325 matches
-
îmi făcui mustrări. Mă găsii in-just în gustul meu pentru forme, căci nu puteam descoperi o suferință reală numai din pricina expresiei caraghioase. Cu afecție i-am cerut să-și destăinuiască supărarea. A ezitat. Apoi a izbucnit într-o mulțime de exclamări stupide, ca să se sustragă întrebării mele. Mă mira această discreție când îl crezusem incapabil să puie frâu vreodată reflexiilor lui imediate. Mă gândeam că, în definitiv, în aventuri proceda cu eleganță, că nu i se știe nimic precis, cu toate că nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Racin! (Aluzie la o întîmplare anterioară de care râseserăm cu chef amîndoi.) - Ce are a face! Nu va exista! Are bani, rude la Florența, undemerge în fiecare an, acolo mă voi educa pe cont propriu! Deci avea răspuns la toate exclamările mele, planul fusese bine cugetat. Ca și cum ar fi vrut să-mi arate că o hotărâre posibilă n-ar fi fost rezultatul unei ușurințe, îmi reaminti: - Știi bine că am fost deseori decisă să mor și că m-ai împiedicat. Ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ori o virgulă ce-i pusă, Să separe opt titani, Când gândirea lor e spusă După ani de trudă, ani, Sau un semn de întrebare La trei ipoteze șoc, Gata de înșurubare Cu parfum de busuioc, Ori în rol de exclamare Dup-un fapt mai însemnat, Care cere asumare, Când destinu-i resemnat. Orice-aș fi, sub coloritul Dat de cupa cu Cotnar, Vreau să văd sărbătoritul Tot așa, la centenar! 24 februarie 2004 REFLECȚII (CLI) Executăm în chip tăcut Tot ce
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
-s ce sunt și sunt ce nu-s. Am ajuns din întâmplare Într-un cerc de coconet, Care mă socoate mare Și istoric, și poet. Dar eu strig cât pot de tare, Fiind propriul meu profet, Sub un semn de exclamare: Nu-s istoric, nici poet! Doar mâzgâlitor de foaie Sub impuls de fals talent Când sunt singur în odaie, Fără de echivalent. Mâine, poate, nici atâta, Tot mai mic la decăzut; Chiar și muza coborât-a Harul, cum am prevăzut. Totuși
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
nas, fără gură, fără ochi, fără urechi, ce semăna cu un ou de struț. Oul de struț stătea proțăpit pe umerii săi, exprimând prin atitudinea lui atâta uimire, Încât Mașa zâmbi fără să vrea, asemănându-l cu un semn de exclamare, ceva mai rotunjor. „Asta mai lipsea, Își spuse ea, să arăt otova ca un ou sau naiba știe ce... Poate că m-am Întrecut aseară prea mult cu băutura, iar azi mi se Învârte capul de văd totul rotund...“ Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
s-a aplecat în față și a zâmbit subțire, fă ce te rog. Omuleț odios! Mi-am încrușișat picioarele și mi-am aplecat capul ca să citesc. Pe marginea paginii, Pabblem pusese grupuri de câte trei sau chiar patru semne de exclamare sau de întrebare. Paragraful final îl incitase sau îl înfuriase în așa măsură că îl subliniase în întregime cu o cariocă galben fluorescent. Gavin Breech, pe care îl consider capul expediției de furt din magazine, e un tip primejdios: furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
hârtiuță: „După ședință, rămâi cu mine“. Mi-a întors bilețelul cu un semn de întrebare, mare cât toată hârtiuța. I-am scris din nou. „Te doresc. Rămâi.“ A subliniat rămâi, pufnind în râs. A mai pus și trei semne de exclamare. Așteptând să iasă puhoiul de sală, i-am repetat: „Zău, Lia! Hai să mai stăm puțin“. Nu mi-a răspuns. Parcă nici nu mă auzea. Am plecat cu ea. La etajul doi am tras-o pe un culoar. Ezita, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o respectați! Iar acum în încheiere Vă spunem, la revedere Si-n programul care vine S-auzim numai de bine! TODERIȚĂ ȘI SEMNELE DE PUNTCUAȚIE scenetă Semnul întrebării: Cum se poate una ca asta? Liniuța: Își râde de noi. Semnul exclamării: E nemaipomenit! Sfetnicul : Dar ce s-a întâmplat? Toți: Toderiță!El e pricina! Virgula: Da. Toderiță. Sfetnicul: Toderiță dintr-a doua? Ce a mai făcut? Liniuța: Nu ține seama de noi. Iată ultima lui scrisoare:” Dragii mei bunici purceii care
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
