1,717 matches
-
Trebuie să recunosc că Antonia îmi ocupa destul de mult timp. — Minunat, spuse Alexander. Oftă din nou și timp de un minut n-am mai spus nici unul nimic. — Arată-mi și mie rezultatele inactivității tale, am spus. Se ridică și trase draperia. Întoarse comutatorul și pe tavanul atelierului prinseră viață câteva fâșii luminoase, scăldând încăperea în lumina unei după-amiezi înnorate de primăvară. Camera mare, care era de fapt un șopron tipic ținutului Cotswold transformat de mama, își păstrase acoperișul înalt și grinzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mea. Mi s-a părut incredibil că am reușit să rostesc aceste cuvinte. Ba chiar le-am rostit fără să mă bâlbâi și fără să mă înec. N-a leșinat nimeni. Întâlnirea a avut loc în salonul locuinței lui Palmer. Draperiile din catifea violet erau trase, ascunzând înserarea, iar tapetul cu trandafiri negri pufoși, luminat de flăcările jucăușe, ne înconjura ca o pădure ostilă. Pe măsuță lămpile cu abajururi întunecate aruncau fascicule înguste de lumină peste colecția de cristaluri a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
gândul nebunesc că s-ar putea să fie Honor. Era Rosemary. — Dragă Martin, rosti Rosemary în stilul ei precis și concret în clipa în care ușa se deschisese numai câțiva centimetri, am venit pentru perdele. Avem o problemă cu forma draperiilor, nu știu dacă le vrei drepte sau cu falduri și m-am gândit că e mai bine să te întreb și să mă mai uit o dată la ferestre. Bun, văd că ți-au sosit deja lucrurile. Putem să ne apucăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
imediat să le aranjăm puțin. — Intră, bobocule, i-am spus și am invitat-o în sufragerie. Antonia își ștersese lacrimile și acum își pudra nasul. O salută pe Rosemary. Cred că nu mai e cazul să ne batem capul cu draperii, i-am spus lui Rosemary. Eu și Antonia rămânem împreună așa că totul se poate întoarce în Hereford Square. Dacă Rosemary a fost dezamăgită, a mascat totul cu multă eleganță. — Mă bucur, mă bucur foarte mult, spuse Rosemary. Antonia alergă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
inaccesibilă mie. Încă ploua. Ploua de câteva zile. Am ajuns în Hereford Square, mi-am scuturat apa de pe haină și am agățat-o în cuier și am intrat în salon. Focul ardea strălucitor în cămin și toate luminile erau aprinse. Draperiile nu erau încă trase și, prin fereastra luminată, se vedea magnolia încărcată de apă. Antonia, care citea lângă foc, sări să mă întâmpine. Avea deja un Martini gata pregătit și un castronaș cu biscuiți pe măsuță. Mă sărută și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în dreptul broaștei. Iar a trosnit ceva și am observat o crăpătură care se lățea. Am împins cu umărul și ușa s-a deschis. Am intrat și am închis ușa în urma mea. Înăuntru domnea o liniște apăsătoare. Era întuneric în cameră, draperiile erau încă trase. Aerul era greu, mirosea puternic a alcool și a fum de țigară stătut iar când am deschis perdelele am avut impresia că fumul plutește încă în aer. Sau poate doar mi s-a părut mie că încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de la mașinile care coteau spre Knightsbridge. Lămpile de pe stradă luminau copacii dezgoliți. Trotuarele ude reflectau lumina gălbuie. Probabil că plouase astăzi. Nu-mi mai aminteam. Am tras perdelele, manevrând șnururile de la capete așa cum mă învățase Rosemary cu multă perseverență. Problema draperiilor rămăsese nerezolvată. Am aprins radiatorul. Încălzirea centrală era insuficientă. Am examinat biroul Carlton House și am observat încă o zgârietură care apăruse după ultima mutare. Mi-am umezit un deget și l-am trecut peste zgârietură. M-am dus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rezervă, pe care le ținea acolo. Se pare că nu le găsea, căci se ridică și se duse În cealaltă parte a camerei. Mai Întâi trase sertarul comodei cu un sunet Înfundat de cretă care zgârie tabla, apoi scotoci În spatele draperiilor și, În final - stați - În final, după scaunul pe care Îmi pusesem hainele. Mai aveam puțin și-i șopteam prin ușile șifonierului că țigările mele Moslem erau pe masa din camera de zi, dar mi-am dat seama că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
