202 matches
-
fapt o incapacitate specifică de a mânui acest ustensil care, ca orice ustensil prost mânuit, poate deveni ucigător. Și nu sânt oare scriitorii ― "poeții", s-a spus ― singurii care știu să țină în mână acest ustensil? Numai că spre deosebire de eroii eponimi, de salvatorii legendari ai unei comunități, care o dată cu soluția dispun și de mijloacele accesului la ea, eroii verbului sânt salvatori neputincioși: forța de a deschide un drum nu e însoțită și de aceea de a-i pune pe ceilalți pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
teribilă este forța codului în filozofie se vede lesne în congresele și colocviile de filozofie dedicate unui gânditor. Sala unui colocviu este proiecția în spațiu a unui soi de pitacism superior. Mai mult, gânditorul celebrat seamănă cu "strămoșul", cu eroul eponim căruia i se reproduc, ritualic, faptele (gesta). Însă cum isprava strămoșului filozof este tocmai codul pe care el l-a inventat, ritualul repetitiv este unul esențialmente lingvistic. Pitacismul comentatorilor constă tocmai în această repetiție cu valoare simbolic-ontogenetică: cosmosul originar al
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de reiterare ale codurilor întemeietoare sânt mai frecvente. La noi, de pildă, "cosmosul Noica" este amenințat să se destrame pentru că el nu este susținut prin recitări periodice, pentru că nu există comentatorii meniți să reproducă simbolic și ritualic gestul-cod al strămoșului eponim. Cultura noastră e slabă pentru că ― la nivel filozofic cel puțin ― nu poate "ține în viață". Actul originar al creației, odată împlinit, nu poate fi perpetuat pentru că nu e nimeni care să preia și să execute ritualurile de perpetuare. În filozofie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
astfel, la limită, el trebuie să recurgă ― în această apărare ― la lucrul care îi repugnă cel mai tare: crima. El trebuie să accepte că din recuzita umanismului face parte uciderea bestiei, a balaurului, pe scurt, a întruchipării Răului. Toți eroii eponimi de la Teseu și Heracles la Făt-Frumos și Sfântul Gheorghe sânt ucigători ai Răului și, tocmai de aceea, garanți ai perpetuării vieții și apărători ai libertății. Pentru a se apăra ca omenire, omenirea trebuie să omoare periodic monstrul ― să îl judece
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Istria și Macedonia, Stabilimentul Grafic I.V.Socecu, Editura Librăriei Socecu, București, 1900, vol.VIII, p.80, proverb nr.1401. Ibidem, nr.1402. Ibidem, nr.1403. Ibidem, nr.1405. Ibidem, nr.1406. Ibidem, nr.1408. Ibidem, nr.1409. Despre teoria eroului eponim și controversata problemă a caracterului „familial” al satelor devălmașe românești, vezi Stahl (1998) vol. I (Confederații de ocol, structuri teritoriale și tehnici agricole), capitolul IV: „Teoria greșită a eroului eponim, fondator de sate”, 46-62 și vol. II (Structura internă a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
1406. Ibidem, nr.1408. Ibidem, nr.1409. Despre teoria eroului eponim și controversata problemă a caracterului „familial” al satelor devălmașe românești, vezi Stahl (1998) vol. I (Confederații de ocol, structuri teritoriale și tehnici agricole), capitolul IV: „Teoria greșită a eroului eponim, fondator de sate”, 46-62 și vol. II (Structura internă a satelor devălmașe libere), 97-100. Exemplul cel mai elocvent este cel al legendei de întemeiere a Țării Vrancei de către Baba Vrâncioaia și cei șapte fii ai săi (vezi Stahl, 2000a și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
exemple, vă rog. S.H.B.: Pe vremea lecturii adolescentine, eram adânc mișcat de operele lui Jack London, în special de romanele Chemarea Străbunilor, Colț Alb și de romanul autobiografic Martin Eden (acesta din urmă, din cauza ironiei oamenilor dispuși să hrănească eroul eponim când burta îi era plină, nu goală, și fiindcă reflectă viața lui Jack London și viețile multor scriitori și artiști); și, desigur, povestirea Focul. Mai târziu, am devenit foarte interesat de scriitorii ruși: Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Cehov, Turgheniev. Cândva, un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
să le aprofundez. Cu aceeași rară intuiție a economiei de expresie, Murasaki descrie, într-un capitol, festivitățile organizate la curte pe parcursul unui an, culminând cu cele ale Anului Nou, pentru ca, în chiar debutul capitolului următor, să fim anunțați că personajul eponim al cărții nu mai este, fără a se recurge în acest sens la vreo stratagemă de tranziție epică: "Strălucitorul Genji murise și nu mai exista nimeni care să-i fie pe potrivă". Fraza concentrează atâta emoție sublimată, încât orice comentariu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ține de cuvânt. Daimon răzbunător, erou protector sau prezicător al morții și al răzbunării, Oedip mort nu mai rătăcește, dar nici nu poate fi localizat. Are un mormânt, dar e unul invizibil, ascuns nu departe de statuia - vizibilă însă - a eponimului locului, eroul Colonos. Oedip nu va avea un colossos. Nu va exista nici o piatră, nici o statuie unde psyche-ul lui să poată fi invocat sau evocat. Destinul lui Oedip se sfârșește în umbră și tăcere, în adâncul unei văgăuni neștiute. Statuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
