829 matches
-
diversele comisii care erau pe atunci în cinematografie. Se ajungea cu materialul în studio, se monta, se puneau vorbele. Într-o cabină era un crainic. Erau vocile acelea metalice, sparte, solemne, dacă vi le mai amintiți, care comentau cu multă emfază și pioșenie realizările socialismului. Nu le-am utilizat niciodată. Filmele mele nu au comentariu. Eu pot să mă laud că am fost unul dintre primii care au folosit înregistrarea directă. Încet, încet, generația mea a înțeles valoarea cuvântului înregistrat pe
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
literare", decât doar trei poezii. Reacția s-a iscat numaidecât: "D-l Titu-Liviu Maiorescu, bătându-și joc de Bărnuț, de Șincai, de Țichindeal, de Cipariu, de Sion, de Bolintineanu, de toate somitățile cugetării române, mai ales de poeți, celebrează cu emfază Noua direcție inaugurată risum teneatis de d. Bodnărescu, Eminescu, Iacob Negruzzi și tutti quanti!" Ce a urmat, se știe. Receptarea poetului a oscilat între idolatrie și defăimare. Dar niciodată Eminescu n-a fost atât de contestat ca după 1989, de către
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
elodiând (nu elodiind), elodiamente, elodiozare... (comentariu de pe forumul ziarului "Gândul", www.gandul.info, 13.XI.2007) 2.2.2.2. Repartizarea stilistică a adverbelor în -mente Adverbele în -mente apar cel mai frecvent în stilul jurnalistic, asociindu-se, în general, emfazei. Acestea sunt caracteristice limbajului juridic și administrativ 19, unde nu sunt marcate stilistic. În literatură, apariția lor ține de stilul fiecărui scriitor (în corpusul lucrării, sunt folosite mai frecvent de Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Alexandru Paleologu, Mircea Cărtărescu). În virtutea valenței
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
România liberă" = RL 2174, 1997, 1). ". 18 Vezi Zafiu (1999) și Doca (1996: 256-257): "Dintre adverbele derivate cu sufixul -mente (de care se face abuz în ultimii ani), completamente și totalmente sunt pedantisme, deși, în ultimul timp ele sunt asociate emfazei", Doca (1996: 256). 19 Vezi și Zafiu (1999). 20 DEX 1975, apud Ciompec (1985: 104), înregistrează 23 de adverbe derivate cu -iș (-îș). 21 Dintre adverbele în -iș (-îș) din DI 1957 multe nu au mai fost reținute de DILR
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
aducă la vila de vară a familiei. Casa e ridicată pe o stâncă înconjurată de o grădină superbă, cu plante rare, de exemplu: aconite. Masa a fost pusă afară, printre flori. Episcopul sosește îmbrăcat cu modestie și vorbește simplu, fără emfază. E foarte cunoscut încă din tinerețe pentru atitudinea lui liberală, militând pentru drepturile femeilor. După moartea soției sale s-a îndrăgostit de o femeie mai tânără, cu un băiețel la care ține foarte mult. Mă privește lung și apoi mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
plec grumazul, Deși o spadă grea, constant, mă taie, În schimb, trăiesc la mine în odaie Ca un acar Păun, iubind macazul. Eu, ideal, nici nu plătesc impozit Spre-un stat bolnav, atins de metastază, Tratez chiar criza asta cu emfază Și-mi inventez, prin vise, un depozit. Eu, singular, reconstruiesc palate, Cuvintele se leagă prin cuvinte, În mine nu se uită, nu se minte, Iar vremurile nu sunt vinovate. Eu, propriu-zis, sunt doar Fata Morgana, Voi mă vedeți cu ochii
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
când urmărea, intenționat, să amuze pe vreuna dintre rudele de sânge din casă. Dar așa ceva nu se întâmpla zilnic. În general, aș spune că împărtășea Umorul cu o moderație care nu le fusese hărăzită celorlalți din familie. Ceea ce, declar cu emfază, nu înseamnă că umorul nu se număra printre alimentele din dieta lui, dar în general primea sau își lua porția cea mai mică. Glumele obișnuite ale familiei cădeau, aproape invariabil, în spinarea lui, dacă tata nu era prezent în acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de mintea lui George decât de propriul ei intelect. Am mai încercat să aflu, amintindu-mi de o întrebare pe care i-am pus-o cândva, dacă un George docil și liniștit continuă să o intereseze. Mi-a răspuns cu emfază că da, și că acum îl iubește într-un fel nou și mai bun. Am știut-o întotdeauna vigilent posesivă, dar acum, când îi întâlnesc împreună, am impresia că e mai tandră și mai „sentimentală“ și, în acest fel, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prin celebra anecdotă, așa acționa în public filosoful cinic, folosindu-și penisul pe post de obiect filosofic. Să nu se îngrijoreze nimeni, o făcea pentru o cauză nobilă: edificarea cetățenilor! Lecția ar fi putut fi servită cu mai puțină teatralitate, emfază sau șiretenie ironică, dar concluziile ar rămâne aceleași: era vorba de a face elogiul physis-ului contra nomos-ului, de a arăta calea de urmat în practica unui bun filosof capabil să înțeleagă necesara indexare a comportamentului său în funcție de natură, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
