374 matches
-
Toate - în Contimporanul. Ultima reprezentație a „Insulei” (10 februarie 1923) a cuprins o conferință a lui B. Fundoianu: „De ce arta actuală nu are public?” - incursiune subiectivă și fugace în istoria teatrului european. Militanții avangardiști mai radicali au primit cu dezamăgire eclectismul și moderația acestor reuniuni în care erau „performate” și texte ale unor autori tradiționaliști precum Coșbuc, Vlahuță sau Vintilă Russu-Șirianu. Un text anonim, intitulat „Avantgarda”, apărut la rubrica „Otrăvuri” a revistei Clopotul din 18 februarie 1923 își exprima decepția în raport cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
capitolul final, dedicat receptării critice a lui Urmuz, sau colateral, în fiecare dintre cele trei capitole de mai jos): perspectiva conservator-academizantă a lui Constantin Emilian din volumul Anarhismul poetic (prima teză de doctorat dedicată noilor curente artistice din România), perspectiva eclectismului impresionist și „artist” al lui Perpessicius (cel mai favorabil avangardiștilor dintre foiletoniștii de prim-plan ai vremii) și, în fine, perspectiva unui critic din „noua generație”, singurul susținător entuziast al avangardei autohtone (Lucian Boz). Fiecare dintre ei reprezintă, în epocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au căpătat chiar un fel de recunoaștere oficială, căci numai așa putem interpreta faptul că, la „Expoziția de artă română modernă” din octomvrie 1931, București, alături de cele mai clasice tablouri au figurat și cele mai extremiste”. Perpessicius. Refuzul magistraturii critice. Eclectismul artist al unui „registrator” Prezent, sporadic, cu versuri în paginile Contimporanului, inclus în „antologia vorbită” a poeților români pe scena teatrului poetic „Insula”, Perpessicius a fost, practic, singurul critic interbelic important privit cu simpatie în mediile avangardiste. Brăilean, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
împotriva oricăror exclusivisme și dogmatisme partizane, „viciul contemporaneității” fiind, în opinia sa, „parțialitatea”. Pledînd împotriva „sectarismului de generație și școală” importat din Occidentul tuturor modelor, Perpessicius își apără - în fața obiecțiilor și propunerile lui Șerban Cioculescu din Adevărul, 1 decembrie 1928 - „eclectismul” comprehensiv ce a stat la baza alcătuirii Antologiei poeților de azi, invocînd exemplul chiar al celor două volume de la „Saggitaire Krà”: „Antologia «Nouei poezii franceze» de la Sagittaire? Dar cetiți prefața așa de plină de rezerve și de bun-simț, criteriul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de autori congeneri (Simion Stolnicu, E. Jebeleanu, H. Stamatu, Al. Robot, Emil Botta, Dan Botta, Barbu Brezianu, fostul „unist” Virgil Gheorghiu, Corneliu Temensky, Em. Ungher). Sumarul Cărții cu poeți oferă o imagine panoramică asupra tendințelor liricii moderne interbelice, de un eclectism extrem: T. Arghezi, G. Bacovia, I. Vinea, Ion Barbu, L. Blaga, Demostene Botez, D. Botta, Camil Petrescu, I. Pillat, A. Maniu, V. Voiculescu, N. Crevedia, R. Boureanu, E. Gulian, I. Georgescu, S. Stolnicu, George Gregorian, Al. Philippide, Camil Baltazar, G.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sa, un eclectic fantast cu nostalgia formelor canonice. În fapt, prima avangardă autohtonă se dovedește a fi - cu excepția mai complicată a lui Tristan Tzara - o avangardă „pozitivă”, „constructivă”, de o clasicitate structurală. Separarea dintre domeniul esteticului și cel al politicului, „eclectismul” independent, neînregimentat (cu avantajele și dezavantajele sale) se înscriu în aceeași logică. Reprezentarea „identitară” pe care am încercat să o propun în cadrul acestui volum are ca premisă existența unui complex al periferiei care însoțește formarea conștiinței moderne în cultura română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin construirea ex-nihilo a unei tradiții moderne. Ex-nihilo, întrucît - pentru Ion Vinea, B. Fundoianu, Marcel Iancu și ceilalți - România e o țară unde totul trebuie construit, o țară cu o istorie discontinuă și fără o autentică tradiție cultă înainte de simbolism. Eclectismul, moderația, toleranța grupării față de idei și grupări ostile avangardismului, deschiderea față de colaboratori neavangardiști, mergînd pînă la găzduirea unor membri ai „tinerei generații” spiritualiste, a unor manifeste ortodoxiste și a unor texte „de dreapta” pot fi mai bine înțelese dacă le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
particulară de constructivism și futurism, considerat de unii exegeți postbelici ai fenomenului drept singura contribuție originală, pe teren românesc, la „ism”-ele avangardei europene, „integralismul” nu e, de fapt, decît o radicalizare - în direcția unei coerențe programatice mai accentuate - a eclectismului de la Contimporanul, epurat de scoriile „modernist-moderate” și de incidențele nonavangardiste. Putem vedea în el un „al doilea val” al avangardei autohtone, cu o identitate distinctă, dar îl putem la fel de bine considera o dezvoltare al celui dintîi. „Al doilea val” - a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
