300 matches
-
ducelui Cosimo I de Medici, Giorgio Vasari a construit în 1565 așa zisul ""Corridoio vasariano"" (""Coridorul vasarian""), care unește Palazzo Vecchio cu Palazzo Pitti, traversând râul Arno peste Ponte Vecchio. Coridorul trebuia să servească ca posibilitate de refugiu pentru familia ducală, în caz de necesitate. Turism bine dezvoltat. Puternic centru industrial: prelucrarea metalelor prețioase, marochinărie, confecții. Imagini
Florența () [Corola-website/Science/296726_a_298055]
-
situat în fața cetății Burg Dankwarderode și a catedralei Braunschweiger Dom. Heinrich der Löwe ("Henric Leul") (n. 1129/30 - d. 1195) duce de Bavaria și Saxonia a comandat în 1166 să fie realizat un monument, care reprezintă un leu, simbolul familiei ducale. Monumentul, care este turnat în bronz, are o înălțime de 1,78 m, lungimea de 2,79 m și o greutate de 880 kg, a fost ridicat în Braunschweig, unde ducele își avea reședința. Constructorul leului este anonim, dar este
Leul din Braunschweig () [Corola-website/Science/317083_a_318412]
-
de onoruri și comenzi de lucru. O deosebită prețuire pentru opera sa o dovedește ducele de Gonzaga atunci când îi acordă lui Mantegna titlul de conte. Printre operele sale principale de la Mantova se numără frescele din Camera degli Sposi în Palatul Ducal, finisate în 1474, decorațiile capelei ducale (1460-64), două versiuni ale temei "Hristos mort", "Moartea Mariei" și "Sfântul Gheorghe".
Andrea Mantegna () [Corola-website/Science/317681_a_319010]
-
O deosebită prețuire pentru opera sa o dovedește ducele de Gonzaga atunci când îi acordă lui Mantegna titlul de conte. Printre operele sale principale de la Mantova se numără frescele din Camera degli Sposi în Palatul Ducal, finisate în 1474, decorațiile capelei ducale (1460-64), două versiuni ale temei "Hristos mort", "Moartea Mariei" și "Sfântul Gheorghe".
Andrea Mantegna () [Corola-website/Science/317681_a_319010]
-
Mariei Amalia), a cărui primă iubită soție a fost sora lui Ferdinand, Prințesa Isabella Maria de Parma. A părăsit Austria la 1 iulie 1769 acompaniată de fratele ei Iosif și s-a căsătorit cu Ferdinand la 19 iulie la palatul ducal din Colorno. La doi ani după sosirea ei la Parma, Maria Amalia l-a eliberat din funcție pe Du Tillot, ministrul soțului ei, și l-a înlocuit cu spaniolul Jose del Llano recomandat de regele Carol al III-lea al
Arhiducesa Maria Amalia a Austriei () [Corola-website/Science/317789_a_319118]
-
și va realiza bastioanele din unghiurile nord-estic și sud-estic. Mai puțin glorios, castelul a devenit închisoare în timpul regelui Ludovic al XIV-lea și Napoleon I al Franței, iar apoi cazemată. Așezată pe un platou ce domină orașul și împrejurimile, reședința ducală mai păstrează și astăzi unele vestigii ale începuturilor sale: o deschizătură circulară în centrul curții interioare servea ca gură de ventilație pentru un străvechi tanc de apă utilizat în caz de incendiu. Micuța clădire și ingeniosul dispozitiv de scoatere a
Castelul Saumur () [Corola-website/Science/315687_a_317016]
-
a râului Saone, dar la moartea lui Raoul, Hugues este atacat fracțiunea opusă acestuia, și pierde teritoriile ducatului de Burgundia. La moartea succesorului lui Hugues, Gilbert de Chalon, teritoriile sunt reunite prin căsătoria dintre Otton de Burgundia, fiul titularului titlului ducal și dintre fiica lui Gilbert, singura moștenitoare a acestuia. Otton moare prematur în 965, iar ducatul îi revine fratelui acestuia, Henric. La moartea acestuia fără moștenitori direcți în 1002, ducatul se află din nouîntr-o luptă pentru succesiune, Otte-Guillaume, Contele de
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
1004. Acesta integrează ducatul în regatul său. Ducatul îi revine în 1032 lui Robert I, fiindu-i oferit de către fratele său, regele Henric I. Pentru următoarele 300 de ani, ducatul va rămâne în posesia Capețienilor, peste 12 duci ocupând tronul ducal. Ultimul duce, Filip I moare în 1361 de ciumă la vârsta de 15 ani, fără a lăsa urmași. Datorită Războiului de o sută de ani, pentru a rezolva cât mai repede problema succesiunii, Regele Ioan al II-lea al Franței
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
să conserve mare parte din teritoriile din Țările de Jos, precum și restul teritoriilor din Sfântul Imperiu Roman prin căsătoria sa cu Maximilian de Austria. Astfel rămășițele principatului Burgundia intră în posesia casei de Habsburg care va revendica în continuare titlul ducal. În urma Războiului pentru Succesiunea Spaniolă casa de Habsburg pierde tronul Spaniei, iar partea austriacă a familiei nu va mai continua revendicarea. Aceasta va fi reluată de monarhia spaniolă, titlul fiind înglobat în titlurile regelui Spaniei, fiind purtat și actualmente de
