308 matches
-
JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Proza > ZBORUL SPRE STELE - ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 Autor: Stan Virgil Publicat în: Ediția nr. 2330 din 18 mai 2017 Toate Articolele Autorului CAP. IV Afară soarele dogorea puternic. Trecuse doar o săptămână din luna august și vremea era mai caldă decât în luna lui Cuptor, cum îi mai spuneau bătrânii lui iulie. Săgețile ascuțite ale soarelui se strecurau printre umbrelele cu acoperiș din stuf, montate pe plajă
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2330 din 18 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376626_a_377955]
-
despacheteze și să-și aranjeze lucrurile în dulap, ci s-au echipat pentru plajă, au coborât și au plecat direct spre mare ca să ia primul contact cu atmosfera de pe litoral. Nimerise cum era mai rău, la amiaza zilei, când soarele dogorea cel mai tare. Drumul de la Focșani la Neptun a fost anevoios din cauza aglomerației de pe șosele. Au făcut cu două ore mai mult decât și-au planificat. Pășind pe nisipul fierbinte erau imediat învăluite de aerul dogoritor care a pus stăpânire
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2330 din 18 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376626_a_377955]
-
îngrozit, am scăpat mingea din mână înainte de a o degaja și-am început să strig cutremurat, bâlbîâit și sacadat: „Foooc... foooc... la biserică, arde clopotnița !, abia îngăimând, arătând cu mâinile într-acolo și precipitânu-mă să mă îndepărtez din fața iadului, care dogorea de la peste o sută și mai bine de metri de locul unde ne aflam și pe care aproape zilnic îl „admiram” la apusul soarelui pe peretele de la intrarea în pronaosul mânăstirii de la cimitirul din Suseni al localității.. Părea a fi
CARTEA DINTRE LESPEZI! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 225 din 13 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/373116_a_374445]
-
pisicii noaptea” (Primăvara), ș.a. Ori, „În prag de răsărit” - care nu e altceva decât: „Ritualul ochiului / De-a învăța / Să se deschidă”. (Răsăritul). Amintirile sunt resturi din carnea zilei de Azi: „Amintirile trosnesc în inima mea / Jucăușe ca un joc dogorind din ieri” (Șapte zile până la Crăciun). Poetul precizează, ca să nu se iște confuzii: „Nu poate fi vorba de azi...,niciodată amintirile / Nu sunt de azi” (Șapte zile până la Crăciun). Multe poeme au în centru, precum un medalion, figura luminoasă a
LUMEA VĂZUTĂ PRIN CEL DE-AL TREILEA OCHI. RECENZIE LA CARTEA LUI TEO CABEL TABLOURI FĂRĂ SEMNĂTURĂ (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 850 din 29 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/374684_a_376013]
-
fost frumos la început, un vis euforic, însă a trecut foarte repede. Doar prezentul și viitorul contează în această lume sălbatică și rea. Trecutul este palid și șters, ca un fum iluzoriu și urât mirositor de la o țigară ieftină. Soarele dogorea puternic, iar briza mării îmi răscolea părul la fel de duios ca o mână gingașă de femeie. Ea își întinsese cearșaful la câțiva pași de mine zâmbindu-mi vinovat, parcă cerându-și astfel iertare pentru că-mi violase intimitatea prin prezența ei unduitoare
MIRACOLUL IUBIRII (SAU EXTAZUL ŞI AGONIA AMORURILOR TRECUTE PRIN TIPARNIŢE DE SENTIMENTE VOPSITE ÎN ALB ŞI NEGRU) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379232_a_380561]
-
La ce focu te măriți?/ Că mila de la părinți/ Anevoie ai s-o uiți./ Că mila de la străini,/ Ca gardu’ de mărăcini/ Și mila de la bărbat/ Ca frunza de plop uscat./ Când gândești că te umbrește,/ Tot mai rău te dogorește./ Când gândești că trăiești bine,/ Atunci e vai de tine./... / Bate vântu’ de prin munți/ Adă-mi dor de la părinți./ Bate vântu’ de prin flori/ Adă-mi dor de la surori./ Bate vântu’ de prin brazi/ Și-mi adă dor de la
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
text cu titlul “Grădina bunicii” TESTUL NR. 3 1. Citește urmatorul text: “Într-o după-amiază, Niculae ieși în grădină. Se întinse la umbră sub un dud stufos și începu să citească o carte. Căldura soarelui era plăcută, deși nu mai dogorea ca acum câteva saptămâni. Era liniște. Grădina părea încremenită. Nu se simțea nicio adiere de vânt. Deodată, Niculae își ridică fruntea. Auzise ceva. De undeva, din coroana stufoasă a dudului, se desprinsese o frunză galbenă. Cădea legănându se spre pământ
CAIETUL MAGIC Clasa a III-a by Elena Boureanu () [Corola-publishinghouse/Science/483_a_882]
-