justifica în gând toate fărâmăturile realului, a secat energia creatoare și a răpid omului un simț rodnic al problemelor. Excesul teoretic presupune totdeauna o sleire a respirației, a avântului irațional de creație. Alexandrinismul a lansat tipul comun al omului teoretic. Eclectism și teorie vidă sânt același lucru. Omul politic și cu artistul nu se întîlnesc decât în fenomenul creației. Amândoi creează, deși pe planuri atât de esențial diferite. Faptul acesta îi separă de omul teoretic, care numai constată; stabilește relații printre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
negând pe cele ce-au precedat-o. Greutatea unui moment istoric nu consistă într-o înglobare cât mai mare de valori complexe și de elemente eterogene, ci în prevalența categorică a unor valori specifice, care dau contur și fizionomie epocii. Eclectismul este un fenomen de decadență. Când o cultură nu mai are atâta energie, încît să dea naștere la direcții originale ale spiritului și să se configureze în momente creatoare, atunci se recapitulează. Sinteza stufoasă și uimitoare în amploarea ei sterilă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o cultură nu mai are atâta energie, încît să dea naștere la direcții originale ale spiritului și să se configureze în momente creatoare, atunci se recapitulează. Sinteza stufoasă și uimitoare în amploarea ei sterilă, care rezultă din această recapitulare, este eclectismul epocilor alexandrine. Tot ce s-a creat într-o cultură prin eforturi succesive și unilaterale, toate momentele ei unice devin în coexistența unei sinteze artificiale un fel de rezumat istoric al unei culturi. Epoca elenisto-romană și-a revăzut, în amalgamul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
are el sublim și grotesc, a fost universalist, dar numai ca valabilitate generală a ideilor lui, nu ca multiplicitate de idei. Universalismul calitativ este esențial oricărei epoci creatoare; sub formă cantitativă, el este un semn de deficiență și este echivalent eclectismului. Momentul eclectic al unei culturi este identic universalismului cantitativ. Evul Mediu, care a concentrat în sine atâta neliniște, că ne-a dispensat pe noi, în latura religioasă, își demarcă liniile lui conturate la exces din concentrarea durabilă și obsedantă pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
situație în care paradigma dominantă trebuie să facă față criticilor paradigmelor dominate. Din această confruntare se naște o nouă paradigmă dominantă care constituie reper principal în istoria științei. Soluția lui Katzenstein este de a face apel la ceea ce el numește "eclectism analitic"29. În acest context, el propune de a critica logica lui Kuhn cu privire la evoluția paradigmelor și de a promova o logică nouă unde există teme de colaborare și de integrare ale diferitelor paradigme. Dovada este dată de faptul că
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
minimaliza însă meritele: La Ricoeur, ca și la Frye, mimesis-ul produce totalități semnificante pornind de la evenimente disparate. Este reabilitat, cu alte cuvinte, în virtutea valorii sale cognitive, publice și comunitare, în contrast cu scepticismul și solipsismul postulate de teoria structuralistă (...) Cu toate acestea, eclectismul lui Frye, ca și ecumenismul lui Ricoeur, conduc la sinteze - adeseori slabe, oricum foarte elastice - între poetică și etică, mai ales atunci când identifică, fără ezitare, recunoașterea internă cu cea externă 89. Oricum ar fi, meritul cel mai însemnat al tezei
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de bas-étage a fost, în mare măsură, neutralizată, substituindu-i-se o disponibilitate fără margini. În așa-zisa epocă postmodernă, cuvântul de ordine pare a fi impuritatea, după cunoscuta formulă a lui Guy Scarpetta. În acest spațiu al hibridizării, al eclectismului nelimitat, unde formele istoricizate ale trecutului intră în combinații surprinzătoare și neașteptate, înclinația către narativitate - sesizabilă inclusiv în „regatul” poeziei, până nu demult izolat în atmosfera rarefiată a esențelor atemporale - demonstrează că, într-un fel sau altul, perioada pe care
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și "învestit" în cursul formării statului? Este democratizarea criteriul după care trebuie evaluată politica culturală? Trei indicatori cer o verificare empirică pentru a răspunde la aceste întrebări: masificarea și generalizarea practicilor; accesul crescând al straturilor sociale "neprivilegiate"; diversificarea practicilor și eclectismul cultural. Cercetările lui Olivier Donnat sunt de natură să aducă unele lămuriri asupra acestor probleme. Totuși, ele sunt dominate de o poziție ambivalentă: pe de o parte, DEP evaluează politicile culturale; pe de alta, se ferește să evalueze politicile publice
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
nu doar a evenimentelor excesive sau extraordinare. Această definiție trebuie să se bazeze pe o abordare care să valorizeze multiplele puncte de vedere (comportamente antisociale, tulburări de comportament, violență criminală, delicte periferice, microviolențe) și metodologii variate (calitative și cantitative). Acest eclectism în modul de a descrie și evalua violența școlară ne permite să înțelegem mai bine că ea este construită social și previzibilă. Amintind importanța pe care o are dezvoltarea cunoștințelor și a intervențiilor privitoare la school bullying, autorul precizează, pe