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
1156, prin căsătoria dintre Frederic Barbă-Roșie, Împăratul Roman, cu moștenitoarea comitatului Beatrice de Burgundia, acesta intră în posesia familiei imperiale germane dar în 1236 acesta intră în posesia ducilor de Burgundia și al casei regale franceze. Odată cu urcarea pe tronul ducal al lui Filip, ducatul și comitatul Burgundia se află la mijlocul domeniului deținut de ducii de Burgundia, domeniu ce va devenii unul dintre cele mai puternice state din Evul Mediu târziu. Filip al III-lea, zis cel Bun, a fost unul
Comitatul Burgundia () [Corola-website/Science/315044_a_316373]
-
o zonă situată la frontiera Sfântului Imperiu cu Regatul Franței. Hotărârea finală de numire a noului duce îi aparținea împăratului romano-german; iar tânărului Godfroy nu i s-a acordat decât regiunea Anvers, cu titlul de marchizat și senioria Bouillon. Titlul ducal i-a revenit fratelui împăratului Henric al IV-lea, Conrad. Godfroy a rămas fidel împăratului, luptând alături de acesta împotriva forțelor lui Rudolf de Suabia și luând partea împăratului în lupta cu Papa Grigore al VII-lea. În același timp Godfroy
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
de Toscana și de alte forțe exterioare familiei. A fost ajutat de frații săi Eustațiu și Balduin iar în urma acestor lupte îndelungate meritele sale i-au fost recunoscute și în primele luni ale anului 1087 i s-a atribuit tilul ducal din Lotharingia Inferioară. Ducatul lui Godefroy se întindea între Regatul Franței și Rin, și cuprindea ținuturile Brabant, Hainaut, Limburg, Namurois, Luxemburg și o parte din Flandra; el mai includea, în întregime sau parțial, și episcopatele Köln, Trier, Liège și Cambrai
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
era îfloritoare, mai ales datorită școlilor din Liege și a artei locului. De asemenea ducatul se afla pe frontiera dintre limbile romanice și germanice, pe de o parte se vorbea limba valonă iar pe de alta limba flamandă. În afară de stăpânirea ducală din Lotharingia Inferioară, Godefroy mai moștenise de la unchiul său și titlul de conte de Verdun, care făcea din el, mare protector al episcopatului de Verdun. În 1095, noul papă Urban al II-lea, a lansat la Clermont un apel pentru
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
că fiul lui Henric al II-lea de Bourbon, prinț de Condé și al Charlottei-Marguerite de Montmorency. Tatăl său era verișor cu regele Henric al IV-lea al Franței iar mama sa era moștenitoarea uneia dintre cele mai importante familii ducale din Franța. Ludovic a primit o educație aprofundata, a studiat istoria, dreptul și matematică în timpul celor șase ani de la scoala iezuita de la Bourges. După absolvirea școlii a intrat la Academia Regală de la Paris. La șaptesprezece ani, în absența tatălui său
Ludovic al II-lea de Bourbon () [Corola-website/Science/320545_a_321874]
-
și Gotha (unchiul tatălui său) și Eduard, Prinț de Wales (fratele tatălui său) În 1893, unchiul său Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fratele bunicului patern, a murit fără să lase moștenitori. Fiind neeligibil să ocupe tronul Ducal din cauza statutului său ca moștenitorul unei tron, Prințul de Wales a renunțat la tronul Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha. Astfel, Ducatul a revenit tatălui Prințului Alfred, care în acel moment era Duce de Edinburgh. Prințul Alfred locuia la Casa Clarence
Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/320618_a_321947]
-
rănit, a fost îngrijit la Schloss Friedenstein în Gotha înainte să fie trimis la sanatoriul Martinnsbrunn din apropiere de Merano din sudul Tirolului. Alfred a murit la 6 februarie 1899 la vârsta de 24 de ani. fost înmormântat la mausoleul ducal din Coburg. Unchiul lui Alfred, Ducele de Connaught și fiul său Prințul Arthur de Connaught au renunțat la drepturile de succesiune asupra Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha. După decesul lui Alfred, moștenitor al Ducatului a devenit vărul său Prințul Charles
Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/320618_a_321947]
-
Victoria și al Prințului Consort Albert. Ducele a fost o figură controversată în Regatul Unit în timpul statutului său de Duce Suveran de Saxa-Coburg și Gotha, parte a Imperiului German, în timpul Primului Război Mondial. În 1918 a fost forțat să abdice de pe tronul ducal iar în 1919 a fost deposedat de titlul de prinț britanic. Mai târziu s-a alăturat Partidul Nazist german și a deținut câteva poziții în Germania în anii 1930 și 1940, inclusiv în calitate de președinte al Crucii Roșii germane. El este
