12,743 matches
-
concret, fizic: scaunul devine, brusc, incomod, pe birou sînt prea multe sau, dimpotrivă, prea puține lucruri, creionul pentru notițe este prea ascuțit sau prea bont, canapeaua, nouă, își scoate arcurile în relief să te înghiontească. Mintea intră în conflict cu eul tău. Deși pare să priceapă imediat sensul cuvintelor și alcătuirea lor în frază, are de furcă, mult timp după închiderea cărții, cu nuanțele și paradoxurile născocite de Ionesco, cu întoarcerea lor, ca o mănușă, pe partea cealaltă. Pari mereu învins
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
pe cel psihologic. Golită de sentimente, femeia devine o "formă fără fond", o păpușă care-și estetizează chipul, trăind și dormind, cum ar spune Baudelaire, în fața oglinzii. Abătută de la arhetipul său demetric, așa cum punctează exegeta, își cultivă pînă la monstruozitate eul exterior, în intenția unei perpetue reprezentații care să stîrnească admirație. E mai mult decît o manifestare a frivolității, căci intervine un veritabil program al artificializării. O "filosofie" consecutivă deplețiunii emoționale, adică suprimării umanului. Anafectivitatea naște amoralitate, iar amoralitatea e o
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
venețiană). Scenariul livresc se cumpănește astfel cu verva spontaneității cu tentă suprarealistă, mărturie a unei vitalități de fond ce "nu-și încape în piele"... Dar, ca o încununare a divorțului său de lume, pronunțat pe planul intelectului speculativ ce informează eul liric și, la rîndu-i se lasă informat de acesta, poeta înțelege a se despărți și de sine însăși. Cu aceeași frenezie rece, cu aceeași pornire malignă, stîrnită de acea bilis atra (bilă neagră) a dispoziției sale dominante. "Sufletul", pivot al
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
susurau despre albeața cărnii tale,/ neguțătorii chicoteau la lună,/ moartea se strecura în mine cu dantele venețiene și mă înveșmînta./ Eram cavaler ponosit, iar tu gondola mea necredincioasă și amăgitoare" (A cincea scrisoare venețiană). Firește, dezicerea de sine și transferul eului în alte ipostaze trădează un impuls demoniac. Sfidarea Creației apare însoțită de autosfidarea creaturii, nemulțumită de chipul său și arborînd masca. Se cuvine însă a menționa în acest punct și un nou, consolator, recurs la originar. Civilizațiile străvechi utilizau masca
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
că lumea s-a schimbat / că strada pe care o știai la locul ei s-a mutat pe o altă stradă / într-un cartier străin dintr-un oraș aproape necunoscut”). Întârziind să se despartă de maestru, discipolul pendulează între un eu fragil și un noi tot mai incert. O declarație de iubire, post-mortem, care aproape refuză despărțirea și care încearcă, în același timp, să recupereze energiile mediumnice ale poeziei pentru un ultim dialog revelator, plin de sens pentru o posibilă „sintaxă
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
de penitență. Reprezentărilor ce ar putea părea făloase, redundante, le sînt preferate ființele neluate în seamă, obiectele vechi, stricate, angelizate prin chiar condiția lor ingrată ce-și conține șansa redempțiunii. E la mijloc, negreșit, o timiditate, o inadaptare funciară a eului, dar și o victorie subiacentă a sa prin mistica umilinței: „În magazii cu șobolani bătrîni/ Unde îți intră orele-n plămîni/ Mă preumblam c-o dulce gravitate/ Pe lîngă pompele de flit stricate./ Cutii cu cremă neagră pentru ghete/ Sufletul
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
scară/ pe el l-a mușcat de picior o bizară/ încrengătură de trosnete”. Dacă nu mă înșel, de-a lungul sutelor de pagini, acesta este episodul cel mai brutal: piciorul cuiva (se poate paria că e vorba de cel al eului liric) este mușcat de această înfricoșătoare „încrengătură de trosnete” (serenadă). Totul este abstract, dar întrucâtva reprezentabil, în poemele lui M. Ivănescu. În Lumină iernatică, la o afirmație neliniștitoare a Ei (cândva - nici măcar de actualitate) că eventuala ninsoare din acea zi
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
Totul este abstract, dar întrucâtva reprezentabil, în poemele lui M. Ivănescu. În Lumină iernatică, la o afirmație neliniștitoare a Ei (cândva - nici măcar de actualitate) că eventuala ninsoare din acea zi ar face-o să îmbătrânească cu o mie de ani, eul liric - în loc să se resemneze cu constatarea că femeile spun multe extravaganțe - reacționează cu o rituală îngrijorare: „pe o roată/ de spaimă încet rotitoare, eu mă roteam/ în jurul ei în timpul meu, indiferent/ întors cu fața lucie spre ea - și neatent,/ împingeam
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
