7,152 matches
-
de confesiune șocantă. Care este atunci rolul lui Eugen Șerbănescu în scrierea romanului? Mai mult ca sigur, acela de a fi fost un foarte bun confesor, de a fi dat cursivitate stilului și de a fi pus ordine în materia epică. De altfel, întreaga confesiune este un amestec tulburător și fascinant de sexualitate, erudiție și umor (nu-mi dau seama în ce măsură meritul îi aparține autorului romanului sau protagonistei), iar repovestirea în cheie postmodernă a parabolei Ce-și doresc femeile (vezi pp.
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
românești ale romanelor Agonie fără moarte de N. J. Herescu și Ochiurile rețelei de Sorana Gurian. Citind jurnalul lui Alice Voinescu, autoarea Traiectoriilor ține să remarce libertatea interioară, tonul pregnant confesiv, marea capacitate de a iubi a diaristei și pulsația epică a textului. Elementul biografic, în primul rând, o va interesa și atunci când va comenta unele romane românești și mai ales franceze. Un spațiu larg acordă acum Cornelia Ștefănescu jurnalului inedit al lui Ion Călugăru, de care se mai ocupase cândva
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
a recompune, pînă la cele mai mici detalii, lumi fictive sau demult trecute în uitare. Ce se ascunde în spatele romanelor grandioase, „de largă respirație”? Cum arată arealul unui autor omniscient și din ce este compusă materia primă a aliajului său epic? Este limpede că scrierea unor romane ca Muntele vrăjit sau În căutarea timpului pierdut presupune și altceva decît niște „clipe de grație” și că explicații de tipul „mă oblig să scriu cîte două ore pe zi” (sau, variantă, nu știu
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
fost aceia ai adâncirii faliei sociale. Estimp, malurile nu s-au apropiat, între ele se solidifică mâlul corupției. Pentru estet, pentru insul politicește edificat, Jurnalul anilor 1990-1993 devine un memento, pentru tineri el se citește ca un roman de forță epică, în caruselul lui de personaje care se numesc Ionesco, Cioran, Goma, Țepeneag, proză, totodată de investigație a ethosului uman, de ciocniri de caractere, de procese comportamentale, de portret, în fine, al unei puternice personalități ce nu-și înșeală condiția de
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
cancerul care înaintează prin plămînii aceia/ îi face harcea parcea ca napoleon la austerlitz” (filmul lipit de ochii mei). Ca și: „amintirile despre zilele cînd mă iubisem cu ea/ stăteau în mine/ așa cum stau cadavrele în sertarele refrigeratorului de la morgă” (epică). Distingeam o înfrigurată poezie a greșelii, a stagnării culpabile, a parodiei ce ajunge a viza (a compromite) însăși căderea, a depărtării fatale de celălalt, a utopiei și ucroniei ființei: „tot ce am făcut am greșit. Fiecare drum pe care am
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
dreptul simbolică. E un act definitoriu. El arată precis vârsta la care se găsește astăzi literatura noastră dramatică, spiritul ei, exigențele ei, ambițiile ei de gândire, de sensibilitate, de bogăție psihologică. Când în poezie punctul culminant este Arghezi, când în epică este Rebreanu, în teatru punctul limită este Haralamb Lecca”. Nu numai că nu apar nume noi în teatrul românesc, dar nici dramaturgii consacrați nu mai aduc contribuții noi, vezi cazul Camil Petrescu. Interesantă în acest sens este seria Banca H
Mihail Sebastian,un alt fel de jurnal by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13297_a_14622]
-
cal alb și strai la fel, poate fi apropiată de episodul vizionar din piesa Hamlet, portretul Voievodului „cu o mână ținând sabia ca să se apere de dușmani și cu cealaltă zidea Țara Moldovei” ridică la valoare de document imaginile sale epice de romancier. Al. Lascarov-Moldovanu este un scriitor implicat. El nu cunoaște răceala exprimării. Dimpotrivă, este stăpânit de emoție în căutarea adevărului factic și mai ales în interpretarea epică a acestuia. Este pătruns de rostul său de scriitor evocator, după cum personajele
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
cu cealaltă zidea Țara Moldovei” ridică la valoare de document imaginile sale epice de romancier. Al. Lascarov-Moldovanu este un scriitor implicat. El nu cunoaște răceala exprimării. Dimpotrivă, este stăpânit de emoție în căutarea adevărului factic și mai ales în interpretarea epică a acestuia. Este pătruns de rostul său de scriitor evocator, după cum personajele sale sunt pătrunse de responsabilitatea actelor lor. Personajele sale pozitive, cele descrise în alb strălucitor, ca monahul cărturar Vartolomeu Măzăreanu. Dar, iată și scăpărări stilistice: Prea Cuviosul Nectarie
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
finale concluziile unui examen critic susținut. Febra interioară este alimentată de ideile statului național român, ale moralei, ale credinței, ale tradiției. Tonul de obiectivitate este realizat, nu prin declarații, ci prin punerea faptelor în acțiunea multor scene și scenarii, materialul epic și psihologic îmbinându-se pentru configurarea dramatismului specific romanului politic și social al lui Agârbiceanu, rol decisiv având intelectualitatea satului, curajul acesteia de a gândi și de a se exprima. Personajele nu contemplă, ci acționează, schimbă și adâncesc situații, dar
Ineditele Agârbiceanu by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13344_a_14669]
-
doar va mima dependența de "rhizoma", salvându-se o dată cu ficțiunea și cu autorul. Episoade lungite nemeritat sau unele concesii făcute clișeelor de presă, nu diminuează meritele încercatului prozator Marius Tupan de a construi fiabil pe baza unor idei-forță și obsesii epice ale postmodernității, întrupându-le într-un protagonist memorabil, actor și victimă în propriul joc delirant de-a puterea de partea unor rețele fanatice, sinucigașe, iraționale.
