314 matches
-
în condițiile constrângătoare ale unei spelaion („peșteră”): legați de mâini, de picioare, de grumaz, oamenii din cavernă nu pot vedea decât umbrele trecătoare ale diverselor lucruri care se perindă în peșteră. Este tot ce pot cunoaște și considera adevărat. În elina platonică se folosea adverbul aléthes (alhvqe") pentru a desemna acest adevăr aparent. Este vorba de simple „păreri” și „opinii”. Platon subliniază că din cauza apaideusiei („lipsa de educație”), majoritatea oamenilor obișnuiți se conduc în viață „după părere” (aléthes). În faza a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
specialist”. Ei au posibilitatea să observe, să pipăie, să cântărească, să măsoare și să numere lucrurile din cavernă. Vor cunoaște exact „suprafața lucrurilor” (ceea ce numea Kant fenomenul). Cunoașterea lor va fi „mai adevărată” decât aceea a oamenilor de rând. În elină, adverbul amintit mai sus permitea o formă comparativă: alethesta (alhqesta), care înseamnă „mai adevărat”. Dar cele două adevăruri se obțin la lumina unui foc artificial care pâlpâie în cavernă. Ele susțin două forme de „cunoaștere speologică”. Nici aléthes, nici alethesta
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nevoie de curaj pentru a-și câștiga această libertate (eleutheria). Eliberat de constrângerile speologice, omul liber va putea privi lucrurile „în lumina cea adevărată” furnizată de însuși Helios. El va putea vedea esența (ousia) lucrurilor. Este o „cunoaștere solară”, perfectă. Elina permitea un superlativ al lui aléthes: alethestaton (alhqestaton), care înseamnă „cel mai adevărat”. Este o cunoaștere heliologică, absolută, care surprinde „ideile” sau „esențele” lumii; numai astfel pot fi sesizate Ideile Eterne: Adevărul (Alétheia), Frumosul (Kalós) și Binele (Agáthon). Cunoașterea heliologică
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
al acestei priorități, D. Sloan (1971)7, Raportul Yale avea „bază științifică”, în sensul că era vorba de un curriculum fundamentat pe teoria „facultăților psihice” (înțelese ca „discipline mentale”) ce pot fi formate prin studiul disciplinelor clasice, precum latina și elina. Raportul Yale promova, într-adevăr, ideea că școlile trebuie să adapteze cursurile și metodele de predare-învățare la necesitățile formării disciplinei mentale, a gândirii și a celorlalte facultăți psihice. Această optică pedagogică, ce muta accentul de pe materiile de studiu pe capacitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
propice unei formări intelectuale axate pe cultul valorilor clasice, M. urmează liceul la Xanthi și Bitolia, începe studiile universitare la Buda, dar se va transfera la Universitatea din București, unde studiază istoria și arheologia (1889-1892). Este câțiva ani profesor de elină la Colegiul ,,Sf. Sava” din București, la Seminarul ,,Veniamin Costache”, Liceul Național și Institutul „Humpel” din Iași. Primește o bursă de doi ani la München, unde în 1901 obține doctoratul în litere, sub conducerea renumitului bizantinolog Karl Krumbacher, continuându-și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
latura utopică este prezentă. Calitățile deosebite cu care era (nzestrat Teodor Diamant l-au făcut remarcat de timpuriu. A absolvit primul cursurile școlii de la Sf(ntul Sava, dovedind aptitudini aparte pentru matematică ș( cunoașterea limbilor străine. Cunoștea greaca veche ș( elina, latina, italiana, franceza ș( germana. După o perioadă de studiu la M(nchen, pleacă (n 1830 la Paris. (n scurtă vreme, este atras de idealurile socialist-utopice, devenind unul dintre adepții apropiați ai lui Fourier. (n 1833 publică o broșură intitulată
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
toate lăcașele [...] care asemenea/ Cu har împărătesei aceleiași cu același nume”) și fac pași, timizi încă, spre integrarea reminiscențelor clasice („Destoinici pentru aceea de bărbătească virtute/ Cununi de mulțumire nu încetați a-i împleti”). Epigramma din 1649, consacrată aceleiași doamne Elina, reprezintă o treaptă către aproprierea unei maniere poetice savante - jocul etimologic. Renașterea și apoi barocul redescoperiseră și preluaseră acest procedeu ingenios care îi încântase pe toți marii poeți ai Antichității. N. încearcă în versurile sale (compuse într-o slavonă cizelată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
cu privire la natura cuvintelor. Se face apel la autoritatea filosofiei lui Platon, potrivit căreia fixarea numelui se face în funcție de natura lucrului. Pe baza tezei din Kratylos, autorul încearcă să derive, fantezist, desigur, dar în acord cu țelul discursului encomiastic, numele doamnei Elina din cuvântul grecesc eleos - „milă, milostivire”. Spune: „vezi cât de potrivit se numește Elena cu Eleos”, după ce nu mult înainte explicase cu precizie sensul lexemului elin. Versurile mai conțin cel puțin încă o trimitere interesantă la înțelepciunea anticilor în construcția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