brațe, spre bibliotecă. Deodată se regăsește singur, cu paharul în mână și cu aspirația lui spre ea. Este vorba de o falsă trezire (dacă poate exista ceva fals și ceva adevărat în aceste imagini de tip oniric!). Conștient de asta, Eul liric se scindează în două; el întârzie cât poate de mult înainte de a se apropia de fereastră: „de teamă că ne-am vedea, lunecător și cu ea-n brațe/ trecând prin cercuri de ninsoare tot mai departe”. Ce vor să
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
Asta este treaba lui, activitatea lui inactivă. Sau activă, dar doar la nivel emoțional. Sunetele și cuvintele, comentariile țin loc de imagini. E un alt fel de oglindire, e un alt fel de scufundare în lumile și în conflictele propriului eu. E un alt mod de a juca teatru. E un alt mod de a te confrunta direct, la vedere, cu eurile personajului tău. Sînt ritmuri diferite, timpi diferiți, este un “atunci” și un “acum”, este o cascadă de cuvinte și
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
imagini. E un alt fel de oglindire, e un alt fel de scufundare în lumile și în conflictele propriului eu. E un alt mod de a juca teatru. E un alt mod de a te confrunta direct, la vedere, cu eurile personajului tău. Sînt ritmuri diferite, timpi diferiți, este un “atunci” și un “acum”, este o cascadă de cuvinte și de impresii “atunci” și o sărăcie teribilă de nuanțe și de reacții “acum”. Mi s-a părut că și traducătorul, Bogdan
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
se ocupă Erving Goffman, în ceea ce, pornind de la locul comun al lumii ca scenă, se dovedește o explorare a sinelui ca produs social, a modelului impus de standardele societății și a limitatei zone de libertate în punerea în scenă a eului. Lucrare avînd în centru microstructurile sociale, Viața cotidiană ca spectacol s-a dovedit în timp a fi, într-un fel, „veriga lipsă” între lectura micro- și cea macro-sociologică, se consideră în lumea științelor sociale. Teoria literară exploatează la rîndu-i segmente
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
versul coșbucian, caracterul scenic al descrierilor de natură, detectând pretutindeni ecouri intertextuale, toate închegate într-o perspectivă clasicizantă: „Tensiunile romantice se topesc în focul idealului de frumusețe pe care-l caută Coșbuc. Armonia naturii e astfel dincolo de sfâșierea momentană a eului. Mai mult, această sfâșiere se va converti în seninătate, seninătatea aptă de a admira armonia desăvârșită.” Deși prin monografia de față autorul propune o reconsiderare a clișeelor critice care au dus la automatizarea percepției asupra poeziei lui Coșbuc, rezultatul acestei
De vorbă cu… by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13468_a_14793]
-
exuberantă și polimorfă, pe jumătate narcisiacă, pe jumătate compensatorie în consecința unor posibile proiecții traumatice, planul vital, existențialist, se conturează cu o și mai mare claritate. Din multe puncte de vedere, la acest nivel, Mirela Trăistaru se întîlnește cu mitologia eului feminin și cu setea inepuizabilă de a glosa în jurul lui din pictura Claudiei Todor. Dar spre deosebire de Claudia Todor, care se reverberează direct și se multiplică halucinant în propriile sale reprezentări, cu o gamă largă de mijloace și de atitudini, Mirela
Tineri artiști în prim plan by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13495_a_14820]
-
într-o oarecare măsură. Toată lumea aștepta ruperi de ritm, inovație, schimbare de ton și tonalitate. De la debut (în 1960, alături de Nichita și Cezar Baltag) și pînă la plecarea din țară (1973) sursa exprimării poetice se afla în literatura citită. Căutarea eului, identificarea ființei în vagul lumii, nostalgia neînfăptuitului, a nenumitului, a mulțimii din propria interioritate rămîn nefinalizate, devenind expresia unei stagnări. Toate aceste discrete căutări erau efectul și se manifestau sub presiunea unei culturi poetice asumate și asimilate. Blagianismul, deschiderea către
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
bont pe frunte. ea simte primejdia/ de altfel e timpul să se întoarcă. dincolo de ușă/ înaltă și bombată ușor o altă ușă: tapiseria” (Poveste cu licornă). Sub presiunea inefabilă a atîtor materialități străbătute de empatie, poetul ajunge a-și suspenda eul. Generos, acordă întîietate obiectelor precum și privirilor celuilalt, care se cuvine a contempla, prin transparența ființei auctoriale, spectacolul universal bizuit pe ideea de corrispondencia: „Pentru mine eu sunt demult invizibil/ o corabie de nuiele de una singură prin întuneric/ o pelerină
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
cele în care se recapitulează contextul literaturii române din perioada 1960-1990. În poezie, după faza proletcultistă se succed trei generații: șaizeciștii, asemănători ca atitudine prin elanurile lor creatoare și prin euforia noului început cu pașoptiștii, șaptezeciștii, mai ponderați în exteriorizarea eului, dar mai rafinați în expresie, și optzeciștii, a căror poezie face o binevenită sinteză între spiritul „natural” al primilor și cel „cultural” al celor de-ai doilea. În proză, romanul-roman peste care Marin Preda rămâne suveran este concurat de o
