499 matches
-
este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra cunoașterii, în măsura în care empirismul poate fi calificat drept acea orientare epistemologică care susține că nu există enunțuri sintetice a priori. „Acesta este in nuce întreg empirismul”2. Hans Reichenbach care, ca și Carnap de altfel, îl trata cu respect pe Kant3, afirma că teoria cunoșterii dezvoltată în CRP îi apare empiristului ca o teorie care nu poate fi apărată. Nu pot exista enunțuri care sunt în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
orientat spre conținut. În continuare, voi prezenta coceptul kantian al cunoașterii drept un concept al cunoașterii orientat spre formă. În cele din urmă, îmi propun să pun în evidență unele apropieri între conceptul kantian al cunoașterii și conceptul cunoașterii al empirismului modern de orientare științifică, în calitatea lor de concepte ale cunoașterii orientate spre formă. Este o convergență care exprimă, sub un aspect determinat, viabilitatea și perenitatea analizei kantiene a cunoașterii. Un concept al cunoașterii orientat spre conținut va putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
într-un mod oarecare, nici intuiția fără concepte, nu pot da o cunoaștere.”9 Delimitându-se de raționalismul precritic, Kant sublinia că nu există o cunoaștre intuitivă. Intuiția reprezintă doar o componentă a oricărei cunoașteri despre realitate. În confruntarea cu empirismul lui Locke sau Hume, Kant remarca, pe de altă parte, că din intuiții sensibile nu pot fi derivate concepte. Natura noastră este de așa fel, încât intuiția nu poate fi niciodată decât sensibilă, adică ea nu conține decât modul în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al doilea pas, trebuie să se sublinieze, totodată, opoziția dintre rezultatele acestei reflecții, care s-a dezvoltat pe fundalul unei concepții empiriste asupra cunoașterii, și apriorismul kantian. Pentru Kant, cunoașterea este rezultatul reunirii intuițiilor și conceptelor pure ale intelectului. Pentru empirismul modern, cunoașterea reprezintă o coordonare univocă a unor experiențe senzoriale date și a unor concepte create în mod liber de mintea omului, respectiv a cercetătorului. Reflecția metodologică modernă asupra științei pornește de la supoziția că nu există condiții ale posibilității exprienței
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
26. Vezi, de exemplu, Michael Friedman, Philosophical Naturalism, adresă prezidențială la reuniunea anuală a Societății Americane de Filosofie, Pittsburgh, aprilie 1996 și „Kantian Themes in Contemporary Philosophy”, în Aristotelian Society, Supplementary volume 72, 1998. 27. Vezi în primul rând studiul „Empirism, semantică și ontologie”, în care Carnap distinge carcasele sau structurile lingvistice, adoptate drept cadre ale unei cercetări, de cercetările propriu-zise care se realizează în acest cadru și de rezultatele lor. În încheierea studiului, autorul subliniază că deși aceste cadre sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
M. Flonta, G. Nagâț, Gh. Ștefanov, Introducere în teoria cunoașterii științifice. Prezentare tematică - Texte - Literatură, Editura Universității, București, 2004. 29. La apariția ei, în 1962, Structura revoluțiilor științifice a fost receptată ca o critică a orientării impuse filosofiei științei de către empirismul logic, a cărui personalitate conducătoare era socotit Carnap. În mod aparent surprinzător, Carnap a receptat cu mult interes manuscrisul lui Kuhn din perspectiva propriei sale distincții dintre schimbări ale cunoașterii în cadre date și schimbarea cadrelor și a sprijinit publicarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
genere, asemenea enunțuri. Un răspuns la această întrebare va indica, mai întâi, cum este posibilă știința newtoniană 41, iar în al doilea rând care sunt condițiile în care metafizica însăși va putea deveni o știință. Nici raționalismul modern și nici empirismul modern, constată Florian, nu au fost în măsură să ofere un răspuns acceptabil la prima întrebare, acel răspuns care deschide calea răspunsului la cea de a doua. Rezultatul criticii kantiene a fost atât respingerea empirismului, care contestă în general posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Nici raționalismul modern și nici empirismul modern, constată Florian, nu au fost în măsură să ofere un răspuns acceptabil la prima întrebare, acel răspuns care deschide calea răspunsului la cea de a doua. Rezultatul criticii kantiene a fost atât respingerea empirismului, care contestă în general posibilitatea metafizicii, cât și a raționalismului clasic, care nu oferă baza necesară în vederea edificării metafizicii ca știință. Judecând criticismul kantian în ambianța filosofică în care a luat naștere și a dat roade, Florian conchide: „Filosofia critică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Urbino (1444-1482), un imens complex de cur?i ?i cl?dîrî din c?r?mid?, conceput de L. Laurana ?i F. Di Georgio Martini. Articulat organic cu ora?ul medieval, cu peisajul ?i cu topografia, acest monument, fruct al unui empirism savant, refuz? ordonarea sistematic? a mediului urban al c?rui centru de gravitate este. Palatul urban florentin Deci, ora?ul din secolul al XV-lea cap?ț?, lent ?i punctual, un aspect mai degrab? modern prin prezen?a unor noi
