1,904 matches
-
Astfel cultură se implică în fiziologie: "îți simt albastrele vene,/ arhaicul puls, fervoarea etrusca și auriculul latin/ fluxul de sînge ce vine din Ionică/ îți albește mai tare picioarele că două coloane,/ de marmură, Agrigento e stîngul, Selinunte e dreptul," (Elegia italica). Sau: "Dar aud clipocind Ada și Tevere dinspre izvoarele mitice/ spre metropolele plămînilor tăi? (ibidem). Sau: "Lacul Bracciano și tainicul, umbrian Trasimene,/ întunecatul Bolsena le presimt, cam unde ți-e mijlocul sacru" (bidem). Asimilarea datelor "străine" e deplină, cuprinsă
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
suflet fără trup/ tăceam amintindu-mi viața dinainte și după.// Latin, încercam să mă simt acasă printre greci,/ și totuși ăMartiniă cu gheață mă trădase ușor;/nu labil, vulnerabil cum șunt, la subtilele mișcări/ ale dublului astral, ale geamănului celest? (Elegie egeică). Nu mai puțin atractioasă decît cea italica, e priveliștea din Montmartre ("După Biserică Sfintei Inimi e o stradă spre Place du/ Tertre,/ în ce an citeam pe rupte ăAvoir et êtreă?/ Numele străzii îl văd aievea, nu-n vis
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
are biserică săpata în piatră,/ nici vorbă s-ating mănăstirea Caterinei a Stîncii/ platonic oglindindu-se în adîncul din Lago Maggiore,/ amniotica anamneza: Grădină Maicii Chiliilor răsfrîntă-n Egee,/ stupul din Athos, cum numele văii Iserului/ surprinzîndu-te la intrarea în Delfi" (Elegia italica). Așadar adorația divinului în lume devine tot mai mult senzorială, aidoma celebrelor viziuni ale Sfintei Tereza de Avila. Misticismul poetului cade în materia vizionara vîscoasa, devenind plastic, tangibil. Făcînd întrucîtva - să recunoaștem - figură de eretic, Adrian Popescu evoluează frecvent
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
severă, morală a lui Octavianus. Ovidiu devine rînd pe rînd triumvir, decemvir, centumvir, diverse funcții sociale, dar el nu se gîndește decît la poezie. Frecventează cercul lui Messala, prefectul Romei, unde îi întîlnește pe Horațiu, Virgil, Propertius, Tibul. Se cultivă elegia. Genuri grave, serioase, potrivite austerității împăratului. Ovidiu, în acest context, se arată ceva mai îndrăzneț și scrie cu prudență Amores, ca-n zilele noastre, Amoruri, să spunem. Țiț Liviu este cu 5 ani mai tînăr decît Augustus, fiind prieten cu
Cînt lucruri triste,fiind trist by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18091_a_19416]
-
scurtă, vă zăbovi doar asupra unui singur segment al revistei de la Deva: evocarea, de către Iv Martinovici, a lui Dan Constantinescu, însoțită de texte inedite ale poetului și traducătorului. Alegerea noastră e în bună măsură subiectivă, căci minunatul volum bilingv cu Elegiile duineze și Sonetele către Orfeu ale lui Rilke, apărut în 1978 la Univers, cu ilustrațiile lui Vasile Kazar, e una dintre bijuteriile bibliotecii Cronicarului, care de cîte ori se bucură de ea (des), se gîndește recunoscător la Dan Constantinescu. Un
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18127_a_19452]
-
odihni an oricare scenariu al vieții,/ an cotloane diverse și simple, cinstite,/ unde să nu existe decât un pat an care să dorm/ și un lighean an care să vomit/ tot ce dăndu-mi mi-ai luat, Doamne,// să tot vomit" (Elegie). Lirismul e, până la urmă, o astfel de "vomă" eterica ce expulzează lumea care, ăn fond, n-a putut fi asimilată. Prin urmare, atât an primul cât și an al doilea caz, al aparentei substituții și al aparentei resorbții, transpare neputința
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
pentru cei aidoma mie/ la marginea universului rămași ănghetati/ an tristețe și bâlci" (Casă). Prin exaltare, se ajunge la o virtuozitate a expresiei uratului: "cârja de pește e falsă,/ ruginit, cercul rostogolit/ ămi strânge tâmplele că un cor de bocitoare? (Elegie balcanică). Că și: "Din când an când un foșnet abia auzit,/ - că pleoapele mortului/ sub mâna ta mai uscată/ decât aerul pe rue Saint-Nicolas/ la orele 10 și mereu dimineață" (Ruletă). Sau: " Și, mai ales, voi avea un curaj nebun
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
prejudecată și ideologie. Cu acest titlu paradoxal, Dreptul la timp este cartea unei experiențe originare a timpului și ea conține, fără ăndoială, câteva din capodoperele liricii stănesciene adunate ăntr-unul din cele mai unitare volume ale autorului, ăn vreme ce 11 elegii (1966) este titlul derutant al celei mai "sibilinice" cărți din creația să, unde nimic nu este ceea ce pare și "totul este inversul totului". Poetul opune universului istoric, atât cel al realității, cât și cel al poeziei vremii sale, un labirint
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
