501 matches
-
intelectuală - necinstită - se construiește cu prețul unei uitări, al unei tăgăduiri, al unui dispreț pentru discursul creștin din finalul lucrării și devine, după cititorii ei - universitari, adesea... - un pretext, o comedie bufonă, un artificiu retoric pentru a masca violența pledoariei epicuriene. Valla libertin, Valla ateu, Valla materialist, Valla epicurian, dar niciodată Valla creștin - un titlu revendicat totuși de la o carte la alta! Cum să escamotezi mai bine o gândire nouă și potențialitățile sale, pentru ca s-o înăbuși după aceea din fașă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
al unei tăgăduiri, al unui dispreț pentru discursul creștin din finalul lucrării și devine, după cititorii ei - universitari, adesea... - un pretext, o comedie bufonă, un artificiu retoric pentru a masca violența pledoariei epicuriene. Valla libertin, Valla ateu, Valla materialist, Valla epicurian, dar niciodată Valla creștin - un titlu revendicat totuși de la o carte la alta! Cum să escamotezi mai bine o gândire nouă și potențialitățile sale, pentru ca s-o înăbuși după aceea din fașă? Triada, trilogia, Sfânta Treime însăși, construcțiile în trei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în carne și oase, reținut de starea civilă a epocii...) înseamnă a mutila opera și simultan, pe autorul ei. Despre plăcere susține în mod clar un hedonism creștin, sau chiar un creștinism hedonist care nu opune practica religiei creștine filosofiei epicuriene, ci dimpotrivă, întrucât el gândește plăcerea ca pe o cale de acces la ceea ce este esențial: o practică realmente, autentic creștină... 8. Caracterul cinstit al voluptății, și retur. La fel ca Dante care trece prin Infern și apoi prin Purgatoriu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în viziunea despre lume a stoicului Leonardo. Absența unui Dumnezeu distinct de realitate, virtutea imposibilă în această lume, pasiunea tristă ce decurge din aceasta - tot atâtea rațiuni de a nu se situa printre discipolii magistrului din Stoa. Evident, Antonio Beccaldi epicurianul critică tezele lui Leonardo Bruni. Opoziția dintre Portic și Grădină propune un caz-școală în filosofie: austeritatea contra bucuriei, ascetismul contra plăcerii, eroismul contra seninătății, apatia contra ataraxiei. Ea străbate istoria ideilor timp de multe veacuri: Epicur sau Cicero, Seneca sau
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a-i înțelege lecțiile: animalele și copii se supun în mod firesc mișcării care-i duce spre bucurie și-i face să deteste neplăcerea și suferința. Astfel plăcerea trebuie să fie călăuza virtuților. Acolo unde stoicul crede în autonomia virtuții, epicurianul o asociază bucuriei: ești virtuos din interes, din satisfacția de a fi așa. Tradiția opune plăcerile trupului și ale sufletului. Primele trec drept necinstite, cele din a doua categorie pot fi omise. Pe de o parte purceii, satisfacția bestială, lăcomia
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
parte purceii, satisfacția bestială, lăcomia, sexualitatea, dezmățul - cunoaștem melodia; pe de altă parte, contemplația, prietenia, blândețea, conversația, meditația. Voluptas versus honestas: cei doi termeni ai acestei alternative permit în mod obișnuit distincția dintre libertin și oamenii care pot fi frecventați. Epicurianul emblematic al lui Lorenzo Valla nu-i al unui țopârlan: el ține la toate plăcerile, fără discriminare... Autorul lucrării Despre voluptate îngroașă trăsătura, desigur, dar pune în scenă un personaj conceptual: chintesența Epicurianului - în același timp ca pe o figură
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
libertin și oamenii care pot fi frecventați. Epicurianul emblematic al lui Lorenzo Valla nu-i al unui țopârlan: el ține la toate plăcerile, fără discriminare... Autorul lucrării Despre voluptate îngroașă trăsătura, desigur, dar pune în scenă un personaj conceptual: chintesența Epicurianului - în același timp ca pe o figură istorică, dar și contemporană, cunoscută pentru libertinajul său și pentru năzbâtiile sale poetice licențioase. Temperamentul lui Valla exclude jumătățile de măsură: omul polemizează, luptă, militează. Pe scena filosofică, Antonio poartă straiele unui soldat
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
liberă, plăcerile trupești; critică virginitatea, susține amorul liber între parteneri care consimt la aceasta, și inclusiv între frați și surori, între religioși și laici și nu uită nici punerea în comun a femeilor - după modelul Republicii lui Platon... Ca principiu, epicurianul consideră că animalele și oamenii se deosebesc prin niște detalii dar se aseamănă în esențial: compuși din materie, animați de un suflet coruptibil, sortiți descompunerii după moarte, necuprinși în nici un fel de destin post-mortem, deci cruțați de osânde dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nesupunerii. A te supune dă naștere plăcerii de a evita neplăcerea. A respecta o regulă pentru motive care țin de interes nu face totuși acest respect impur. Cu atât mai mult cu cât puritatea nu există... 9. Așadar, nu creștinism epicurian... Cel de-al treilea interlocutor al lucrării, Niccolo Niccoli intră prin această breșă deschisă de epicurian: interesul, utilitatea, acțiunea, virtutea motivată de plăcere. El nu recuză posibilitatea de a utiliza bucuria, jubilarea, satisfacția, plăcerea propriu-zisă, voluptatea, pentru a atinge alte