corespunzător, atingându-i cu buzele unghiile prelungite. Erau lucioase și tari, ca spinarea unui gândac. După ce femeia Închise ușa - În sfârșit eram aici, În sfârșit Înăuntru - arătă Înspre o canapea din pluș tocit și se așeză Într-un scaun asortat. Draperiile erau brăzdate de dungile tremurânde ale luminii de vară. Îndărătul lor trebuie să fi fost un geam deschis. — Ai sunat pentru anunț, iar acum te gândeai să... Abilă, lăsă Întrebarea suspendată În aer, ca o bulă strălucitoare a sugestiei, turnând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Încuiată, Închise și geamurile. O muscă nimerise Între rame. Iritată, se lovea de geamul care o Împiedica să se elibereze, până când Karp deshise geamul din nou și musca dispăru În lumina zilei fără pic de recunoștință. Închizând iar fereastra, trase draperiile - adăugând peste umăr: — Nu văd nici un motiv pentru care cineva ar trebui să tragă cu urechea la ceea ce sunt pe cale să vă povestesc. Odată reinstalat În spatele biroului, Karp Își pipăi spatula. Băgând de seamă neliniștea pe care o arătam, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Mi se părea că pledoaria lui Karp pentru toleranță era un preambul la ideile pe care urma să le Împărtășim. Nesigur de reacția așteptată de la mine, m-am retras Într-o stare care putea trece drept contemplativă. În timp ce soarele mângâia draperiile cu o lumină de chihlimbar, sticloasă, eu am urmărit o musculiță care bâzâia. Trecuseră câteva minute bune până să-mi dau seama că, În ciuda eforturilor doctorului, nu zburase pe geam - sau poate că era o altă muscă. Cu curaj, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
băieți au Început să huiduie, el și-a ridicat mâna. Nu era cazul să creadă că mă bucuram de un privilegiu. Cam neîndemânatic, Polster s-a cățărat pe gratiile de la geam. Nedumiriți, l-am urmărit cum a desfăcut una dintre draperii și a coborât cu ea sub braț. Ridicându-și prada de război, m-a rugat să mă Înfășor În ea. — Mi s-a spus să stau pe capra din mijlocul sălii. Când Polster a reușit să-i liniștească pe colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se părea scandalos de amuzant, le-a ordonat să ia o foaie și să-și pună mintea la contribuție. L-a pus la punct mai ales pe Winkler care protesta zgomotos, spunând că ar vrea să-mi mai dea o draperie, ca să nu mă vadă deloc, cerându-i să facă totuși un efort. „Imaginați-vă Sascha Knisch e o femeie, cu toate atributele unei femei. “ Ni se cerea să facem mai mult decât o simplă reproducere și să combinăm liber viziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îl auzeam pe Polster șoptind, În timp ce se plimba de la un băiat la altul, verificându-le aportul la imortalitatea artistică. Dar, de fapt, pe-atunci aveam altele pe cap... Dora Își schimbă poziția. — Brusc, am simțit că mi se scoală sub draperie. Nu era chiar din cauza plăcerii și nici din cauza fricii. Poate că plăcerea era Îndreptată spre interior, pe când frica, spre exterior. Nu-mi dau seama. Dar am stat acolo, În mijlocul sălii de sport, și nu aveam voie să mă mișc, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
urma să apară curând polițistul. Bătu iar și de data aceasta auzi un târșâit lejer de papuci. Închizătoarea geamului se ridică și o voce de femeie Întrebă: — Anton? Tu ești? — Da, spuse Josef, Anton sunt. Dă-mi drumul repede Înăuntru. Draperia se dădu la o parte și o mână subțire trase și trase de rama ochiului de sus. — Cel de jos, șopti Josef, nu cel de sus. Mă crezi acrobat? Când geamul se ridică, el dovedi multă agilitate pentru un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi pe birou. De undeva de jos se auzi zgomotul unei uși care se Închide și zumzetul ascuțit al liftului. Josef făcu un pas spre draperie și trase de șnurul de care-i atârna revolverul câțiva centimetri mai sus. Se gândi dacă n-ar exista posibilitatea să scape pe fereastră, dar Își aminti că urma să cadă drept În jos, cale de zece metri, până pe marchiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o amenințare pentru lume. Îmi deschei un nasture de la cămașa albă și-mi vâr cravata pe dedesubt. Apăsând puternic cu bărbia pe nodul cravatei, așez cu penseta câte un geam minuscul în fiecare fereastră. Decupez, cu o lamă de ras, draperii de plastic nu mai mari decât un timbru, albastre pentru ferestrele de la etaj și galbene pentru parter. Unele sunt trase, altele sunt lăsate. Le lipesc. Există lucruri mai rele decât să-ți găsești soția și copilul morți. Poți să stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
