169 matches
-
Răspunsul a constat într-o serie de gesturi exagerate de aprobare. Faroald, deranjat de șușotelile mele cu Rotari, mi-a zis: - Stiliano, intră în cerc și vorbește pe-nțeles! M-am supus și am explicat: - Preotul acela este un misionar donatist. Nu aparține neamului meu, fiind un african din nord. - Nu te-nțelegem, a spus Faroald încruntându-se. Am căutat să fiu mai limpede. - Este vorba despre o sectă creștină, odinioară foarte puternică în Africa, dar care și-a pierdut mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-mi semn să mă-ntorc la ei. Hotărâseră să-mi paseze mie afacerea, ei mulțumindu-se să asiste. După ce am cerut unui servitor să aducă o tunică curată, ceva de-ale gurii și vin, ne-am îndreptat spre casa cămătarului. Donatistul era legat de o scară rezemată de zidul magherniței. Era un african puțin mai oacheș decât mine, un egiptean din sud cu o înfățișare frumoasă, cu păr lung negru, îmbrăcat într-o tunică din material bun și închis la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spune numai tâmpenii. Ar putea să-i atace și pe fiii voștri și să vă molesteze femeile. La început șovăitori, s-au uitat unul la altul și au început să spună: - E-adevărat! Goniți-l de-aici! Am îngenuncheat lângă donatist, șuierător ca un șarpe, și i-am șoptit: - Ești liber să pleci, și ți se va da tot de dorești, mai puțin moartea sau o scuză pentru a-ți lua viața. Dar tu poți să te spânzuri de un copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acesta un cerc, o să începi și tu să mori; în curând flăcările te vor mistui pentru totdeauna. Apoi făclia s-a stins brusc, așa cum se aprinsese. Gărzile patrulei, care până în acel moment rămăseseră pe loc, au început să alerge spre donatist. Dar acesta dispăruse deja în beznă. Am ajuns acasă tocmai când începuse ploaia. Faroald era tulburat, căci, superstițios ca toți longobarzii, se temea de blestemele și de farmecele vrăjitorilor. A doua zi, sculându-mă eu în zori, m-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
arenă ca să fie ucis, pute ca țapul cel mai ramolit. Ne-am așezat la o masă plină de hârtii și instrumente de scris, pe care trona un abac. - Rabinule, am nevoie de ajutorul tău. I-am spus povestea cu preotul donatist, cu torța și cu iarba arsă. - Doar Cel Atotputernic poate să usuce iarba printr-un gest al mâinii, însă există două substanțe care, amestecate cu apă, pot produce același efect. Fie sarea de mare, fie sarea de animale. - Ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bloc de sare, lăsat nu departe de niște brazde de trandafiri pe care mama îi îndrăgea în chip deosebit; uitase de sare, plouase, și tufele de trandafiri se uscaseră. Câteva zile mama fusese supărată foc. L-am întrebat: - Crezi că donatistul a dat cu sare înainte, fără să-l vadă cineva? - Nu, cred mai curând că avea niște punguțe ascunse în mâneci și că a împrăștiat sarea în momentul în care s-a aplecat pentru a marca cercul despre care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai mult. Călăuzit de instinct, m-am apropiat de el ca să-i văd fața. Dintr-o săritură a fost în picioare și a șters-o, îmbrâncindu-mă. Deși îi văzusem chipul doar o clipă, mi-a fost de-ajuns: era donatistul care ne vizitase curtea. Nu mi-am prevenit tovarășii, din care cauză a putut să se strecoare rapid pe ușă și să dispară în noapte fără să fie prins. M-a trântit la pământ, și longobardul cu mantaua de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a întrebat Rotari. - Omul care a fugit era preotul de la moșie, cel cu blestemul, m-am mâniat eu, ca și cum era vina lor că scăpase. Taino a venit la masa noastră și, aflând cine eram, a înțeles motivul conflictului meu cu donatistul. - Gând la gând cu bucurie. Eu merg la Cividale tocmai pentru a-i preveni pe duci despre apariția acestor preoți care-i ațâță la răzvrătire pe servitorii și sclavii din ducatul nostru și din alte ducate vecine. Hangiul îl bălăcărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dezvăluit lui Faroald misterul ierbii arse, arătându-i urmările sării animale. Două zile mai târziu domeniul și-a recăpătat liniștea de dinainte. Dar nu și inima mea. Prea multe lucruri păreau pe neașteptate să se lege deodată de Oderzo: sarea, donatiștii, solul exarhului cu escorta înarmată. Dacă la Cividale situația era neschimbată, în regat momentul era unul al confuziei. Ideal pentru orice conspirație. Regina Teodolinda stătea tot mai puțin la Pavia. Prefera să stea la Monza, înconjurată de episcopi și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ar fi un servitor, și astfel îi omagiază pe longobarzi; ei, răzându-se ca romanii, arată că nu au vreo ură față de obiceiurile lor. Lucrul stătea în picioare, dar nu mă liniștea. Am stăruit: - Ducii sunt la curent cu misionarii donatiști? - Desigur, și au discutat despre asta cu episcopul din Grado. Le-a dat toate asigurările, garantând că o să aibă grijă să-i alunge în Africa, de unde au venit. Crede-mă, Stiliano. Grasulf are dreptate: pacea este un lucru bun pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-l cucerească. Arabii, după ce puseseră stăpânire pe felurite nații prin forța armelor, își ademeneau populația nemulțumită de stăpânirea