527 matches
-
caracter modal - eolian pe re; pedala sonoră, stabilind disonanțe sau relaxări armonice în raport cu evoluțiile celorlalte două planuri. Ritmul iambic al motivului ostinato, metafora „pașilor” stăpâniți de ezitare, apare proiectat ca o formulă expresivă încărcată de accepțiuni estetice, calitate semnalată cu elocvență de indicația suplimentară care o însoțește Ce rythme doit avoir la valeur sonore d'un fond de paysage triste et glacé (Acest ritm trebuie să aibă valoarea sonoră a unui peisaj trist și înghețat). De asemenea, reiterarea motivului ostinato într-
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
în aceste pagini idiomul unei inspirații spaniole autentice, subliniind deopotrivă forța evocatoare dictată de profeția spiritului de geniu. În plus, el confirmă lipsa utilizării unor „citate” provenite din folclorul spaniol, ceea ce 196 nu împiedică aceste impresii sonore să inspire cu elocvență ținuturile evocate. Cunoașterea spiritului acestei muzici folclorice (la care făcuse apel acel posibil stimul vizual) a putut fi asimilată de Debussy prin numeroase surse ce le reprezentau la acea vreme Expozițiile Universale de la Paris (1889, 1900), unde acesta avusese ocazia
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
juxtapune în șirul nesfârșitelor caractere proiectate pe scena acestui spectacolul fantastic. Apariția sa va produce o diversificare subtilă a expresiei sonore, operată prin multiple modificări ce survin la nivelul detaliilor de scriitură: indicația dinamică p marqué care determină sublinierea cu elocvență a prezenței sale; multitudinea ritmurilor desfășurate, cu preponderență, în valori scurte de durată ( ), dinamizând astfel aspectul discursului sonor; sublinierea expresivității intervalului de cvintă micșorată prin plasarea acesteia, în mod constant, în armonia timpului întâi al măsurilor 32 34; elementul cromatic
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
fără cauțiunea unui minim vizual, minimul vital al instituționalizării. Se alcătuiește curând o cazuistică. Sfântul Vasile admite, silit, că o imagine a lui Christos îl poate îndemna pe creștin să apuce pe calea virtuții, cu condiția să se "conjuge cu elocvența predicatorului". Încep să se distingă bunele uzuri ale imaginii (pe care doctrinele scolastice le vor sistematiza în Evul Mediu în: didactic, memorativ și devoțional). Pentru a avea un control asupra celor simpli și creduli. Pentru a-i face pe credincioși
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lucrul fizic și plastic, cum o dovedește Sistemul Artelor Frumoase în care le determină "valoarea" și care pune pe treapta de sus poezia, "joc liber al imaginației", ilustrată în ocurență printr-o poezie a lui Frederic cel Mare, urmată de elocvență, iar muzica pe locul al treilea, fiindcă este "cea mai apropiată de artele vorbirii". Este ierarhia greacă, neschimbată, cu singura diferență că filosoful deplânge îndelung lipsa de urbanitate a muzicii din oraș, care incomodează vecinii și dăunează libertății, ca și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
printr-un genitiv (așa cum este latinescul ars printr-un gerunziu). Se spune atunci "arta cuvântului", "arta construirii de nave", "arta metalelor". Sau printr-un calificativ, ca în graphikè technè, arta picturii. Platon, de exemplu, vorbește despre muzică, dans, broderie, tapiserie, elocvență, poezie, de cutare sau cutare technè, dar niciodată despre ceva care ar fi arta în sine. Medicina este o technè, la fel ceramica și fierăria. Ca și echitația sau dietetica. Cei care le practică ar putea fi numiți (de către noi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lumea elenistică, estetizantă la maxim, imaginea este înghițită de discurs, iar estetica decadenței ține tot de cuvânt. Prin tradiție, zeii greci locuiesc gura și disprețuiesc mâna. "Stăpânii adevărului" (Marcel Detienne) sunt cei care mânuiesc cuvintele. Pe bună dreptate arta retoricii, elocvență și gramatică, a mers timp de un mileniu la Atena să-și tragă titlurile de glorie și veritate. Dar academiile noastre de arte frumoase, în cei două sute cincizeci de ani cât a ținut domnia lor, par să fi fost victimele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
subvenționată din secolul XX? E greu pentru o artă să fie în același timp nobilă și vie, populară și respectabilă. Această cruzime marchează și faptul literar 100. Cum să înțelegem deplasarea fecundității, de la un secol la altul, de la epopee la elocvență, la catedră, la teatru, la poezie, la roman, la scenariu etc., fără să adoptăm acustica drept fir conducător? Talentul merge acolo unde ecoul este cel mai puternic. Calitatea implicărilor individuale crește și descrește odată cu "revenirile" la care se poate spera
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