casa pe podea și stingi lumina din bucătărie. Stai în întuneric și privești casa de sus. De la distanța asta, pare perfectă. Perfectă, liniștită și fericită. O căsuță cochetă de cărămidă roșie. Ferestrele minuscule își aruncă razele peste peluză și pomi. Draperiile sunt luminate; galbene în camera copilului. Albastre în dormitorul nostru. Ca să uiți imaginea de ansamblu, șmecheria e să privești totul în gros-plan. Cea mai scurtă cale pentru a ajunge să închizi ușa în urma ta e să te îngropi în detalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
într-un pat mai mic, lângă cel al părinților. Televizorul color e incastrat în perete, un Zenith cu diagonala de nouăzeci și doi de centimetri, cu cincizeci și șase de programe prin cablu și patru posturi locale. Covorul este maro, draperiile sunt cu imprimeuri florale pe maro și albastru. Pe pardoseala băii e un prosop ud pe care se văd pete de sânge și gel de bărbierit verde. Cineva a uitat să tragă apa la toaletă. Așternuturile sunt bleumarin și miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
stătea un pic înclinat pe un umăr. Pielea ei avea dimineața acel miros cald, precum soarele care se răsfrânge pe fața de masă albă ca laptele într-un restaurant liniștit de lângă plajă, în luna de miere. Soarele a pătruns prin draperiile albastre, albăstrindu-i pielea. Albăstrindu-i buzele. Genele îi stăteau coborâte pe obraji. Gura îi zâmbea ușor. Încă adormit, i-am luat ceafa în palmă, i-am aplecat capul pe spate și am sărutat-o. Își ținea gâtul și umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
am făcut un duș. M-am îmbrăcat fără să fac nici un zgomot și am închis ușor ușa dormitorului în urma mea. Am intrat în camera lui Katrin și am sărutat-o pe tâmplă. I-am pipăit scutecul. Lumina soarelui venea prin draperiile galbene. Jucăriile și cărțile ei... Era atât de frumoasă... M-am simțit binecuvântat. În dimineața aceea am fost cel mai fericit om din lume. Aici, în timp ce conduc mașina lui Helen, iar ea doarme pe scaunul din față, lângă mine. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Radu. Proastă cafea! Mai bine făceai nes decît amestec. Un puști obraznic, zău! face un gest evaziv Paula, aprinzîndu-și țigara ținută între dinți. Am călătorit odată cu trenul împreună..., a aflat cum mă cheamă... Prin fumul țigării, în semiîntunericul camerei cu draperia plușată trasă la fereastră, Paula pare cu mult mai frumoasă decît ziua, pe culoarele spitalului, cînd trece grăbită spre reanimare, unde zic gurile rele îi trezește din morți pe bărbați numai atingîndu-i. Asta răscolește în Radu, violent, orgoliul masculin. Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cele cîteva trepte, spre ușa biroului, în vreme ce Mihai rămîne locului, ciulind urechea spre sală. Deși, cu vreo săptămînă în urmă, și-a promis să nu vadă nimic din spectacol pînă la vizionare, bagă totuși capul printre ușile batante, ferind puțin draperia plușată. Pe scenă, regizorul execută în liniște cîțiva pași calmi, explicînd, prin gesturi, cum ar vrea să iasă mișcarea, în timp ce actorii îl privesc cu atenție. Mihai se retrage încet, să nu facă zgomot. Dă colțul și urcă cele cîteva trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dacă n-ai avea atîția bani? M-aș simți iubit mai puțin pufnește Radu, eliberînd-o, întorcîndu-se în cameră. Peste vreun sfert de oră, cînd se reîntoarce și ea, Paula îl găsește stînd la fereastră, în întuneric, privind afară, pe lîngă draperia ferită puțin. Degeaba te-ai supărat, Radule. La mine de ce nu te gîndești? Tocmai că mă gîndesc cam mult. Știu eu cum e cu frumoșii ăștia care, pe deasupra, mai și insistă. Și-ncă la cine!... "Și-ncă la cine !..." repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de la costum, agățîndu-1 în cuier, căciula o așază într-un cui să se usuce, apoi, transpirat tot, se spală pe față și, cu prosopul în mîini, să se șteargă, merge la fereastră să o deschidă, după ce trage într-o parte draperia de pluș verde. Rămîne cu privirea în afară, spre colțul de munte, care abia se mai zărește cînd viscolul încetează vreo clipă, două. Pot să intru? aude venind din spate întrebarea unei femei, urmată de zgomotul surd al ferestrei închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]