. Capitolul 5tc "Capitolul 5" În ziua când am primit scrisoarea de la Janie, venise un mail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
O altă repriză de lovit butoanele, posibil mai puțin agresivă de data asta, și a zis, de parcă era unul din frații Marconi care dădeau primul telefon: —Sună! Sună! Apoi s-a pleoștit tot, cu speranțele spulberate. —Mesageria. Lasă un mesaj, dobitocule. Pentru asta există. —Nu. A închis telefonul. Probabil că n-ar vrea să vorbească cu mine, oricum. Mi-a aruncat o privire sfioasă, dar eu am încercat să-mi păstrez chipul lipsit de expresie. Nu știam dacă ea ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
alte femei - ale Celiei, după câte îmi amintesc - a fost puțin deconcertant. Eu și Jacqui gâfâiam din plin, apoi ne-am uitat una la alta și am scos limba și am gâfâit puțin mai tare. —Știi ce? a șoptit ea. Dobitocul ăla nu știe ce pierde. Capitolul 12tc " Capitolul 12" De îndată ce a venit luna februarie, am început să mă gândesc la comemorarea morții lui Aidan. Mi se întorcea stomacul și aveam adevărate atacuri de panică, mă așteptam sincer să se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Împinge, a îndemnat-o moașa. Jacqui sufla ca un cimpoi, când perdelele s-au dat spectaculos la o parte și ghiciți cine stătea acolo? Nimeni altcineva decât Joey Ciufutul. Ce caută el aici? a strigat Jacqui. —Te iubesc. — Trage perdelele, dobitocule! Da, scuze. A tras perdelele după el. —Te iubesc, Jacqui. Îmi pare rău, mai rău decât mi-a părut pentru orice altceva. —Nu-mi pasă! Dispari. Sunt în agonie și e numai din cauza ta, lua-te-ar dracu’! —Jacqui, împinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe Marlena la fel ca Walter, zăcând fără cunoștință Într-un templu În ruină, apoi o văzu Într-o stațiune mult mai elegantă râzând cu capul dat pe spate În timp ce pronunța, În fața unei hoarde de bărbați atrăgători: „Harry e un dobitoc. Foarte bine i-am făcut că l-am lăsat de izbeliște În locul acela Îngrozitor“. Harry se Învârtea pe loc Încercând să-și folosească logica și bunul-simț. A doua zi după dispariția prietenilor săi, pe 27 decembrie, reușise să convingă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
părerile În mod liber ca și orice alt cetățean birmanez, adică deloc. —Cuvintele tale vor ajunge la urechile a milioane și milioane de oameni, Îi zise Garrett, și exact genul ăsta de presiune Îți și dorești, să fii sigur că dobitocii ăia știu că Întreaga lume e cu ochii pe ei și să le bagi sula-n coastă celor de la ambasada SUA ca să se agite să-ți găsească prietenii. Înțeleg ce vrei să spui, răspunse Harry. Dar totuși... ei bine, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Heidi, Încercând să pară relaxată. —Sunt multe plante care nu necesită fotosinteză, replică Moff. Ciupercile, În primul rând, trufele. Zona trebuie să fie umbrită. De aceea se găsesc sub coroanele copacilor. Păcat că pădurile tropicale de peste tot sunt defrișate de dobitoci nesătui. Habar n-au câte specii de vietăți incredibile sunt distruse pentru totdeauna. Distrug și pădurile tropicale de aici, din Birmania? Cât pot de repede. Unii pentru lemn, alții pentru a cultiva maci pentru heroină, mulți alții pentru a trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
alta, bucuriile. Când Maria mă invitase în cofetăria belgiană din spatele Universității numai ca să privim cum vânzătoarea îmbracă o mănușă de catifea roz și de-abia atinge pralinele și fondantele aliniate pe platourile aurite, o invidiasem. Îi zâmbisem rezonabil, ca ultimul dobitoc, dar mă simțeam mort pe dinăuntru. În ochi îi sclipea ceva, poate iubire, poate magia momentului, poate dorința de-a săruta catifeaua pătată de pudra trufelor, cu religiozitatea unui credincios apăsându-și buzele de mâna papei. Mie mi-era pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
razna, anunțând ba că zboară prea repede, ba că li s-au oprit motoarele, ba că dau cu fundul de pământ; nu pe rând, ci toate în același timp. O bucățică de scotch făcuse diferența între moarte și viață: un dobitoc neatent o pusese pe senzorii de fuselaj, când spăla aripa pe-aeroport, apoi o uitase acolo. Încă o dată, puteam să răsuflu ușurat. Eu rămăsesem la adăpost, departe de micul mecanism al nenorocirii. Sau cel puțin așa credeam. M-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
faci o fotografie, poate chiar să le iei și tu acasă. Ieșiseră din interbelică, trecuseră prin război și recesiune, rămăseseră nemișcate după cincizeci de ani de comunism. Acum lipseau din doi în doi metri, parcă strada fusese decupată de-un dobitoc. Aveai impresia că te plimbi pe-o cartelă Jaquard; dacă le cercetai de-aproape, găurile erau deja înfundate cu crengi, noroi și frunze. Mai dispăruseră și casele vechi, cu marchiză de sticlă și îngerași grăsulii deasupra ferestrelor. Orașul le îngrămădise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ocular, bulele scăpate în topitorie indicau defectul viu de fabricație. Rebutul. „Unde vă vedeți peste 10 ani?“ - sunau întrebările la interviurile de firmă. Aceleași, oriunde te-ai fi dus: la Zara sau la Fabrica de conserve de pește. Cineva, un dobitoc patentat, gândea în perspectivă, croia planuri pentru viitor, alcătuind tabelul cu punctajul vieții noastre. Nu ne vedeam nicăieri, dacă am fi fost siguri unde, ne-am fi dus direct acolo, n-am mai fi venit la interviu. Meseria mea dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lucrurile se desfășuraseră altfel: în ’86, dădeam târcoale la mare, prin discoteci și „rockoteci“; în ’93, mă așteptau patru puștoaice, în patru orașe diferite (pe vremea aia, încă mergea fără mașină); în ’98, învățam implicațiile practice ale cuvintelor „avort“, „despărțire“, „dobitocule“ (nici astăzi nu știu care doare mai rău). Suprapunerea nu era perfectă. Maria venea cu trecutul ei, eu cu-al meu, despărțiți de câteva neînțelegeri fine, dar esențiale: nu agream sandalele, nu-mi plăcea hip-hop-ul și nu suportam să-mi găsesc perna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
viață, e literatură, pură invenție, ficțiune!“, am protestat. „Se-nvață chestiile astea-n anul întâi la Filologie. Distincția autor-narator-personaj, nici corijenții nu mai fac asemenea confuzii! Noi trăim bine-mersi, suntem vii, în carne și oase, indiferent câte povești ar scorni dobitocul ăsta care-și bate joc de noi!“ „Indiferent?“, a rânjit Mihnea. „Ca-n romanul ăsta, Alexandru?“ Mi-l arăta cu degetul: energic, lung și capitalist, ca Victor Newman în Tânăr și neliniștit. Avea dreptate. Eram prins la mijloc, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]