Un roman cu cheie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12026_a_13351]
-
despre prozele din Trompete după-amiază. Din cele nouă texte, doar patru sunt mai întinse și pot fi considerate nuvele, restul fiind schițe de câteva pagini. Prozele sunt secvențe concentrate, lucrate cu migală, fără lest descriptiv, cu un conflict sau pretext epic mai mult sugerat, oricum abia... schițat. Stilul este ireproșabil, toate textele sunt scrise cu rafinament, au o tăietură a frazei elegantă și o poezie care se revarsă instantaneu dintr-o simplă comparație sau metaforă apărute pe neașteptate la colțul unei
Cu prozele curate by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12021_a_13346]
-
plasă enormă de muselină contra țânțarilor", "taci ca o lampă de abajur în care se sinucid noaptea fluturii", "mergeam ca spre viață sau ca spre o dulce pierdere"... Cinematografice prin mobilitatea percepției și prin acuratețea detaliului, prozele nu dezvoltă un epic propriu-zis, poate cu excepția Duminicii muților. Gesturile și mișcările converg mai degrabă spre semnificativ, sunt oarecum supravegheate și ușor construite. Poate de aceea, de pildă, Eugen Negrici vorbea despre "alunecarea simbolică a faptelor mărunte", iar Nicolae Manolescu spunea despre proze că
Cu prozele curate by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12021_a_13346]
-
i-a și dat titlul la apariția din 1968, Duminica muților, povestea nostalgică, în flash-back, plină de tandrețe și de umor a adulterului dintre un desenator tehnic și o fostă acrobată de circ. Acesta este și cel mai dramatizat text, epicul are mai multe paliere, iar dialogul echilibrează narativul și descriptivul. Întâlnirea din local cu Titania și scena înotului sunt memorabile, au umor fin și, în general, toată povestirea degajă multă senzualitate. Titania însăși e una dintre cele mai senzuale personaje
Cu prozele curate by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12021_a_13346]
-
în contact cu celebra grupare Al Quaeda, patronată de Ossama bin Laden, orașul este împînzit de secte dubioase, conduse de cîte un guru insolit. Toate acestea sună cît se poate de cunoscut în urechile unui român mediu informat. Această montură epică foarte la vedere, din elemente care au ținut prim-planul în mass-media deconspiră intențiile parodice și satirice ale autorului. Dincolo de întîmplările propriu-zise miza romanului cade/ar trebui să cadă pe construcție și stil, ca rod al unei complicități posibile între
Înapoi la parodie! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12022_a_13347]
-
îndrăgostiții rătăcesc îmbătați de vraja lunii. Departe se aude un zvon dulce de ghitară. Cam așa ar descrie decoru' un autor idilic". (p. 30) Din păcate însă romanul lui George Arion este deficitar exact la acest nivel al limbajului. Monologul epic al lui Robert Gal (după model Marlowe) are un soi de jovialitate forțată, axată de cele mai multe ori pe o utilizare excesivă a jargonului. Felul său de a se exprima este total lipsit de naturalețe (el nu folosește limbajul "curat" al
Înapoi la parodie! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12022_a_13347]
-
universale, ci un basm de Ion Creangă, dar poate chiar de aceea, rezultatele sînt mai vizibile și, fără îndoială, foarte spectaculoase. Mai mult decît atît, forțînd puțin lucrurile, se poate spune că editorul "Ziarului de duminică" utilizează ŕ rebours formula epică sugerată de Mihai Zamfir. În sensul că, dacă Fetița era/trebuia să fie, o rescriere românească a capodoperei lui Nabokov, Relatare despre Harap Alb este, pînă la un punct, o reabordare a poveștii lui Ion Creangă din perspectiva literaturii universale
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
Fetița era/trebuia să fie, o rescriere românească a capodoperei lui Nabokov, Relatare despre Harap Alb este, pînă la un punct, o reabordare a poveștii lui Ion Creangă din perspectiva literaturii universale. Cartea lui Stelian Țurlea, respectă întru totul derularea epică a poveștii lui Creangă chiar dacă autorul optează pentru o formulă narativă oarecum schimbată, de roman picaresc tradițional (Don Quijote este, evident, primul model de luat în considerare, un altul ar putea fi însă și excelentul roman al lui Milo� Crnjanski, Migrațiile
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