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
motive care țin de interes nu face totuși acest respect impur. Cu atât mai mult cu cât puritatea nu există... 9. Așadar, nu creștinism epicurian... Cel de-al treilea interlocutor al lucrării, Niccolo Niccoli intră prin această breșă deschisă de epicurian: interesul, utilitatea, acțiunea, virtutea motivată de plăcere. El nu recuză posibilitatea de a utiliza bucuria, jubilarea, satisfacția, plăcerea propriu-zisă, voluptatea, pentru a atinge alte ținte, superioare, desigur, dar asociate: cum ar fi contemplarea lui Dumnezeu. Plăcerea de a te pregăti
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
tulburării, ataraxia, ci utilitarismul, teoria interesului sau a impurității, pentru a o spune în sensul etimologic. Plăcerea lui Epicur califică starea în care ne găsim după suprimarea tuturor ocaziilor de a suferi. Departe de afecțiunile și de pasiunile triviale înțeleptul epicurian se bucură de plăcerea simplă de a exista și de a coincide în mod absolut cu propria persoană, ca prieten al sinelui. Așadar, plăcerea nu este nici un moment un scop în sine, ci un mijloc de a ajunge la ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a ajunge la ceva mai mult ca ea: seninătatea de a te simți în tihnă în epoca Grădinii, fericirea de a fi laolaltă cu Dumnezeu - adevăratul bine în cea de-a doua formulare din Despre voluptate - în perspectiva unui creștinism epicurian. Nu trebuie să-l iubești pe Dumnezeu într-un chip stoic, din obligație, în virtutea un fel de imperativ categoric, și nici să-l asculți pentru că el este Dumnezeu, ci pentru fericirea pe care o încerci atunci când ești în apropierea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dispar, imposibilul e abolit, negativitatea rezolvată... Fericirea. Voluptatea încercată în paradis se înscrie în eternitate: pe pământ ea se depliază în timpul și durata unor momente finite. Până atunci, cum să-ți procuri o plăcere aici și acum cu acest creștinism epicurian? Neinterzicându-ți jubilările asociate practicării virtuților teologale. Să crezi în Dumnezeu, să practici iubirea față de aproapele tău, să aștepți cu încredere ceasul sigur al voluptății în sfârșit realizate, iată modul de întrebuințare... Construcția filosofică originală a lui Lorenzo Valla este
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Neinterzicându-ți jubilările asociate practicării virtuților teologale. Să crezi în Dumnezeu, să practici iubirea față de aproapele tău, să aștepți cu încredere ceasul sigur al voluptății în sfârșit realizate, iată modul de întrebuințare... Construcția filosofică originală a lui Lorenzo Valla este epicuriană prin aceea că apără plăcerea ca mijloc de a-l conduce pe individ la binele suveran; în schimb, ea este creștină prin localizarea summumului plăcerii nu pe pământ ci într-o foarte improbabilă lume din spatele celei reale... Este creștină și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
prin aceea că apără plăcerea ca mijloc de a-l conduce pe individ la binele suveran; în schimb, ea este creștină prin localizarea summumului plăcerii nu pe pământ ci într-o foarte improbabilă lume din spatele celei reale... Este creștină și epicuriană prin afirmația că religia se poate combina cu plăcerea, că cele două instanțe nu sunt contradictorii ba, mai mult, ele se presupun și se completează una pe cealaltă. Că Lorenzo Valla credea în paradis ca într-o realitate revelată prin
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ne oprește să ne închipuim că, în plin Quattrocento, el a crezut simultan în ambele opțiuni! Credința și Speranța permit această dublă intrare în lumea ideilor... XX MARSILIO FICINO și „voluptățile contemplative” 1. Marsilio Ficino îl arde pe Lucrețiu. Creștinismul epicurian inventat de Lorenzo Valla îi supraviețuiește creatorului timp de două secole. Desigur canonicul Gassurdi, autor în 1649 al Vieții și obiceiurilor lui Epicur și în același an, al unui Sistem al filosofiei lui Epicur, propune și el o versiune a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o versiune a acestei sensibilități filosofice inedite. în acești două sute de ani, în aceeași tendință se înscriu și alți folosofi: e cazul tânărului Marsilio Ficino, autor în 1457 al unei lucrări Despre plăcere, sau Eramus, care semnează un Colocviu intitulat Epicurianul î1533), dar și Montaigne, mai aproape de un epicurism creștin decât de un creștinism epicurian, desigur, el singur fiind însă și creștin și epicurian... Informațiile privitoare la Marsilio Ficino sunt uimitoare. Pentru că istoriografia oficială insistă, evident, asupra platonismului său: traducător al