cu care se întorceau, spuse Linei, care picase ca un pietroi pe resorturile perinilor: - E nebună! Drept răspuns, Lina, cu o indignare care părea a nu avea margini, izbucni: - Eliza și iar Eliza! Cu toată lipsa aparentă de legătură a exclamărilor, era între ele un acord perfect. Conducea un mecanic al Gramatulei. Pe Doru îl oprise Lenora de a pleca. - Cum o să rămână Eliza singură?. . . înnopta, firește. Probabil la lumina abat-jour-ului, comedia urma absurdă. Doru dormea în antecamera Lenorei și Eliza
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
RIG Decembrie frig simbrie de nea iarna asta întârzie så aducå Dintre fularele lungi ies capete cu râsul înghețat aburind înspre cerul turcoaz Nori de cuvinte și semne de exclamare expirate de la obraz se împråștie pe trotuar scârțâind sub tålpile trecåtoare recurente plåtind rente fiecårei clipe prin care gândurile le dirijeazå avântarea și starea
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1611]
-
mai scris „Fata de la petrecere“. Asta în cazul în care nu-și aducea aminte de mine. Am stat și-am deliberat dacă să-mi desenez și portretul, dar mi-am luat seama. După care m-am întrebat dacă semnul de exclamare de la „Sună-mă!“ nu era puțin cam prea mult. Poate că ar fi trebuit mai bine să scriu „Dă-mi un telefon...?“ Știam că era o copilărie. Dar atunci când tipul n-avea să mă sune, așa cum eram sigură c-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mi-am dat seama că odată ce aveam să Încep, nu m-aș mai fi oprit. — Grozavă casă ai! observă ea, privind peste tot plină de curiozitate și fără nici o jenă. Se părea că Felice Bortshe vorbea doar cu semne de exclamare. Îmi Întinse mâna, dar am ezitat s-o ating, căci mă simțeam cam murdară prin comparație cu igiena ei evident fără cusur. În plus, riscam să-i smulg din greșeală una dintre unghii. Erau fără Îndoială prea frumoase ca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Felice Îmi Întinse mâna, pe care se lăfăia un inel imens, foarte asemănător cu cel de logodnă al Prințesei Diana. Și acesta era Împodobit cu diamante și safire, de un gust la fel de Îndoielnic. — Ce bine să te văd! Semnele de exclamare Îi punctau conversația tot atât de mult ca de obicei. Nu găsești că e un apartament minunat? Ador stilul lui Duggie! Ți-ai luat de băut? — Am niște punch... — O, măiculiță! Ia-o binișor! Ai prevenit-o, Stanford? — Îhî. — E tare drăguț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
răspunsul mă înghețase el însuși, nu m-am dat bătut. În orice împrejurare țineam să am ultimul cuvânt. ― Boboteaza îmi displace. Alege mai bine un sfânt. ― Ei bine, Sfântul Așteaptă! I-am întors spatele și am plecat opărit, punând semnul exclamării pe ultimul ei cuvânt. Asta nu mi se întîmplase: o fetiță să-și bată joc de mine și încă în halul acesta! Conversația noastră îi dăduse prilejul de a-și goli tolba de săgeți în pieptul meu. Eram silit să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
presupus de mine era „Mâncăruri cu gust de la oameni de gust“. El a fost, însă, resimțit ca trufaș, fiind înlocuit cu fiorosul, IMGB-istul, zic eu, Intelectuali la cratiță. Oricum aș coti privirea, văd în coada formulei un semn de exclamare, adică un imperativ care-mi evocă bine-cunoscuta, bucureșteana imprecație macho-șoferistică față de femeile la volan, în contexte de (ne)vinovată culpabilitate carosabilă: „Du-te la cratiță, fă, fir-ai a dracu’ de proastă cu cine ți-a pus volanu-n mână!“ Urlet
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ar fi o continuare Când mă gândesc că te-am iubit Apare-un semn de întrebare. Trei puncte mă lasă să-mi termin un gând Din depărtări, de vei auzi chemarea, Mă vei găsi îndurerat, meditând Modelând un semn de exclamare. Îmi lași asemeni unui scriitor Pe foaia albă, a sufletului meu, Un manuscris și-un singur dor. Ca să le port în inimă mereu.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93434]
-
unde intrară. In birou erau mobilele cunoscute de Mini, dar înstrăinate și ele de planul schimbat al camerei noi. Rim, la prima vedere, păru lui Mini același, din fericire pentru adaptarea ei și din nefericire pentru eventualul lor portretist. După exclamările primului moment ale omului amabil, Mini nu știu unde să se așeze, moment muzical ce se poate însemna cu semnul suspensiunii. Lina tîrî mai aproape de al ei fotoliul pe care un moment înainte stase Sia. Fără să știe amănuntul, Mini se uită