lume și se salvează din curgerea timpului spre neant prin poezie. Este un mod cu totul nou de a gândi atât poetica epocii, cât și sensul existenței relevate an actul creației și, totodată, o viziune radical nesupusa gândirii oficiale, 11 elegii putând vedea lumină tiparului și grație structurii labirintice, de "mister poetic", a volumului. De altfel, poetul nu a putut ănsela integral vigilenta cenzurii, redacția scoțând din carte textul Elegiei oului, a noua. Poezia această extraordinară, a somnului tragic al vieții
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
actul creației și, totodată, o viziune radical nesupusa gândirii oficiale, 11 elegii putând vedea lumină tiparului și grație structurii labirintice, de "mister poetic", a volumului. De altfel, poetul nu a putut ănsela integral vigilenta cenzurii, redacția scoțând din carte textul Elegiei oului, a noua. Poezia această extraordinară, a somnului tragic al vieții an spații concentrice, a putut fi publicată abia an antologia apărută pe la ănceputul anului 1968, Alpha. ăntr-o posibilă istorie a formelor literaturii române postbelice, 11 elegii consfințește victoria deplină
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
din carte textul Elegiei oului, a noua. Poezia această extraordinară, a somnului tragic al vieții an spații concentrice, a putut fi publicată abia an antologia apărută pe la ănceputul anului 1968, Alpha. ăntr-o posibilă istorie a formelor literaturii române postbelice, 11 elegii consfințește victoria deplină a poeticii neomoderne, definitorie pentru căutările acestei generații impetuoase, afirmate an anii deceniului șapte. Volumul aducea la o ănaltă formă lirica un elevat esopism al rostirii poetice, refuzând orice dogmă oficială. Obscuritatea să oraculara din care fiecare
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
adevarată "suma" a gândirii lirice a poetului aflat la zenitul creației sale, comparabilă ca importanță cu locul Luceafărului an cadrul poeziei eminesciene, interpretarea ei rămâne mereu "piatră de ăncercare" a oricărei hermeneutici a operei lui Nichita Stănescu. an epoca, 11 elegii postulează ruptură totală și ireversibilă a textului poetic de orice condiționare ideologico-marxistă. Ea proclama, totodată, cu consecințe estetice mult mai productive an devenirea interioară a literaturii noastre postbelice, eliberarea poeziei de orice biografism și psihologism care, "realități" fiind, cad sub
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
timpul ontologic că durata interioară, supusă pierderii și aducerii-aminte ori timpul biologic, al ființei fizice, care-l face pe "Omul cu M mare" să fie mereu de aflat an "moartea cu m mic" (Tragere la sorți) are de ănfruntat autorul Elegiilor, ci și asediul tot mai dureros și brutal al iernii timpului istoric. Sentimentul trăirii definitive sub zodia vremurilor de fier, torturante, ănfrigurate, letargice ale unei lumi pe care Orfeu (uneori sub chipul lui Amfion) credea a o fi ămblânzit odinioară
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
sabie deasupra/ capului blînd dezertor prin aburul viziunilor poezia/ m-a învățat să fiu mereu singur./ Trec pe străzi cu o sabie deasupra/ capului nimeni nu observă/ doar tu inima: ușa prin care plec și mă-ntorc/ în fiecare seară" (Elegie). În acest climat de supraromantism (pandant al suprarealismului), eul își pierde consistentă, devine lax. Narcis nu se mai privește fix în oglinzi, ci deambulează fantomatic prin luciul lor, trupul său însuși se multiplică în senzația de mortificare: "Încă te știe
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
trăit sau visat, memoria în viziune bergsoniană, memoria în palimpsest, uitarea, timpul incorporat în viziune proustiană, muzica, jazz-ul, cu notele lui fantomă, literatura, arta sub diversele ei forme, „medialectul”, figura paternă și cea maternă, cu moștenirea de ironie și elegie dată fiului, relația afectivă, relația amoroasă și anticiparea/improvizație, „feminitudinea” și fantasmele legate de ea, procrastinația dragă lui Proust și retro-procrastinația dragă lui Fréderic, relația estetică, subiectivitatea, cotidianul, visul, fantasma, amintirea, coșmarul repetitiv, vîrsta înaintată și, strecurată, ici și colo
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
fericite” chiar în ultima pagină a cărții, putem spune că ludicitatea lui Genette e o minunată contrapondere la ultimitatea care se întrezărește. Întregul volum ne arată, de altfel, acest echilibru funambulesc între melancolie și ironie, între grav și ludic, între elegie și sarcasm, dar, mai ales, apetitul de reflecție, de scris și de joc al lui Genette (Gérard, Fréderic, Tristam) care contrazice atît de revigorant titlul de Epilog. Sperăm și dorim să ii urmeze vreun Appendix, vreo Addenda sau vreun Post-Scriptum
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
