170 matches
-
temă mai de mult, la "Tribuna" din Cluj, pe vremea când redactor-șef era D. R. Popescu. De altfel mai am un studiu care probabil va intra, când voi avea timp s-o scriu, într-o carte despre dialogul personajelor elisabetane cu epoca contemporană. Vedeți, mă ajut mereu cu gânduri aruncate înainte. Shakespeare, contemporanul nostru! Într-o scrisoare extrem de măgulitoare pentru dumneavoastra Robert Falls, directorul artistic al companiei Wisdobridge Theater din Chicago afirma că sunteți primul regizor din lume care dă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
acorda, în exclusivitate, ca semn al proaspetei noastre cunoștințe, un mic-mare număr de mimică, ce mimică!, în care tot revenea, obsedant, reverența feciorelnică a Tisbeii, într-un picior, dreptul, celălalt îndoit, în spate, elegant, elegant, ca-ntr-un fastuos contradanț elisabetan. Ce față avea Blehan! Ce grimasă fantastic de mobilă! La rîndu-mi, eram și eu bun, jucam adică rolul celui care crapă de rîs, dar nu rîde. În scenariu, cum ar veni. Ce noapte! Mai alaltăseară, ies din atelierul din Armeană
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
-lea a așezat, pentru prima dată, o distanță Între oameni și mediul lor Înconjurător și În curând a Început să apară un dezgust față de relația strânsă pe care populația rurală o avea cu animalele și cu natura. Spre sfârșitul perioadei elisabetane, englezii scoseseră complet animalele din casă, punându-le În grajduri și hambare. Se spune că englezii Îi disprețuiau pe irlandezi, galezi și scoțieni fiindcă Încă dormeau sub același acoperiș cu animalele lor4. Clasa orășenească pe cale de apariție - care mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Eseurile de anglistică se referă la personalități precum Thomas Carlyle, John Ruskin, Frank Harris, la teatru și reviste literare, dar și la imaginea românilor în paginile scriitorilor englezi. Cele mai semnificative comentarii sunt însă cele privitoare la Shakespeare, la teatrul elisabetan și la spectacolele shakespeariene pe scenele moderne. B. este cel dintâi român care semnalează viziunea regizorală înnoitoare a lui Gordon Craig și Granville-Parker, conchizând că „dramele lui Shakespeare nu au numai valoare istorică, ci ele sunt întru totul și ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
și tragedie este tot atât de riguroasă în epoca clasică ca în Antichitate. Influența lui Aristotel, redescoperirea, chiar de la începutul Renașterii, a tragediilor lui Seneca, introduc în Italia și în Franța separarea genurilor comic și tragic, necunoscută în rest. Comedia spaniolă, teatrul elisabetan suprapun procedeele de compoziție ale lui Seneca și amestecul de tonuri moștenit din teatrul medieval. Refuzul contaminării genurilor este exclusiv francez. Astfel se explică discreditarea ce va apăsa îndelung asupra teatrelor străine cauzată de teoreticienii francezi, convinși că nu există
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
hotărăște moartea tragediei politice. Numai aducând în scenă personaje deținătoare ale puterii, care sunt numite regi, prinți, consilieri, președinți sau miniștri, conflictul amestecă interesele private cu destinul unui întreg popor. Acest lucru conferă o dimensiune mitică tragediei, fie ea greacă, elisabetană sau clasică. Pe de altă parte, când, în 1660, Corneille aruncă o privire retrospectivă asupra operei sale, are dintr-odată sentimentul că a modernizat comedia, cu Mélite, în 1630. El nu aduce aici niciun personaj ridicol și introduce, după modelul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