Din reviste adunate și din nou la lume date by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13565_a_14890]
-
Cristian Măgura Curcubeie, cartea autobiografică semnată de Matila Ghyka, este rodul unor momente de fecundă singurătate, căutare vreme de doisprezece ani (1940-1952), un tête-à-tête cu sine, în fond, un dialog dintre eul său temporal și eul permanent. ~ncă de pe primele pagini se simte o sensibilitate din zona celei mai vii memorii culturale, vorbind totuși despre realitățile cele mai recente, un soi de aristocrație tip secolul al XIX-lea, prelungindu-se agonic în
Lumea, scoica lui Matila Ghyka by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13638_a_14963]
-
Cristian Măgura Curcubeie, cartea autobiografică semnată de Matila Ghyka, este rodul unor momente de fecundă singurătate, căutare vreme de doisprezece ani (1940-1952), un tête-à-tête cu sine, în fond, un dialog dintre eul său temporal și eul permanent. ~ncă de pe primele pagini se simte o sensibilitate din zona celei mai vii memorii culturale, vorbind totuși despre realitățile cele mai recente, un soi de aristocrație tip secolul al XIX-lea, prelungindu-se agonic în sânul unei lumi profund
Lumea, scoica lui Matila Ghyka by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13638_a_14963]
-
lui, ceva ce e viu, și e așa, un lanț, de fapt, e un circuit al materiei într-un spațiu foarte mic, un circuit al aceleiași materii într-un spațiu foarte mic. Uitasem că am scris versurile astea. D.P.: Tot eul tău poetic vorbește, la un moment dat, de condiția ta de evreu, fără a fi evreică. Ce anume îți dă sentimentul acestei identități? M.P.: Țvetaeva zicea că toți poeții sînt evrei... Adică, noi sîntem altfel. Cei care creează, nu numai
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
în Oblomov. Cu alte instrumente, în alt cod. Studiindu-l pe Oblomov, acest personaj chinuit și autodistrugător, apropiindu-se cu lupa de Ilia Ilici Oblomov, Tocilescu privește, într-un fel, în sine. Își întoarce și-și privește fațete ale propriului eu. Întîlnirea lui Tocilescu cu scenograful Dragoș Buhagiar am găsit, iarăși, că este importantă. Pentru amîndoi. Buhagiar a acumulat serios, constant și profund. Acum se află în cea mai rafinată perioadă a creaței sale, matură și provocatoare. Pe Mihai Constantin nu
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
copilul în mămăligă, este pusă sub semnul vieții și al morții, al pericolelor din noi și dinafara noastră, al grotescului și kitschului, al experimentelor pe care Aglaia le-a cunoscut și le-a parcurs în mod direct. Aceste imagini subsumate eului narator construiesc unele dintre cele mai extraordinare poeme în proză pe care le-am citit în ultimul timp. Desenul acestui roman pare o pictură naivă, cu proporții caraghioase, cu detalii și linii inocente, cu metamorfoze ciudate care se pot produce
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
am plecat), se risipește în derizoriu. Chiar vi se pare că nu aveți motive de a vă împurpura scriind astfel? „Tu... Eu.../ Eu... Tu.../ Între Tu-Eu a fost Ea-El./ Între Eu-Tu/ Va fi El-Ea./ Alături de Tu stă vid./ Alături de Eu stă vid./ Alături de Ei stau Ei./ Tu-Eu e și vesel./ Eu-Tu e și trist.../ Însă Ei sunt sublimi./ Iar lumina îi așteaptă:/ Tu-Eu-Eu-Tu." Desenele degeaba sunt elaborate, corecte, sentimentale și ele, ilustrează inutil manuscrisele cu care, deocamdată, n-ați
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13830_a_15155]
-
mersul culturii române din interviurile și articolele lui Gelu Ionescu („Asta e - la tîrlă n-ai nevoie de dicționar, îți ajunge cîntatul din frunză. Sau behăitul incontinent al ovinei mitice, zisă și mioriță."); e deja o „declarație publică" din care eul încearcă să se extragă, dintr-un fel de prea multă discreție. Gelu Ionescu e un om care-și refuză amăgirea (sînt aproape dureroase rîndurile în care spune că nu s-a aflat niciodată printre oamenii considerați excepționali de Monica Lovinescu
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
înțeleg!", par a spune adepții lui Harry Potter. Cuvintele de ordine sunt spontaneitatea și ignoranța. Acestea două sunt manifestări ale credinței, din ce în ce mai larg răspândite, că exprimarea nemijlocită, frustă, nefiltrată, precum și ignorarea modelelor culturale consacrate constituie adevăratele trasee în descoperirea propriului eu artistic. Credința în curiozitatea neinhibată dă astfel naștere experimentului, iar credința în inutilitatea culturii argumentează amatorismul. Formele sub care se manifestă acest tip de artă nouă sunt bazate pe un bizar amestec între improvizație în conținut și academism în formă
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]