goluri, Rică Răducanu s-a comportat ca un măscărici. Întrebat de jurnaliști ce-l apucase, a răspuns: „Eram așa de trist!”. Suntem aruncați, heideggerian, spune Pleșu, în străinătatea exteriorității, a inautenticității. Cam asta găsim și la Rilke, în a patra elegie duineză: totul e subterfugiu în ce facem aici. „Nimic nu-i el însuși.” Nimic nu e autentic, nimic nu e consistent. „Pentru o recepție deplină a mesajului evanghelic, trebuie (...) să consolidăm dimensiunea feminină a interiorității noastre...” Asta face și scriitorul
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2533_a_3858]
-
ceea ce se numește acum textualism: „«Ar trebui un cîntec...» al pietrelor de prund/ Cînd valuri pier în spumă, din «jocul» lor «secund»” (Nu timpul...). Sau: „Și se-ntîlneau sub vremuri - foșneau la drumuri plopii -/ Cu mama lui Vieru, «bunica-mi Calyopi»...” (Elegie la Prut). E vorba de-o abordare a tradiției ca o temă aptă nu de a inhiba, ci de a pune în valoare valențele personale ale poetului. Așa cum madlena lui Proust declanșează un torent de amintiri, contactul cu predecesorii îl
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
fost doar începutul./ Eram la Prut, spre seară, eram doar eu și Prutul./ Încolo, Basarabii, Buceacuri, Bucovine,/ și maluri după maluri se prăbușeau în mine./ Un clopot, peste ape, mai stins și tot mai rar/ Înfiora tăcerea de peisaj lunar” (Elegie la Prut). Uneori țăcănitul ca de ceasornic pe care-l produc versurile induce concretețea implacabilă a timpului: „Ori din aproapele/ Ori din departele/ Vremuri îngroape-le/ Patimi deșartele// Neguri se lasă/ Pe altedățile/ Cum te apasă/ Singurătățile” (Retro). Nu întîmplător
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
la Mai am un singur dor; Ada face destule d-astea, mai ales după Coșbuc, pe a cărui versificație joacă, deși Lovinescu crede că joacă după folclor; așa ceva însă n-am prea văzut). La partea asta de suferință și de elegie mai multă dreptate are Verax din Transilvania,4 carele zice că la Ada „tonul dominant e melancolia” și „o tristeță neobișnuită” din dragoste, de unde apoi „urmarea: sbucium, clocot, pustiu, nenoroc”. Întocmai așa. O fi avînd Ada și „versuri sfioase, de
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
la urmă, după cum se vede, Ada a găsit calea. Numai că dacă poeziile-s puse cît de cît cronologic (și Nicu zice că așa lea pus), se pare că a pierdut-o din nou și repede, căci redactează numaidecît o elegie „grea”, un fel de acoladă definitiv dramatică și patetică (de care Lovinescu 7 zice că-i luată după Dimitrie Anghel): „Eu port un lanț în suflet... Verigă cu verigă/ L-au făurit acolo credințele de ieri./ În zornăirea-i surdă
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
lirică. Nicio strofă. Nici măcar un vers. Vorba lui C.A. Rosetti : „A cui e vina?“ Răspunsul aparține viitorului. i. Ultimele două versuri ale poeziei sînt gravate pe piatra de căpătîi a mormîntului Aureliei Rusu. Există însă și părerea că această elegie „a izvorît din durerea prilejuită poetului de moartea surorii sale Victoria (15 septembrie 1884 - 3 martie 1904), care a fost învățătoare și s-a stins de tuberculoză” (vezi Octavian Goga, Opere. II. Poezii. Ediție îngrijită, prefață, note, bibliografie și indici
Ars amandi by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2447_a_3772]
-
observații descriptive nu mi se par totuși esențiale. Cum nici speculația livrescă n-o consider numaidecât necesară. Se poate, desigur, discuta și așa, intertextual: de pildă, poemul Din depărtare (de la pp. 15-16) poate fi urmărit ca o rescriere a cunoscutei Elegii a doua a lui Nichita Stănescu. Avem toate argumentele pentru a face asta. Imaginile consună: „Ține minte - îmi spun - ține minte:/ un zeu se află-n preajmă dacă există- o rană/ El vine/ el își pune gura lui de zeu
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
Iluzii). Pe fir de tristețe, Ana își transformă, aproape regulat, confesiunile în reflecții, dînd meditații de comportament. Așa, în poză meditativă, o și preferă Perpessicius, considerînd, cînd îi recenzează al doilea volum, că „propriul lirei d-sale este mai puțin elegia și mai mult poema sentențioasă, cu versul scurt, aforistic, ca articolele unei legi.” 13 Căci în rest, „debitul” Anei e „mult prea monoton și neorganizat”.14 Perpessicius era, cu siguranță, mult mai intelectual și mai intelectualist decît mine, căci altfel
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
știe ce-o fi prin caietele rămase, dar în Harfe... noutățile nu-s impresionante; ba chiar dimpotrivă. Cînd lira-i acordată pe durere, le e greu și poeților să treacă brusc la veselie. Chiar dacă n-o fi mare pasul de la elegie la imn, ușor de făcut nu-i. În orice caz, Ana nu l-a putut face, deși s-a străduit. A rămas și ea o cîntăreață de durere. 1 Vlaicu Bârna, Între Capșa și Corso, ediția a III-a adăugită
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]