erați la tribunal, a trecut pe aici nepoată-mea și a adus cartea asta pentru dumneavoastră, s-o citiți - și-mi întinse un volum subțire, legat în coperte albastre, cartonat. Pe pagina de gardă era semnătura ei, citeață dar fără emfază: „Marga Popescu - 1945”; ar fi putut să fie „Profesoara Marga Popescu” dar nu era, ceea ce-mi spori considerația fată de ea. Autorul: Bernardin de Saint Pierre. Zâmbii. - Vă mulțumesc, răspunsei, în timp ce blânda mea proprietăreasă se așeză în fotoliul verzui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și asta dacă până atunci dosarul va fi depus. Așa că cea mai sigură cale rămâne cea prin care persoanele interesate să le depună personal” (Curentul, nr. 3 383, p. 6). Cele două defecte ale expresivității jurnalistice sunt: poncifele, retorismul și emfaza (abuz de elemente și figuri stilistice): M. Tupan observa că studiul atent al literaturii române dezvăluie numeroși autori care își iau drept modele scriitori cu potențialități comice sau inventate de semnatari. O condiție obligatorie în astfel de cazuri e aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
d) mobilizează prin încurajarea conflictului ideologic; (e) se prezintă ca o abstracțiune protejată, ca un ideal de viață (în numele unor cuvinte-cheie ca libertate, egalitate, justiție); (f) se exprimă printr-o formulă (un termen) care etichetează; (g) practică o retorică a emfazei (gesturi solemne, expresii grandilocvente, omagii „vibrante”, repetiții sistematice), își confecționează o „limbă de lemn” proprie. Nexus-ul ghidează opiniile și luările de poziție, se prezintă ca un aliat al propagandei, fabrică sloganuri. și, nu în ultimul rând, cristalizează gândirea socială în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
prin celebra anecdotă, așa acționa în public filosoful cinic, folosindu-și penisul pe post de obiect filosofic. Să nu se îngrijoreze nimeni, o făcea pentru o cauză nobilă: edificarea cetățenilor! Lecția ar fi putut fi servită cu mai puțină teatralitate, emfază sau șiretenie ironică, dar concluziile ar rămâne aceleași: era vorba de a face elogiul physis-ului contra nomos-ului, de a arăta calea de urmat în practica unui bun filosof capabil să înțeleagă necesara indexare a comportamentului său în funcție de natură, de a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
anterior. Substantivul elidat este obligatoriu reperat și, deși nelexicalizat, deține în continuare un rol foarte important în procesul de decodare a semnificației secvenței lingvistice respective 5. Ne vom opri asupra conversiunii adjectivului prin elipsă cu tot ceea ce implică aceasta (focus, emfază, constrastivitate, recuperarea suportului inițial). Denumit elipsă nominală, "distorsiune categorială"6 sau "reducție discursivă" (Creissels 2004), procedeul este subiacent acestui tip de recategorizare: o construcție nominală în care se lasă implicită o noțiune estimată ca recuperabilă din context, care participă într-
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
interogație; în schimb, caracterul non-opozitiv al informației aduse printr-o întrebuințare non-clasificantă, semantica ei vagă îi construiesc o poziție indiferentă față de substantiv și îi interzic să accepte o interogație. Cu toate acestea, libertatea adjectivelor non-clasificante este limitată. În afara fenomenelor de emfază deja amintite, trebuie să acordăm atenție și factorilor de ordin prozodic: există tendința de a plasa cel mai lung element pe un loc secund: o victorie răsunătoare mai degrabă decât o răsunătoare victorie. Dar nevoia de emfază poate oricând să
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
În afara fenomenelor de emfază deja amintite, trebuie să acordăm atenție și factorilor de ordin prozodic: există tendința de a plasa cel mai lung element pe un loc secund: o victorie răsunătoare mai degrabă decât o răsunătoare victorie. Dar nevoia de emfază poate oricând să anuleze tendințele prozodiei franceze. În plus, dacă adjectivul însoțește un atribut, va fi neapărat postpus: un băiat simpatic tuturor vs *un simpatic tuturor băiat. Analiza stilistică este interesată și de ante-punerile adjectivelor care clasifică, ele având o
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
afișează succesul, este agresivă și ironică față de rivali. Acțiunile lui sunt de obicei dominate de logoree, mitomanie, laudăroșenie, simte nevoia de a vorbi tot timpul în termeni laudativi despre el și despre succesele sale. Se consideră atotcunoscător, vorbește mult, cu emfază, consideră că părerea lui nu poate fi contestată, dorind să aibă mereu ultimul cuvânt. Nu are răbdare să asculte și părerea celorlalți care participă la discuție. Pentru că îi place foarte mult să se audă vorbind, interlocutorii lui nu apucă să
