295 matches
-
reticentă, retractilă, de neînțeles în manifestările față de iubit. Scrierea devine în felul acesta un document pentru psihologia instabilității feminine: lunga confesiune, obositoare prin repetiție, a unor apropieri și îndepărtări, a unor întâlniri și despărțiri, a unor elanuri epistolare exprimând dorințe exasperante, cenzurate când îndrăgostiții sunt împreună de susceptibilități cu aspect morbid. Comentatorii romanului au apreciat autenticitatea psihologică a trăirilor eroinei (G. Călinescu și mai ales Pompiliu Constantinescu), dar au reproșat tocmai excesul de feminitate al autoarei, de unde provine impresia de incapacitate
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
se dovedesc și ele lipsite de orice consistență, „prețul omului - afișat la târgul de vite/ ascunde-te într-un arici/ și învață să vezi cu buricele degetelor”. Poezia nu se mai poate defini decât prin raportare la o sterilitate autodivulgată, exasperantă, de care autorul reușește să se detașeze doar prin autoironie. Însă în acest caz autoironia nu ține de retorică, ci este un mijloc de absorbție și de interiorizare a dimensiunii tragice: „dar uite am săpat cu sapa de lemn/ câteva
NIMIGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288460_a_289789]
-
elegiac al intimității devastate de deziluzii, „învinsă” și „însângerată”. Emerge acum o exasperare crescândă a preamultului luminii, care a calcinat chiar memoria: „ne-ar trebui o întunecare // o întunecare”. Și Înstrăinatul solstițiu atestă o adevărată teroare a „lavei luminii”, tortura exasperantă a sulițelor și bicelor solare. Acum „tumoarea soarelui” cotropește creierul. O altă vârstă, de dincolo de iubire și plenitudine, s-a furișat în trup ca o înstrăinare și, sub cangrena luminii, poemul devine un „stacojiu lamento”. Ultimele volume stăruie în contratimp
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
astăzi constrângerile unor întrebări pe care în trecut și le puneau doar filozofii. Un miraculos panaceu nu par să aibă la îndemână decât sfinții. Problema conviețuirii (sau a supraviețuirii) oamenilor pe o suprafață limitată critic aduce cu sine, pe lângă întrebări exasperante de ordin economic și social, obligația unei reflecții mult mai adânci. Care sunt principiile etice care pot preveni lumea de la pericolul iminent al autodistrugerii? Punctul de vedere utilitarist - care privește pământul ca un câmp de bătălie între candidații la bunăstare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu. Dacă iei câte ceva de la mine, atunci va fi bine. ― Fii fără grijă, mormăi, încercând să nu par demoralizată, pentru că încep brusc să mă răzgândesc. Nu sunt sigură că merită deranjul. ― Jemima! mă ceartă Geraldine. Uneori ești de-a dreptul exasperantă. De zile întregi, mor să pun mâna pe tine. Acum că slăbești, ai nevoie de un machiaj serios, și iată! spune ea, ridicându-și brațele în aer. Ghici cine e persoana perfectă pentru asta. Nu mă pot abține, încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
umanității, dar am spaime și nu pot să fac prea multe sacrificii: hotărât, nu-mi place deloc aspectul ei, părul roșu, pistruii, silueta fără grații. Închid repede orice discuție și prefer să par superficial. De altfel, are unele obiceiuri rustice, exasperante, învățate din mediul unde a trăit. E ciudat cum exista în ea atâta sensibilitate, atâta jenă în fața fiecărei vorbe pe care o spune, atâta frică de ridicol și, în același timp, la masă te servește cu ușurință cu furculița ei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Totul. Pentru "generația de la Coimbra", Portugalia se afla atunci în ultima fază a decadenței. "Decadența națională e marele fapt inexorabil al istoriei noastre, de trei secole încoace", scria Antero de Quental. Tinerii intelectuali formați la Coimbra se zbat între un exasperant complex de inferioritate - care-i face să privească scârbiți și cu ură moravurile, instituțiile și cultura tradițională - și un profetism revoluționar plin de candoare. Cincizeci de ani de pseudo-liberalism transformă Portugalia într-o caricatură; nu mai exista monarhia tradițională de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
stupida nătângie a lucrurilor neînsuflețite, m-a chinuit tot drumul mai rău decât o ființă vie și rea: cu oricâtă putere i-aș fi imprimat direcția inițială spre dreapta sau spre stânga, el rămânea în trăsură, sau, cu o încăpățînare exasperantă și, parcă, voită, se întorcea înapoi, mergând drept în ochii obosiți ai doamnei M... și în ochii așa de albaștri ai Adelei. În cele din urmă a trebuit să renunț la fumat. Trăsura veche zdrăngănea din toate fiarele ei. Obiectele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