le învață cu înțelepciunea sa mută, dar în același timp expresivă și convingătoare, sunt virtuțile care îi amintesc preotului că este „măgarul” lui Cristos pentru că este slujitor din iubire. VI PREOTUL ȘI ARTA DE A VESTI CUVÂNTUL „Într-adevăr cum elocvența care nu-i luminată de rațiune nu e numai temerară, dar este și oarbă, la fel înțelepciunea care nu se bucură de folosirea cuvântului nu este numai slabă, dar, într-un anumit sens, ciuntită; într-adevăr, chiar dacă, uneori, o înțelepciune
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
unei tonalități intime, uneori grave, când pot fi împărtășite eșecurile, alteori înseninate de proximitatea revederii. Firește, rămâne ceva în profunzimea acestei întâlniri și legături prelungite de-a lungul aproape a trei decenii care nu poate fi convertit integral în precizia elocvenței, tocmai pentru că greutățile așezate în balansul dialogului epistolar au o densitate diferită. Pentru Eliade, cele câteva zeci de scrisori către Wikander reprezintă o foarte mică parte a unui testament autobiografic ce însumează câteva mii de pagini de jurnal, alte câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
cu consecvență. Pentru Wikander, acest travaliu reprezintă cea mai amplă încercare de reconsiderare a operei sale, nu mai puțin a răsfrângerii sale în apele tulburi ale unei epoci cu consecințe traumatice. În cazul său, eventualele incompletitudini pot fi compensate de elocvența unor materiale inedite sau prea puțin știute, care își găsesc aici pentru prima dată ocazia revalorizării cât mai cuprinzătoare. Faptul că acest lucru se petrece nu în Suedia, nici în vreunul dintre centrele universitare europene unde se pot stăpâni cu
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
26-48, și teza secundară Feuerpriester in Kleinasien und Iran, Lund, 1946. Aceste lucrări strict specializate pe documente literare, arheologice și epigrafice iraniene, în conjuncție cu cercetările sale asupra epopeilor iraniană (Sh³hn³meh) și indiană (Mah³bh³rata), l-au condus pe Wikander la elocvența celebrului principiu prin care a dat o explicație satisfăcătoare, în particular, derutantei căsătorii poliandrice a lui Draupadș în Mah³bh³rata, și în general modului de configurare și generare a personajelor principale din epopei - ele sunt, în fond, transpunerea personificată, dramatizată, a
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
lucr(rîi de fă(( (i un (ntreg (ndrumar prin care putem s( deslu(im mai bine aspectele tehnice ale observa(iei. Ghidul de observa(ie, tehnicile de culegere a datelor, modalit((ile de redactare (i interpretare al(turi de exemple elocvențe (n aceast( direc(ie, constituie un adev(raț model teoretic (i practic pus la (ndemîna studen(ilor, profesorilor (i "lucr(torilor" (n domeniul socio-uman. Un aspect tratat cu deosebit( aten(ie este momentul implic(rîi observatorului (n mediul de studiat
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
lucrare intitulată ” Asistența copiilor victime a infracțiunilor”, structurată în cinci capitole judicios formulate, care reușesc să ne de-a o imagine edificatoare asupra problematicii abordate și anume: Deși lucrarea nu este de mari proporții, autorul reușeste să ne prezinte cu elocvență problematica temei abordate, de mare interes pentru învățământul nostru de specialitate și mai ales pentru instituțiile statale împuternicite cu asistența copiilor care devin victime ale unor infracțiuni compise tot de copii. Subiectul acestei lucrări a fost doar sporadic abordat în
ASISTENŢA COPIILOR VICTIME A INFRACŢIUNILOR by GEORGE COSMIN DIACONU () [Corola-publishinghouse/Science/814_a_1559]
-
argumentele vădeau nu numai dreptul care stătea la baza poziției României, dar și fermitatea poporului român de a-și apăra independența cucerită cu jertfe și proclamată pe câmpul de bătaie cu dușmanul, pe care îl oprise la porțile Europei Centrale. Elocvența cu care a vorbit ministrul de externe a impresionat adunarea. Bismark a exclamat “ La Roumanie a ses homes” . Guvernul român se afla în poziția cea mai critică situat între două puteri arăta T. C. Văcărescu în lucrarea Luptele românilor în
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
în el și prin deșteptarea de puteri noi. Influența acestor idei se reflectează în activitatea politică a lui Mihail Kogălniceanu, iarăși în capul ministerului de externe. La Congresul de la Berlin, el a apărat interesele României cu toată puterea talentului și elocvenței sale, fiind apreciat de marii diplomați ai Europei întruniți în congres. 28 CAPITOLUL III Mihail Kogălniceanu și independența României în istoriografia românească din perioada interbelică În dezvoltarea istoriografiei, perioada celor două războaie mondiale constituie o etapă aparte, de puternică afirmare
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
the Church, vol. 33, Washington DC: Catholic University of America Press, 1957, p. XVIII. footnote>. Sfântul Ioan Gură de Aur, numit de contemporanii săi marele Hrisostom, nume destul de apropiat de cel după care este cunoscut poteriorității, înzestrat cu un o elocvență de aur, a trăit într-un mediu necorespunzător dezvoltării unui asemenea talent. Cu toate acestea, Sfântul Ioan și-a cultivat darul. Dar, ca în cazul multor oameni dăruiți, darul său a fost apreciat la justa valoare abia după trecerea sa