continentele. Nu am aflat oare recent știrea despre editarea În limba chineză a nuvelei Nopțile din Iunie? (Ă). Pe drumul marilor tradiții umaniste ale lui Gorki, literatura noastră nouă este În necontenit urcuș. Ea suie mereu, pentru că, pe drumul ei „dogorește aprins” lumina celui mai Înalt ideal de perfecționare a existenței umane - idealul comunismului. La flacăra acestui ideal, În noaptea marii răfuieli cu exploatatorii moșieri și chiaburi visează, mângâindu-și pruncul, Mitrea Cocor. Visează și vede clar În viitor ogoarele, fărâmițate
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de a acuza prin interpuși! urlă principele. Bate din picior. — De ce n-a venit el personal? Își răspunde singur: — Pentru că a găsit un bou iresponsabil ca tine care să se lase târât într-o asemenea aventură periculoasă. Urechile lui Fulcinius dogoresc, deși le simte reci ca două slo iuri de gheață. Sub mina încruntată, bătrânul împărat reușește cu multă gre u tate să-și ascundă încântarea. Speră din tot sufletul ca vor bele sale să ajungă la Livia. Inima îi tresaltă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
șoapte ajung până la ea. — Când a început? — Du-te, du-te, i se răspunde. Mai are încă destul. — Am fost invitat în repetate rânduri și cu atâta insistență, că n-am avut încotro... Vipsania simte cum obrajii încep să-i dogorească. Îl recunoaște pe impertinent după voce. Sallustius Crispus, nepotul de soră al lui Sallustius. A moștenit numele, averea și înclinația spre lux ale marelui istoric și moralist sabin. Iar acum are nerușinarea să se plângă că și-a pierdut ziua
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e nici pe departe un prinț lipsit de elocvență și care, în plus, își dedică timpul studiilor literare. Între timp, Claudius Nero își rotește ochii prin toată sala și întreabă cu un aer nevinovat: — U...unde e Gallus? Cu obrajii dogorind, Vipsania răspunde: — A fost reținut de un client... Ezită. Nu poate spune cine. Ceva legat de un proces, murmură evaziv. — Scribonius Libo, nu? se înveselește Claudius. Femeia simte cum sângele îi fuge în picioare. E un secret. Cum de-l
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pământ! Surplusul de energie îl face să se uite din nou la Rufus, care îl întâmpină cu o privire ironică. — Nu-i așa că mai ai ceva de învățat din tehnicile de luptă romane? Germanul coboară iute de pe buștean cu obrajii dogorind. — Și Germanicus ne-a pus să ne așezăm la fel lângă partea cea mai joasă a zidurilor. Își trece dosul palmei peste fruntea nădușită: — Nu știam că-i zice tot țestoasa, dar era cât se poate de ase mănătoare cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
căpitanul, secundul și Velasco se urcară într-o barcă și se îndreptară spre țărm pentru a dobândi permisiunea de debarcare. Până la întoarcerea lor, oamenii de la bord rămaseră duși pe gânduri uitându-se la priveliștea învăluită într-o arșiță chinuitoare. Soarele dogorea cu putere peste golf și peste plajă. Liniștea aceea adâncă îi îngrijora grozav pe japonezi. Ceva le spunea că nu erau bineveniți în acele locuri. Cei trei rămaseră pe plajă un răstimp îndelungat. Alți doi marinari se urcară într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
repede în casă. Japonezii rămaseră uimiți de cele câteva animale negre cu păr lung pe care le mâna băiatul. Asemenea animale le erau necunoscute, după cum necunoscuți le erau și cactușii. Munții de granit păreau să nu se mai sfârșească. Soarele dogorea întruna. Legănat de cal, samuraiul își aduse aminte de valea sa. Și pământutile lui erau sărace, însă, sărăcia de aici era cu totul altfel. În vale era verdeață, erau ogoare și curgeau pâraie. Însă aici nu era pic de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
japonezii ajunseră într-un oraș. Zidurile sale se înălțau în depărtare. Când se apropiară, aerul se mai răcori, adiind a mireasmă de copaci, a parfum de flori și a miros de viață. După ce umblaseră atâta amar de vreme prin deșerturile dogorite de soare, japonezii sorbiră adânc aerul acela, întocmai ca și cum ar fi băut apă. Acesta este orașul Puebla. Cum dădură cu ochii de japonezi, străjerii care păzeau poarta cetății dispărură de grabă. Velasco opri convoiul ridicându-și mâinile și coborî de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