comis de Remus și, nu mai puțin, caracterul strict magic al hotarului. Pentru că, sărind „peste un loc interzis și consacrat”, „sfânt și inviolabil” - scrie Plutarh -, Remus a vrut să-l transforme într-un „loc profan” (Quaestiones romanae, 27). Romulus, eroul eponim, și-a dublat această crimă rituală și exemplară cu un blestem magic : „Așa să piară de aici înainte oricine va sări peste zidurile ridicate de mine” (Titus Livius, De la fundarea Romei, I, 7). 6. Magia și mitologia hotarului Din perspectiva
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de pildă, interzice părinților să-și numească fiii „Iuda”, pentru a nu-i supune pe aceștia oprobriului public. În secolul I, conotația era sută la sută pozitivă. Numele trimite la unul dintre cei doisprezece fii ai patriarhului Iacob, Iuda, strămoșul eponim al unuia dintre cele douăsprezece triburi. De asemenea, el trimite la un șir întreg de comandanți militari naționaliști, patrioți, începând cu Iuda Macabeul. Numele se întâlnea frecvent printre zeloți, fără să devină o trăsătură specifică a lor. Reamintesc pe scurt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai, la New Grove House, după ce familia renunțase la casa Închiriată din Bayswater și se Întorsese la Hampstead. Henry se simți ușurat și plăcut surprins de acastă primă mostră a romanului intitulat Peter Ibbetson. Avea forma unor memorii ale eroului eponim, care păreau a fi scrise În Închisoare, din motive nedivulgate imediat. Ca și creatorul său, Peter Ibbetson avea un tată francez și o mamă englezoaică, și crescuse undeva, la marginea Parisului; introducerea nu era, Într-adevăr, decât evocarea nostalgică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
peștele prins În ziua aceea la gara din deal sau coborau zdrăngănind, Întorcându-se despovărate. Cu pofta de mâncare sporită de aerul proaspăt și de mișcare, se Îndreptară imediat spre hanul Codul și Homarul, pentru ceea ce Henry denumi „un prânz eponim“ (provocând o expresie buimacă din partea proprietăresei, care preluă comanda de la Du Maurier, Într-un limbaj inteligibil), udat cu bere bună de Yorkshire. Berea trebuie să fi fost neobișnuit de tare, căci Du Maurier se arătă foarte vorbăreț În timpul mesei. Reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lumea cu o legiune de vrăbii. Cu un singur poem), poetul are sentimentul de a fi eșuat pe acest țărm, printre șobolani și barbari, dar apărat permanent de prezența sacrului: Noroc cu Maica Domnului care mă ține în viață! Poemul eponim al volumului, Secol, este manifestul nu neapărat al artistului scârbit de o societate în care totul se exhibă prin intermediul camerelor de luat vederi, care fac până și din suferință spectacol (la întoarcerea trupurilor soldaților uciși în „teatre de operațiuni” departe
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
teritorială). Însă, în realitate, obștea la români a rămas întotdeauna gentilică, adică membrii ei erau înrudiți (rude de sânge), întemeiată pe rudenie. Astfel, satele de moșneni și răzeși oameni liberi și, în general, comunitățile țărănești au, în istoria românească, un eponim, moșul, din care provine toată populația satului sau anumite cete din el (ceata de neam). Așadar, satul românesc, în vechime, forma o uniune de sânge (frăție), o mare familie. Aceste sate aveau ca nume pluralul numelui unui strămoș conducător (întemeietor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutul secolului al X-lea. Acest etnonim derivă de la forma "Magyar", prin care se desemnează ungurii. Dar cronicarii europeni au preferat alte forme ale numelui lor: "Uggroi", la bizantini, "Ungari (Hungari)", la germani și italieni. De-aici legenda despre eroii eponimi Hunor și Magor. Ungurii stabiliți în stepele nord-pontice și caspice aveau ca trăsătură dominantă nomadismul-trăiau în corturi pe care le mutau din loc în loc. Ei se ocupau cu păstoritul, creșterea animalelor de turmă, iar alte resurse necesare traiului lor proveneau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