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
-i cer, nu-i vânt// de foc, de joc să le spui/ în mijlocul satului// I-am ars umbra de la geam/ și cum de zile mai am...”. De relevat că în poezia scrisă de P. în limba sârbă stilul discursiv dispare, elocvența este asasinată. Poetul învață de la avangardiști subminarea confesiunii, a despletirii lirice, a plângerilor suave. El trăiește implozia, reducția, buna așezare a negației. Nu mai versifică, nu mai utilizează limbajul declarativ. Se oprește asupra unor sintagme, încercându-le capacitatea sugestivă, forța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
este prea lungă, cu determinant superfluu, să adopte în viitor termenul scurtat ca denumire unică a procedeului, fără să fi utilizat și explicat în prealabil termenul complex, pe care l-ar putea întrebuința mai târziu, în treacăt, pentru mai multă elocvență și explicitate suplimentară. Nu ar mai fi nevoie, în acest caz, de context, de antecedente ale discursului pentru ca termenul simplu să fie înțeles, la început cel puțin de către specialiști. Ne-am afla în fața unei reducții cu caracter lexical, adică a
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
crez uman și social. Este o carte despre război și împotriva războaielor, cât și un elogiu adus medicilor de front în timpul ultimei conflagrații. Dialogurile și reflecțiile pe care le polarizează ilustrează dura realitate a epocii, iar claritatea, ordinea, logica și elocvența acțiunii rețin atenția. P. transpune în volumul Rememorând fântâna (1974) din sonetele poetului sibian Christian Maurer. SCRIERI: Promontorii, București, 1968; Ascunsa vulnerare, pref. Victor Eftimiu, București, 1971; Cenușa unui ceas, București, 1975; Legile zborului, București, 1976; Cuantele liniștii, postfață Mircea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289001_a_290330]
-
blakean: "Doar atunci când ego-ul superficial și autocentrat nu interferează este posibilă unirea eului individual profund cu obiectul atenției sale fie el o persoană, o operă de artă, natura sau divinitatea" (1998, p. 72). În continuare, se pot detecta similarități din ce in ce mai elocvențe: elementul urizenic ar putea fi pus în relație cu conceptul de "Selbheit" al lui Böhme sau cu cel de "Ichheit" al lui Schelling 44. Ambii termeni semnifică divizare ontologica, mai exact spus, separare de unitatea divină primordială și imposibilitatea accederii
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
înșală judecățile" (1986, p. 241). Această aserțiune trebuie coroborata cu elogiul pe care Blake îl face energiei subtile din om că forța absolută, menită să genereze autenticitate și vitalism. Două scurte extrase din The Marriage of Heaven and Hell sunt elocvențe în acest context: "Energy is the only life [...]" (E: 34) și "Energy is Eternal Delight" (E: 34). Astfel, există o conexiune puternică între convingerile religioase blakeene și doctrina "religiei interioare" specifice secolului al XVIII-lea. Sintagma acoperă, semantic, nu numai
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
expunem celorlalți ceea ce am învățat, altfel spus reconsideră valoarea retoricii, disciplină pe care o predase în tinerețe și care îi rămăsese pentru totdeauna în suflet. Așadar, Cicero este încă prezent în inima lui Augustin, dar servește acum unui scop diferit. Elocvența nu trebuie să fie un scop în sine, ca în operele păgînilor, ci trebuie întotdeauna asociată cu înțelepciunea creștină: această afirmație de principiu poate fi considerată, într-un anumit sens, chiar sinteza operei lui Augustin (sapientia et eloquentia), așa cum s-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dacă mai tîrziu unii (de exemplu Ieronim) crezuseră, cu destulă naivitate, că vor găsi în Scripturi aceleași norme retorice și aceleași genuri poetice ca în cultura păgînă, acum Augustin consideră Scriptura valabilă în sine, cu scopul de a configura o elocvență creștină și, în consecință, identifică în scriitorii creștini, care s-au format tocmai în spiritul acelei Scripturi, pe primii auctores. De aceea, creștinul nu are de ce să fie educat prin studierea păgînilor. Cu îndreptățire, cercetătorii au insistat asupra acestei noutăți
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în prima; scrierea se încheie cu o recapitulare a cărților precedente. Condiția sufletului a fost elogiată cu multă căldură de către Sidonius Apollinaris, poate nu în mod dezinteresat, în timp ce judecata lui Ghenadie, care era prieten cu Faustus, se limitează la sublinierea elocvenței și subtilității operei. Fără îndoială, aceste caracteristici există în scrierea lui Claudian, care, înainte de toate, dovedește o bună cunoaștere a literaturii creștine și a celei păgîne. Modelul literar al lui Claudian pare să fi fost Apuleius, care se bucura de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]