KorAP: Find »[drukola/base=ester & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...205 >

5,111 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

în toate ale mele. Știam, o simțeam, fără să o pot numi, că o forță mai grozavă decât tot ceea ce credeam eu că însemn mă biruise iarăși. Și aceeași forță nu-mi poruncea nimic altceva decât să mă întorc la Ester și să mă supun. Povestea se sfârșise. Ticălosul însă nu se spânzurase în curtea bisericii. Nu-i stricase somnul Domnului. Și m-am întors să rătăcesc pe străduțele acelea. Ulițele troienite, casele negre, reci, copacii chirciți, sârmele troleibuzelor închiciurate, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
m-am întors să rătăcesc pe străduțele acelea. Ulițele troienite, casele negre, reci, copacii chirciți, sârmele troleibuzelor închiciurate, cu scame de nea, toate nu puteau să-mi spună ce trebuie să fac. Imaginându-mi în fel și chip întâlnirea cu Ester, încercam să mă birui, neputând crede totuși că am să mai ajung vreodată la ușa ei. Aproape că mă rugam de ea să găsească o soluție spre a face cât de cât să treacă și momentul acela, când aveam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
crede totuși că am să mai ajung vreodată la ușa ei. Aproape că mă rugam de ea să găsească o soluție spre a face cât de cât să treacă și momentul acela, când aveam să dau ochii cu ea. Dar Ester o și găsise. Când, în cele din urmă, am ajuns la ușa ei, un bilet, cu scrisul ei ușor aplecat spre dreapta, cu litere mari, rotunde, egale îmi spunea să sun la doamna Petricius. „Sună, Simioane. Curaj!“, mă îndemna petecul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
atunci sufletul, văzându-l pentru întâiași dată, îl țineam între degete și nu știam ce să fac: să-l mototolesc și să-l arunc sau să-l vâr iar în mine. Am aruncat bilețelul. Sufletul mi l-am păstrat. De la Ester nu mi-a mai rămas, scrisă de mâna ei, decât o foaie de caiet dictando. Într-o noapte, îi povestisem despre anii mei în R. și despre Ghidale, cu timbrul lui cu marele fluture care tot zbura. I-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și despre cântecul de Hanuca pe care mi-l cântase Ghidale, melodia lui zglobie și cuvintele acelea neînțelese pentru mine, dar calde, învăluitoare. A zvâcnit din pat și, făcând o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram masa unde era pusă Menorah lumânărilor aprinse și cântam: Oi ir kleine lechttelech, Ir derțehit geșihteleh, Maaselech un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de ea. Nu îndrăzneam totuși să mă reped și s-o trântesc în pat, hulpav, de parcă n-aș mai fi avut-o până atunci. Mă rușinam, ca niciodată, de dorința izbucnită. Mă lăsam doar copleșit de mica taină pe care Ester o oficia chiar atunci, pogorâtă ca dintr-un timp din care nu mai răzbeau decât lumina stinsă a orașului de afară și cuvintele acelea învăluitoare, ciudate. Păreau, într-adevăr, cuvintele pe care mi le cântase Ghidale. Am rugat-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pogorâtă ca dintr-un timp din care nu mai răzbeau decât lumina stinsă a orașului de afară și cuvintele acelea învăluitoare, ciudate. Păreau, într-adevăr, cuvintele pe care mi le cântase Ghidale. Am rugat-o să-mi traducă acele versuri. Ester a izbucnit în râs: „De ce vrei să afli ceea ce nu-i pentru tine? Nu se pot traduce astfel de cuvinte. Sunt despre bucurie, despre speranță, despre Lumină. Știi tu ce-i aceea Luminarea?“. Nu știam și nici nu prea mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să știi, cu astfel de lucruri nu se glumește. Înseamnă suferință, multă suferință, pe care tu niciodată nu o vei înțelege.“ Am ridicat din umeri, amintindu-mi de astea tocmai atunci, la ușa doamnei Petricius. Ca și cum dintre toate amintirile cu Ester doar seara aceea când mi-a cântat cântecelul de Hanuca mai rămăsese în mine. Mi-am luat geamantanele și am plecat... 19tc "19" Biblioteca, acum, când scriu aceste rânduri, mi-a dat și această putere de a le scrie. Ester