țara vlahilor" (Wlachenlant), iar într-un pasaj alăturat, vlahii (vlâchen) sunt amintiți (evocați) alături de ruși, greci, polonezi, pecenegi, de unde deducem că "ducele" Ramunc era originar din regiunile românești de la est de Carpați. S-a considerat că acesta reprezintă un erou eponim al poporului român.35 În concluzie, putem presupune că, în secolele XI-XIII, s-au constituit în regiunile est-carpatice și alte formațiuni politice prestatale și uniuni de obști, dar acestea nu au fost consemnate în izvoare. Aceste conglomerate politice-teritoriale precedau invazia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și credința, "s-a inventat narațiunea despre frații Roman și Vlahata, ca străbuni omonimi ai românilor și vlachilor". Întreaga povestire din introducere, conchide el, nu este decât un "mit etiologic" în care "pravoslavnicii frați Roman și Vlahata" înfățișează pe "eroii eponimi ai românilor ortodocși, numiți și vlachi". În alt izvor al literaturii medievale, epopeea germană Niebelungenlied (începutul secolului al XIII-lea), întâlnim un alt erou eponim: "ducele (herzoge) Ramunc din țara valahă (Vlachenlant)". A. D. Xenopol considera că "ducele Ramunc" este "numele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este decât un "mit etiologic" în care "pravoslavnicii frați Roman și Vlahata" înfățișează pe "eroii eponimi ai românilor ortodocși, numiți și vlachi". În alt izvor al literaturii medievale, epopeea germană Niebelungenlied (începutul secolului al XIII-lea), întâlnim un alt erou eponim: "ducele (herzoge) Ramunc din țara valahă (Vlachenlant)". A. D. Xenopol considera că "ducele Ramunc" este "numele poporului român dat capului său", așadar un erou eponim, personificând neamul întreg, iar N. Drăganu vedea și el în Epopeea Nibelungilor o "mărturie destul de timpurie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
izvor al literaturii medievale, epopeea germană Niebelungenlied (începutul secolului al XIII-lea), întâlnim un alt erou eponim: "ducele (herzoge) Ramunc din țara valahă (Vlachenlant)". A. D. Xenopol considera că "ducele Ramunc" este "numele poporului român dat capului său", așadar un erou eponim, personificând neamul întreg, iar N. Drăganu vedea și el în Epopeea Nibelungilor o "mărturie destul de timpurie despre existența românilor, fie ei din oricare parte". În schimb, N. Iorga vedea în Ramunc "un nume de om (persoană) și anume principele Roman
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
conducătorul lor voievod. Pe un alt plan, legenda urmăririi bourului (zimbrului) se integrează în tema "vânătorii rituale", cu o origine foarte îndepărtată, făcând parte din șirul miturilor referitoare la geneza unui neam, oraș sau stat. Anumite asemănări cu legenda strămoșilor eponimi ai hunilor și maghiarilor, Hunor și Magor, au dus la concluzia că ar exista o înrâurire directă a mitologiei ungare asupra narațiunii despre Dragoș. Dar Mircea Eliade, în De la Zalmoxis la Genghis-han, sesizând lipsa de similitudine între tradiția românească și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ridicați masca masei, dinainte vă va apărea conducătorul. În această vreme a mulțimilor, relația a căpătat forma modelui solar, dominînd-o în toate privințele. În centru se află conducătorul. El este întruchiparea și substitutul unei idei de națiune, libertate etc. eroul eponim, așadar singurul individ care are nume și îi numește pe ceilalți. De la distanță, mulțimea ne apare ca o adunătură de persoane anonime, înconjurînd un singur om, gata oricînd să îi primească sugestiile. Toată puterea de seducție iradiază înspre ea și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
liderul adulat, "mica biblie roșie" era înălțată înspre cer de mii de brațe, milioane de voci repetau sfaturile înțelepte, preceptele practice, sloganurile politice înscrise în ea. Acolo, ca și în orice alt spațiu, formula magică și-a dovedit puterea: șeful eponim se înconjoară de o masă anonimă. II Psihologia mulțimilor a determinat și continuă să determine istoria noastră modernă pentru un motiv care se cere repetat iar și iar. Ea extrage faptul hipnozei din ambientul strict medical, îl decupează din lanțul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
unei noi religii care și astăzi, după numele lui, este cunsocută ca mozaică"477. Ne aflăm incontestabil în fața unui conducător, propagator al unei idei, al unei credințe, a celui în stare să aprindă energiile maselor și să devină eroul său eponim. Freud era dus parcă de un fel de instinct spre marile cauze, spre problemele fundamentale. Privind lucid și necrutățor cele ce se întîmplau pe scena vremii lui, pe care evoluau atîția șefi de națiuni și atîtea mulțimi, el percepe în
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
teme principale ale romanelor, cu o eventuală discuție a normelor sociale din epocă, cum se întâmplă în The Time Machine ⁄ Mașina timpului (1895)22. Asistăm, tot în secolul al XIX-lea, și la apariția ramurii imaginare a ucroniei*, odată cu textul eponim al lui Charles Renouvier (1876). Ucronia abordează un ireal al trecutului, punând întrebarea: "Ce s-ar fi întâmplat dacă?". Dacă Invincibila Armada ar fi acostat în Anglia (Pavana, Keith Roberts, 1968)? Dacă sudiștii ar fi câștigat Războiul de Secesiune (Bring
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]