7,011 matches
-
Dumitru Hurubă Priveam la o emisiune cultural-literară la Tv România Cultural, unde doi interlocutori încercau să-i demonstreze moderatoarei necesitatea revizuirii și reconsiderării operei eminesciene pentru a o aduce la perceperea și priceperea ei de către noile generații. -Fiindcă, argumenta unul din ei, în era informaticii, când internetul constituie pentru tot mai mulți tineri adevărate cursuri sintetice de cultură generală, când lucrările de licență se pot
Existențialism kierkegaardian by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12940_a_14265]
-
ipostază: poet, critic și comentator al cărților de filosofie occidentală. Nume complet necunoscute pentru mine sunt Vasile Târă, Ion Negru, N. A. Gheorghiu și Ștefan Ion Gheorghe, ultimul prezent (în nr. 4) cu un lung poem de factură alegorică și muzicală eminesciană, un poet asupra căruia Virgil Ierunca atrage atenția că este pe nedrept complet uitat azi (nu-l găsim nici în Enciclopedia exilului... redactată de Florin Manolescu). Mai exotice par colaborările semnate de Yvonne Rossignon, Antoaneta I. Bodisco, primul nume și
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
Cătălin D. Constantin Peste tot ce înseamnă studii eminesciene s-a întins pustiul. Cercetătorii mai de seamă au murit, alții sunt bătrîni și obosiți, alții, după o încercare mai mult sau mai puțin meritorie, s-au îndreptat către altceva. Pe tineri aceste studii nu-i atrag.“ De puține ori
Surpriza necunoscutului by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13035_a_14360]
-
român, una hipnotică. În dublul înțeles al cuvîntului. Dar poemele din volumul editat de Casa Radio sînt necunoscute la modul propriu. În 1991, în primul număr al revistei Manuscriptum, Petru Creția publica un ansamblu de cincizeci și două de poezii eminesciene, dintre care douăzeci și patru vedeau pentru prima dată lumina tiparului, aceasta la mai bine de o sută de ani de la moartea poetului pe care literatura română a ales să-l socotească centrul canonului. Alte șaisprezece poezii incluse în acel număr din
Surpriza necunoscutului by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13035_a_14360]
-
greu ar putea fi reduse la statutul de redactări preliminare ale uneia și aceleiași poezii; alteori, sub titluri diverse, autorul încearcă una și aceeași temă care uneori se alcătuiește ca unitate, alteori nu.“ În frînturile de versuri împrăștiate prin manuscrisele eminesciene filologul „intrus“ Petru Creția întrezărește conturul unor poezii care, la Eminescu, n-au căpătat niciodată formă finală. Așa apar șaisprezece noi poeme, „autonomizări“ și „reconstituiri“. Sînt ele opera lui Eminescu? Sau cea a filologului-editor? Creția simte nevoia unei precizări: materialul
Surpriza necunoscutului by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13035_a_14360]
-
Ar trebui, cred, remarcată în primul rînd imprecizia denumirii și a descrierii procedeului propus de Creția. Nu e vorba de un act de reconstituire, de restaurare, ci mai curînd de unul de constituire și de construire. Starea frînturilor de poezie eminesciană rămase în manuscrise seamănă mai degrabă cu cea a catedralelor medievale neterminate, decît cu soarta monumentelor ruinate. E poate ușor de intuit felul în care ar fi arătat, imposibil însă de știut. Mihai Eminescu, Poeme necunoscute reconstituite de Petru Creția
Surpriza necunoscutului by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13035_a_14360]
-
amețitoare, dar nu sunt sculpturi. O Întrebuințare utilitară, Constantin Brâncuși i-o conferea doar Coloanei infinitului. Dar viziunea de arhitect se poate descoperi și În cazul multor realizări - de la cele de Început, vezi Rugăciune, până la Monumentalul ansamblu, de la Tg. Jiu. Eminescian vorbind, cei care nu-și deschid ochiul Înăuntru, spațiul nemăsurabil și de necuantificat, nu pot Înțelege sculpturile brâncușiene. Contemplația austeră nu-i ajută cu nimic dincolo de cercul strâmt al existenței. Zicea Brâncuși: Deductiv, am reținut doar câteva rostiri brâncușiene, circumscrise
IDEI DE ARHITECT ÎN AFORISMELE LUI BRÂNCUȘI. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1448]
-
din secvențele lui pantha rei, care șia Început deja caruselul neliniștii. Ori aceasta nu poate fi temperată În vreun fel, de-ndată ce anii vin cu Întrebări istovitoare - de ce plutim În derivă de la o vârstă Înainte?, de ce acel și totuși (eminescian, arghezian) nu poate fi oprit sau străpuns cu lumina din clipa lui Goethe? ori cu ceva de la marginea orei lui Nichita Stănescu? Toate alcătuiesc o biruință În genunchi pe care o fortifică acel carpe diem. Revelația și pentru aceste clipe
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
În vise.../ Câte pahare ascund prin cămări/ Cu atâtea săruturi uscate? / La cine, la cine să mă Închin / Să-mi aducă Înapoi / Iubirile adevărate?... (La cine?...). Atunci când iubirea nu este Împărtășită, nu trebuie să se intre În criză de cauză, eminescian, codrul cu verdeață primește cu bucurie confesiunile intime dacă sunt „semănate” cu grijă. (Iubire semănând). Mai există o scăpare de sub iadul iubirii neîmpărtășite ori pierdute - blestemul. El răcorește gândul, devin justițiar, fără Întoarcere: „ Închingă-ți-s-ar trupul cu dragoste grea, / să l