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
în cercetarea problematicii sale tot mai complexe, mai ales din perspectivă practică. ► Postmodernismul determină schimbarea paradigmelor anterioare privind curriculumul, păstrând însă elementele lor pozitive și consolidate în practică, în primul rând prin chiar trăsăturile lui specifice (Slattery, 2006, pp. 6-9): • eclectismul actual (variate stiluri, multiplicitate, interdisciplinaritate), • raportarea la context, la mediul real, dezechilibrul în evoluția continuă, • evocarea a multiple abordări și cercetări pentru diferite teme ale realității, • utilizarea complexității, a incertitudinii, a valorilor mobilizatoare, a valorilor estetice variate, a valorilor date
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
națională etc. Totodată, am mai văzut că indiferent de sistemul de referință al identității (etnie, națiune, gen, clasă ș.a.), din punct de vedere analitic, căile sale de definire sunt numărate. Chiar dacă am putea fi acuzați de a cădea în capcana eclectismului, nu vom utiliza nici una din variantele conceptului de identitate, de pe palierul colectivului 11, vehiculate intens în literatura de specialitate, ci optăm pentru conceptul de identitate socioculturală 12 prin sociocultural înțelegem de fapt că orice act sau produs al actorilor sociali
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
privind redarea în forma versificată va duce în final la o superioritate a expresiei mult mai mult apreciată.134 Toate aceste aspecte ale gândirii critice ale lui Voltaire duc la supraviețuirea doctrinei clasice în plin secol al XVIII-lea, demonstrând eclectismul acelei epoci care nu se desprinsese total de principiile veacului trecut, nu numai pentru că nu era pregătită, dar și pentru că încă nu voia să o facă. În loc de concluzie vom reproduce afirmația lui René Wellek despre scriitorul francez: "Nici impresionist, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu trebuie privit drept o ideologie în sensul strict al cuvântului, ci drept "o îmbinare de ideologii care nu a dobândit organicitatea unui sistem." De aceeași părere este și Nicolae Manolescu, sugerând că inexistența radicalismului ideologic duce în final la eclectism 193 noțiune ce definește cel mai bine nu numai atmosfera culturală a acelei epoci, cât și cea socială, economică etc. Cine erau însă creatorii acestor ideologii, acești pașoptiști care au revoluționat maniera de a gândi și a trăi? N. Manolescu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Revoluției din 1848 și al Unirii, a avut merite fundamentale în răspândirea culturii, contribuind major la introducerea limbii române în școală. Alăturată celorlalți pașoptiști, personalitatea lui Gh. Asachi, subsumată în mod paradoxal unui vizionarism de factură conservatoare, ilustrează noțiunea de eclectism specificată anterior, aspectul caleidoscopic al culturii și societății românești în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Occidentalizarea rapidă a Țărilor Române prin trecerea aproape bruscă de la stilul de viață grecesc la cel francez a dus la un amestec amețitor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
tip clasic spre cea de factură romantică spre sfârșitul vieții, deși această disociere se produsese deja între conceptualizările teoretice inițiale filoclasice după cum am mai arătat, și opera propriu-zisă din acei ani, care se subscria prin multiple elemente curentului nou romantic. Eclectismul lui Heliade reflectă, astfel, eclectismul epocii dovadă de nesiguranță poate, până la urmă justificată de evoluția precară a literaturii în spațiul românesc. Cu toate acestea, tatonările multiple ale pașoptiștilor nu se datorează indiferenței sau ignoranței, ci dimpotrivă, unei prea arzătoare dorințe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
factură romantică spre sfârșitul vieții, deși această disociere se produsese deja între conceptualizările teoretice inițiale filoclasice după cum am mai arătat, și opera propriu-zisă din acei ani, care se subscria prin multiple elemente curentului nou romantic. Eclectismul lui Heliade reflectă, astfel, eclectismul epocii dovadă de nesiguranță poate, până la urmă justificată de evoluția precară a literaturii în spațiul românesc. Cu toate acestea, tatonările multiple ale pașoptiștilor nu se datorează indiferenței sau ignoranței, ci dimpotrivă, unei prea arzătoare dorințe de a oferi tinerei literaturi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
său față de valorile clasice. IV.3. Grigore Alexandrescu Opera poetică a lui Grigore Alexandrescu reflectă cel mai bine oscilațiile epocii la nivelul opțiunilor estetice, după cum articolele teoretice ale lui I. H. Rădulescu (de care ne vom ocupa mai târziu) surprindeau eclectismul ideologic al epocii. Îmbinarea speciilor literare pe care o întâlnim la Grigore Alexandrescu este uimitoare, cu atât mai mult cu cât opera sa, în ansamblu, dă totuși dovadă de coerență și unitate. Astfel, poetul reușește să creeze deopotrivă fabule, satire
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]