unei scrisori de dragoste capătă proporții exagerate, prilej de supoziții numeroase. Îndoielile produc o febră a analitismului, o bogată imaginație a deliberării (topos structurant în Adela). Când spiritul s-a epuizat în atâtea amețitoare presupuneri, printr-un efort de curaj exasperant al timidului, trimite scrisoarea. Evenimentul cosmic se produce stârnind din nou o ploaie de ezitări, autorul ei desfășurând toate posibilitățile ce le-ar putea declanșa. Cum vedem, memorialistul prinde fără milă în insectarul amintirii toate acele detalii menite să-l
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
aeva tangență cu acel furt de tablă și poate Întradevăr lucrătorii miliției aveau nevoie de unele amănunte...! Cu o politețe exagerată, tânărul ofițer În conduse la primul etaj al clădirei rugându-l să aștepte cu promisiunea interogării rapide. Așteptare lungă,exasperantă. Spre surprindere lui, ceasul de mâna arăta ora două după amiaza și nimeni nu-i acorda nici un fel de atenție.Făcândui-se foame, coborî la parter vrând să iasă În stradă dar, ofițerul de gardă Îl opri. “Încotro...?” “Să-mi cumpăr
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Îți apară recenzii În ziare. Vroiam să văd fotografia tatălui meu În librării, În loc de toate fețele alea neghioabe și toate cărțile alea stupide și lipsite de importanță. Cheile murdare din plicuri. Domnul Sammler se gândi la ele. Pe cât era de exasperantă, de Îngrijorătoare, pe atâta era desigur și amuzantă Într-un mod trist. Dacă dulăpioarele conțineau manuscrisele și nu teancuri de hârtii În mape. Nu, nu credea asta. Era doar puțin nebună. Sărmanul lui copil. O ființă cauzată de el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
domnul Sammler Încă vedea că, pe lângă sfârșitul lucrurilor așa cum se știau, sentimentul trezit de posibilitatea unor noi Începuturi era totuși foarte puternic. Căsătoria pentru Margotte, America pentru Eisen, afacerea pentru Wallace, iubirea pentru Govinda. Și departe de acest pământ păcătos, exasperant, Întinat, stricat, putrezind, Împovărat de moarte, avântându-se deja spre lună și spre Marte, plănuind să fondeze orașe. Cât pentru el... Bătu În geamul despărțitor cu o monedă. Se apropiau de ghereta de taxare. — Nu vă deranjați, domnule Sammler. Sammler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ca eu să intru în Orașul Interzis și să devin concubină. Ch’ing, dinastia mea, nu mai avea cum să fie salvată, încă de când am pierdut războaiele opiului în fața Marii Britanii și a aliaților săi. Lumea mea a fost un loc exasperant al ritualului, unde singura intimitate posibilă era numai în mintea mea. Nu a trecut o zi în care să nu mă simt ca un șoarece care scapă din încă o capcană. Timp de jumătate de secol am participat la eticheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
capul romanului, dar am continuat să scriu până când am ajuns la SFÂRȘIT. Pur și simplu trebuia să văd dacă pot s-o fac. Odată gata, am trimis manuscrisul la mai multe edituri. Asta a fost urmat de vreo două săptămâni exasperante, în care trăgeam cu ochiul printre perdele la poștaș. Mult timp nu s-a întâmplat nimic și am cam renunțat să mai sper pe măsură ce treceau săptămânile, dar apoi într-o zi a sunat telefonul. Un editor mi-a cerut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
porni spre gară. Trenul era și mai jegos, mai incomod și mai zgomotos decât autobuzul și, cu toate că avea avantajul că nu-i explodau roțile, prezenta incovenientul că îi umplea de fum și funingine pe pasageri și că se oprea cu exasperantă regularitate în toate orașele, comunele, satele și micile cătune de pe traseu. Când îl văzu ivindu-se în gara strălucitoare, urlând și azvârlind jeturi de aburi ca un monstru mai potrivit cu poveștile negrului Suilem decât cu realitatea, pe Gacel îl cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
foarte bine limbile orientale: araba, turca și persana.” Odată sosit la Trapezunt, m-am instalat la Hôtel d’Italie, singurul din oraș, confortabil, dacă te resemnai să uiți de droaia de muște care transforma fiecare masă Într-o gesticulație neîntreruptă, exasperantă. M-am hotărât, așadar, să-i imit pe ceilalți vizitatori, angajând, pe câțiva bănuți, un adolescent care se Îndeletnicea să-mi facă vânt cu evantaiul și să alunge insectele. Cel mai greu a fost să-l conving să le gonească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a lipsei cronice de apetit pentru progres și „civilizație”. O poveste „adolescentină” de iubire și ură ca la carte ? în orice caz, o poveste definitorie. În ultima vreme am strigat pe toate gardurile despre „moartea țăranului”. Formulă retorică exasperată și exasperantă, menită să atragă atenția asupra unei evidențe sociale : țăranii, cu economia lor domestică și relațiile lor sociale de tip comunitar, cu rînduiala și stilul lor de viață, sînt pe cale de dispariție - iar după 1 ianuarie 2007 au devenit aproape „ilegali
