524 matches
-
ai tăi și tu nu încerci să-i mediezi, doar că ești acolo și ești prins în chestiile lor. Era foarte tare sentimentul ăla. Îți mai aduci aminte ce spectacol era? Era O scrisoare pierdută, și era acolo un nene dolofan care se certa cu toată lumea. Nu-mi mai aduc aminte exact ce făcea, dar știu că era foarte multă acțiune, și era foarte captivant. Eram acolo, cu personajele. Și-așa mi-am imaginat eu c-o să fie teatrul mereu, doar
Teatrul să fie cu totul al oamenilor () [Corola-website/Science/295810_a_297139]
-
Și acum mă trec fiori) douăzeci de ani de la absolvență, ne-am dus amuzați, să-i Cum vedeam trecând vreo fată, plătim lui Coana Mița prăjiturile furate? După ea prin vânt și ploi. Târ-târ-târ.. Coana Mița, la fel de dolofană-ba chiar mai dolofană, că Iar acum la bătrânețe mai trecuseră niște ani dar la fel de jovială și cu același Ia mă țiu că sunt bărbat. zâmbet bonom pe față ne-a primit plină de bucurie și ne-a Viață viață, ață, ață spus: Iute
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Virgil Sacerdoţeanu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_80]
-
ale acestui pământ și pe care credea că nu le va mai întâlni nicăieri. Prințul iubea la fel de mult și toamnele Corcovei, trăia clipe de rară fericire când vedea întinsele podgorii copleșite de rod și când atingea, ca o mângâiere, strugurii dolofani și brumării care decantaseră miraculos comoara de aur a soarelui verii." Desele popasuri la Corcova ale familiei Bibescu au prilejuit vizite celebre ale lui Ion Minulescu, Ion Pillat și alte personalități ale culturii române sau politicii vremii. La îndemnul prințului
Podgoria Corcova () [Corola-website/Science/319496_a_320825]
-
ambii copii au murit de o boală în 1920, dar nu înainte ca Alexei să se căsătorească și să aibă un fiu. Mică Anastasia a fost un copil energic descrisă ca fiind mică de înălțime, cu tendințe de a deveni dolofana, cu ochi albaștri și păr blond roșcat. Anastasia a fost educată de un preceptor elvețian, Pierre Gilliard, ca și surorile sale mai mari Marile Ducese Olga, Tatiana și Maria, și că fratele ei, țareviciul Alexei. Foarte inteligentă dar puțin interesată
Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei () [Corola-website/Science/298806_a_300135]
-
de muncă stabil lucrând ca bucătăreasă la un hotel pentru tineri din capitala Austriei. Viața copiilor a fost una grea, dar datorită acestui nou serviciu al doamnei Raubal nu au suferit niciodată de foame, Geli devenind chiar o fată destul de dolofană. În ciuda tuturor dificultăților, tânăra urmează o școală, dovedind o personalitate puternică care își urma propriile convingeri indiferent de opiniile colegilor de clasă sau ale profesorilor. Pe 17 iunie 1924 Angela împreună cu Leo și Geli îl vizitează în închisoare pe Hitler
Geli Raubal () [Corola-website/Science/318607_a_319936]
-
Majoritatea cuvintelor onomatopeice sunt verbe derivate de la onomatopee: Sunt și substantive onomatopeice formate prin derivare regresivă de la verbe onomatopeice, de exemplu "murmure" (< "murmurer"). Asemenea cuvinte sunt, de exemplu, "brimbaler" „a (se) bălăbăni, a (se) bălăngăni” a "cahin-caha" „târâș-grăpiș” și "dodu" „dolofan”. Tot creații expresive sunt cuvintele din limbajul copiilor mici și din cel folosit de adulți cu acești copii: "caca", "dodo" „nani”, "lolo" „lăptic”. Unele asemenea cuvinte au trecut în registrul de limbă curent: "bébé", "maman" „mămică”, "papa" „tătic”. Un loc
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
secret copiilor, având ca ajutor un pitic numit Pelznickel (sau Belsnickle). Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca și un personaj simpatic, dolofan și zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul "Sentinel" din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar
Moș Crăciun () [Corola-website/Science/296840_a_298169]
-
Traité de la volonté dovedește preocupările copilului, una dintre laturile firii sale. Relevantă pentru acea perioadă a vieții scriitorului este o scrisoare prin care directorul colegiului răspundea întrebărilor, în ceea ce privește aspectul și caracterul lui Honoré, unui editor în 1855: „Un copil grăsuț, dolofan și cu fața rumenă. Iarna plin de degerături la mâini și picioare. Din cauza acestui neajuns a trebuit să fie cruțat adesea de bătaia cu vergi, care pe atunci se mai folosea întrucâtva, iar pedeapsa îi era schimbată în ținere la
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
