180 matches
-
numit cuantificarea a doua: câmpurile sunt reinterpretate ca operatori în spațiul stărilor sistemului. Câmpurilor le sunt impuse relații de comutare (pentru radiație) sau anticomutare (pentru materie), compatibile cu o descompunere în operatori de creare și anihilare în spațiul Fock. În electrodinamica cuantică se utilizează sistemul de unități naturale în care viteza luminii în vid și constanta Planck redusă au valoarea 1. În calculele teoretice este convenabilă descrierea câmpului electromagnetic cu ajutorul potențialelor electromagnetice. Potențialul scalar și potențialul vector sunt reunite într-un
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
electronului. Ele sunt eliminate prin redefinirea acestor constante la valorile măsurate experimental; procedura se numește "renormarea" masei și sarcinii. Diagramele cu două linii electronice externe și fără nicio linie fotonică externă descriu energia proprie a electronului, al cărei echivalent în electrodinamica clasică este autointeracția rezultată din emisia și reabsorbția de radiație. Exemplul cel mai simplu se obține inserând o linie fotonică internă într-o linie electronică externă. Diagramele cu două linii fotonice externe și nicio linie electronică externă descriu polarizarea vidului
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
rezultată din emisia și reabsorbția de radiație. Exemplul cel mai simplu se obține inserând o linie fotonică internă într-o linie electronică externă. Diagramele cu două linii fotonice externe și nicio linie electronică externă descriu polarizarea vidului, efect inexistent în electrodinamica clasică, unde liniaritatea ecuațiilor lui Maxwell nu permite interacția radiației cu ea însăși. Cel mai simplu exemplu se obține inserând o buclă electronică internă într-o linie fotonică externă. Diagramele cu două linii electronice externe și o linie fotonică externă
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
vertex, conectând liniile electronice printr-o linie fotonică internă. O corecție de vertex nu poate apărea ca diagramă separată, ea fiind interzisă de conservarea impulsului, dar se poate substitui oricărui vertex dintr-o diagramă mai mare. Testul experimental decisiv al electrodinamicii cuantice a fost măsurarea diferenței de energie între nivelele 2s și 2p ale atomului de hidrogen (deplasarea Lamb), pe care mecanica cuantică relativistă le indica degenerate. Rezultatul arată că electronul posedă un "moment magnetic anomal", astfel că factorul Landé ("g-factor
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
zero; totuși, valoarea mică a constantei de cuplaj materie-radiație permite calcule numerice foarte precise pe baza unei serii numerice doar asimptotic convergentă. Feynman a comentat că „nu există nicio diferență semnificativă între experiment și teorie” și a tras concluzia că electrodinamica cuantică este „piatra nestemată a fizicii” ("the jewel of physics"). Tehnica diagramatică introdusă de Feynman este atât de eficientă încât i-a permis să obțină în puține ore rezultate care, prin metode convenționale, le-au luat altora mai multe luni
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
sunt utilizate ca instrument de calcul în multe ramuri ale fizicii, de la fizica nucleară și fizica particulelor elementare la fizica solidului. Existența divergențelor în soluția iterativă (și poate chiar în general, cum a sugerat Källén) este un aspect „patologic” al electrodinamicii cuantice, legat de caracterul interacției materie-radiație la energii mari (sau, echivalent, la distanțe mici) și pe care teoria actuală nu îl poate reda. Renormarea este un procedeu ingenios și eficient de a extrage din expresii divergente informații despre mărimi fizice
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
Renormarea este un procedeu ingenios și eficient de a extrage din expresii divergente informații despre mărimi fizice reale, care pot fi comparate cu rezultatele experimentale. Totuși, în spusele lui Feynman: „e ceea ce aș numi un proces sucit!” ("a dippy process") Electrodinamica cuantică este teoria interacțiilor electromagnetice și totodată un prototip pentru teorii de câmp care încearcă să explice alte interacții fundamentale, cum e cromodinamica cuantică. Dar constanta de cuplaj adimensională pentru forțele nucleare are o valoare cuprinsă între 7 și 57
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
din spațiul tridimensional. Integralele formelor diferențiale joacă un rol fundamental în geometria diferențială modernă. Aceste generalizări ale integralelor au apărut datorită necesităților din fizică, și joacă un rol important în formularea multor legi din fizică, în principal a celor din electrodinamică. Conceptele moderne ale integrării se bazează pe teoria matematică abstractă numită integrală Lebesgue, dezvoltată de Henri Lebesgue. Leibniz a introdus notația standard a integralei, de forma unui "S alungit". Integrala din paragraful anterior se notează formula 3. Semnul ∫ notează integrarea, "a
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