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
se terminase între ea și el (dar însuși faptul că evita să-i rostească numele și că folosea în loc acest el atât de semnificativ dovedea contrariul; la fel, pentru mine exista o singură ea). Apoi își reluă unul dintre obișnuitele, exasperantele discursuri emoționale, în care-și exprima suferința și nostalgia la un mod impersonal, încît le puteai crede foarte bine niște declarații de dragoste ușor voalate, deși nu erau decât răbufnirea cenzurată a nefericirii ei. Îmi spunea că se simte mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
adusă de amintirea inavuabilă a vârstei când sângele ce se dezlănțuise și cumințenia firească nu găsiseră încă alt debușeu decât studiul atent al cioburilor de ceramică gre cească, cu violuri pe cale a fi înfăptuite, al statuilor, cu și fără frunze, exasperante trupuri goale peste care visa să-și coboare mâna tremurândă. Obscene simboluri primitive, cercetate à bout des nerfs. Deasupra, planând, zdrențuită, certitudinea consolatoare că va fi totdeauna capabil să se supună preceptelor rațiunii ; că nu va înfăptui niciodată un fapt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Pe de altă parte, e normal să-mi fac griji și pentru mine - dacă vine și Începe să mă toace... e normal să fie Îngrijorată, dar nu e normal să-i cășuneze În halul ăsta. Dacă intrăm În rutina noastră exasperantă și reușește... reușește ce n-a reușit camionul? Există această posibilitate. — Și care e povestea cu securiștii? Tu ce crezi, e adevărată? — Nu știu... se poate, n-am văzut nici unul, e drept. Am auzit ce se spune la televizor. — Și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
informa pe rege: „în primul rând am fost afectat să văd ce puțin loc au ținut chestiunile românești în mijlocul atâtor altele mult mai puțin importante. în al doilea rând trebuie să mărturisesc că situația României în lectura acestor documente este exasperantă”. La crearea unei situații ce dezavantaja România poate că a contribuit și nehotărârea guvernului de la București, care schimba mereu pe șeful delegației ÎI.I.C. Brătianu, Nicolae Mișu, generalul Coandă, Al. Vaida Voevod, Nicolae Titulescuă. Foarte greu, și în urma insistențelor
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92342]
-
I-am explicat că uitîndu-mă în fântână, mă așteptam să zăresc luna reflectată în apă și am avut un șoc nevăzând nimic. În sfârșit, bine că mă înșelasem. Viața pe peron a reintrat atunci oarecum în normal. Căldura încă era exasperantă, aerul mirosea a ars, totul se usca în jurul gării, dar gândul că aveam cel puțin apă de băut ne relaxase nervii. Câteva nopți mai târziu, ne-am trezit speriați de zgomotul pe care-l făceau tunetele. Parcă rostogolea cineva bolovani
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
stare de indiferență am parcurs rândurile Mihaelei. Ea nu se scuza numai că nu putuse veni, ci îmi scria că mă iubește (repetare fără sens), că se simte alta (infatuare), că îi lipsește aerul când nu sânt lângă ea (banalitate exasperantă). Am avut chiar impresia că împiedicarea invocată nu fusese decât un pretext ca să încredințeze hârtiei tot ce avea pe suflet. " Eu simt ― scria în continuare ― mi-o spune instinctul, care nu înșală niciodată, că tu nu mă iubești atât cât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Am citat cu (amarnică) voluptate, fiindcă rezumă starea multora dintre noi, atât în ceau șism, cât și - oroare! - în prezentul cel mai concret. Oare nu retrăim tot mai acut senzațiile de umilință, stupoare și furie neputincioasă, de resemnare larvară și exasperantă inutilitate, încercate atunci!? Oriunde umblu și discut cu unii și alții, prin piață, magazine, redacții, metrou, în vizite banale ori simandicoase, la țară sau în edituri, corul lamen tațiilor mă proiectează direct pe mormanul lui Iov. Până nu demult persiflam
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
În ziua cînd a plecat Cinthia, Încă de cum s-a lăsat seara, toate Încăperile palatului au devenit niște vase comunicante ale tristeții și durerii lor profunde. Vase uriașe asemeni unor lacuri În care acum cădeau picături, rar, cu o Încetineală exasperantă, una cîte una, tic-tac, tic-tac, tic-tac, mai era o jumătate de oră pînă la plecare; ei ascultau muți, nemișcați, asemenea bolnavului scăldat În sudorile febrei, care descoperă drumul somnului printr-o respectuoasă acceptare a insomniei și Încearcă să adoarmă ținînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]