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
auzi un glas strident care o striga: pentru a curma zgomotul acelei voci, Mini se grăbi într-acolo. Prin oglinzi, Nory, ce-și potrivea tunsoarea, o zărise. O boxă de coafor era un loc puțin potrivit pentru confidențe. Totuși, printre exclamările de bună revedere ale lui Nory, îi strecură că Lina Rim vrea să o vadă cât mai curând. Găsise formula. In loc de a spune ea însăși lui Nory mesagiul Linei, o trimitea la fața locului. Nu însă fără oarecare
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
scuza că avea pe atunci vreo 19 ani și era de vreo cinci în clasa patra de gimnaziu . Iar Lina noastră era studentină . . . Halal, Lică . Dacă Mini căscase cu adevărat ochii, apoi gura i se încleștase. Vroia totuși să scoată exclamări, dar nu treceau prin gâtlej. 220 221 Amândoi, la un do râs, nici de zicea când - Da' nu ne dai afară. Ce-o să zică soră-mea, Dia! Iar viu ca o haimana după 9 la masă . . . Aide, Mini, că te
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
îndepărtînd-o, apoi lăsînd-o în voie din nou, opt oameni în cămăși albe într-o cadență perfectă, urmați de un mic cîrmaci într-o jachetă albastră cu un megafon de alamă la gură, ca un punct sub un lung semn de exclamare. Totul s-a întîmplat preț de cîteva secunde, dar atîta timp cît am putut, am privit nu doar după vîslași, dar și spre urma pe care o trăgeau după ei de sub pod, un mănunchi de linii și de vîrtejuri, acolo
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Împrăștiată pe la mai mulți doctori. Mi-ar plăcea să citesc notele pe care le-a Întocmit psihiatrul spitalului militar În timp ce eu desenam un clovn care ținea În echilibru pe fiecare din umeri un semn de Întrebare și un semn de exclamare mai mari ca el, și ale cărui mîini erau niște cuțite cu lamă zimțată. Pentru femeie, am desenat un pat și am comentat: „E așteptată aici. Încă n-a venit“. Psihiatrul părea contrariat. Mi-a așezat desenele În geanta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe care ei mi-l dăruiesc. Mă liniștesc, cînd ar trebui să mă Înspăimînte. Îmi seamănă; ei cred că o viață nu e de ajuns pentru descoperirea unei singure ființe. Nu au ghicit acest lucru, ei Îl știu“. Semne de exclamare, semne de exclamare! Ce anume Îi dăruiam noi? Elanul celor douăzeci de ani? Era Într-adevăr un cadou frumos, dar care nu era pentru el. De ce să-i fi dat veselia, vioiciunea mea? Ar mai fi trebuit să accepte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mi-l dăruiesc. Mă liniștesc, cînd ar trebui să mă Înspăimînte. Îmi seamănă; ei cred că o viață nu e de ajuns pentru descoperirea unei singure ființe. Nu au ghicit acest lucru, ei Îl știu“. Semne de exclamare, semne de exclamare! Ce anume Îi dăruiam noi? Elanul celor douăzeci de ani? Era Într-adevăr un cadou frumos, dar care nu era pentru el. De ce să-i fi dat veselia, vioiciunea mea? Ar mai fi trebuit să accepte ca dar elanul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mereu verva. A preferat să vorbească despre soția sa, un subiect față de care avea o mai mică distanțare. În Copilăria copiilor mei, o complimentează: „Ai dăruit fiului tău imaginea femeii puternice“. Am vrut să pun pe margine un semn de exclamare, dar mi-am rupt vîrful creionului. Ca să vezi ce intensitate are transferul libidoului meu infantil asupra persoanei tatei. — Ar trebui să renunți la agasanta dumitale tendință de a voi să elucidezi și să Înțelegi totul, Îmi spusese dr. Zscharnack (era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
foarte urât! Tot la vorba mea o s-ajungeți! Scoate o secure veche, scuipă și începe s-o curețe.) ARTUR: Eu, Artur-osânditul, mă plâng pe față cu următoarele... GARDIANUL:...mă-toa-re-le... ARTUR: Doresc să fiu executat conform regulamentului... GARDIANUL:...tu-lui! ARTUR: Semnul exclamării... GARDIANUL:...mării... CĂLĂUL (Bolborosind pentru sine.): Semne proaste. Pfui! ARTUR: Doresc să mi se dea toate drepturile care sunt prevăzute... GARDIANUL:...ri-le ca-re... ARTUR:...și să fiu tratat cum se cuvine... GARDIANUL: Cum? ARTUR: Cum se cuvine. GARDIANUL: Sunt prevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]