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
instalarea științelor moderne, a cunoașterii științifice moderne. Tot așa cum filosofia lui Socrate și a marilor socratici, Platon și Aristotel, se afla în fața dilemei eleatismului sau heraclitismului, marea filosofie germană, forma deplină a filosofiei moderne se află în fața dilemei raționalismului și empirismului. La fel ca atunci, marile poziții de gândire ale filosofiei moderne, ale lui Kant și Hegel, s-au născut din efortul sintezei. Tematizarea comunicării este caracteristica actualei etape a istoriei filosofiei occidentale, cea pe care o trăim noi acum. Prima
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Rămân celelalte două orientări, semiologia și hermeneutica-deocamdată, neunite de vreo sinteză filosofică - să jaloneze câmpul problematic al raționalității semnificante, tot așa cum făceau eleatismul sau heracliteismul -pe care le sintetizează filosofia Iui Platon - cu tematizarea a "ceea ce este", sau raționalismul și empirismul - pe care le-a sintetizat criticismul lui Kant - cu tematizarea cunoașterii. 2. Raționalitate și semn "Stăpînul al cărui oracol este la Delphi nu spune și nu ascunde: el semnifică" Heraclit Limitele și direcțiile evoluției logos-ului în gândirea occidentală sunt
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
se manifestă prin structurile coerente și semnificative ale operelor culturale - literare, filosofice, teologice - și care, ca semnificație globală, conduc analizele structurale în cazul sociologiei structuralist-genetice. Exemplele de astfel de viziuni asupra lumii, pe care ni le oferă Goldmann sunt: raționalismul, empirismul, viziunea tragică, gândirea dialectică. Nu ne oprim aici nici asupra aspectului de instrumente ale istoricului filosofiei, pe care îl au aceste concepte, nici asupra caracterului lor de model, căci ceea ce ne interesează este procedeul analizei structurale pe care îl conduc
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
cu sferă destul de largă și cuprinde tragedia greacă, a destinului, tragedia lui Shakespeare, a iluziilor, și tragedia lui Racine, jansenistă, a refuzului. Numai la cea din urmă, la viziunea tragică specifică jansenismului, a Dumnezeului ascuns, situată în opoziție istorică cu empirismul și raționalismul, se oprește Goldmann pentru a o analiza structural în operele lui Pascal și Racine. în această analiză, el este condus de ideea că "interdependența elementelor constitutive ale unei opere nu face altceva decât să exprime în domeniul său
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
cunoașterii. Era nevoie la debutul celei de-a treia tematizări, a comunicării, de o inversare a pozițiilor și rolurilor înainte de a se instala o tensiune între semiologie și hermeneutică, ca mai înainte între eleatism și heraclitism sau între raționalism și empirism. în ordinea modernității, prezența conștiinței, instalată de cogito-ul cartezian, ne plasează într-un solipsism ipotetic din care ne scoate în primul rând dorința. Ea dă consistență unei realități exterioare eului, dar similară cu eul: Altul, Celălalt, altul decât mine, dar
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
în raport cu oamenii, dar și în raport cu responsabilitățile și îndatoririle. Rezultă o nouă repartiție a îndatoririlor și o cooperare strânsă și cordială, imposibil de obținut în vechiul sistem de conducere. Această combinare care constituie organizarea științifică poate fi astfel rezumată: știință în loc de empirism; armonie în loc de discordie; cooperare în loc de individualism; randament maxim în loc de producție scăzută; formarea fiecărui om, pentru a-l determina să obțină randament și prosperitate maximă” (Zlate, 2001, citat după ediția franceză, Dunod, Paris, 1929, pp. 113 - 114) Adesea, ideile lui Taylor
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
influenței modurilor științifice de gândire, îndeosebi în domeniul economiei politice, care au fost încurajate de revoluția industrială. Un accent pe rezolvarea problemelor reale, mai curând decât pe construirea unor scopuri ideale pentru societate, i-a condus pe cititori să admire empirismul lui Machiavelli și studiul sau asupra "adevărului real" [le verità effetuale] (capitolul 15) și să îl trateze nu atât că pe un republican convins sau ca pe un adept al principilor, cât că pe un autor interesat de studierea puterii
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
în original). Să observăm că în figură lui Benjamin, atât îngerul disperat (istoricul sau istoria însăși), cât și "noi" (oamenii în general) care cred în "progress" sunt suflate irezistibil în viitor, uitându-se înapoi în timp. Istoricul nostru abordează un empirism precaut potrivit pentru profesia lui sau a ei (dar pe care îngerul lui Benjamin l-ar găsi periculos, desi inocent), merge înapoi în trecut, uitându-se înainte în timp, având în orice moment capacitatea de a merge înainte spre prezent
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