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Ester doar seara aceea când mi-a cântat cântecelul de Hanuca mai rămăsese în mine. Mi-am luat geamantanele și am plecat... 19tc "19" Biblioteca, acum, când scriu aceste rânduri, mi-a dat și această putere de a le scrie. Ester m-a făcut să trăiesc, aproape trei ani, alături de ea minunea dragostei libere, nefirească aproape în libertatea ei. Nu m-a făcut totuși să-mi înfrâng moștenirea cu care am venit spre ea. Știam că va izbucni cândva, știam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și petrec câteva ceasuri. Un fel de cină de adio, destinsă, ca și cum în ducerea clipelor cât mai plăcute îngropi povestea de iubire asfințită. După întâmplarea din tren, după ce mi-am recuperat lucrurile de la doamna Petricius, am înțeles că relația cu Ester nu mai avea cum să continue. Oboseala mea, încordarea ei ajunseseră la acea limită la care ori te oprești, și amintirile rămân inofensive, ori te îndârjești și continui, și atunci clipele ți se transformă în calvar. Am ales să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
atunci clipele ți se transformă în calvar. Am ales să mă opresc acolo, la momentul în care mi-am luat cele două geamantane cu lucruri de la doamna Petricius, și să nu încerc nici o explicație. Oricare ar fi fost, știam că Ester nu ar mai fi acceptat-o. Nu voiam nici să mă dezvinovățesc, dar nici să îi cer să mă ierte și să continuăm, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Făcusem un împrumut la C.A.R. și-mi dăduseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și mă gândeam să fac unele reparații la casa de la țară (gardul, poarta mare, acoperișul magaziei de lemne și alte mărunțișuri care, totuși, cereau cheltuieli mai mari decât leafa mea). Numărând banii la casierie, dintr-odată m-am gândit la Ester. Acel soi ciudat de asociații de gânduri, neprevăzute, care vin în tine, de parcă ți le trimite cineva, programat, aproape imperativ. Am simțit că trebuie să-i ofer cina de adio. Nu mai făcusem niciodată așa ceva. Cum o voi invita? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
rămânea câte o crăpătură între ele, nu mai mare de un lat de palmă, prin care zăream câteva mese, undeva în centrul sălii, ringul de dans și platforma orchestrei. Cântau formații destul de bune. În acea vreme, când plănuiam cina cu Ester, se producea acolo Aurelian Andreescu. Nu-mi plăcea cântărețul. Dar nu pentru el intram acum în local și nu de dragul lui aveam să vin cu Ester. Am intrat. Nu voi povesti în amănunt cele ce au urmat. Nu-mi exersez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și platforma orchestrei. Cântau formații destul de bune. În acea vreme, când plănuiam cina cu Ester, se producea acolo Aurelian Andreescu. Nu-mi plăcea cântărețul. Dar nu pentru el intram acum în local și nu de dragul lui aveam să vin cu Ester. Am intrat. Nu voi povesti în amănunt cele ce au urmat. Nu-mi exersez mâna pe astfel de descrieri destul de lejere. O sală la început goală, apoi animându-se, cu tot mai multă lume. Eu la o masă lângă fereastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu chelnerul. Îi spusesem că aștept pe cineva. Să nu-mi aducă pe altcineva la masă. Când localul se umpluse de-acum și distracția era în toi, a apărut, da, așa se întâmplă și în viață, nu numai în romane, Ester. Era cu profesorul Fălcuțanu, de la Pediatrie. Îl cunoscusem prin anul trei sau patru de facultate, când mă invitaseră la Clubul Medicinei, un subsol undeva pe lângă Palatul Telefoanelor, în coasta Teatrului Mic, să prezint câteva poezii ale unui nepot de-al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Fălcuțanu era atunci lector, răspundea de studenți. Îl știam căsătorit cu Anabela G., din grupa noastră, care de altfel mă și rugase să-l ajut să-și promoveze nepotul. S-au așezat la două mese în fața mea, tot lângă fereastră. Ester stătea cu spatele la mine. Îi vedeam doar fața lui Fălcuțanu. Același chelner îi servea. Părea că se cunoaște cu Fălcuțanu. Chiar și cu Ester. Glumea, roia în jurul lor cu acea familiaritate a insului deprins cu toanele și micile secrete ale clienților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-l ajut să-și promoveze nepotul. S-au așezat la două mese în fața mea, tot lângă fereastră. Ester stătea cu spatele la mine. Îi vedeam doar fața lui Fălcuțanu. Același chelner îi servea. Părea că se cunoaște cu Fălcuțanu. Chiar și cu Ester. Glumea, roia în jurul lor cu acea familiaritate a insului deprins cu toanele și micile secrete ale clienților. Inițiat în acele banale taine dintre un bărbat și o femeie care vin pentru a nu știu câta oară la același restaurant, stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
