327 matches
-
de Părinții Bisericii ca înțelepciuni propedeutice, pregătitoare, pentru creștinism, beneficiază de un avantaj asupra concepțiilor realmente ostile idealului ascetic catolic. Și apoi, cartea antică servește ca exercițiu mnemotehnic accesoriu, într-o epocă în care primează oralitatea și transmiterea verbală. Discursul evanescent, neconsemnat de scribi ori de copiști, este pierdut pentru totdeauna. Așa s-a întâmplat și cu învățăturile orale ale lui Platon probabil foarte diferite de cele din textele care ne-au rămas. Obstacol al oralității așadar. Apoi obstacolul fragilității suportului
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a ceea ce crede estetul cu ochelari cu rame aurite, Își pierd mult din autenticitate. Mai Întâi că e greu să știi cu exactitate dacă o carte a fost sau nu citită, Într-o așa măsură e lectura un loc al evanescentului. Apoi, este aproape imposibil să știi dacă alții au citit-o, ceea ce implică mai Înainte de toate ca ei Înșiși să fie În stare să răspundă la această Întrebare. În sfârșit, e atât e de greu să afirmi cu certitudine că
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
profunde, elegia erotică agresează din ce în ce mai mult cosmosul, tinzând spre simboluri fundamentale [...]. Este în poezie și un element de sarcasm, există o fină sensibilitate la grotesc, la tenebrosul și morbidul din viață. Privirea descoperă ușor golurile din lucruri, inconsistența lumii, formele evanescente ale materiei. EUGEN SIMION SCRIERI: Pasărea tăiată, pref. Ștefan Aug. Doinaș, București, 1967; Către Ieronim, București, 1970; Inima reginei, București, 1971; Crini pentru domnișoara mireasă, București, 1973; Poezii, București, 1973; Ardere de tot, București, 1976; Vina tragică, București, 1978; Peste
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
fond sufletesc traversat de visuri, amintiri, speranțe înăbușite. Trăirile, comunicate deloc plat, ba chiar sugestiv, par să alunece într-un plan ireal, cu un halou și rezonanțe subtile, uneori metafizice. În Mirele de Miazănoapte este proiectat liric un peisaj crepuscular, evanescent, generator de mister și nostalgie, atmosfera fiind asemănătoare aceleia din Întunecatul April al lui Emil Botta. I. a mai publicat manuale didactice și lucrări de specialitate, a făcut traduceri de același tip din franceză, italiană, germană și a tălmăcit în
IONESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287584_a_288913]
-
1982; Premiul Național pentru proză), are structura unui bildungsroman, în care devenirea interioară a personajului central - o profesoară de matematică aflată în primii ani de experiență didactică -, se conturează pe fondul încercărilor unei inteligențe artistice lucide de a surprinde granițele evanescente dintre imaginar și real, dintre fabulosul apotropaic al poveștilor și dimensiunile neliniștitoare ale istoriei concrete. Îndrăgostită de mentorul ei din facultate, condamnat pe nedrept la închisoare în epoca tulbure a anilor ’50, Constantina reface în conversațiile cu fiul acestuia, Filip
IORDACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287602_a_288931]
-
românească”, „Tribuna” ș.a. Fervoarea sentimentală din prima carte, Regina cu pași furați (1978; Premiul de debut al Editurii Dacia), nu se regăsește în versurile din volumele ulterioare. Peisajul din care lipsesc (1981) dezvăluie un lirism neliniștit, cenzurat de cerebralitate, sentimente evanescente, topite în nostalgii și resemnări. Aceeași formulă - sugestia și ambiguitatea, elaborarea expresiei artistice, chiar estetizarea imaginilor și un simbolism de sorginte culturală - duce la estomparea stărilor recuperate ca trăiri lirice și în Terasa cu oleandri (1985; Premiul Asociației Scriitorilor din
LORINŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287849_a_289178]
-
Cluj), „Viața românească”, „Secolul 20”, „Lettres internationales” ș.a. Placheta de versuri Ochii necesari (1968), cu care D. debutează editorial, reușește să sugereze o atmosferă poetică bine închegată, care, fără a abuza de metafore, compune un peisaj liric îmbinând straniu intuițiile evanescente și locurile comune. Coordonatele mediului poetic țin de o delicată candoare: „Sufletul meu de băiețel/ E și acum în pod printre uitări” (În pod) sau „Profesorul meu de desen/ Era ca o pușcă de vânătoare,/ Trăgea în copii cu privighetori
DRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286882_a_288211]
-
înflorit (1978) și Picătura de ploaie (1987). În poezie, abordarea eseistică din lucrările de critică și istorie literară transferă obișnuințe intelectuale și idei ce exprimă o structură temperamental-artistică. M. cultivă un lirism ușor abscons, explorând spații de dincolo de obiectualitatea concretă, evanescente stări emoționale, nelămurite mâhniri transcendente. Versurile albe nu recurg nici măcar la o ritmică a semnelor de punctuație, conținând nu o dată ecouri din discursul teoretico-literar: „punctul central”, de pildă. Dar și un crez deliberat, acela că prin vers se poate pătrunde
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
Héiduques). Câteva eseuri și însemnări vorbesc, cu o fină aplicație analitică, despre personaje din teatrul lui Shakespeare, Molière, Racine și Corneille. În afara acestora, de la H., care se gândise să compună și câteva romane, au rămas două scrieri pentru copii, duioase, evanescente, fermecătoare și astăzi: La Princesse Papillon („conte bleu”) și Mademoiselle Maussade, un roman miniatural, amintind de literatura lui Edmondo De Amicis. SCRIERI: Oeuvres posthumes, I-III, pref. B.P. Hasdeu, Paris-București, 1889-1890; Mademoiselle Maussade - Domnișoara Ursuză, tr. B.P. Hasdeu, îngr. Crina
HASDEU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287417_a_288746]
-
literare și ideologii politice În perspectiva unei sociologii a intelectualilor și a literaturii, așa cum s-a constituit ea prin lucrările lui Pierre Bourdieu și ale celor care au preluat teoria să asupra lumii sociale, «ideologia» sau «ideologiile» sunt un obiect evanescent. Constituirea istorică a unui câmp literar autonom, cum a fost cazul Franței În cursul secolului al XIX-lea, și impunerea să ca model universal sunt paralele cu constituirea câmpului intelectual, situat de obicei la momentul afacerii Dreyfus. Istoriile celor două
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
sunt fulgurante, inefabile și transpun armonios sensibilitatea și visarea. O viziune romantică se sprijină pe o recuzită adecvată: decoruri misterioase, tablouri luminate de vis și de lună, codri seculari, stânci etc. R. se distinge prin lirismul pur, printr-o trăire evanescentă, prin vagul melodios desfășurat în imagini de o sugestivitate delicată, fiind considerat de St. O. Iosif și D. Anghel un precursor al lor și al simbolismului românesc. SCRIERI: Novelă de castel, Cernăuți, 1894; Poezii postume, îngr. și postfață St. O.
ROBEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289288_a_290617]
-
nepatetică, în jurul acelorași motive - ireversibilitatea timpului, presentimentul morții, iubirea, tăcerea, cuvântul, toamna, înserarea, sentimentul fragilității -, variate mereu, ca într-o structură rafinat muzicală, din cele trei cicluri ale Vesperalelor mai cu seamă, restituie imaginea unui poet al stărilor difuze și evanescente: „Vine o zi când pădurile, calme, nu mai dau glas, /pasărea nu zboară mai sus de crengile tinere, / nici iarba nu mai foșnește la fiece pas.// O zi, când, din sfere străine, din diafane palori/peste inimi înfierbântate coboară/o
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
privi materia aflată în această trecere-pierdere. Poemele sunt descrieri, mici scene, înrămări ale unor fragmente de realitate în mișcare. Ochiul avid surprinde forme, culori, lumini și umbre. Versul prinde ori evocă o imagine, o emoție trecătoare, într-o plasă la fel de evanescentă precum realul însuși. Nimic stabil, cert, doar privirea care îmbrățișează o clipă segmente ale unui „tablou”, estompat încetul cu încetul. Dacă se poate vorbi de o tehnică impresionistă, trebuie adăugat că adesea simplitatea metaforică merge până la notația cea mai banală
STERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
nu își are precursorul real în Al. Macedonski, ci mai degrabă în Mihai Eminescu. Chiar dacă se diferențiază de eminescianism și de toată poezia românească anterioară, cu toate că iese din orizontul rural și cântă orașul, parcul, marea, plecările, tărâmurile exotice, cultivă stările evanescente, crepusculare, visarea, privilegiază simbolul polisemantic, muzicalitatea, respinge expresia discursivă, practică versul liber și sugestia, s. românesc exprimă o sensibilitate mai apropiată de cea eminesciană decât de cea a lui Macedonski. Așa se explică larga receptare a influenței lui Verlaine, a
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
1993; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) ș.a., S. cultivă o formulă poetică specifică generației șaizeciștilor basarabeni, în care realul se îmbină cu visul, iar cotidianul dobândește o dimensiune mistică. E aici - cum remarcă Mihai Cimpoi - „o alunecare într-un spațiu evanescent, ce reduce totul la ceva vag și iluzoriu”. SCRIERI: Naiul ploii, pref. Vasile Coroban, Chișinău, 1974; Paznic la comori, Chișinău, 1982; Corăbioare zburătoare, Chișinău, 1988; În toamna uitării de sine, Chișinău, 1988; Spațiu fără timp, Chișinău, 1993. Repere bibliografice: Ion
SOBIEŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289742_a_291071]
-
vizând „apariția salvatoare a lucrurilor” (Ion Pop). Poate că poetul va fi avut tot timpul sentimentul că adăpostea moartea („vidul”) în propriu-i trup și tocmai de aceea a căutat cu atâta patimă o salvare provizorie (și iluzorie) în frumusețea evanescentă a „lucrurilor”. În poemele sale euforice nu doar „plantele și animalele”, ci și existențele inanimate, străzile, clădirile, obiectele apar ca tot atâtea miracole, văzute cu ochii cuiva care parcă atunci le descoperă sau le contemplă pentru ultima dată. În scrierea
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
ploaia, lumina, ceața, focul, stropii revin frecvent, intrând în componența unor imagini ce se remarcă prin plasticitate. O anumită tensiune lirică ce se transmite lectorului e semnul unei stări de nesiguranță în perceperea realului, ca expresie a inconsistenței și a evanescentului. Poeziile privilegiază metamorfoza prin mișcare regresivă către germinativ („Orele lichide până la țărmuri curg / Și trupul îmi descrește în neștire” - Stăvilare). Influențe din Ion Minulescu sunt evidente în amestecul de intimism melancolic și sugestivitate căutată. De altfel, V. se remarcă prin
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
o oarecare măsură, un prozator neooniric de factură personală, care operează cu material așa-zis rural. În fond, apelul la visare, combinat cu solipsismul postmodern, constituie, chiar și în chip explicit, motorul literaturii pe care o practică. Realitatea pare inițial evanescentă, inconsistentă, opacă, ternă, inertă, muribundă. Apariția unui bătrân „povestaș” (Moș Mitu, înconjurat de umbre ușoare, siluete omenești diafane care zburătăcesc în jurul lui) trezește totul la o viață adevărată. Când bătrânul începe să vorbească, se face soare, universul devine consistent, viu
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