moștenit felul de a termina propozițiile cu "Dattebayo!" de la mama sa, care spunea "(da) ttebane", atunci când era entuziasmată sau frustrată. Naruto are o serie de trăsături copilărești, cum ar fi păstrarea banilor într-un portofel sub formă de broască verde, dolofană și ca semn de afecțiune el o numește "Gama-chan" și este un mâncător foarte pretențios (el mănâncă ramen aproape exclusiv și este un client fidel la Ramen Ichiraku), și are o teamă de fantome. Naruto este oarecum și pervers și
Naruto Uzumaki () [Corola-website/Science/309647_a_310976]
-
fost dată de Joe Dougherty, care avea o problemă serioasă în ceea ce privește bâlbâiala. Tex Avery l-a folosit pe Porky în primul său desen animat de la Warner Bros intitulat "The Gold Diggers of '49" din 1935, transformându-l dintr-un purceluș dolofan într-un porc mare, lacom la mâncare și obez cu voce groasă care a atras hohote de râs audienței acelor vremuri. Datorită succesului care l-a avut, Porky l-a înlocuit pe plictisitorul și antipaticul Buddy, iar mai târziu și
Looney Tunes () [Corola-website/Science/310514_a_311843]
-
și dorința de a aduce lumii pacea. Ea este Sailor Moon și Prințesa Serenity din Imperiul Mileniului de Argint de pe Lună. Usagi este un adolescent Sailor Senshi puțin mai mic, și în "Material Collection" este remarcat faptul că este puțin "dolofană". În anime și manga, ea avea ochi albaștri, și păr blond prins în cozi numite odango. În seria live-action, ea a avut părul negru și ochi căprui, dar își purta părul în stilul odango. Usagi poartă o uniformă școlară cu
Usagi Tsukino () [Corola-website/Science/313131_a_314460]
-
în timp ce așteptam să-mi recuperez picioarele, ușa rezervei, aceeași, s-a deschis și au năvălit, în larma cea mai mare, vreo cinci persoane. Ceva ardea sau, pentru că tot era un lucru obișnuit acolo, cineva murea. Ei, cine murea? Un tânăr dolofan, adus în graba cea mai mare cu salvarea de la Constanța. Era însoțit de soție, mamă, soacră, bunică. Doar cățelul și purcelul lipseau. Tânărul se văita de mama focului: vai, aoleu, nu mai pot! Suferințele lui trebuie să fi fost la
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
spuse el din nou. Soția sa dezlegă plasa de țânțari. Fiul lor, Kameichi, care se juca la marginea plasei, încă nu împlinise doi ani. — Hei! Ia vino-aici. Koroku îmbrățișă copilul, apoi îl ținu la o lungime de braț. La fel de dolofan ca pruncii din picturile chinezești, băiatul era greu, chiar și în brațele tatălui său. — Ce-i cu tine? Ai ochii roșii și umflați, linse Koroku pleoapele lui Kameichi. Enervat, băiatul începu să tragă și să zgârie fața tatălui. — Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ploștile cu sake și să le pună pe tăvi. — Domnule Kinoshita, îl chemă unul dintre furnizorii castelului, care i se simțea îndatorat de pe vremea când Tokichiro lucrase ca supraveghetor peste lemne și cărbuni. Privind în bucătărie, Tokichiro găsi o servitoare dolofană care spăla și freca. — E o fată din satul nostru. Sunteți desigur ocupat în aceste zile, așa că ce-ar fi s-o angajați pentru un timp? Tokichiro profită de ofertă și răspunse: — Aș dori și un valet, și un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
fugiseră spre alt munte, mai pașnic, lăsând locul în seama oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După împlinirea vârstei de patruzeci de ani, devenise cam prea trupeș și, chiar când îmbrăca armura, avea spatele rotunjit și umerii dolofani; capul său părea aproape înfipt între umeri, sub coiful cu decorațiuni bogate. Își rezema pe genunchi atât mâna stângă, cât și dreapta, în care ținea bastonul de comandă. Așezat pe scăunelul ce campanie, cu coapsele depărtate, stătea cocoșat înainte într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de catifea. Își vorbesc unul altuia clar și leneș; nici o pală bruscă de vînt nu le fură silabele, nici un nour nu dă buzna În conversația lor. Se căsătoresc și stau pe veranda micii lor case de țară, privindu-și bebelușul dolofan din leagăn. Totul e Încremenit. Un cocoș cîntă În satul vecin. Un cîine latră. Îl pufnește rîsul. Ce dulcegărie! E ridicol, drumul ăsta pe care nu a apucat. Vetust. Și imposibil. Tot ce se Întîmplă acum se Întîmplă pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