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
română din perioada comunistă (protocronismul cultivat de publicațiile Săptămâna, Luceafărul și Flacăra și modernismul cultivat de publicațiile România literară, Viața românească și Secolul 20) și-au refăcut imediat simțită prezența. După cum observa Vasile Pușcaș, după revoluție, unii români spuneau cu emfază "Noi suntem în Europa", iar alții că a venit timpul "reîntoarcerii în Europa": "și unii și alții se gândeau la Uniunea Europeană, la standardele ei de civilizație, la un nivel de aspirații și împliniri sau deziluzii. Diferența era că primii subliniau
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
desprinderea creației de trunchiul care a generat-o, căpătând în acest fel o viață proprie. Imaginea balonului a fost adusă în discuție pentru a accentua încă o dată nevoia de simplitate, căci în viziunea lui Cocteau toate cuvintele bizare, epitetele frecvente, emfaza, împiedică balonul să zboare, sugerându-se împovărarea inutilă a creației cu detalii estetice sufocante. Revenind la maniera în care este percepută evoluția interioară a unei creații literare sau, mai bine zis, relația dintre autor și opera sa, în ceea ce privește gradul de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a putut să pară de la început un clasic. Selectarea lui uimitoare arată că nu s-au simțit nici efortul, nici ambiguitatea expresiei. Ureche s-a impus ca un maestru al artei primitive, deși deloc rudimentare, eroice și monumentale, dar fără emfază, cu care a știut să învie trecutul. Clasicitatea lui constă, în fond, în măreția naturală și aproape impersonală cu care spune totul, în stilul solemn și concis de pisanie. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Domnii Țării Moldovei și vieața lor, în Letopisițile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
mai degrabă ce a făcut Marlowe din toate acestea” (Hiney, 1997, p. 101). Scos de pe șinele tradiționale, romanul va lua periculoase viraje, adăstând în zona eseului etic și a meditației filozofice. În felul acesta, stilul reușește să-și gestioneze propria emfază. Densitatea extremă a romanului provine, desigur, din talentul ieșit din comun al autorului, dar și din câteva imperceptibile stratageme: din umplerea spațiului dintre capitole, episoade sau secvențe cu pasaje care, fără să aducă vreo noutate în mersul anchetei, creează senzație
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cărții a doua”, consolidându-și cu strălucire imaginea. Frank MacShane, în biografia pe care i-o dedică, citează exemplul unui jurnalist californian, Morton Thompson, care, scriind despre Farewell, My Lovely, nu s-a sfiit să publice un text plin de emfază, pariind cu entuziasm pe valoarea autorului: Nu am nici o ezitare să-mi pun în joc reputația literară pe care o am acum sau o voi avea vreodată și să mizez pe viitorul literar al acestui scriitor. Fiecare rând al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
la corporalul indecent: "Jivinele cele mai variate ale societății noastre se socot în drept de a-și pune contribuția de scuipat și fecale morale în jurul cetățuii noastre. Masturbanți și fameni iau atitudini și vorbesc pițigăiat de noi, cu o demnă emfază. Intestinul lor, devenit cerebral, ne judecă, ne clasează". Asemenea tirade vexatorii, frecvente în pamfletul arghezian, au la bază mecanismul psihologiei detabuizante, o defulare explozivă a agresivității prin limbaj și imagini care, în mod normal, țin de cea mai strictă intimitate
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un implorator și nu un xenos propriu-zis. Este de o ironie evidentă și emoționantă să vezi un servitor care oferă ospitalitate stăpânului său. Primirea este în același timp indubitabilă, dar fiind vorba despre cocioaba unui porcar, dicția este lipsită de emfaza tradițională, iar Homer recurge la un limbaj vernacular, adaptându-l dicției unui eveniment ne-eroic. Această scenă tipică de ospitalitate nu are loc în palatul unui rege, într-un cadru eroic, ci la un porcar care nu poate oferi măcar
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în colecția "Luceafărul", tentat de "zări necunoscute", "atras de ritmuri" și pregătit de jertfă, el era gata, în același timp, să citească la cenacluri "o mie de poeme". Încrezător în propria-i stea, iată-l (într-un Autoportret) afirmând cu emfază juvenilă că "fiece idee"a sa e "aripă". Satul blagian se constituia într-un centru cosmic; cel al lui Ioan Alexandru, spațiu de intimitate, nu introduce atât într-o mitologie cât într-o ordine integratoare. Mai puțin decorativ decât satul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]