științele sociale este că există în realitate structuri sociale independente de observatori. Pe scurt, viziunea consideră că există ceea ce noi conceptualizăm (vezi Hellman, 1983; Leplin, 1984; Bhaskar, 1986; Archer et al., 1998). Această perspectivă contrazice ideea pozitivismului logic și a empirismului că noi putem cunoaște doar ceea ce observăm (vezi, de pildă, Ayer, 1959; Lapid, 1989) și pe cea postmodernist-deconstructivistă că, deoarece toată cunoașterea socială este creată discursiv, nu pot exista structuri independente de discursurile noastre (de exemplu, George, 1994). Ambele curente
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
acestui antropocentrism, trecând prin lucrările fundamentale ale realismului de la jumătatea secolului XX, în operele ontologice ale lui Hume și Kant din secolul al XVIII-lea5. Altfel, ei asociază dezvoltarea realismului politic și introducerea sa în relațiile internaționale americane de către Morgenthau cu empirismul lui Hume și cu postmodernismul lui Nietzsche. Obiectivul acestei genealogii este de a prezenta o distincție radicală în gândirea realistă între domeniul lucrurilor observabile și gândirea morală. Într-un anumit sens, este o reluare a criticii că doctrina realistă este
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ar fi introdus o falsă ordine într-un domeniu ce era și putea să fie doar haotic. Atrăgând atenția, cu cuvintele lui Montaigne, la „interpretările deformate, forțate și partizane”32 ale politicii, privită prin lentile raționaliste, Morgenthau adera la un empirism filosofic considerat drept metodologia ideală pentru studiul relațiilor internaționale și alternativa preferabilă științei raționaliste: Prima lecție pe care trebuie să o învețe un cercetător al politicii internaționale și pe care nu trebuie s-o uite în veci este că problemele
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
din istorie și justificat inductiv, lipsindu-i deci necesitatea absolută care poate fi inferată numai dintr-un sistem formal al logicii deductive. În fine, din punct de vedere metodologic, cei trei autori au în comun faptul că se bazează pe empirism și inductivism (cu excepția lui Tucidide, într-un fel sau altul, ei sunt preocupați de rezolvarea problemelor practice ale deciziei politice). Această preocupare de a examina generalitățile empirice pe baza unei percepții austere a fenomenelor vizibile este, poate, cea mai veche
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
vedea aici o anticipare a teoriilor lui Guilford (1950), Mednick (1963), Wallach și Kogan (1965), care au exploatat ulterior noțiunea de gândire divergentă. Numai din lucrările lui William James reiese o preocupare față de cercetare și datele empirice asemănătoare interesului față de empirism manifestat inițial de Galton. James redă profunzimea cunoașterii sale în prelegerile sale publice din 1896, unde anulează declarațiile „virulente” ale așa-zișilor critici sociali ignoranți și ale experților medicali cu privire la stările psihice excepționale (1896/1992). Noțiunea de gândire divergentă sau
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
dovedirea acestui lucru. PROBLEMATICA CUNOAȘTERII Există mai multe tipuri de cunoaștere: o cunoaștere comună, o cunoaștere științifică, o cunoaștere prin intermediul miturilor, o intuiția, o credința, o cunoaștere mediată de reprezentări artistice. Problema originii cunoașterii dă naștere contrastului dintre raționalism și empirism. Empirismul derivă orice cunoaștere din observație și experiment, raționalismul, dimpotrivă - considerând generalitatea și necesitatea notele esențiale ale cunoașterii științifice - admite că aceasta nu poate fi decât un produs al rațiunii. Punctul de vedere al cunoașterii comune în această chestiune se
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
acestui lucru. PROBLEMATICA CUNOAȘTERII Există mai multe tipuri de cunoaștere: o cunoaștere comună, o cunoaștere științifică, o cunoaștere prin intermediul miturilor, o intuiția, o credința, o cunoaștere mediată de reprezentări artistice. Problema originii cunoașterii dă naștere contrastului dintre raționalism și empirism. Empirismul derivă orice cunoaștere din observație și experiment, raționalismul, dimpotrivă - considerând generalitatea și necesitatea notele esențiale ale cunoașterii științifice - admite că aceasta nu poate fi decât un produs al rațiunii. Punctul de vedere al cunoașterii comune în această chestiune se apropie
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
din observație și experiment, raționalismul, dimpotrivă - considerând generalitatea și necesitatea notele esențiale ale cunoașterii științifice - admite că aceasta nu poate fi decât un produs al rațiunii. Punctul de vedere al cunoașterii comune în această chestiune se apropie mai mult de empirism: cunoașterea noastră despre lucruri izvorăște din percepția sensibilă. Părăsirea punctului de vedere al cunoașterii comune, opoziția față de aceasta conduce la teoria raționalistă. Filosofia reclamă pentru sine altă origine decât aceea pe care o admite pentru cunoașterea comună. Cunoașterea comună poate
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]