pentru faptul că este "universală" și reproduce fidel toate observațiile experimentale, ci pentru că, în interpretarea ei, apare pentru prima oară ipoteza existenței unei "cuante de energie". Dezvoltarea în continuare a acestui concept a dus la nașterea și dezvoltarea mecanicii și electrodinamicii cuantice, și a influențat profund viziunea științifică asupra realității fizice. Tabelul de mai jos cuprinde simbolurile principalelor mărimi și constante fizice utilizate în prezentul articol cu unitățile lor de măsură în SI și CGS În acest articol sunt prezentate, dintr-
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
am ajuns la concluzia că numai anumite energii sunt posibile) își pierde din greutate. Acesta este începutul "revoluției cuantice". Max Planck a crezut un timp că se va putea găsi o justificare a formulei sale în cadrul coerent al mecanicii și electrodinamicii clasice, și că "cuantele" sunt numai un mod "efectiv" de descriere a unei realități clasice mai adânci. Pașii următori esențiali în dezvoltarea teoriei cuantelor, 4 ani mai târziu, sunt datorați lui Albert Einstein, care a luat existența cuantelor "ad litteram
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
Thomas Johann Seebeck descoperă în 1821 efectul termoelectric, care va sta la baza construcției termocuplului de mai târziu. Unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului a fost André-Marie Ampère (1775 - 1836). Acesta studiază interacțiunea reciprocă a curenților electrici și magneților, forța electrodinamică, iar în 1820 a stabilit formula acestei forțe. Relația dintre electricitate și magnetism este pusă în evidență, în aceeași perioadă, și de Ørsted și François Arago. Pentru experimentele efectuate, Ampère a realizat solenoidul, forma simplificată a bobinei de mai târziu
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
(n. 9 iulie 1911, Jacksonville, Florida, SUA - d. 13 aprilie 2008 Hightstown, New Jersey, SUA ) a fost un remarcabil fizician polivalent american cu contribuții în fizica nucleară, electrodinamică și optică, teoria relativității generale și gravitație. A fost unul dintre colaboratorii lui Niels Bohr și ultimii colaboratori ai lui Albert Einstein. A introdus și dezvoltat noțiuni fundamentale în fizică, precum gaură neagră, spumă spațial temporală, gaură de vierme și
John Archibald Wheeler () [Corola-website/Science/321596_a_322925]
-
sub îndrumarea lui Enrico Bompiani. În 1939 a fost numit șef de lucrări la Politehnica din Iași, la Catedra de Matematici Generale. În 1943 este numit conferențiar la aceeași catedră. În 1945 devine profesor de geometrie analitică la Facultatea de Electrodinamică, ca în 1948 să preia Catedra de Algebră a Facultății de Matematică din cadrul Universității din Iași. În perioada 1949-1953 este decan al Facultății de Matematică, iar în 1955 este numit rector. În 1965 a fost numit în Consiliul Național al
Ion L. Creangă () [Corola-website/Science/326928_a_328257]
-
profesor de fizică fără a avea doctoratul. În 1953, a ocupat un post la Institute for Advanced Study în Princeton, NJ. În 1957, a devenit un cettățean naturalizat al Statelor Unite. Dyson este bine cunoscut pentru demonstrarea din 1949 a formulelor electrodinamicii cuantice, care existau la acea vreme: diagramele lui Richard Feynman și metoda de operare dezvoltată de Julian Schwinger și Sin-Itiro Tomonaga. Dyson a fost prima persoană (după Feynman) care a apreciat puterea diagramelor Feynman, și lucrarea sa din 1949 (scrisă
Freeman J. Dyson () [Corola-website/Science/322273_a_323602]
-
diagramele Feynman nu erau doar un instrument de calcul, dar și o teorie de fizică. El a dezvoltat normele pentru diagrame care au rezolvat în totalitate problema renormalizării. În lucrările și prelegerile sale Dyson a prezentat teoriile lui Feynman de electrodinamică cuantică, într-o formă care alți fizicieni ar putea să o înțeleagă și a facilitat acceptarea teoriilor lui Feynman de comunitea fizicii. Robert Oppenheimer, în special, a fost convins de către Dyson că noua teorie Feynman a fost la fel de valabile ca
Freeman J. Dyson () [Corola-website/Science/322273_a_323602]
-
tren este de 30 km/h. În muzeu este expusă o machetă a locomotivei. Tot în Muzeul CFR a fost expusă prima locomotivă realizată la Reșița, în anul 1873, machete reprezentând locomotive construite în țară, macheta unei instalații de centralizare electrodinamică cu relee, înzestrată cu bloc de linie automat și cu instalații dispecer. Colecția muzeului mai cuprinde vagoane, telegraf Morse (1869), fotografii, acte vechi, costume de ceferiști, obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854 - 1925
Muzeul Căilor Ferate Române () [Corola-website/Science/327579_a_328908]
-
Electrodinamica e teoria clasică a interacțiunilor electromagnetice la scară macroscopică. Ea studiază forțele care se exercită între corpurile încărcate electric, forțe mediate în spațiu și timp de "câmpul electromagnetic". Teoria a fost elaborată de Maxwell în a doua jumătate a secolului
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