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
de Cumberland s-a autoproclamat Ernest Augustus, Duce de Brunswick. Pentru că în acest timp ce el încă pretindea a fi regele legitim al Hanovrei, Reichsratul german a declarat că el ar tulbura pacea imperiului dacă s-ar urca pe tronul ducal. Sub presiunea prusacă, consiliul de regență a ignorat cererea sa și l-a numit pe Prințul Albert al Prusiei ca regent. Negocierile dintre Ernest Augustus și guvernul german au continuat timp de aproape trei decenii. În acest timp, regentul Albert
Ernest Augustus de Hanovra () [Corola-website/Science/321731_a_323060]
-
într-o casă de pe Grand Parade. Alice a exercitat diverse funcții regale în această călătorie și a vizitat-o pe mama ei la Osborne înainte de a reveni la Palatul Nou de la Darmstadt la sfârșitul anului 1878. În noiembrie 1878, familia ducală s-a îmbolnăvit de difterie. Prima care s-a îmbolnăvit a fost fiica cea mare a Alicei, Victoria, care s-a plâns că are gâtul înțepenit în seara zilei de 5 noiembrie. Difteria a fost diagnosticată în dimineața următoare și
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
s-a îmbolnăvit de difterie de la fiul ei. Ultimele ei cuvinte au fost "dragă tată" și a căzut inconștientă la 2:30 am. Imediat după 8:30 am, ea a murit. Alice a fost înmormântată la 18 decembrie la mausoleul ducal de la Rosenhöhe situat în afara Darmstadt, cu drapelul Union Jack pe coșciug. Un monument special în memoria Alicei și a Mariei a fost ridicat de Joseph Boehm. Ea a fost primul copil al reginei Victoria care a murit; mama ei i-
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
la 5 ianuarie 1477. Mama ei a murit în 1465, dar Maria a fost în termeni foarte buni cu mama ei vitregă, Margareta de York, cu care Carol s-a căsătorit în 1468. s-a născut la Bruxelles, la castelul ducal Coudenberg, ca fiica lui Carol Temerarul, conte de Charolais și a celei de-a doua soții a acestuia, Isabella de Bourbon. Nașul ei a fost Ludovic, Delfin al Franței, aflat în exil în Burgundia în acea perioadă. El a numit
Maria de Burgundia () [Corola-website/Science/317482_a_318811]
-
Curtea era foarte receptivă la literatură și alte forme de artă, grație influenței Ducesei Anna Amalia, care a murit în 1807. Goethe a condus teatrul de la curtea din Weimar până în 1817 și ulterior a rămas un oaspete binevenit la curtea ducală. Bunicul Mariei, Ducele Karl August, a fost ridicat la rang de Mare Duce în 1815 datorită influenței țarului și a propriei atitudini la Congresul de la Viena. În urma Congresului, Saxa-Weimar-Eisenach a obținut o considerabilă expansiune teritorială. Maria avea 16 ani când
Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach (1808–1877) () [Corola-website/Science/322011_a_323340]
-
Este"; mai tarziu Regina Mary a Angliei, Scoției și Irlandei; n. 5 octombrie 1658 - 7 mai 1718) a fost a doua soție a regelui Iacob al II-lea al Angliei. Mary s-a născut la 5 octombrie 1658 la Palatul Ducal din Modena, Italia că primul copil și singura fiica a Ducelui de Modena Alfonso al IV-lea d'Este și a soției lui, Lăură Martinozzi. Mary a avut un frate mai mic, Francesco, care a devenit Duce de Modena la
Mary de Modena () [Corola-website/Science/316447_a_317776]
-
succedat Mariei Luisa în Toscana în 1808. Ca ducesă, ea a promovat lucrările publice și cultura în spiritul iluminismului și în timpul guvernului ei științele au înflorit. Între 1817 și 1820, ea a ordonat reînnoirea completă a decorațiunilor interioare ale Palatului Ducal, făcând Palazzo din Lucca una dintre cele mai frumoase din Italia. Maria Luisa, o femeie religioasă, a favorizat clerul. În micul ei stat, au fost fondate șaptesprezece mănăstiri noi în cei șase ani de domnie ai ei. Printre proiectele pe
Maria Louisa a Spaniei (1782-1824) () [Corola-website/Science/322336_a_323665]
-
dus în cele din urmă la căderea lui. A refuzat să-i restituie Arhiducelui Sigismund de Austria proprietățile din Alsacia pentru suma prevăzută; i-a sprijinit pe elvețieni să elibereze orașele de pe Rinul Superior în revolta lor împotriva tiraniei guvernatorului ducal Peter von Hagenbach (care a fost judecat de un tribunal special și executat la 9 mai 1474); și și-a disputat cu Ducele de Lorena René al II-lea succesiunea asupra Lorenei. Toți acești dușmani, incitați și sprijiniți de Ludovic
Carol Temerarul () [Corola-website/Science/322480_a_323809]