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
tendință se înscriu și alți folosofi: e cazul tânărului Marsilio Ficino, autor în 1457 al unei lucrări Despre plăcere, sau Eramus, care semnează un Colocviu intitulat Epicurianul î1533), dar și Montaigne, mai aproape de un epicurism creștin decât de un creștinism epicurian, desigur, el singur fiind însă și creștin și epicurian... Informațiile privitoare la Marsilio Ficino sunt uimitoare. Pentru că istoriografia oficială insistă, evident, asupra platonismului său: traducător al Dialogurilor lui Platon, al Eneadelor lui Plotin, al lui pseudo-Denys, autor și acesta al
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Marsilio Ficino, autor în 1457 al unei lucrări Despre plăcere, sau Eramus, care semnează un Colocviu intitulat Epicurianul î1533), dar și Montaigne, mai aproape de un epicurism creștin decât de un creștinism epicurian, desigur, el singur fiind însă și creștin și epicurian... Informațiile privitoare la Marsilio Ficino sunt uimitoare. Pentru că istoriografia oficială insistă, evident, asupra platonismului său: traducător al Dialogurilor lui Platon, al Eneadelor lui Plotin, al lui pseudo-Denys, autor și acesta al unei Teologii platoniciene î1482) în care se afirmă că
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Marsilio Ficino trece drept un neoplatonician emblematic a cărui influență este copleșitoare pentru Academia platoniciană din Florența - lucru cât se poate de vizibil în pictura unui Agnolo Poliziano sau a unui Botticelli, de exemplu. Or, acest Marsilio Ficino a fost epicurian în tinerețea sa... La douăzeci și patru de ani, în 1457, Marsilio Ficino scrie Despre plăcere... cu plăcere, îi mărturisește el lui Antonio, prietenul căruia avea să-i dedice cartea. Corespondența sa cuprinde și câteva schimburi de scrisori care dovedesc o influență
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sa... La douăzeci și patru de ani, în 1457, Marsilio Ficino scrie Despre plăcere... cu plăcere, îi mărturisește el lui Antonio, prietenul căruia avea să-i dedice cartea. Corespondența sa cuprinde și câteva schimburi de scrisori care dovedesc o influență aristipiană și epicuriană. îAceste scrisori au fost pur și simplu suprimate în ediția operelor sale îngrijită de Kristeller, care preferă să elimine tot ce i-ar putea contrazice teza, admisă, a unui Ficino corect din punct de vedere politic: platonician, creștin, pe scurt
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
astfel cum poate practica un creștin, în mod legitim, anumite plăceri: mulțumindu-se cu simțurile care permit accesul la divinitate. Ceea ce favorizează mai sigur și mai intim unirea cu divinitatea se bucură de binecuvântarea tânărului filosof. Puritatea platoniciană și calmul epicurian, teologia lui Platon și asceza lui Epicur pot face casă bună cu creștinismul. De asemenea, în ochii lui Marsilio Ficino, pare o posibilă conciliere între Platon și Epicur, pe terenul cosmogoniei: teoria elementelor dezvoltată în Timaios poate fi citită fără
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
protectorul său Lorenzo Magnificul moare, el are înțelepciunea de a se retrage la țară și duce o existență în general destul de apropiată de un epicurism bine înțeles. Ca cititor probabil al Vieții solitare, acest excelent breviar al lui Petrarca, mai epicurian decât s-ar părea... în Cele Trei cărți despre viață, el jonglează cu mitologia, creștinismul, călăuzele celeste funcțiile psihice și călăuzele umane, pentru a-i asocia pe Mercur, Voința și Tatăl trupesc Phebus, Intelectul și Preceptorul spiritual și în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
spirite, se temea și de semnele prevestitoare meteorologice, acorda credit limbajului pietrelor, nu-i plăceau spiridușii, își începe existența ca teoretician al plăcerii, trăiește ca propagator al credinței creștine contaminate de platonism - sau invers - și își încheie existența ca un epicurian pe care Magistrul din Samos nu l-ar fi renegat... Cu puțină vreme înainte de moarte - mai exact, în 1497 -, când publică la Veneția Despre misterele lui Iamblikos, el adaugă acestui volum și tratatul său... Despre voluptate! La patruzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Iamblikos, el adaugă acestui volum și tratatul său... Despre voluptate! La patruzeci de ani după ce-l scrisese, manifestând dorința de a nu uita acest text din tinerețe, Marsilio Ficino arată în mod explicit că n-a încetat a fi epicurian în tot cursul existenței sale. Desigur, în privința cosmogoniei sau a numelui care trebuie atribuit puterii constitutive a lumii, Biserica putea să considere că n-are nimic de reproșat apropierii de filosoful Grădinii. în schimb, pe terenul eticii, din perspectiva moralei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]