și timp de "câmpul electromagnetic". Teoria a fost elaborată de Maxwell în a doua jumătate a secolului XIX, prin abstractizarea rezultatelor deja cunoscute din electricitate și magnetism și completarea lor cu fapte experimentale și ipoteze teoretice noi. Consecințe imediate ale electrodinamicii maxwelliene au fost afirmarea existenței undelor electromagnetice și constatarea că lumina e de natură electromagnetică și se propagă sub forma de astfel de unde. Unificarea fenomenelor electrice, magnetice și optice, ca manifestări ale unei realități fizice numită câmp electromagnetic, și semnificația
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
electromagnetic, și semnificația de constantă fizică fundamentală pe care a căpătat-o viteza luminii în vid, au avut consecințe importante pe planul cunoașterii. Ele l-au îndrumat pe Einstein, o jumătate de secol mai târziu, către elaborarea teoriei relativității restrânse. Electrodinamica clasică dă o descriere cantitativă corectă a fenomenelor electromagnetice la scară macroscopică și la intensități mari ale câmpului. La scară microscopică, în procese ca emisia și absorbția de radiație de către sistemele atomice, câmpul electromagnetic manifestă însă o structură corpusculară: el
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
de radiație de către sistemele atomice, câmpul electromagnetic manifestă însă o structură corpusculară: el apare ca fiind alcătuit din particule de masă zero numite fotoni. Completarea teoriei maxwelliene în conformitate cu principiile fizicii cuantice a dus la teoria cuantică relativistă a interacțiunii electromagnetice: electrodinamica cuantică. Undele electromagnetice au fost generate în laborator de Hertz, la câțiva ani după moartea lui Maxwell. Aplicațiile lor în electrotehnică, radiotehnică și tehnologia comunicațiilor fără fir în general au avut un impact decisiv asupra civilizației moderne. Interacțiunea electromagnetică este
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
electromagnetică obținute de Faraday, le-a reformulat teoretic și le-a completat cu o ipoteză teoretică proprie referitoare la efectul unui câmp electric variabil. Rezultatul a fost "O teorie dinamică a câmpului electromagnetic (A Dynamical Theory of the Electromagnetic Field)" — electrodinamica. O consecință importantă a cercetărilor lui Maxwell a fost constatarea că un câmp electromagnetic variabil în timp se propagă sub formă de unde electromagnetice, cu o viteză egală (în limita preciziei datelor experimentale din vremea aceea) cu viteza luminii. Concluzia inevitabilă
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
de Experimentul Michelson-Morley (1887), care urmăreau să pună în evidență existența eterului, au dat rezultate negative. Ipoteza eterului a fost abandonată, câmpul electromagnetic a fost acceptat ca realitate fizică primară, viteza luminii în vid a devenit o constantă fizică fundamentală. Electrodinamica maxwelliană a generat o perspectivă nouă asupra desfășurării fenomenelor fizice în spațiu și în timp; ea a fost un element fundamental pentru Einstein în elaborarea teoriei relativității restrânse (1905). Sursele câmpului electromagnetic sunt sarcinile electrice elementare din materie: electroni încărcați
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
asupra desfășurării fenomenelor fizice în spațiu și în timp; ea a fost un element fundamental pentru Einstein în elaborarea teoriei relativității restrânse (1905). Sursele câmpului electromagnetic sunt sarcinile electrice elementare din materie: electroni încărcați negativ și protoni încărcați pozitiv. În electrodinamica clasică, la scară macroscopică, sarcina electrică apare însă distribuită continuu; distribuția e caracterizată prin densitatea de sarcină formula 1 și densitatea de curent formula 2, funcții de poziție și de timp. Legea conservării sarcinii electrice cere să fie satisfăcută ecuația de continuitate
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
câmp magnetic"; ele alcătuiesc împreună câmpul electromagnetic. Definiția câmpului electromagnetic este completată cu "principiul superpoziției": dacă mai multe surse (distribuții de sarcini și curenți) sunt reunite, câmpul electromagnetic rezultant este suma câmpurilor produse de fiecare dintre surse, luată separat. Principiile electrodinamicii sunt exprimate cantitativ prin ecuații (diferențiale sau integrale) care leagă vectorii câmp electromagnetic de sursele lor. Dimensiunile fizice și valorile numerice ale coeficienților din aceste ecuații depind de sistemul de unități de măsură utilizat. În sistemul internațional de unități, utilizat
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
prin ecuații (diferențiale sau integrale) care leagă vectorii câmp electromagnetic de sursele lor. Dimensiunile fizice și valorile numerice ale coeficienților din aceste ecuații depind de sistemul de unități de măsură utilizat. În sistemul internațional de unități, utilizat curent în aplicațiile electrodinamicii la scară macroscopică, intervin două mărimi fundamentale, definite astfel: "permeabilitatea vidului" (magnetică) și "permitivitatea vidului" (electrică) Ele sunt așadar legate prin relația unde formula 18 este viteza luminii în vid, a cărei valoare e definită ca În studiile teoretice, în special
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]