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
amoroase („...prea frumosu-ti chip/ e numai muzică și taină”), poetul ajunge la marea revelație: trupul e amenințat, „groază de a fi om pe pămînt” strecoară sentimentul torturant al destinului tragic. „Eu mă-nvăt să mor” - va spune Poetul (reluînd aici vocea eminesciana), „timpul dus n-o să mai vină/ TÎnăr eu nam să mai fiu”. Observăm Însă că Moartea e personificata, cutremurul extincției se Îmblînzește, trecut printr-o intimizare care seamănă a identificare; spaimă devine extaz. Ființă tragică („De ce cu moartea te-ndrăgesti mereu
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
fascinantul Baaad o lume „de la-nceput”. El Își Îndrăgește propria-i tristețe (cum mărturisea În Jeu d’amour), făcînd saltul În cultura sentimentului; cîntă așadar, În maniera incantatorie, o absență, făptura ideală, eterata - proiecție a unui truver villonesc, de fibră eminesciana. Indiscutabil un mare poet, Cezar Ivănescu, coborînd În medievalitate, rămîne - cum bine l-a definit Marin Preda - „o voce obsedată de un singur sentiment”. În pofida figurii de „băiat rău” el s-a dovedit un generos, convins de necesară revizuire și
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
contemporan. Deși observă cu acribie calitățile și defectele unei cărți, a refuzat cu obstinație, calitatea de hermeneut. Cu o singură excepție: Eminescu. Despre el a scris șase cărți pe care le-a integrat sub titlul de „Filozofia culturii”: Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003). Libertatea metafizică eminesciană (2005) și Deschideri metafizice În lirica eminesciană (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). O a șaptea, În haine tipografice sărbătorești, menită criticilor și cititorilor rafinați
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
acribie calitățile și defectele unei cărți, a refuzat cu obstinație, calitatea de hermeneut. Cu o singură excepție: Eminescu. Despre el a scris șase cărți pe care le-a integrat sub titlul de „Filozofia culturii”: Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003). Libertatea metafizică eminesciană (2005) și Deschideri metafizice În lirica eminesciană (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). O a șaptea, În haine tipografice sărbătorești, menită criticilor și cititorilor rafinați, iubitori de esențe: Luceafărul
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
a refuzat cu obstinație, calitatea de hermeneut. Cu o singură excepție: Eminescu. Despre el a scris șase cărți pe care le-a integrat sub titlul de „Filozofia culturii”: Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003). Libertatea metafizică eminesciană (2005) și Deschideri metafizice În lirica eminesciană (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). O a șaptea, În haine tipografice sărbătorești, menită criticilor și cititorilor rafinați, iubitori de esențe: Luceafărul sau treptele spiritului hyperionic (2010) (distinsă
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
calitatea de hermeneut. Cu o singură excepție: Eminescu. Despre el a scris șase cărți pe care le-a integrat sub titlul de „Filozofia culturii”: Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003). Libertatea metafizică eminesciană (2005) și Deschideri metafizice În lirica eminesciană (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). O a șaptea, În haine tipografice sărbătorești, menită criticilor și cititorilor rafinați, iubitori de esențe: Luceafărul sau treptele spiritului hyperionic (2010) (distinsă cu Premiul național „Mihai
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Eminescu. Despre el a scris șase cărți pe care le-a integrat sub titlul de „Filozofia culturii”: Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003). Libertatea metafizică eminesciană (2005) și Deschideri metafizice În lirica eminesciană (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). O a șaptea, În haine tipografice sărbătorești, menită criticilor și cititorilor rafinați, iubitori de esențe: Luceafărul sau treptele spiritului hyperionic (2010) (distinsă cu Premiul național „Mihai Eminescu”, ediția XX, 2011). Este aproape uimitor
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Eminescu”, ediția XX, 2011). Este aproape uimitor cum un poet trecut bine de optzeci de ani, privește atât de limpede obiectul său de studiu, mișcându-se cu ușurință printre concepte și adevăruri estetice relevate de cercetarea (permanentă aproape) a operei eminesciene. De la carte la carte, ideile câștigă În profunzime, unele judecăți de valoare se impun definitiv, unghiul percepției este tot mai nuanțat, Încât George Popa este considerat (deocamdată de voci singulare) drept cel mai de seamă eminescolog al ultimelor decenii. Într-