și a Brezoianului, unde se născuse. A urmat școala de la Sfântul Sava cu profesori de care-și adu cea aminte cu venerație: Dumitrescu la franceză; Christu Negoescu la română; Sabba ștefănescu, director; Mișu Caloia nu la latină; Pandele Ionescu la elină; Ion Costescu la mu zică etc. Costică D. Beldie era atras de partea literară a lecțiilor și citea cu nesaț tomuri Întregi. A urmat apoi gimnaziul Gheorghe șincai, unde l a avut ca profesor de română pe celebrul G. Adamescu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un alt oraș. Avea un nume latinesc, parcă... Starețul Otto se Întoarse gânditor către Eglord, care ședea pe o buturugă sorbindu-și vinul dintr-un pocal de argint. — După părerea mea, omul e nevinovat. Vine Într-ade văr din Răsărit, vorbește elina și e cu totul străin pe aici, pe deasupra și eretic. Cu treaba noastră nu are nimic de-a face. Vine din Colonia. Foarte bine, Încuviință Eglord. Să-l spânzurăm repede și să plecăm. Să sperăm că partea a doua ne
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fiind unul dintre cărturarii ce au transformat deceniile brâncovenești într-o mare „monarhie culturală”, și în rândul boierimii, prin căsătoria, în 1691, cu Catrina, fiica marelui boier Ivașco Băleanu. Învață - ca și fratele său Șerban - multă carte: stăpânea la fel de bine elina și neogreaca și avea un bagaj bogat de informații culturale. Tradiția spune că nu i-ar fi plăcut prim-planul agitat, rămânând toată viața un „smerit” logofăt în cancelaria domnească, dar o pictură din anul 1689 îl arată a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
aproape s-au însoțit și s-au amestecat cu grecii au prins a urma grecilor și a se dare după știință, și ca să fie limba lor de ajuns spre primirea și lățirea științei lor au început după forma limbii celei eline, din care scotea învățăturile, a preface limba sa: aceasta o făceau mai des cu întoarcerea cărților de pre grecește pre latinește. Se vede după limba latină cea gramaticească cum toată e învăscută cu firea limbii eline”. Maior respinge ideea de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
De aceea el nu se simte obligat să explice începutul separat al popoarelor-limbi. Din contra, el reduce totul la o unitate primară, arătând că „înrudirea limbii românești cu cea italiană s-ar putea explica prin o latină populară; cu cea elină prin dialectele de înrudire ale vechilor locuitori ai Daciei cu cei din întreaga Europă răsăriteană” (p. 102), la care adaugă elemente de înrudire cu germana și engleza (p. 95); el vorbește apoi de „neprețuitul tezaur de cuvinte, unele de vechime
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
1879, apoi provizoriu la Gimnaziul „Ștefan cel Mare” până în 1884, devenind profesor definitiv în 1890; se transferă la București ca profesor de limba greacă la liceele „Sf. Sava” (până în 1893) și „Matei Basarab”, iar din 1899 funcționează ca profesor de elină și germană la Seminarul Central. Se manifestă activ în publicistică, axându-se pe cultura elenistică. A colaborat cu articole de popularizare a culturii greco-latine, cu versuri și proză la „Universul literar”, „Epoca”, „Revista poporului”, „Apărarea națională”, „Revista idealistă”, „Cronica”, „Secolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]
-
elev, cu un text de o bunăvoință ironică, în care portretul pitoresc nu atenuează accentele demolatoare ale criticii. Îndrăgostit de cultura Antichității, V. face din aceasta aproape unica sursă a inspirației sale poetice. Dotat cu o memorie prodigioasă, dascălul de elină și germană notează cu acribie până și sursa informațiilor, făcând din pagină un fel de muzeu itinerant, în care figurile mitologiei grecești, legende, rituri și obiceiuri domestice ajung sub ochii cititorului neînsuflețite de vreo trăire lirică: „La Orope în Hellada
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]
-
s-a împlinit - poate și cărturărește, ca autor al cronicii - în preajma Cantacuzinilor, pe care i-a slujit cu credință. A scris documentele familiei (ca logofăt trebuie să se fi descurcat bine în articolele pravilelor), între ele și testamentele (două) ale Elinei, soția marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Tot în preajma Cantacuzinilor a și murit, cândva, între 1693 și 1697. Poate că N. Iorga i-a făcut dreptate. Repere bibliografice: N. Iorga, Cronicele muntene, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. XXI, 1898-1899; Al. Lapedatu, Noi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
intitulată Observații sau băgări de seamă asupra regulelor și orânduielilor gramaticii românești, tipărită la Râmnic în anul 1787. Tot în același an se tipărea a doua ediție la Viena, fapt ce explică larga ei utilizare și circulație. Poliglot - stăpânea greaca, elina, italiana, franceza și turca - Ienăchiță Văcărescu s-a gândit că școala românească are nevoie de acest instrument de predare învățare. Adresându-se episcopului Râmnicului, Filaret, el arăta că limba română nu beneficiase până la acea dată de nicio gramatică, neștiind că
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