proză de atmosferă pe tema (mai veche în proza lui P.) a „intrării privitorului în tablou”, de un erotism abia sugerat, scrisă în stil impresionist, proustian, dintr-o perspectivă auctorială aluziv-neutră (ca la Henry James). Se perindă, într-o narațiune evanescentă, momente din timpul interior al unei Lady V., admiratoare a lui James Whistler, fragmente din jurnalul ei, „călătoriile” ei imaginare în tablourile lui Whistler și în viața pictorului. Căutarea identității coincide cu o căutare a adevăratei feminități și a sexualității
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
înclinată către violența ce ține de „estetica țipătului”, ci mai degrabă către sugestia imponderabilă, încărcată de sensuri întunecate, de un insinuant tragism. Poetul, solar, dar privilegiind lumina crepusculară, filtrată, blândă - omul-Flacără, în Pisicile din Torcello (1997) -, excelează în arta sugestiei evanescente, a pastelului alegoric-simbolic. Tendința, firească pentru o astfel de natură poetică, este de manierizare. Începând chiar de la Focul și sărbătoarea și din ce în ce mai pregnant în următoarele cărți, se simte cum poemele se desfășoară în spații exterioare, decorative (ca un simptom, abundența
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
sentimentul morții, care nu provoacă anxietăți, ci predispune la meditație asupra eternei treceri. De aici, frecvența motivului fortuna labilis. Simțăminte delicate sunt generate de iubire, specificul expresiei preromantice fiind determinat de spiritualizarea și idealizarea acesteia. P. propune un eros serafic, evanescent. Modelul p. își găsește ilustrarea și în producții ale poeților români de prim-plan, în poezii de Heliade-Rădulescu (O noapte pe ruinele Târgoviștii, Zburătorul), în versurile lui V. Cârlova (Păstorul întristat, Ruinurile Târgoviștii, Înserare), Grigore Alexandrescu (Miezul nopții, Adio. La
PREROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289012_a_290341]
-
și nostalgia și al îmbinării dramatismului cu delicatețea: „Pretutindeni melancolie, / întuneric și umbre, / umbre și dragoste latentă,// Pretutindeni” (Pretutindeni). Latura dramatică nu este însă accentuată, poezia este una de atmosferă, cu o anumită lentoare a mișcării, încercând să transpună stări evanescente: vis, somn, umbre, valuri, șoapte. Eul liric își desfășoară existența între viață și vis, între dorință și trăire (Sufletul neliniștit). Și Vânătoarea de umbre (2001) se caracterizează prin permanenta oscilație între inocență și tentație: „Eu sunt copilul cel rău. / Chiar
PURDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289067_a_290396]
-
uneori îngemănată cu suferința. În placheta De față cu desăvârșirea (1983), lirismul se naște din sentimente imaginate, dorințe vagi, dintr-un eros leneș și luminos, dar narcisist, de unde și conturarea inconsistentă a celuilalt. Ca și în cărțile precedente, chiar presentimentul evanescent al unei surpări afective e irizat de lumină. În Mihail Sadoveanu, povestitor și corespondent de război (1978), M. își propune să înregistreze minuțios toate scrierile autorului referitoare la viața militară, angrenând în expunere pe memorialist, pe povestitor, pe romancier și
MUSAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288323_a_289652]
-
în principiu, ar fi susceptibil să-i asigure o anumită savoare și mai ales legitimitate estetică, dacă ar lipsi insistența inadecvată a unei „măiestrii” mulțumite de sine și dorința fastidioasă de a fi „plină de înțelesuri”, când acestea se dovedesc evanescente ori chiar absente. S-a opinat totuși că obscuritatea sau „afectarea” acestui poet ține nu de insuficiență, ci de procedeu, el optând structural pentru „jucarea” trăirilor, pentru medierea lor, din decență, prin artificiu (bine stăpânit, de altfel). Sub alt raport
NEAGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
ontologie și discurs. Prima carte, Cum eu..., indică o amplasare în zona (neo)modernismului, între Lucian Blaga și Nichita Stănescu. Hieratismul și rusticitatea se asociază în serii alegorice dezvăluind o tratare solemnă a mitului, iar fabula e turnată în imagini evanescente care funcționează ca analogon al stărilor eului. O vizibilă schimbare de registru aduc culegerile Vorbindu-vă prin semne (1979) și Elegii vorbite (1982), în care se simte influența poeziei italiene (Carlo Porta, Edoardo Sanguineti, Spatola ș.a.). Limbajul își sporește acum
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]