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
profunzime, unele judecăți de valoare se impun definitiv, unghiul percepției este tot mai nuanțat, Încât George Popa este considerat (deocamdată de voci singulare) drept cel mai de seamă eminescolog al ultimelor decenii. Într-o introducere de autor, intitulată Arhetipul sinelui eminescian, acesta se află În căutarea nucleului originar activ al poetului Eminescu, pe care Îl găsește În acele cuvinte repetitive „ce exprimă totodată chintesența operei respective”. Beneficiind de largi deschideri În orizontul liricii universale, George Popa este capabil să facă unele
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
intermediară Între om și zei - În universul Elegiilor duineze, zeul muzicii În Sonetele către Orfeu”. La Eminescu autorul studiului descoperă trei cuvinte cheie : dor, armonie și sfânt, din simbioza cărora rezultă un altul - „luceafărul, care constituie leitmotivul definitoriu În lirica eminesciană”. Identificat În toate etapele creației sale, Într-un paralelism sugestiv cu celelalte cuvinte menționate, el apare totuși ca o culme a stării spirituale, Înnobilând astfel realitatea și conferindu-i prin artă valoare transcendentă. Pe de altă parte, Eminescu Înregistrează apropierea
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
poate afirma că „identitatea spirituală, prototipul lăuntric al lui Eminescu a fost luceafărul, spiritul hyperionic”. Eseul pe care Îl analizăm se bazează pe cele mai valoroase idei pe care George Popa le-a descoperit de-a lungul timpului consacrat operei eminesciene. Ele se relevă cu ușurință, dar autorul lor dă dovadă de maximă exigență, Întrucât acestea trebuie să exprime, Într-adevăr, chintesența unei gândiri hermeneutice. Ca atare, și titlul studiului are filozofia lui. Prima poziție este ocupată de arheul eminescian, iar
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
operei eminesciene. Ele se relevă cu ușurință, dar autorul lor dă dovadă de maximă exigență, Întrucât acestea trebuie să exprime, Într-adevăr, chintesența unei gândiri hermeneutice. Ca atare, și titlul studiului are filozofia lui. Prima poziție este ocupată de arheul eminescian, iar a doua, ca subtitlu, de căile care duc spre acesta, În formă ascendentă, În scară. Conceput În trei părți, eseul Luceafărul, Treptele spiritului hyperionic are titluri care le individualizează. Dar În cazul subtitlurilor, nelipsite și ele, apare repetitiv cuvântul
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
de căile care duc spre acesta, În formă ascendentă, În scară. Conceput În trei părți, eseul Luceafărul, Treptele spiritului hyperionic are titluri care le individualizează. Dar În cazul subtitlurilor, nelipsite și ele, apare repetitiv cuvântul Luceafărul, ca și cum pledoaria pentru arheul eminescian ar urma o triadă aprioric sfântă. Spre această concluzie ne duce și convingerea autorului Însuși că, angajându-se să vorbească despre perfecțiune, nimerit ar fi să recurgă la o formă/formulă sfântă. Prima parte se intitulează Transsubstanțierea hyperionică a lumii
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
această concluzie ne duce și convingerea autorului Însuși că, angajându-se să vorbească despre perfecțiune, nimerit ar fi să recurgă la o formă/formulă sfântă. Prima parte se intitulează Transsubstanțierea hyperionică a lumii și reproduce un text din Spațiul poetic eminescian (1982), mai precis Întregul capitol Luceafărul - spațiul absolutului. În viziunea lui George Popa, Eminescu dezvoltă „o sinteză de spații” (deopotrivă fizice și sufletești) care facilitează declanșarea stărilor tensionale (sau chiar conflictuale) Între cele două sfere pe care le reprezintă absolutul
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Eminescu dezvoltă „o sinteză de spații” (deopotrivă fizice și sufletești) care facilitează declanșarea stărilor tensionale (sau chiar conflictuale) Între cele două sfere pe care le reprezintă absolutul și contingentul. „Spațiile” descoperite de George Popa În cel mai de seamă poem eminescian sunt În număr de patru, Însă numai trei sunt specifice personajelor lirice propriu-zise. Lui Cătălin Îi corespunde „spațiul strâmt”, Cătălina se simte atrasă de „spațiul ascensional al sentimentului”, Luceafărul are orizont de mișcare „spațiul sideral” cu intenții descendente o vreme
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
și care este dedicat „ființei supreme”. Este interesant de observat că „ființa supremă” nu este socotită de George Popa entitate separată, ci „conștiința de sine a luceafărului, a geniului, spațiul absolutului”. În Încercarea de a identifica spațiile sugerate de poemul eminescian, George Popa distinge Între cele terestre și ideale, văzând În aspirația Cătălinei de a-și depăși condiția, ”elanul structural ființei umane către dezmărginire”. Participarea umană la cosmic este posibilă numai prin eliberarea „din condiția sa de contur”, dar ea nu
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]