face comedii, în 1609, Ogier, în Franța, Prefața la A doua ediție a lui Tyr și Sidon, tragi-comedie de Jean de Schélandre, din 1628. Principiile lor anunță, cu un secol și jumătate mai înainte, pe cele ale dramei. Numai teatrul elisabetan, care vede totuși, de la 1558 la 1642, sub cele trei domnii a Elisabetei, a lui Iacob I și a lui Carol I, marile creații ale lui Marlow, Shakespeare, Ben Jonson, Cyril Tourneur etc., nu are teoreticieni. Câteva tirade, uneori, ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pământul răscolit. Căci gândirea domniilor voastre trebuie să-i împodobească aici pe regii noștri și să-i transporte dintr-un loc în altul, străbătând timpurile și acumulând isprăvile a mai multor ani într-o oră măsurată de clepsidră." Figura 4 Teatrul elisabetan ("Swan Theatre") 1.2. Amestecul genurilor Grija pentru libertate a lui Lope de Vega cu privire la reguli se manifestă și în interesul pe care-l poartă tragi-comediei. Introdusă în Spania și în Franța de către italieni, la sfârșitul secolului al XVI-lea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va avea atunci de câștigat, și că interesul, fără a mai fi împărțit, va fi mai mare." El nu pare să-și dea seama că părerea lui despre locul scenic este diferită de cea a lui Shakespeare. Pe când în teatrul elisabetan, schimbările de loc, frecvente, pot opera îndată ce există o modificare a tabloului de configurație a personajelor, adică de îndată ce există intrare și ieșire, Mercier cere ca schimbările de loc să "nu se petreacă decât în antracte, niciodată în altă parte". El
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
venind să realizeze din plin visul pentru acest teatru modern conceput de Diderot și Louis-Sébastien Mercier 69. Difuzarea teatrului lor a permis pe lângă asta recunoașterea în Shakespeare a unui mare precursor. Sub influența combinată a Germaniei contemporane și a Angliei elisabetane se elaborează, în Franța, teoriile despre drama romantică ce păstrează totuși acesta este specificul Romantismului francez , spiritul Iluminismului. Dovada acestui fapt o reprezintă strigătul plin de orgoliu al tânărului Musset (1810-1857), care nu și-a făcut încă debutul pe scenă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
literatură dramatică pe care el l-a ținut la Viena în 1808 și care a fost publicat în Germania în 1811. El condamnă aici, cu o virulență uneori nuanțată de rea credință, Clasicismul francez și, cu multe elogii față de dramaturgiile elisabetane și față de spaniolii Secolului de Aur, proslăvește un teatru în care acțiunea primează asupra povestirii. Dornică să le împărtășească francezilor dragostea ei pentru literatura germană, ea difuzează ideile lui Schlegel în Despre Germania (De l'Allemagne). Lucrarea, publicată la Londra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scene pașnice fără dramă, amestecate cu scene comice și tragice; în execuția ei, un stil familiar, comic, tragic, și uneori epic?" Mai târziu, în 1864, Hugo va scrie al său William Shakespeare, prima analiză foarte aprofundată a operei marelui dramaturg elisabetan, ca prefață la traducerea pieselor pe care le publică fiul său François-Victor. 5.2. Modernitatea și libertatea artei Romanticii sunt, fără discuție, oameni moderni. Lăsând de o parte, ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, orice paseism, ei doresc crearea unei arte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o viață artificială. Dar câte trepte în această viață artificială, de la imitația grosieră care nu înșeală pe nimeni și până la reproducerea aproape perfectă care stârnește uimirea!" Este imposibil, după cum subliniază Zola, să ne întoarcem la inscripțiile de care uza teatrul elisabetan pentru situarea locurilor acțiunii, sau să utilizăm decorul abstract perfect adaptat pieselor clasice, în care se mișcă personaje ireale. Pentru autorii de drame naturaliste, care nu vor să dea viață unui spirit fără trup, ci unei ființe în carne și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