ar întoarce împotriva lui și cînd motivele care l-au făcut să promită un lucru au încetat să mai existe..." (p. 103) Re-povestită de Stelian Țurlea, istoria lui Harap Alb este aceeași (riguros, aceeași, la nivelul osaturii textului). Peste scheletul epic al poveștii lui Creangă se toarnă însă din abundență material postmodern: citate și aluzii culturale, strategii narative sofisticate, situații incompatibile cu presupusa epocă a derulării evenimentelor (salata pe care trebuie să o aducă protagonistul din grădina Ursului la prima sa
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
exercițiul de apropiere a lui Marius Chivu de unul din marii noștri clasici, într-o vreme în care tinerii noștri critici aflați în arena actualității nu au nici o relație semnificativă cu istoria literaturii române. Într-o literatură dominată, în sectorul epic, de povestitori, Mihail Sadoveanu e campionul absolut: cel mai productiv și cel mai artist. Are rivali, de la Neculce și Creangă la Voiculescu și Bănulescu, dar nu are egali. E o banalitate să afirmi despre Mihail Sadoveanu că e un maestru
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
unei cărți este o ecuație complicată, cu multe variabile, dar, în esență, așa stau lucrurile. Și din cauza vârstei - e mult mai comod așa - tinerii prozatori de astăzi deocamdată nu se înghesuie să scrie cărți cu mize narative substanțiale, cu un epic arborescent și alte personaje decât acel "eu" despre care se poate spune totul și nimic, și asta în ciuda faptului că temele lor sunt serioase și cu mult potențial. De pildă, sexul. Subiect de discuție absolut când e vorba de literatura
Cu mama pe canapea by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12151_a_13476]
-
a trecut în starea discursivă a ideii. Noica are undeva o vorbă frumoasă: "E ceva iremediabil liric la începuturile oricărei reflexii filozofice." Vorba aceasta se potrivește întocmai autorului Discernămîntului modernizării: H.-R. Patapievici este un liric care a îmbrăcat haina epică a reflexiei speculative. Un amănunt aparte este că textele din această carte, veritabile conferințe pe felurite teme (a fi român, a fi modern, modernizarea, cultura generală, lipsa unei istorii a filozofiei românești, scrisul), au fost scrise spre a fi citite
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
decât începând cu anul 1920. De o adevărată epocă a romanului nu putem vorbi decât după această dată, când sesizăm diversificarea temelor, a tipurilor de narațiune și a publicului. După aproximativ 30 de volume pe an în 1930-1932, vârful prolificității epice este atins în intervalul 1933-1937, cu un număr în urcare de la 60 la 80-85 de romane (luând de astă dată în seamă numai volumele). Din 1938 productivitatea romancierilor scade vertiginos, ajungând în 1940-1943 la aproximativ 40 de volume anual, în
Un monument dedicat romanului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12184_a_13509]
-
de tip comportamentist, de dragoste, document, memorialistic, de analiză psihologică, parabolic, dar și roman-confesiune, roman-rechizitoriu, roman-experiment, roman-eseu, roman de imaginație sau roman fantezist și ironic. Diversificarea tematicii și a tipurilor de narațiune e, în sine, un spectacol interesant al peisajului epic desfășurat pe pânzele vaste ale istoriei. Autorii articolelor își păstrează, în general, o neutralitate a descrierii, dar sunt și cazuri de implicare flagrantă a unei judecăți superlative. Vestibul de Al. Ivasiuc e "cea mai valoroasă creație romanescă a anului 1967
Un monument dedicat romanului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12184_a_13509]
-
vorbim de aventuri și de peripeții, pericolele vin de se adaugă de la sine. Cei familiarizați cu literatura picarescă mă vor înțelege când spun că mi-e absolut imposibil să rezum subiectul romanului. Metaforic vorbind, subiectul romanului este, dacă vreți, însuși epicul. Evanghelia lui Arańa este însăși Povestirea. Sigur, meritul este în principal al formulei, al tipului de roman, dar rareori cititorului român i-a fost dat să treacă, alături de personajul cărții, prin atâtea întâmplări de viață și de moarte. Suntem, așadar
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
-se ca o pânză de păianjen în care te lași prins de bunăvoie. Dar oricât de bogată și de inventivă ar fi imaginația romanicierului Nicolae Strâmbeanu (căci este cu adevărat un romancier și nu doar un prozator), tot acest labirint epic n-ar fi însemnat nimic în lipsa unui limbaj, a stilului adecvat. În primul rând, aici găsesc calitatea esențială a scrisului lui Nicolae Strâmbeanu. În extrem de succinta prezentare a autorului, ni se spune că a muncit la această carte ani în
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]