acasă, apartamentul lor i se părea tot mai mic și mai mic, din ce În ce mai plin de kitschuri. În cele din urmă, un bebeluș adevărat veni să se adauge cohortei de păpuși și bibelouri din care era compusă casa lor. Bebelușul era dolofan și plăcut la atingere și era, ca toți pruncii, nevinovat. Wakefield se temea de el, așa cum se temea să nu spargă celelalte obiecte din colecția Marianei. A venit apoi un timp cînd Wakefield și-a dat seama că dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tot ce se poate, cactuși saguaro. Parchează mai jos de motoare și o ia pe o potecă, prin praf. Vede, din mers, păsări colibri Învîrtejindu-se și țîșnind, și șerpi, și șopîrle și păianjeni. Și mai sînt javelinas, niște porcușori peccari dolofani, de vreo treizeci de kile bucata, tăvălindu-se În mîlul unui arroyo. Aude urletul unui coiot. Poteca urcă pe perete unui canion plin de cactuși țepoși; ocotillo, „gardul viu“; tufișuri; și covoare de gălbenele, verbină și sacra datură, „trompeta Îngerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de mlădițe verzi de mesteacăn. Fiorul apei fierbinți urmate de durerea proaspătă și Înțepătoare este și un deliciu al rușilor, care consideră biciuirea cu crengi de mesteacăn drept un ritual purificator. Este și o poză a unui bărbat rozaliu și dolofan ieșind după baie și biciuire, strălucind de sănătate fizică și sufletească. În Ungaria, băile sînt precum cafenelele; bărbații Își trec timpul Înfășurați În prosoape, citind ziare și jucînd șah. Multe dintre culturile serioase ale Îmbăierii folosesc ierburi aromate pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
el să-și fi dat seama. Trec săptămîni pînă cînd Wakefield prinde informația pe care o căuta. Comisarul pentru Prezervarea Siturilor Istorice și restauraționistul intră Într-o bună zi În baia de aburi, Înfășurați În prosoape negre identice. Comisarul este dolofan și fălcos; restauraționistul - musculos și puternic. Se așează pe banca din fața lui Wakefield, adînciți Într-o conversație care probabil Începuse În sala de forță. — CÎini, spune comisarul. Îi dresezi să miroasă o perioadă autentică. Dacă ceva este fals, cîinele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
multe lucruri oribile. Mai ales în profesia ei; lucra în decorațiuni interioare și considera că toți clienții ei aveau gusturi execrabile. Hei, hei, mă ocup eu de asta, insistă Leon, nu foarte convingător. Raportat la înălțimea Danei, Leon părea scund, dolofan și nesigur. Sau poate chiar așa era. —Nu-i da bacșiș, Leon, l-a somat Dana. Leon. Nu-i. Da. Bacșiș. A venit pe un cu totul alt drum. Ignorând-o, Leon număra bancnote grijuliu. —Asta-i o porcărie, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Mai e cineva cu un câine gras? Nici un mușteriu. Asta e rahat, mi-am zis. La dracu’, asta e rahat cu perje. Deodată ușa s-a deschis, s-a aprins lumina, speriindu-ne pe toți, și patru sau cinci băieți dolofani au intrat în fugă în cameră, cântând: —Oaakhh-la-homa! Acolo unde...! Oops! Ne scuzați. În mod bizar, semănau cu toții leit. Atmosfera a fost spulberată, și eu una m-am simțit puțin ridicol. — Timpul a expirat, a zis Leisl, apoi lumea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Espada, la fel. Acolo dormeau vesela de porțelan și tacâmurile nemțești de argint, verzui, cu arome de fier și mentă. Plonjase de la etaj și cufărul striat, cu capac din rafie și clapete aurii, în care bunica Aneta își îndesa pernele dolofane și răcoroase (exact cum îmi plăceau mie) și-o plapumă stufoasă de lână. Ultimul pe listă rămăsese șifonierul, sprijinit pe șase picioare în formă de gheare: o arătare masivă, astupând jumătate din cameră, în așteptarea evacuării. În mijlocul ei coclea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Copiasem într-un fișier toate cele cinci scrisori. În timp ce Mihnea derula mesajele, m-am proptit cu ochii în televizor. Atârna sus, pe-o tavă de metal, ca o navetă ciocnită de tavan. Pe colțul din stânga al ecranului clipea o siglă dolofană, rotindu-se în relief, sub care cineva scrisese: „Gândește liber!“ Îndemnul părea corect, generos, doar dacă stăteai câteva clipe, îți dădeai seama de enormitate. Regizorul ne încuraja (sau poate chiar ne forța puțin) să gândim liber, fără ajutor, în termenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îmi place tare mult numele acestui oraș. Diferențele de preț pentru anumite categorii de alimente (carnea, brânza, ouăle) sunt sensibile, ceea ce justifică efortul de a face circa 15 kilometri pe bicicletă. În încăperea unde se depozitează cărucioarele, o țigancă frumoasă, dolofană, cam pe la 50 de ani, cerșește demn, "cu ziarul", după propriile spuse. De fapt, vinde contra un euro un ziar special editat pentru sans abris și speră să pescuiască moneda necesară pentru a împrumuta un cărucior din depozit. Facem conversație
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]