într-adevăr, numai cu ajutorul lor, am scăpat dintr-un atac primejdios al tribului Huaxteca. A doua zi urma să ajungem la Veracruz. Făcusem un ocol destul de mare ca să nu trecem prin moșiile care erau țintele atacurilor. Ca de obicei, soarele dogorea cu putere și eram sleiți de oboseală cu toții, și oameni, și cai. Mergeam în șir indian printre piscurile parcă presărate cu sare. Aveam simțurile tulburate și ni se întâmpla uneori să luăm desișurile de cactuși drept cete de oameni. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întorcea din când în când îngrijorat înspre tovarășul său mai tânăr și aștepta răbdător până când ceilalți îi ajungeau din urmă. Cât au mers prin Nueva España, pașii lor au fost plini de speranță și putere, cu tot soarele nemilos care dogorea, dar acum, după ce li se spulberaseră toate speranțele, japonezii mergeau abia trăgându-și picioarele. Nici unul dintre ei nu credea că lucrurile se mai puteau schimba în bine o dată ajunși în capitala numită Roma. Fie că se duceau la Roma, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zăpușeală trebuie să fie afară, pe uliță!” „Da, e foarte cald, le răspunde Sorina. Acum, la amiză, chiar că e ca într-un cuptor. Parcă ar fi iulie, nu început de primăvară”. Iar tu ai rămas aici, unde soarele nu dogorește cu atâta putere. E drept, câte o rază poznașă se mai furișează printre crengile și frunzele noastre. Uite, chiar acum, una îți mângâie fața, și ochii, și nasul...” șușotesc mai departe prietenii mândri și înverziți ai fetei. Apoi crengile lor
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
de neglijența noastră. Suntem în tricou de plajă toată ziua și în picioare purtăm papuci, cărora repede le-au dispărut culoarea și șireturile. Așa îl știu pe Hacik, cu pantaloni de baie cu sandale, cu restul corpului gol, corp negru, dogorit de soare și plin de păr. În cap poartă o pălărie specială de paie, mare cât o umbrelă, prinsă pe sub bărbie cu un elastic. Stranie apariție și Hacik, așa de străin și totuși atât de apropiat de peisagiul acesta, că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
s-a gândit de la început că trebuie să încerce. (Analizînd fraza aceasta, îi descopăr mai multe motive: despărțeam pe pluralul ,noi", care mă duruse ascuțit, în timp ce toată conversația mă doare numai molcom, cum, jucîndu-te cu un foc care numai te dogorește, ți-ar sări pe piele o scânteie chiar; în același timp, cred că așa este obiceiul lui; avea insă și scuza căci abia o cunoștea pe Ioana și proceda cu ea cum procedează oricine cu o fată ce nu i
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
om. 8. Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, și bărbații lui Iuda treizeci de mii. 9. Ei au zis solilor care veniseră: "Așa să vorbiți locuitorilor Iabesului din Galaad: Mîine, cînd va dogori soarele, veți avea ajutor." Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie, 10. și au zis Amoniților: "Mîine ne vom supune vouă, și ne veți face ce vă va plăcea." 11. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
pe care le căra pe plajă, Împreună cu umbreluțele, rogojinile, rachetele de tenis și saltelele pneumatice ce se umflau luând forma unui crocodil. Putea să reziste În soare de dimineață până seară fără să i se facă rău. La amiază, nisipul dogorea atât de tare, Încât nu puteai să calci pe el. Tălpile bătrânei se pare că erau imune la senzația de cald sau frig. În timp ce Mașa făcuse arsuri pe burtă și pe omoplați, pielea nonagenarei rămăsese, ca și mai Înainte, la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
drumul acesta dus-Întors de zece-douăzeci de ori, până când babulea, sătulă de fâțâiala ei, Îi punea În brațe hainele și o expedia acasă, nu Înainte Însă de a-i trage un ultim frecuș cu măturicea Încinsă și a vărsa peste capul dogorind de căldură o găletușă de apă rece, amestecată cu bulgări de zăpadă. În baie rămâneau femeile, Fevronia, vecinele și babulea Tatiana, care, la cei optzeci și doi de ani ai săi, nu se sfia să iasă din baie acoperită doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
miros de unghii-cenușă și colții înfloriți din hălcile de soare vârcolacii aruncă limbi de jeratic în goliciunea seninului din gropi săpate-n văzduh cu fața pârjolită ulcioarele neîncepute își cască gurile prin care își plâng secunda rădăcinile însetate pe obrajii dogoriți de muncă lacrimi fierbinți lunecă în țărâna care sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi doar căderea în genunchi... Crengile curiozității mi-am ascuns mugurii în buzunarul sufletului ca să-i feresc de nostalgii
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
încet punându-mi mânile pe umere: —Stăi, nu te duce mai departe; întoarce-te... Și eu numai ca să-ți spun m-am repezit... Stam mut în încremenire. Ea mă privea prin întuneric, cu ochii lucind; parcă zâmbea, răsuflarea fierbinte îmi dogorea fața. — Ce s-a întâmplat, Chivo? Nu știu... Ieri taica a tăcut toată ziua și m-a cercetat cu ochii... Apoi, când puneam sara de mâncare, a zis deodată: — De ce ai slăbit tu așa? de ce ești trasă la față? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]