în discuție marchează un proces de amplificare și diversificare a școlilor și preocupărilor pedagogice în cele trei mari provincii istorice românești. Astfel, în Țara Românească și Moldova apar numeroase școli elementare, în care limbile de predare predominante erau latina și elina. Limba elină devine aproape exclusivă începând cu secolul XVIII, când în cele două state se instalează domniile fanariote. Câțiva dintre domnii fanarioți - Nicolae și Constantin Mavrocordat, Grigore al II-lea Ghica, Ioan Callimachi, Grigore Alexandru Ghica, Alexandru Ipsilanti - au continuat
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
luminatul domn Constantin Brâncoveanu. Această instituție de rang ridicat avea să funcționeze de aici înainte pe patru cicluri, câte trei ani fiecare, cu o durată maximă a studiilor de până la 12 ani. Procesul de predare-învățare se desfășura nu numai în elină, ci și în greacă, latină, franceză și italiană. Un hrisov domnesc emis de Constantin Racoviță amintește că în Țara Românească ,,oricine va năzui la învățătură, toți să fie primiți să învețe carte”, favorizând accesul larg la învățătură chiar și a
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
Juif sau juif), spaniolă (judio), ladino (djudio), arabă (yahud) sau idiș (Id sau Yid). Varianta iudeu (astăzi preponderentă în limbaj liturgic creștin și în textele despre evreii antici) are aceeași origine, dar a intrat în limba română prin intermediul latinei și elinei. Denumirea evreu care a intrat în uz în limba română modernă e asemănătoare cu denumirea folosită astăzi în limbile italiană (ebreo), rusă (yevrey), sârbă, bulgară și greacă (evréos). Denumirea israelian desemnează pe cetățenii statului evreiesc modern Israel, majoritatea evrei, dar
Al doilea război mondial : Holocaust, rasism, intoleranţă şi problema comunităţilor evreieşti din România şi Italia : ghid pentru predarea istoriei holocaustului în liceu, cu ajutorul platformei on line by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101009_a_102301]
-
Facultatea de Litere și Filosofie. Luându-și examenul de licență, funcționează un timp la Liceul „Matei Basarab” din București, apoi, din februarie 1899, este profesor la Liceul „I. C. Brătianu” din Pitești. A predat aici, de-a lungul anilor, româna, franceza, elina, filosofia, printre elevii lui numărându-se G. Vâlsan, Gh. Ulieru, Ion Barbu, Istrate Micescu, Armand Călinescu, Ion Trivale, Vl. Streinu, Ion Minulescu. În 1904 îi apare culegerea de „literatură, estetică, filologie” intitulată Studii, prefațată de B. P. Hasdeu. Câștigând, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285407_a_286736]
-
Ravelstein” este completat cu alte detalii negative: ca profesor, el nu este grozav (se bâlbâie, fumează În clasă - crimă supremă În Statele Unite), deși are pretenții mari de la studenții lui (le cere să‑i citească pe Xenofon, Tucidide și Platon În elină) și le stă la dispoziție pentru consultații chiar după absolvire (din reprobabile calcule erotico‑sexuale); „Abe” e bârfitor, are maniere „grotești”, se comportă ca orice nouveau riche (călătorește la Paris cu exorbitantul Concorde, ca să poată fuma; Își trimite expres cravatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ca traducător în 1958, semnând cu numele Alexandru Pop două traduceri din Euripide, apărute în antologia Tragicii greci. Primele poezii îi sunt publicate în 1968, în revista „Ramuri”, iar cea dintâi plachetă, Adevărata întoarcere, în 1969. Experiența de traducător din elină a lui M. - a transpus în limba română integrala pieselor lui Eschil și Euripide, precum și o comedie de Aristofan - nu a rămas fără consecințe în lirica personală. Nu e vorba numai de plasarea explicit intertextuală a emisiei poetice, așa cum se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288168_a_289497]
-
submediocre ca valoare și sărace cantitativ, aceasta chiar pentru lirica răsboiului"110. Dintre acestea se evidențiază totuși Yrjö Jylhä cu volumul Kiirastuli (Purgatoriul). El este considerat și cel mai bun liric al războiului din 1939/1940. Lui i se alătură Elina Vaara, cu volumul Loitsu (Vraja) și Paavo Hynynen care și-a dedicat poeziile pământului și "fiilor Finlandei"111 care au luptat pentru apărarea țării. Arvi Kivimaa și Unto Kupiainen sunt alți poeți ai războiului, ale căror opere au o înaltă
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
organizată de Centrul Cultural Sindan și Centrul Internațional pentru Artă Contemporană București. Aceasta a mai primit sprijinul Ambasadei Finlandei în România, dar și a Finnish Fund for Art Exchange (FRAME) Helsinki. În cadrul acestui vernisaj a expus artista fotograf din Finlanda Elina Brotherus 324. În concepția ei, "fotografia este noua pictură"325, arta sa clădindu-se pe mijloace contemporane de expresie care păstrează însă din elementele picturii clasice figurative. Această expoziție, la rândul ei, acordă o atenție specială unor elemente clasice: lumina
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]