bizantină cu credința și legea lui Mahomed. Fără teama de a fi contraziși, făgăduiau celor săraci fericirea doar în paradis, întocmai ca donatiștii; în schimb, prin convertire, deveneau pe loc oameni liberi. Mulți bogătani se prosternau în fața lui Allah doar pentru a nu-și pierde averile și puterea. Și unii, și alții, dacă nu se închinau noilor stăpâni, deveneau niște proscriși și erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la biserica Romei, la credința în care am fost botezat prima oară. Poate asta e o greșeală, dar Casa avea chiriași care nu-mi erau pe plac. Atâta vreme cât va fi populată de dogmatism și de superstiții, de cezariști și de donatiști, o lume arogantă ce-și schimbă cu ușurință veșmântul și adoptă o denumire sau alta după cum bate vântul conveniențelor și al modelor, eu voi aștepta la ușă. O să mă uit cine intră și cine iese și nu voi cere nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
grup minoritar, cristalizat în urma marii persecuții dioclețiene din 303-304, convertirea lui Constantin nu a însemnat încetarea persecuțiilor; construindu-și identitatea „pe fidelitatea memoriei și a perpetuării tradițiilor antice ale Bisericii africane” (rigurozitatea practicii religioase, conservatorismul instituțiilor și al textelor ș.a.), donatiștii concepeau persecuția ca făcând „parte integrantă din iconomia Mântuirii” (p. 117). În contribuția intitulată Le destin d’un homme cultivé du IVe siècle: Priscillien d’Avila (p. 119-144), Sylvain Jean Gabriel Sanchez se oprește asupra „formației școlare” (p. 133) a
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
pentru Biserica primitivă, viața era intolerabilă indiferent de condiții. [...] Învățătura creștină a constituit, inițial, un puternic stimulator pentru sinucidere". Martiriile primilor creștini, o formă subtilă de sinucidere religioasă, culminează, în secolele al IV-lea și al V-lea, cu mania donatiștilor (numiți astfel după fondatorul sectei, africanul Donatus Magnus, și taxați ulterior drept "eretici"), credincioși care ajunseseră, potrivit mărturiilor lui Edward Gibbon din Declinul și căderea Imperiului Roman, să tulbure ceremoniile latine și să profaneze templele păgâne, în încercarea de a
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Edward Gibbon din Declinul și căderea Imperiului Roman, să tulbure ceremoniile latine și să profaneze templele păgâne, în încercarea de a fi martirizați. La un moment dat, istoricul notează, cu vădită repulsie anglo-saxonă față de orice formă de extremism religios, că donatiștii "pătrundeau, uneori, cu forța în tribunale și îi sileau pe judecătorii înfricoșați să le ordone execuția". Altminteri ponderat ca ton, Augustin însuși nu se poate abține de la comentarii malițioase: "sinuciderea din respect pentru martiraj este amuzamentul lor cotidian". În încercarea
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Te-ai botezat, s-a isprăvit, nu mai ai voie să păcătuiești. Aceștia exclud, pe de o parte, pocăința din partea păcătosului, iar pe de altă parte, capacitatea harului de a lucra și de a ierta, bunătatea harului. Aluzie clară la donatiști! Contraargument de bun-simț: ce se întâmplă cu creștinii care au primit botezul de mici, fără să fie conștienți de „povara harului” pe care o duc în suflet? Aceștia sunt excluși de la mântuire, din moment ce mintea lor nu era destul de coaptă atunci când
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în timp de pace, evident în servicii de poliție și altele asemănătoare. Implicit era vorba despre o confirmare a faptului că nu-i era îngăduit creștinului să ucidă în vreme de război. Conciliul fusese convocat pentru a pune capăt ereziei donatiste; Părinții conciliari trebuiau să evidențieze serviciul datorat statului și autorității civile, servicii refuzate de altfel de curentul schismatic în discuție. Pentru câtva timp s-a păstrat distincția dintre militare consimțită creștinului și bellare neîngăduită acestuia. Acest ultim aspect va dura
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autonomiei și independenței provocând diferite focare de rebeliune, sufocate grabnic de puterea centrală. Această atitudine naționalistă se va extinde mai apoi și în sectorul civil, iar de aici în cel eclezial, ducând la nașterea unor mișcări eretice de tipul celei donatiste ce vor tinde să vadă puritatea creștină drept punct de referință doar pe pământul Africii. Activitatea sa literară se împarte în două etape determinate de atitudinea sa tot mai rigoristă: în funcție de apropierea de montanism și până când a fondat o mișcare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dacă nu chiar spontan (Constantinopol I, 381). În alte ocazii, principele eliberator va interveni în treburile Bisericii (ex. Arelate, 314, Niceea I, 325 etc.), ca un stăpân căruia trebuie să i se asculte. Este ceea ce se va revela în chestiunea donatistă (secolele IV-VII). Refuzul inițial al mai multor creștini de a se supune recrutării militare și apatia continuării unei cariere în acest sens, care comporta grave sacrificii și pericolul pierderii vieții, se răspândise în chip alarmant chiar și în afara lumii creștine
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]