17, clamează el, cu ireverența-i caracteristică, în Discursul din 10 decembrie 1896 la Ubu-Rege. Pentru regia piesei, în care schimbările de loc sunt frecvente, el preconizează folosirea pancartelor, la care se recurgea uneori pe scena Misterelor sau în epoca elisabetană. "Adoptarea unui singur decor sau și mai bine, a unui fundal uniform, suprimând ridicările și coborârile cortinei în timpul unicului act. Un personj îmbrăcat corect ar veni, ca la teatrul de păpuși, să atârne o pancartă arătând locul unde se petrece
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decadențe. La origine, locul teatral era arhitectural și deschis. La greci, teatrul era din marmură, biserica servea drept decor în Evul Mediu, Commedia dell'arte își înălța stâlpii pentru scenă în piața publică sau le sprijinea de un palat, teatrul elisabetan era sub cerul liber. Dar, mai târziu, teatrul a devenit un spațiu închis iar scena a devenit această "cutie cu iluzii" a teatrului de tip italian, plină de decoruri artificiale. După părerea lui Craig, dacă vrem să-i redăm teatrului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sală și scenă, pentru a se reveni la scena deschisă. "Trebuie distrusă definitiv cușca scenică, declară el. Dacă nu, va fi imposibil de dinamizat spectacolul." Meyerhold se inspiră atât din structura teatrului antic grec, cât și din cea a teatrului elisabetan, cu scena sa foarte avansată în mijlocul publicului (apron stage), cu balconul și scena înaltă (upper stage), scena din interior (inner stage) (vezi ilustrația nr. 4). El adaugă acestui dispozitiv tridimensional al scenei elisabetane niște platforme mobile, inspirându-se din ekkyklema
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
grec, cât și din cea a teatrului elisabetan, cu scena sa foarte avansată în mijlocul publicului (apron stage), cu balconul și scena înaltă (upper stage), scena din interior (inner stage) (vezi ilustrația nr. 4). El adaugă acestui dispozitiv tridimensional al scenei elisabetane niște platforme mobile, inspirându-se din ekkyklema teatrului grec, din eșafodajul teatrului medieval, din carele pe roți ale teatrului spaniol (vezi ilustrația nr. 3). Împrumută de asemenea unele dispozitive din teatrul oriental, în special podul din teatrul japonez ce traversează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o unitate în teatrul de iluzie, nu este aici decât o juxtapunere de secvențe. Secvențele, când se succed cu repeziciune într-un singur loc, când sunt concomitente și două locuri diferite sunt reprezentate simultan. Brecht regăsește aici estetica medievală sau elisabetană. Un joc de corespondență între secvențe, în care se face simțită influența cinematografului, invită spectatorul să-și construiască modul de a înțelege piesa confruntând unele secvențe. Acestei fragmentări a acțiunii îi corespunde cea a limbajului dramatic. Song-urile, pasaje versificate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Revue d'Histoire du théâtre Théâtre/Public Travail théâtral Tabla ilustrațiilor 1. Teatru grec (reconstituirea teatrului din Delos) 2. Plantare tip a scenei după moda italiană, după un desen de Sabbattini (1638) 3. Car rulant al autosacramentalului spaniol 4. Teatru elisabetan: ("Swan Theatre") 5. Le Vieux-Colombier, de Jacques Copeau 6. Teatrul total, de Walter Gropius (1927) Index A Adamov, 251 Agathon, 30, 32 Alembert (d'), 150, 158, 177, 189 Antoine, 84, 93, 146, 232, 233, 234, 265 Apollinaire, 137, 250, 251
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o milă În mai puțin de patru minute (În 1954). Mai mult, așa cum li se amintea frecvent, britanicii erau cei care realizaseră fisiunea atomului, inventaseră radarul, descoperiseră penicilina, proiectaseră motorul cu reacție și multe altele. Tonul acelor ani - „noua epocă elisabetană”, cum se spunea, cu un oarecare exces de entuziasm - este bine reflectat de cinematografia vremii. Cele mai populare filme britanice ale primei jumătăți a anilor ’50 - comedii ca Genevieve (1953) sau Doctor in the House (1954) - descriu un sud al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]