acele banale taine dintre un bărbat și o femeie care vin pentru a nu știu câta oară la același restaurant, stau la aceeași masă, aleg și comandă după același meniu aceleași băuturi, sunt serviți de același chelner. Privind-o pe Ester, privindu-mă oarecum și pe mine de undeva de pe ringul de dans, am realizat dintr-odată caraghioslâcul situației. Am simțit cum, abia atunci, părăsirea se cuibărise adânc în mine. Sunt astfel de clipe când te vezi din afară de tine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
sânge adevărat. Apoi îmi voi spune că-i chiar sânge. Cel mai adevărat și viu sânge. Mi se va face dintr-odată frică. Panica animalului când vede Moartea cum umblă slobodă prin preajmă. Voi uita de toaletă. Voi uita de Ester. Voi intra în acel soi de panică animalică din care nu știi cum să mai ieși. Știi doar că trebuie să fugi cât mai departe, să te ferești din calea Morții, să te ascunzi, să te ghemuiești, să te pitești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fostul restaurant „Cișmigiu“, dinspre intersecție, dinspre fostul „Gambrinus“. Tot mai sus, pe Bulevard, dinspre un tot mai de demult fost. Am mai intrat o singură dată în, de-acum, fostul restaurant „Cișmigiu“, la foarte mulți ani după acea întâmplare cu Ester. Se schimbase lumea, Bulevardul se transforma, restaurantul de odinioară devenise un fel de cârciumă de mahala, cu profil incert, cu program aiurit, cu localul mai mult gol, cu chelnerițe mai mult dezbrăcate. Ceva între speluncă și salonul de așteptare al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aruncat în voia unor neînțelesuri cu care nici măcar nu poți crede că lupți. Tot așa m-am pomenit năuc în fața neînțelesului când, în urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii pe care îi cunoscusem la Ester, s-a întâmplat ca tocmai în după-amiaza aceea țiganii să-mi fure în aglomerația din autobuz portofelul. Nu era prima dată când pățeam așa ceva. Nu cunoșteam însă noul truc aplicat de ciorditori, acela cu pirandele cu puradei care, chipurile, căutau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
gemut și s-a zvârcolit în mine încă multă vreme, ca și cum o rană profundă nu mai voia să se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o fată și un băiat își trimit bilețele. Ea zâmbește urmărind cum el descifrează mesajul. Se joacă, răsucind-o leneș, cu o șuviță de păr. Are și ea ochelari, firavă și ușor tristă. Schimbam și eu astfel de bilețele cu Ester, când ne pomeneam față în față la lunga masă a sălii de lectură. Încercasem să-i scriu și Liei, dar ea le rupea fără să le citească. Îmi făcea doar semn cu mâna în sus și ieșeam după ea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
masă a sălii de lectură. Încercasem să-i scriu și Liei, dar ea le rupea fără să le citească. Îmi făcea doar semn cu mâna în sus și ieșeam după ea să ne pierdem prin sălile din pod, de la istorie. Ester, în schimb, îmi răspundea și îmi urmărea concentrată fața când îi citeam bilețelul. Ce ne scriam? Ce-și scriu cei doi de acum? Vor fi altele cuvintele jocului? La o altă masă, o altă cititoare. Trup pietros, brunetă cu plete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
am crezut. Știam ce înseamnă să fii săltat, la înghesuială. Până se lămureau lucrurile, îndurai cel puțin câteva batjocuri și umilințe. Prima dată o pățisem în anul trei de facultate. M-au luat de la intrarea în Cișmigiu. O așteptam pe Ester. Erau urmăriți atunci pletoșii. Aveam și eu părul mare, revărsat pe spate. M-au ridicat. M-au dus într-o dubiță care aștepta pe Zalomit. Orice zbatere a fost inutilă. Un tip mi-a tras câteva brazde, în cruce, prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]